Se deruleaza la click Trdarea lui Iuda Iuda

Se deruleaza la click

Trădarea lui Iuda

Iuda îl vinde pe Isus REMBRANDT – Afacerea lui Iuda

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei, Cu chipul lui Cezar pe ei. . . Treizeci de stele sclipitoare. . . şi-un Rai întreg în fiecare. . . După trei ani de-atât tumult, o pungă de arginţi nu-i mult! Trei ani să te smereşti, să taci, cu ochi de vânător dibaci! Trei ani cu arcul încordat, s-aştepţi cel mai de soi vânat. Şi. . . pân-la cerbul din omături, mai să-l scapi pe cel de-alături. Trei ani de slujbă între sfinţi!. . . O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!. . . Costache Ioanid – Arginţii

Ultima cină

Isus spală picioarele ucenicilor TINTORETTO – Spălarea picioarelor

. . . O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare când vasele cu apă, când praful pe picioare. Şi Duhul îi întreabã, în fiecare zboară: - N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară? - Chiar eu? . . . Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân. - Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân. . . - Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei. - Chiar eu? . . . Sunt cel din urmă la Domnul dintre ei? - Dar tu ce ţii doar punga? - Eu am făcut de-ajuns. Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns. . . - Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală? - Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială. . . - Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu. . . ? Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu. Atunci, lăsându-şi brâul şi haina-ntr-un ungher, S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer Şi-a-nfăşurat ştergarul, s-a aplecat uşor să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor. Costache Ioanid – Ştergarul

Dezvăluirea trădării lui Iuda LEONARDO DA VINCI – Ultima cină

— Un suspin adânc Mă prinde şi vă spun cu-atâta greu: Unul dintre voi Mă vinde. — Doamne, nu cumva sunt eu? — Voi aveţi comori bogate, însă el, vrăjmaşul Meu, astăzi le-a pierdut pe toate. — Doamne, nu cumva sunt eu? — Iată ceasul suferinţei. Voi să vă rugaţi mereu, însă vai de cel cu-arginţii! — Doamne, nu cumva sunt eu? Astfel în amurgul rece murmura Isus cu greu. Şi spuneau toţi doisprezece: — Doamne, nu cumva sunt eu? — Voi sunteţi ca piatra rară. Numai unu-i asmodeu, suflet rânduit să piară. — Doamne, nu cumva sunt eu? Deci şi noi, când El ne spune că-ntre noi e-un fariseu, să şoptim în rugăciune: — Doamne, nu cumva sunt eu? Costache Ioanid – Un suspin

Instituirea Euharistiei

Isus pe Muntele Măslinilor

Agonia din Grădina Ghetsemani SEBASTIANO RICCI – Rugăciunea din Grădină

Ghetsemani! Cuvânt de slavă! Floare din etern mănunchi! Bătălie-nfiorată câştigată în genunchi!. . . Un pahar stătea în faţă. Şi Isus privea-ngrozit. Tot veninul omenirii trebuia acum sorbit. . . “Osana!” Răsună cerul! Cântă îngerii-n văzduh. Se-ncunună-n biruinţă lupta lui Isus în Duh. Ceas de rugă fără seamăn şi de zbatere-ncordată. Freamăt ce umplea de spaimă toată bolta înstelată. “Ţie toate-s cu putinţă. N-ai măsură, n-ai hotar. Tată veşnic, depărtează de la Mine-acest pahar!” Pot să vie-acum ostaşii. Iată-i! Victima-şi aleg. Dar Isus acum e gata de-a sorbi paharu-ntreg! Veşnicia omenirii pusă toată pe-un cântar. Pe un taler, condamnarea, iar pe celalt, un pahar!. . . “Sfinte Tată”, strigă Fiul, “calea e nespus de grea. . . Totuşi, facă-se, Părinte, voia Ta, nu voia Mea!” Şi pe creştetul Golgotei, sus, între pământ şi cer, vor da cea din urmă luptă Mielul blând şi Lucifer. Iar când Iosif va desprinde trupul sfântului Oştean, nevăzut, pe crucea goală, va rămâne-nfipt. . . Satan! Amin! Costache Ioanid – Ghetsemani

Arestarea lui Isus ERNEST HEBERT – Sărutul lui Iuda

. . . Ce noapte grea, ce noapte grea. . . Un tropot lung din vale se-nălţa Urcau pe Ghetsemani oţele reci mereu mai sus. Şi iată Iuda s-a oprit la pieptul lui Isus. . . Costache Ioanid – Ce noapte grea!

Procesul lui Isus

Isus înaintea marelui preot Isus este judecat de Caiafa

- În zadar îţi pui, Caiafă, un oblon în ochi şi-ţi spui Că de azi-nainte soare-n lumea-ntreagă nu-i; Nu întuneci tu lumina, de-ai fi negru ca un corb! Dacă vezi numa-ntuneric e un semn că tu eşti orb! Şi-n zadar ai vrea cu frigul urii tale să îngheţi Sub zăpada iernii grele, râul veşnicei vieţi, Căci natura se-ncălzeşte şi nămeţii iernii pier, Sucul fierbe-n rădăcină şi s-avântă către cer. . . Nu vezi tu că numa-n tine, sub obrocul tău de gheaţă Dăinuieşte încă iarnă fără mugur de viaţă? Dar afară-i primăvară, soare, cântece şi flori; Căci viaţa e eternă, doar călăii-s pieritori!. . . Pr. Nicolae Pura – Învierea

Isus înaintea lui Pilat TINTORETTO – Judecata înaintea lui Pilat

- Iată Omul! strigă-n Iad Pilat Cine iarăşi L-a crucificat? Cine-I scoate umbra de sub văl? Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl! Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini! Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini! - Iată Omul! umbra a răspuns, Omul care vede în ascuns. Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu, tu stăteai pe însuşi tronul Meu. . . Şi, scriind pe cruce al domniei semn, tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn. . . - Iată Omul! umbra a răspuns, Eu sunt umbra Omului străpuns. În zadar în lumea de păcat mâinile pătate ţi-ai spălat. Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier. Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer! - Iată Omul! strigă-n Iad Pilat! Ca stăpân, Cezaru-i vinovat. Eu eram guvernator roman. N-am rostit osânda ca duşman. N-am oprit să-Ţi pună trupul în mormânt. Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ţi sunt! - Iată Omul! strigă-n Iad Pilat. Cine iar Îl vrea crucificat? Eu am spus întregului popor: Pe-mpăratul vostru să-L omor? Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris. Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis! - Iată Omul! umbra a răspuns, Omu-n care singur te-ai străpuns. Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi. Nu-i decât o cale spre Eterna Stea! Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea! Costache Ioanid – Iată omul

Isus şi Baraba Scenă din filmul Patimile lui Cristos (Mel Gibson)

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine, pe când în largul lumii cutreierai semeţ, pe când, cu lănci şi scuturi, cohortele străine te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ? Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie. Şi-atunci mulţimea oarbă te-ar fi cerut degeaba. Dar M-am gândit la tine, privind spre veşnicie, Şi am murit pe cruce, în locul tău, Baraba… Ai auzit vreodată, prietene, de Mine, când floarea tinereţii îşi scutură podoaba? Ca să te scap de lanţuri, de moarte, de ruşine, Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba… Te chem şi astăzi: Vino şi vom străbate norii! Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani. Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii. Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani. Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna. Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar. Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna, tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar. De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte va fi… când suferinţa nu va cunoaşte graba… Vei plânge totdeauna şi-ţi vei aduce-aminte că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba! Costache Ioanid – Baraba

Isus este batjocorit ANTHONIS VAN DYCK – Încoronarea cu spini

Şi-acum se plânge spinul, că-mpletit Te-a sângerat cu aspra lui coroană Fără de voia lui, ci doar silit De gâzi, în nebuneasca lor prigoană. Dar nu îl cert c-a stat să-l împletească, Ci când şi-nfipse ramurile-i crunte Nu s-a-ndurat deodată să-nflorească Acolo sus, pe chinuita-Ţi frunte. Vasile Voiculescu - Spinul

Isus este condamnat DOMENICHINO - Drumul spre Calvar

. . . Era o zi scăldată-n soare. Pe deal, prin pietre şi butuci, între ostaşi cu coif şi zale, treceau trei oameni sub trei cruci. . . Îl urmăreau cei mulţi cu freamăt, văzându-l tot mai copleşit. Apoi. . . deodată. . . Făr-un geamăt, Isus cel sfânt. . . S-a prăbuşit. . . Costache Ioanid – Cele şapte bătăi de pe Golgota

Isus mângâie femeile care-l plâng

. . . Între sclipiri de-oţel severe, urca Isus, cu umeri grei, privind mâhnit cu ce durere Îl tânguiau bărbaţi, femei. Căci dacă azi copacul verde e frânt sub fierul ne-ndurat, cu cât mai hotărât va pierde osânda grea pe cel uscat? " "O, fiicelor, de ce vă strângeţi plângând de mila Celui Drept? Mai bine pentru voi să plângeţi şi pentru pruncii de la piept. Dar vorbele pe vânt zburară. Şi lacrimile iar s-au strâns. Trudiţii paşi din nou urcară între batjocură şi plâns. . . Costache Ioanid – Cele şapte bătăi de pe Golgota

Maria pe drumul crucii Scenă din filmul Patimile lui Cristos (Mel Gibson)

Prea nevolnic e cuvântul să vestească marea dramă Petrecută-atunci în duhul şi în inima ta, mamă. La un colţ pe calea crucii când ai dat cu ochii faţă De Isus, viaţa lumii, fără vlagă, fără viaţă! Cât ar vrea El să oprească veşnicia acestei clipe, Şi din genele zdrobite de ciomege să-nfiripe Pentru ochii Maicii Sale raze dulci şi mângâiere Dar, strivit sub bârna crucii, cade jos fără putere. . . Să fii mama cea mai bună şi mai scumpă de sub soare, Şi să ai un fiu mai dulce ca o primăvară-n floare Şi să vezi cum vin călăii şi îl trag, şi-l smulg, şi-l rup Din fiinţa ta întreagă, şi din suflet şi din trup! Ea se-aprople de dânsul cu-ndrăzneala ei de mamă Printre suliţe şi săbii neţinând de ele seamă, Vrând să-l strângă, să-i aline suferinţele lui crunte Şi să-i şteargă cu marama sângele-nchegat pe frunte. Şi să-l vezi căzând sub cruce, cum se-ndoaie şi se frânge Încrestat de bici şi vânăt şi brăzdat de răni şi sânge! Ne cutremură misterul suferinţei Tale, Mamă, Şi urzeala cugetării noastre toată o destramă! Dar oştenii fără milă, rându-şi strâng şi o opresc Şi pe Fiul Ei lovindu-l, înainte-l îmbrâncesc. . . O, de ce mai urci Marie pe Calvar, cu El când vezi Când aproape stând de dânsul cu nimic nu-l uşurezi? Şi-a fost scris precum se vede ţie-n cărţile cereşti Mama cea mai fericită dintre mame să goleşti Mai din plin ca orişicare din paharul cel cu fiere, Fericirea ta schimbând-o într-o mare de durere! Dimpotrivă-i pui pe umeri, peste cruce-o cruce nouă, Şi în locul unei jertfe, pe Calvar vor arde două. Nu vezi Tu că prin prezenţa ta-l apropii de mormântu-i? Ori, e soarta ce te cheamă să te dărui şi să mântui? Şi pe-o clipă cât vecia ochii lor s-au întâlnit, Şi cu suliţe de flăcări s-au străpuns şi s-au rănit Ea se mistuie văzându-l pradă haitei de mişei El se chinuie văzându-şi răstignirea-n ochii ei. Şi în gândul Preacuratei, ochii treji ai amintirii Mai citesc încă odată Evanghelia Vestirii: Ce-a văzut atunci departe e atât de-aproape-acum. . . Şi călăii, ucigaşii, îi aduc aminte-acum. Pr. Nicolae Pura – Pe calea crucii (din colecţia Simfonia Mariei)

Răstignirea lui Isus SALVATOR DALI – Cristos din viziunile sf. Ioan al Crucii

Când convoiul trist aduce pe platoul Căpăţânii, Farizeii, cărturarii, saduceii şi bătrânii Jubilau râzând demonic şi priveau biruitori Spre rivalul lor, învinsul, plin de sânge şi sudori. Cum o ustură arsura buzei lui învineţite, Cum ar vrea să-i stingă focul unei singure clipite C-un pahar de apă rece, însă, n-are nici un strop, Numai lacrimile-amare care-i curg pe-obraji potop. Râsul lor de vulpi viclene o străpunge şi o doare, Mult mai groaznic pe Maria decât crunta-nfiorare Ce-o cutremură atuncea când ostaşii-i pironesc Primăvara ei pe cruce şi de flori o vestejesc. Cum ar vrea să urce scara şi să-l strîngă-n braţe dulce Şi la pieptu-i ei de mamă, trupul lui căznit să-l culce! Cum ar vrea să-i smulgă spinii-nfipţi în tâmpla lui fierbinte Şi piroanele bătute-n mădularele lui sfinte! Dar călăul cel mai groaznic ce o sfâşie mereu, Ca un vultur făr’ de moarte pe un veşnic Prometeu E iubirea ei de mamă, arzătoarea ei iubire, Ce-o ridică azi pe tronul de regină-ntre martire. Dar Ea trebuie să zică încă-odată: „Fie mie!”. . . Cum a zis la Vestea Bună, la-nceput de liturghie Şi cu Fiul împreună: El, în trupul frânt pe cruce, Ea, în inimă, aceeaşi jertfă Tatălui aduce. Timp de trei eterne ceasuri, cât a stat Isus în cuie Sângerând, Ea stete dreaptă lângă El ca o statuie. Şi-a ei inimă de mamă, visteria mântuirii, Ca buretele-i absoarbe toată fierea pătimirii. Şi cum stă Maria-n faţa pironitului pe grinzi Inimile lor par două feţe-opuse de oglinzi Ce-şi răsfrâng aceeaşi cruce în imagini infinite Unul altuia sporindu-şi suferinţele cumplite! Pr. Nicolae Pura – Răstignirea (din colecţia Simfonia Mariei)

Testamentul lui Isus Scenă din filmul Patimile lui Cristos (Mel Gibson)

Ale crucii braţe-ntinse peste zări mântuitoare, Despărţesc de-acum în două râul vremii călătoare: Lumea veche-mbătrânită se-nmormântă pe Calvar Şi se naşte alta nouă din lumină şi din har. Şi-a făcut în faţa morţii, testamentul, ca un tată Şi-ntre martori, după lege, a grăit: Femeie, iată Fiul tău! Şi-ntr-însul iată tot poporul meu ales Şi cu vremea se va-ntinde pe tot globul pământesc! Dar viaţa-n largul firii când începe să se-ntrame Are lipsă de căldură şi de sânul unei mame; Ce s-ar face-n cuibul rece puişorii golăşei, Fără grija rândunelii, fără aripile ei? Şi Maria rădăcina vieţii tainice de vis Răsărită pe Golgota, a rămas mereu să fie Născătoarea generoasă a întregului popor De mlădiţe răsărite din tulpină-n viitor! Şi oare ce s-ar mai alege pe acest pământ uscat, De polenul primăverii, de furtuni împrăştiat, Dacă n-ar găsi-n potirul primitor al mamei flori, Leagăn, scutece şi pază contra marilor dogori? Şi de-atunci ca un răsunet în urechea lui Ioan Şi în sufletul oricărui drept cucernic pământean Prelungindu-şi testamentul, glasul Domnului grăieşte: - Iată mama ta, copile, aibi de grijă şi-o cinsteşte. Vezi de-aceea ziditorul de pe lemnul răstignirii Cel ce-a scris această lege înţeleaptă-n cartea firii, Când e gata să-şi arunce bobul vieţii noi pe lume S-a gândit la bunătatea şi iubirea unei mame. Eu, Isus Cristos prin tine, prelungindu-mi dăinuirea Printre oameni, vreau să-i dărui toată cinstea şi iubirea! Tu cu-ncredere deplină să alergi la Ea oricând Mai presus de-orice nădejde ocrotirea ei cerând. Şi privind-o pe Maria, pe Femeia cea eternă, Toată inima fecioară, toată dragostea maternă, Şi alăturea de dânsa pe Apostolul Ioan, Un simbol şi o icoană a tot neamului uman. Suferinţa ce-a-ncercat-o lângă crucea sângeroasă A făcut ca gingăşia să îi fie mai duioasă; Să mă dăruie pe mine, pentru tine morţii-amare, Ce-ar fi-n stare să-ţi refuze de-i vei cere cu răbdare? Mai vârtos când te vei teme de mânia celui drept Vătămat prin vorbe strâmbe ori prin mersul tău nedrept, Pocăindu-te te-ascunde sub aripa Maicii Sfinte Prin inima Ei cere mila dreptului Părinte. Pr. Nicolae Pura – Testamentul de pe cruce

Moartea lui Isus pe cruce

Ce ciudat!. . . În plină zi s-a-noptat în ţară. . . Stâncile scrâşnesc în munţi. Templul se-nfioară. Oamenii se bat în piept, căutând o rază. Ce-aveţi voi, bătrâne culmi, ce fiori de groază? Iată. . . Solii morţii vin. . . Din adânc grămadă. . . Să-l coboare pe Isus, cea mai scumpă pradă. . . Sunt la cruce. . . Dar un glas a brăzdat văzduhul: “Tată, îmi încredinţez mâinii tale Duhul!” Costache Ioanid – Viaţa

Maria îşi plânge fiul MICHELANGELO - Pieta

. . . Şi plimbându-şi ochii umezi peste rănile deschise De piroane şi de lăncii în divinul trup le zice: - Rămâneţi de-acum deschise pe vecie sfinte rane Ca să fiţi mereu limanul suferinţelor umane! Şi, ţinându-l strâns în braţe, ea la pieptul ei îl strânge De pe rănile brăzdate şterge rănile de sânge, Şi cu grijă-i ia cununa de ocară de pe frunte, Smulge spinii, câte unul, din făgaşele lor crunte. - Va pricepe oare lumea tot Calvarul Crucii Tale? Zice Maica biruită de iubire şi de jale. Şi strângându-L tot mai tare să-l răzbune de dureri, Fiecare rană-i pare ţeapă crâncenă de fier. Pr. Nicolae Pura – Plinirea jertfei

Înmormântarea lui Isus

În sfârşit, Pilat, pe semne vrând să-şi spele-ncă odată De pe mâinile pătate, veci de veci neştearsa pată, Se îndură şi lui Iosif îi îngăduie spre seară Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară. - Vezi că-i bună lumea, Maică şi-ţi întoarce Fiul iar! - Bunătate? Omenie fără dragoste şi har? Iat-o scrisă cu piroane-n mădularele lui reci Şi-or citi-o-nfiorate toate veacurile-n veci! Pr. Nicolae Pura – Plinirea jertfei (din colecţia Simfonia Mariei)

Deznădejdea lui Iuda Scenă din filmul Patimile lui Cristos (Mel Gibson)

. . . Nu pot să sufăr. Pot să mint, dar nu vreau sânge, vreau argint. O, iată apă jos în râu. Vă spăl şi iar vă strâng la brâu. Ce-i asta? Mintea-şi pierde frâul. De ce s-a înroşit tot râul? Ce rană s-a deschis în pungă? Nu-i apă-n matcă să-mi ajungă! Ei, preoţii, ei cărturarii, m-au prins în mreajă ca pescarii, mi-au dat să beau din cupe sparte. Eu am cerut arginţi, nu moarte! M-au înşelat, dar nu mă las. Pe cine duceţi voi de nas? Bătrâni şi preoţi, farisei, luaţi arginţii! Nu-s ai mei. Eu v-am vândut un sfânt curat. Voi ce arginţi murdari mi-aţi dat? Vreau banii, banii mei, pe drept! Acesta-i sânge, nu-l accept. Isus e sfânt. Am fost nebun. Nu vreau cu Cerul să mă pun. Vai! Iadul. . . ziua de apoi. . . Nu vreau arginţii, luaţi-i voi! Nu vreau arginţi, Isus e sfânt. Ah! Numai sânge-i pe pământ. Ce sânge cald. . . Dar nu-s de vină! Şi via lui Nabot e plină. . . Se scaldă-n sânge de profet moşia lui Mefiboşet. . . Şi-un viscol de arginţi turbat l-a troienit pe Sanbalat!. . . Lasaţi-mă, voi, ochi de drac. Fugiţi! Eu vreau să mor sărac. Lăsaţi-mă, voi preţ străin! Vreau să fiu Abel, nu Cain. S-au strâns toţi banii-acestei lumi? Mamona, vrei să mă sugrumi? Dar voi scăpa. Nu cad învins! Nu sunt cu-n brâu de in încins? . . . Un brâu. Un laţ. Şi-apoi. . . în gol! Veniţi, voi îngeri din Şeol! Să scap de-arginţi, să trec prin vad. . . Ah, iată, plec. Dar plec in Iad! Şi Iadul!. . . Vai, îmi ies din minţi. Căci Iadul. . . Iadu-i plin de-arginţi!. . . Costache Ioanid – Arginţii

Tâlharul cel bun este primit în Rai Molly Haines Kohlschreiber – Isus îi promite tâlharului cel bun Împărăţia

Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin, printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin. Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă. Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă. -Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri. -Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi. -Eu? . . . răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat, sunt un păcătos din lume. . . Nu ştiu să fi fost păcat să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit. De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit. Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi. Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi, mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute. Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute. La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt. N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt. O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad. . . -Vai, destul. . . vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad. Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer, într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater. Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti: -Da. . . acolo. . . Dar ascultă. Înainte de-a muri, osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată, ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată, un profet murind alături. Ba. . . mai mult ca un profet! Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet, Îi plutea în ochi o pace. . . şi-o dumnezeire-n grai. El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai! Şi acum o întrebare. . . un cuvânt mai am de spus: Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus? . . . -O! Isus? E-aici în slavă. . . tot ce vezi Îi aparţine. Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi străine? -Rogu-te, o vorbă numai. . . Nu ştiu cum să-mi spun amarul. . . Dacă e Isus aicea. . . spune-I c-a venit tâlharul. -Vino!. . . Poarta e deschisă. . . Domnul îi vorbeşte-n prag. . . Costache Ioanid – Tâlharul

Speranţa Mariei Scenă din filmul Patimile lui Cristos (Mel Gibson)

Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea învierii! Numai Maica Preacurată în vârtejul încercării, Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării: - Va-nvia mai plin de slavă! Cântă holda pe ogoare, Ca şi spicul meu ce creşte din grăuntele de soare; - Va-nvia, răsună-n codru mii de păsări ca famfara, Căci nu poţi să ţii în lanţuri ferecată primăvara. . . Pr. Nicolae Pura – Învierea (din colecţia Simfonia Mariei)

Power Point – Lucian Diac (lucianmicu 20@yahoo. com) Şcoala Biblică Nazaret www. nazareth. ro