n numeroase ri din toata lumea se pune

În numeroase ţări din toata lumea, se pune stringent problema integrarii copiilor cu cerinte educationale speciale in cadrul unitatilor scolare obisnuite, alaturi de ceilalti copii.

Educaţia specială este un concept fundamental utilizat în cadrul procesului instructiveducativ al copiilor cu deficiente şi care se desprinde tot mai mult de conţinutul învăţământului special.

Principiile care stau la baza educaţiei speciale: ☻Toţi copiii trebuie să înveţe împreună, indiferent de dificultăţile pe care le întâmpină aceştia sau diferenţele dintre ele. ☻Societatea şi şcoala trebuie să le acorde tot sprijinul suplimentar de care au nevoie pentru a-şi realiza educaţia în şcoala publică.

☻ Formarea şi dezvoltarea şcolilor â inclusive, atât în mediul urban cât şi în cel rural prin asigurarea resurselor umane cât şi a celor materiale. ☻Educaţia egală se realizează prin acordarea sprijinului necesar pentru fiecare copil cu deficienţe în funcţie de cerinţa individuală.

Copilul cu cerinţe educative speciale poate fi definit ca fiind “copilul ale cărui capacităţi sunt dezvoltate sub media vârstei”.

Pentru că aceşti copii nu se pot descurca singuri. Ei au nevoie de ajutor, pentru că toţi au dreptul la educaţie, pentru că toţi sunt capabili să înveţe, pentru că toţi au de câştigat, chiar şi cei cu dezvoltare normală, care se vor obişnui cu diversitatea, cu faptul că nu e nicio problemă dacă aceşti copii sunt diferiţi.

În primul rând părinţii ar trebui, deoarece ei sunt “martorii” primilor ani de viaţă ai acestora, apoi educatoarea şi învaţătoarea. Ei sunt parte a grupului de copii , participând, după posibilităţile lor, la activitaţi şi program.

Dacă, pe o perioadă anume, învăţătorul observă că problemele sunt frecvente, trebuie să ceară sprijin de la specialişti; de asemenea să antreneze familia în demersurile de ameliorare a problemelor descoperite.

Depistarea dificultăţilor de învăţare Există două criterii principale pentru depistarea dificultăţilor de învăţare. Primul, este criteriul excluziunii. Cu ajutorul lui se determină dacă un elev are o anumită dificultate de învăţare sau dacă dificultăţile sunt asociate altor afecţiuni.

O caracteristică comună a elevilor cu dificultăţi de învăţare este prăpastia ce există între aptitudini şi realizările lor. De exemplu, un elev poate avea aptitudini superioare la nivelul limbajului vorbit, dar să prezinte grave deficienţe în limbajul scris. Această diferenţă este al doilea criteriu tradiţional de depistare a deficienţelor de învăţare.

Dacă un elev corespunde acestor două criterii generale, cadrului didactic îi revine sarcina determina modificările programului, pentru ca acesta să corespundă cerinţelor sale.

Elevii cu dificultăţi de învăţare se disting prin caracterul unic pe care îl prezintă dificultatea fiecăruia.

Se observă o incapacitate de a trata anumite informaţii, ceea ce se traduce prin : dificultăţi în stilul de organizare; dificultăţi în orientare; dificultăţi în colaborare şi socializare predispoziţie spre accidente; adaptare dificilă la schimbare; hiperactivitate sau inerţie; lipsa de atentie;

Din punct de vedere al procesului de prelucrare a informaţiilor se observă la elevi, ineficienţa proceselor de bază, în special în : ürecepţia mesajelor; üconversaţii; üproducere de informaţii; üconcentrarea atenţiei.

Aceste dificultăţi se observă cel mai bine în activitatea şcolară, şi pot avea influenţă asupra socializării. Este afectat cel puţin unul din domeniile următoare: ☺ascultarea, ☺rationamentul; ☺memoria; ☺limbajul oral şi scris;

☺lectura; ☺ortografia; ☺caligrafia; ☺calculul; ☺rezolvarea problemelor; ☺relaţiile spaţiale; ☺ interactiunile sociale.

Prin urmare, elevii cu dificultăţi de învăţare vor fi mai sensibili şi mai neadaptaţi la şcoală. Din atitudinea adulţilor faţă de ei se va naşte o imaturitate, un comportament egocentric, de izolare.

Ei se tem de şcoală şi cu greu îşi fac prieteni. Chiar dacă reuşesc să-şi însuşească informaţiile folosindu-şi memoria, ei răspund greu la întrebări şi odata opriţi din expunere, nu ştiu să reia. Se simt depăşiţi de sarcinile şcolare, ceea ce duce la pesimism în abordarea rezolvării problemelor.

Pentru a realiza integrarea copiilor cu CES, trebuie să acţionăm asupra diferitelor nivele de dezvoltare a personalităţii lor, şi anume: ☻ la nivel biologic; ☻la nivel psihic; ☻la nivel social.

♠ clase diferenţiate integrate în structurile şcolii obişnuite; ♠ grupuri de câte doi-trei copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite; ♠ integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite.

Numele şi prenumele: M. A. Vârsta: 10 ani Şcoala cu clasele I-IV Clasa: a III-a

Informaţii despre starea de sănătate a elevului: Stare bună de sănătate Tipul de deficienţă: Deficienţă mentală uşoară Tulburări de limbaj

Informaţii despre mediul social: v. Locuieşte împreună cu familia şi un unchi, familia având în componenţa sa: mama, tata şi o soră mai mică. v. Familia nu are niciun venit şi prezintă condiţii de locuit modeste.

â Domeniul de intervenţie: Limba şi literatura română Numele cadrului didactic: ------------------ Data elaborării P. I. P: 21. 09. 2008 Data revizuirii: 10. 02. 2009

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral; Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală; Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris; Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă;

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral: să înţeleagă semnificaţia globală a mesajului oral; să distingă cuvintele într-o propoziţie; să distingă sunetele şi silabele dintr-un cuvânt dat. Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală: să construiască enunţuri logice simple;

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris; să identifice litere, silabe, cuvinte şi enunţuri în textul tipărit; să asocieze forma grafică a cuvântului cu sensul acestuia; să citească în ritm propriu cuvinte monosilabice şi bisilabice. Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă; să scrie cu ajutor, litere, silabe, cuvinte scurte; să scrie cu ajutor, folosind semnele de punctuaţie: punctul, semnul întrebării;

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral: să înţeleagă semnificaţia globală a mesajului oral: Ø exerciţii de ascultare şi confirmare a mesajului ascultat; să distingă cuvintele într-o propoziţie: Ø exerciţii de delimitare a cuvintelor într-o propoziţie; să distingă sunetele şi silabele dintr-un cuvânt dat: . Ø exerciţii de identificare a sunetelor din structura silabei; Ø exerciţii de identificare a silabelor dintr-un cuvânt.

Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală: să construiască enunţuri logice simple; exercitii de construire a unor enunturi simple.

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris; să identifice litere, silabe, cuvinte şi enunţuri în textul tipărit: să asocieze forma grafică a cuvântului cu sensul acestuia: să citească în ritm propriu cuvinte monosilabice şi bisilabice. Ø exerciţii de asociere a sunetului cu litera; Ø exerciţii de identificare a literelor mari şi mici, de tipar sau scrise de mână; Ø exerciţii de asociere a textului cu imaginea; Ø exerciţii de exprimare a înţelesului unor cuvinte dintr-un text citit; Ø exerciţii de citire a cuvintelor pe silabe.

Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă; să scrie cu ajutor, litere, silabe, cuvinte scurte; să scrie cu ajutor, folosind semnele de punctuaţie: punctul, semnul întrebării; Ø exerciţii de scriere corectă a literelor, silabelor, cuvintelor scurte; Ø exerciţii de alcătuire a propoziţiilor simple pe bază de imagini sau cu cuvinte date; Ø exerciţii de scriere folosind semnele de punctuaţie învăţate; Ø jocuri

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral: üAscultă un mesaj şi confirmă înţelegerea lui; üDelimitează cuvintele într-o propoziţie dată; üIdentifică sunetele în structura silabei; üIdentifică silabele dintr-un cuvânt dat, precizând numărul lor. Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală: üConstruieşte oral enunţuri logice simple cu cuvinte date;

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris: üAsociază sunetul cu litera în citirea şi scrierea cuvintelor; üAsociază textul cu imaginea şi forma grafică a cuvântului cu sensul acestuia; ü Citeşte în ritm propriu cuvinte monosilabice şi bisilabice şi propoziţii scurte.

Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă: ü scrie după dictare cu sprijinul învăţătorului litere, silabe, cuvinte scurte şi propoziţii scurte; üCopiază şi transcrie singur, fără sprijinul învăţătorului litere, silabe, cuvinte şi propoziţii; üParticipă activ la desfăşurarea activităţilor de joc.

Evaluarea orală şi scrisă; Aprecieri stimulative; Evaluarea cu mai multe reveniri; Evaluări curente formative; Probe scrise, fişe de lucru;

Nume şi prenume: Clasa : N. G. a IV-a Antecedente medicale: - fără probleme deosebite;

v Dezvoltarea armonioasă a conduitelor psihometrice; v Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate din domeniul afectiv, motivaţional, caracterial şi al socializării; v. Dezvoltarea conduitei morale, religioase şi a simţului estetic; v. Dezvoltarea deprinderilor.

Elevul N. G. din clasa a IV-a prezintă: ØDin punct de vedere psihopedagogic: - deficit mintal moderat (Q. I. =85); - predomină memoria de scurtă durată; - atenţia deficitară; - limbaj sărac; - deficit de calcul matematic; - instabilitate psihică uşoară; - dislexie; - disgrafie.

ØDin punct de vedere al competenţelor şcolare: Limbă şi comunicare: ü nu citeşte corect, coerent şi expresiv texte cunoscute; ü în scris apar omisiuni, inversiuni şi înlocuiri de grafisme; ügreşeli de realizare a acordului gramatical; ünu respectă ortografia şi punctuaţia într-un text dat.

Matematică: ünu efectuează operaţii de adunare şi scădere cu numere în concentrul 0 - 1 000; ünu efectuează înmulţiri în concentrul 0 – 1 000;

Programul oferă elevului posibilitatea: Ø de a întâlni o mare varietate de stimuli în cadrul activităţilor terapeutice; Ø de a efectua o gamă variată de exerciţii prin intermediul unor activităţi simple, accesibile şi în ritm propriu atât la clasă cât şi individual în cadrul cabinetelor de terapie; Ø de a cunoaşte lumea prin intermediul tuturor canalelor de recepţie: tactil, kinestezie, văz, auz, etc.

Øabilitatea subiectului pe planurile motric, senzorial, perceptiv, de gândire, de limbaj şi comportamental, astfel încât să devină mai apt pentru activitatea educativ – terapeută din şcoală şi pentru activităţile sociale în general; Ø descoperirea şi folosirea potenţiabilităţilor psihice de învăţare ale subiectului a ritmului propriu, de achiziţie prin observarea zilnică a comportamentului acestuia şi prin concentrarea tuturor informaţiilor de la toţi factorii educativi din şcoală.

Ø diminuarea dizabilităţilor sale printr-un antrenament continuu şi gradual atât la clasă cât şi în cabinetele de terapie pentru aducerea subiectului la un nivel mai bun de funcţionalitate psihică generală pentru a putea dobândi o experienţă cognitivă şi superioară celei dobândite spontan; Ø abilitatea copilului pentru o mai bună inserţie socială în şcoală şi societate.

v Recuperarea prin învăţare afectivă şi motivaţională; v Recuperarea prin psihologie- acţionează pozitiv asupra v Recuperarea prin terapie ocupaţională : ludoterapia, învăţarea morală şi motrică; învăţarea socială; metodele verbale – esenţiale în învăţarea intelectuală ; spiritului personalităţii, reuşeşte să înlăture stările psihice conflictuale, sentimentele de inferioritate, unele trăsături negative cu motivaţii superioare pentru activitate. Se foloseşte cu precădere psihoterapia sugestivă şi psihoterapia de relaxare. ; artterapia, meloterapia, terapia prin dans şi ergoterapia urmărindu-se prin aceste metode înlăturarea unor comportamente aberante, dezvoltarea afectivă, dezvoltarea activităţii psihomotorii şi formarea obişnuinţelor de tip adaptativ.

Activitatea 1. Dezvoltarea funcţiilor neafectate de handicap; Termen Săptămâna I- VII 2. Recuperarea tulburărilor de limbaj prin procedee specifice; Săptămâna I- IX 3. Educarea personalităţii, înlăturarea negativismului şi dezvoltarea optimismului; Săptămâna I- III 4. Recuperarea învăţării intelectuale folosind metode verbale; Săptămâna III- IX

Activitatea 5. Ameliorarea comportamentelor aberante, pentru formarea de atitudini favorabile învăţării şi activitpţii, pentru stimularea dorinţei de a participa la viaţa colectivului; Termen Parcursul anului şcolar;

ü Evaluarea rezultatelor obţinute în urma aplicării acestui program, a evidenţiat integrarea subiectului în colectivul de elevi, celelalte obiective realizându-se parţial; ü Se constată necesitatea reluării unor anumite activităţi care să ducă la realizarea obiectivelor propuse; ü Se recomandă ca în cadrul tuturor activităţilor, subiectul să fie stimulat pozitiv pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci privind activitatea de învăţare – terapie.

Abilitatea socială este definită drept capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii personale, de a fi acceptaţi si de a ne integra în grupuri, de a acţiona eficient ca membri ai unei echipe. Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală, putem preveni scăderea performanţelor şcolare, problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de adaptare socială.

METODE UTILIZATE PENTRU DEZVOLTAREA ABILITÃŢILOR SOCIALE: 1. Jocuri de spargere a gheţii- ice Sub această denumire sunt grupate un breking evantai de tehnici care au drept scop principal diminuarea barierelor inhibitorii privind contribuţia persoanei la o activitate în grup. Exerciţiile de acest gen contribuie la dezvoltarea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală.

Un exerciţiu extreme de simplu este cunoscut sub numele de “tehnica ziarului vorbitor”, prin care se cere elevilor la începutul unei ore să-şi exprime sentimentele produse de ziua respectivă acţionând asupra unui ziar pe care l-a primit de la profesor; astfel, ruperea ziarului poate desemna sentimente de frustrare accumulate de elev.

O altă tehnică este aceea a “grupurilor zumzăitoare”; elevii sunt împărţiţi în grupe de câte patru persoane pentru a le permite si celor mai timizi să-şi exprime opiniile. Rezultatele muncii în echipă vor fi prezentate de un singur elev, fără a se nominaliza elevii care au avut o anumită idee. La început prezentarea o vor face elevii care nu au probleme de comunicare; pe măsură ce elevii se vor familiarize cu această tehnică, sarcina prezentării rezultatelor finale va reveni si celor mai timizi.

2. Tehnica “Obiecte gãsite” Este o tehnică producătoare de amuzament şi energie, contribuind la dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi negociere. Se va cere elevilor ca timp de câteva minute să iasă din clasă şi să revină aducând cu sine un obiect pe care l-au găsit în afara clasei. Ei au sarcina de a prezenta cât mai frumos obiectul respectiv şi, chiar mai mult, să convingă învăţătorul să îl cumpere.

3. Jocul de rol Pentru a putea utiliza metoda jocului de rol, este recomandabil ca numărul participanţilor să nu fie mai mare de zece. De asemenea, metoda nu trebuie aplicată înainte ca participanţii să se cunoască unii pe alţii ( în caz contrar, implicarea va fi stereotipă şi rigidă, neatingându-se obiectivul principal al jocului de rol, acela de implicare şi motivare a grupului de participanţi în vederea realizării unei pregătiri/ experienţe comune).

Prin jocul de rol, copiii au prilejul de a-şi forma, consolida şi perfecţiona următoarele abilităţi şi componenţe socioafective: leagă prietenii şi au încredere unii în ceilalţi; negociază şi rezolvă conflicte; experimentează sensul puterii, imitând adulţii; exprimă fără teamă sentimente de veselie, tristeţe, supărare; îşi modifică propriul comportament în interesul grupului; acceptă şi punctual de vedere al altor persoane.

4. Literatura pentru copii Poveştile pot fi utilizate în scop educaţional : după încheierea lecturii, învăţătorul poate realiza împreună cu elevii caracterizarea personajelor pornind de la faptele lor, pot fi imaginate alte finaluri de poveşti, pot fi căutate soluţii alternative la problemele personajelor. O altă alternativă la citirea poveştilor este aceea de a încuraja copilul să creeze o poveste; astfel el va proiecta ideile din viaţa sa asupra personajelor sau se poate include pe sine ca personaj în poveste sau poate descrie în poveste evenimente din propria sa viaţă.

Copiii, în general, au nevoie de un model de la învăţător pentru a înţelege procesul de creare de poveşti. De obicei, începem prin a le spune copiilor: “Astăzi ne vom spune poveşti unul altuia. Eu voi începe şi când mă opresc aş vrea să continui tu”. Aceasta îi va permite învăţătorului să aleagă o temă şi să încurajeze copiii să exploreze problemele asemănătoare cu ale lor.

1. Încurajează, încurajează. 2. Întotdeauna spune-i copilului ce are de făcut, nu ceea ce trebuie să facă. 3. Începe activitatea cu o secvenţă în care copilul poate obţine rezultate positive. 4. Atunci când rezolvi o problemă cu un copil, acordă-i întotdeauna timp să se gândească la o soluţie alternativă. 5. Facilitează! ( Oferă-i copilului situaţii cât mai variate de exersare a deprinderii)

6. Realizează cercul de feed back-ului social. Este posibil ca un copil să înţeleagă că prin comportamentul său a făcut rău colegului său, dar să nu înţeleagă de ce nu este bine să facă rău celorlalţi. Realizând cercul feed- back-ului social facem în aşa fel încât consecinţele propriului comportament să se răsfrângă asupra copilului; de exemplu când îţi loveşti colegul îl faci să sufere, îl răneşti şi când îl răneşti el nu va dori să se joace cu tine.

În concluzie, sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori indică tendinţa mondială a generaţiei actuale de copii de avea mai multe probleme emoţinale decât în trecut: sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi şi mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru viaţă.