Enigma Otiliei de G Clinescu Costache Giurgiuveanu Otilia

“Enigma Otiliei” de G. Călinescu

Costache Giurgiuveanu Otilia Mărculescu Felix Sima Stănică Raţiu Leonida Pascalopol Aglae Tulea Simion Tulea Copiii Tulea

Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului şi întruchipează avarul. El hotărăşte, fie direct, fie indirect, destinele tuturor celorlalte personaje, care urmăresc averea sa, în goana după moştenire. El este unchiul lui Felix, cumnatul tatălui său, Iosif Sima, soţul surorii acestuia şi tatăl vitreg al Otiliei. Reprezentând avariţia, el însuşi se înscrie în descendenţa lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Molière. El neagă faptul că ar fi avar, argumentând prin dragostea lui sinceră pentru Otilia, pe care nu reuşeşte însă să o materializeze. Aspectul său fizic este legat de cel al casei sale, care este părăgănită şi ruinată atât în exterior cât şi în interior. Prin orice metode posibile, el caută să-şi menţină şi sporească chiar averea, mergând atât de departe încăt să-ţi neglijeze propriul aspect. Nici chiar adopţia Otiliei nu este legalizată, chiar dacă Costache este convins că aşa ar fi fost drept şi cinstit. Cu toate acestea, Otilia îl caracterizează ca fiind “un om bun, dar are şi el ciudăţeniile lui”.

Otilia Mărculescu este eroina romanului şi cel mai modern personaj prin problematica sa existenţială, reprezentând tipul feminităţii. Este fiica celei de-a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, pe care acesta o creşte ca pe fiica lui, dar avariţia îl impiedică să o adopte legal sau să-i asigure un viitor. Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant. Este capabilă de emoţii puternice, trecând brusc de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare uneori, alteori dovedind luciditate şi tact. Personalitatea ei este un amalgam de comportament copilăros şi maturitate. Datorită acestui fapt şi a multor altora, Otilia este cel mai controversat personaj al romanului, apărând diferit în ochii fiecărui personaj. Ea este caracterizată de Pascalopol, la finalul romanului, ca fiind “o enigmă”, cu toate că fusese căsătorit cu ea câţiva ani. Cu toate acestea, ea trăieşte drama singurătăţii, departe de mult visata fericire, deoarece, cum ea însăşi destăinuie, se va bucura de viaţă doar “cinci, şase ani!”

Felix Sima joacă rolul de narator-martor şi personaj-narator. El este cel care introduce cititorul în lumea romanului şi prin ochii căruia sunt prezentate celălalte personaje. Felix este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iaşi, care moare şi-l lasă pe băiat în grija tutorelui său, Costache Giurgiuveanu. După moartea tatălui său, Felix pleacă la Bucureşti să stea la “unchiul” său şi să urmeze cursurile facultăţii de medicină, ca şi tatăl său. Comporatmentul, gesturile, atitudinile, faptele conturează, indirect, o fire raţională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică şi un spirit de observaţie foarte dezvoltat. De la început, Felix este atras de Otilia, atracţie care se transformă treptat în iubire. Este derutat de comportamentul fetei iar plecarea ei la Paris îl deznădăjduieşte. Acest lucru nu îl determină să renunţe la carieră, dimpotrivă, îl maturizează. În relaţiile cu celelalte personaje, Felix se arată ca un intelectual superior, situându-se deasupra superficialităţii lumii burgheze. Luând în considerare evoluţia lui Felix de-a lungul acţiunii, romanul poate fi considerat un bildungsroman.

Stănică Raţiu este tipul parvenitului, al arivistului, în acelaşi timp şi tipul demagogului. Stănică Raţiu este ginerele Aglaei Tulea, fiind căsătorit cu fiica mai mare a acesteia, Olimpia, cu care trăise în concubinaj până când ea primise drept zestre o casă care aparţinuse tatălui ei, Simion Tulea. Gesturile, atitudinea, acţiunile şi mai ales vorbele compun, indirect, locvacitatea personajului, parvenitismul şi demagogia tipică. Cu toate acestea, el este inteligent şi abil, adoptând câte un comportament pentru fiecare persoană. Prin aceasta, el este un bun cunoscător de oameni.

Leonida Pascalopol este un burghez, cu un gust rafinat şi o cultură solidă. El tratează toate celelalte personaje cu respect, cu toate că observă răutatea Aglaei, avariţia lui Costache sau ipocrizia lui Stănică, dând dovadă astfel de o nobleţe desăvârşită. El moştenise de la părinţi o moşie întinsă şi era predestinat să facă studii fără utilitate practică, ci numai pentru a se forma ca o persoană nobilă. Făcuse studii în străinătate, călătorise prin toată Europa şi se căsătorise cu o femeie foarte frumoasă, de care se desparte sau rămâne văduv, nu este menţionat în roman. Comportamentul, gesturile şi atitudinile lui Pascalopol conturează, indirect, un om generos, rafinat, cu gusturi desăvârşite şi elegant. El are o casă mobilată cu distincţie, cântă la flaut, este cultivat şi plin de nobleţe. Cu toate acestea, el se simte un om ratat şi de aceea încearcă să se facă util tuturor celor care au nevoie. Datorită nobleţii sale sufleteşti, el divorţează de Otilia, văzând că ea este nefericită, redându-i astfel libertatea de a-şi petrece cum doreşte “anii cei mai frumoşi. ”

Aglae Tulea este caracterizată ca fiind “baba absolută, fărăr cusur în rău”. Este sora lui Costache Giurgiuveanu, soţia lui Simion Tulea şi mama a trei copii, Olimpia, Titi şi Aurica. Dragostea pentru aceştia n-o umanizează, întrucât ea nu le înţelege problemele, amplificându-le astfel defectele. Este autoritară faţă de Titi şi Aurica, şi îi ignoră cu desăvârşire pe Olimpia şi Simion. Gesturile, comportamentul şi atitudinile scot în evidenţă imaginea ei ca o femeie proastă, acră şi vulgară, lipsită de fantezie şi creativitate, caracteristic familiei Tulea. În consecinţă, ea este dispreţuită de toate celelalte personaje, Otilia numind-o “viperă” iar Stănică este uimit de răutatea ei. În concluzie, Aglae este un personaj grotesc, lipsit de orice trăsături pozitive. Chiar calitatea de mamă este transformată într-un blestem pentru copiii ei.

Simion Tulea este soţul Aglaei şi tatăl celor trei copii, Olimpia, Aurica şi Titi. Lucrează la gherghef feţe de perne decorative, şi pictează copiind cărţi poştale ilustrate. Starea lui este precară, având fie crize de depresie, fie de agitaţie, devine obsedat de mâncare, se crede Iisus Hristos, zicând “Ieri am înviat”. Ca şi Aglae, nu manifestă niciun fel de dragoste faţă de copiii săi, iar despre Olimpia spune că nu este fiica lui. După ce înnebuneşte, este internat la un ospiciu, unde este practic abandonat de întreaga lui familie.

Aurica Tulea este fiica cea mică a Aglaei. Ea întruchipează tipul fetei bătrâne. Este obsedată de măriţiş şi vede în orice bărbăt un posibil pretendent, cu toată că este respingătoare pentru aceştia, care o evită. Ea se răzbună pe Otilia, care este practic opusul ei, atât fizic, cât şi moral. Ea seamănă cu Aglae prin lipsa de farmec, generozitate, nobleţe şi este acră, rea, arţăgoasă şi nesuferită. Titi Tulea este mezinul familiei Tulea şi întruchipează tipul retardatului. Este dominat de automatisme, copiind note muzicale şi cărţi poştale datorită lipsei de imaginaţie pe care o împarte cu restul familiei sale. Olimpia Tulea Raţiu este fata cea mare a familiei Tulea şi soţia lui Stănică Raţiu. Ea este caracterizată, atât direct cât şi indirect prin lenea şi placiditatea ei. Datorită divorţului ei de Stănică după moartea fiului lor Relu, ea este condamnată la aceeaşi soartă ca restul familiei, anume să se degradeze în singurătate.

Bibliografie ◊ G. Călinescu, Enigma Otiliei, Ed. Cartea Românească, 1988 ◊ Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Ed. Gramar, 1983