Modele epice in romanul romanesc interbelic studiu de

Modele epice in romanul romanesc interbelic -studiu de caz-

Ce folos sa dam definitia romanului, arhicunoscuta si atât de obiectiva? În esenta, fiecare roman are definitia sa proprie, marcata de amprenta lasata de autor. " Romanul este o oglinda purtata pe un drum principal". (Stendhal) Pe baza acestei afirmatii am încercat împreuna sa reunim drumurile pe care fiecare dintre voi rataceste în cautarea definitiei romanului.

Camil Petrescu În perioada interbelica, perioada în care literaturii tendintelor umaniste democratice i se opuneau formelor ideologice rasiste, viata literara a cunoscut conflicte si polemici violente. Aceasta perioada a adus o serie de personalitati ale literaturii românesti, cei mai reprezentativi fiind Liviu Rebreanu. Hortensia Papadat-Bengescu si Camil Petrescu.

“Hortensia Papadat-Bengescu are o experienta acuta, o situatie de observator exceptionala, pe care poate din anume neîndemânari tehnice n-o exploateaza suficient”, ”Camil Petrescu e un scriitor mai sprinten, mai rutinat decât H. P. Bengescu si decât Rebreanu”, ”Liviu Rebreanu in “Ion” e un creator mai solid. ”, ”Camil Petrescu ramâne o inteligenta mereu în cautare de sisteme artistice, unul din acei scriitori mai putin înfaptuiti, poate, dar care încânta prin perpetuitate spiritele delicate. ” (George Calinescu).

Camil Petrescu s-a remarcat prin opere ca ”Patul lui Procust” sau ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi”. În aceste opere apar conflicte de idei, elemente de modernitate, concepte estetice precum autenticitatea (”Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic. ”), luciditatea sau relativismul. Tema din opera sa ”Patul lui Procust” este introspectia psihologica, prin observarea vietii interioare, iar acest roman este structurat pe o pasiune, pe un sentiment devenind astfel o ”monografie a unor idei”.

Ce mi se pare foarte interesant la personajele acestui autor este faptul ca sunt în cautare de certitudini, sunt conduse de framântari, etica umana si tensiune intelectuala. Protagonistii sunt tipuri de intelectuali lucizi, dar cu o mare inflexibilitate a constiintei. În ”Patul lui Procust”, semnificatia titlului reflecta starea interioara a personajelor, reflecta mutilarea propriilor sentimente, unele personaje trebuind sa -si amputeze trairile pentru a coborî la amorul vulgar al celor pe care-i iubesc, iar altii au complexe de inferioritate deoarece nu pot ajunge la acea iubire la care aspira.

“Întreaga poetica a romanului camilpetrescian exprima renuntarea curajoasa la iluzia cunoasterii absolute a omului. ” (Nicolae Manolescu). Asadar, degeaba se vrea cunoasterea absoluta a omului. Suntem neputinciosi în fata propriilor eu-uri si plecam capetele resemnati. Dar traim macar în iluzie. .

Liviu Rebreanu -Ion-

„Ion” este considerat primul roman modern din literatura romana pentru ca aduce in fata cititorilor un personaj credibil insiprat din zbuciumata viata a satului ardelenesc. Este un roman social, de inspiratie rurala, realist si obiectiv, publicat in 1920. In romanul realist este prezentata lumea in toata complexitatea ei, creandu-se iluzia unei viati obiective. Naratorul obiectiv, omniscient, cu acces la toate mecanismele vietii sociale si la intimitatea vietii afective este elementul prin care se reda complexitatea societatii descrise. Tema romanului este lupta taranului ardelean pentru avere, intr-o societate in care clasele sociale sunt clar delimitate si care este stapanita de mentalitatea intiderilor de pamant.

Romanul realist are ca sursa de inspiratie lumea de zi cu zi, pe care autorul o recreeaza in societatea descrisa. Liviu Rebreanu a folosit, ca sursa de inspiratie, in cazul romanului „Ion” , lumea satului ardelenesc de la inceputul secolului al XX -lea si relatiile sociale din acea perioada. Rebreanu modifica realitatea, insa pastreaza elementele pe care se bazeaza actiunea romanului, dorinta arzatoare pentru pamant, grupele sociale bine separate, obiceiuri, traditii, ritualuri specifice lumii taranesti. Ion" este un roman prin excelenta realist, al vointelor infrante, in care toate personajele au o tristete inerenta, idealurile lor naruindu-se prea repede. Fetele lui Herdelea asteapta printi ce nu mai vin, Laura sfarsind prin a se casatori cu un individ sters.

Herdelea vrea sa devina inspector, dar nu reuseste si in cele din urma se scuza pentru greseala de a fi votat pentru deputatul ungur, Bela Beck, fiind chiar ajutat sa dobandeasca un post mai bun, iar Ion al Glanetasului, ce ravnea cu patima sa posede pamant nesfarsit, este ingropat chiar in acest pamant, in curtea bisericii, pentru actul caritabil de a-i fi donat locasului de cult. Acestea toate sunt evenimente ale vietii intr-o nesfarsita curgere, tratate de Liviu Rebreanu intr-un stil adecvat, despre care s-au spus cuvinte memorabile.

Geneza: Liviu Rebreanu marturiseste ca în lunga sa truda de creatie, în cei 7 ani în care a lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte „impresia afectiva“, emotia, iar pe de alta parte, acumularea de material documentar. . Geneza romanului Ion e intrepatrunsa de realitate si fictiune. Acest lucru este e mentionat de autor , in “Marturisiri”(1932). Romanul realist are ca sursa de inspiratie lumea de zi cu zi, pe care autorul o recreeaza in societatea descrisa. Liviu Rebreanu a folosit, ca sursa de inspiratie, in cazul romanului „Ion” , lumea satului ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea si relatiile sociale din acea perioada. . O scena vazuta de scriitor pe colinele dimprejurul satului l-a impresionat în mod deosebit si a constituit punctul de plecare al romanului „Ion“.

Aflat la vânatoare, Rebreanu a observat „. . . un taran îmbracat în haine de sarbatoare“, care s-a aplecat, deodata „si-a sarutat pamântul. L-a sarutat ca peo ibovnica. Scena m-a uimit si s-a întiparit în minte, dar fara vreun scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudatenie“. O alta întâmplare relatata de sora sa, Livia, i-a retinut atentia: o fata înstarita, ramasa însarcinata cu un tânar sarac, a fost batuta cumplit de tatal ei pentru ca trebuia sa se înrudeasca acum cu un sarantoc, „care nu iubea pamântul si nici nu stia sa -l munceasca. “

Un eveniment care l-a marcat în mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu Rebreanu a avut-o cu un tânar taran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al Glanetasului, care nu avea pamânt si pronunta acest cuvânt cu „atâta sete, cu atâta lacomie si pasiune, parc-ar fi vorba despre o fiinta vie si adorata. Eroii acestui roman sunt tipuri sociale: Ion-tipul arivistului , Ana tipul fetei bogate dar urate, florica e tipul tarancei frumoase dar sarace , Zenobia e tipul soacrei , George Bulbuc tipul taranului bogat , mandru ; preotul Belgiug-tipul preotului avar.

Eroii actioneaza in imprejurari tipice: munca la camp, viata in gospodarie , conflicte politice, personale , deoarece tema, eroii , conflictele, subiectul sunt luate din viata sociala si reala. Romanul Ion de Liviu Rebreanu , este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Acestea reflecta, in spirit modern, patimile conflictuale protagonistului: pamantul si iubirea. De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte interioare, ”glasul pamantului” si “glasul iubirii”, eroul fiind o victima previzibila a acestor doua patimi. Patima pentru pamant il macina, pentru ca: ”pamantul ii era drag ca ochii din cap”.

”Glasul pamantului”il copleseste si intreaga lui fiinta “arde de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult”, de aceea considera ca trebuie sa o ia de nevasta pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, desi nu o iubea si o vedea ”sluta si uratica, saraca de ea!. . . ”. Personajul central al cartii este Ion al Glanetasului - figura simbolica, singulara prin iubirea pamântului si prin drama pe care o traieste. Ion reprezinta taranul sarac, care iubeste pamantul mai mult decat orice pe lume , cu toate ca nu-l detine , cel putin nu atat cat si-ar dori el , insa pe care incearca sa-l obtina prin metode deloc ortodoxe.

Liviu Rebreanu realizeaza un personaj care seamana cu diferite personaje din lumea de azi , insa ceea ce e atat de iesit din comun la el nu sunt monstruozitatile pe care le savarseste , ci iubirea pentru pamant. Pentru Ion pamantul e ibovnica sa. Incercarea disperata a lui Ion de a dobândi pamânt nu mai poate fi privita, în aceste conditii, doar ca expresie a lacomiei, ci mai ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta înjositoare de sarantoc si de umilinta de a repeta soarta tatalui sau, care se învârte pe lânga cei bogati ca un câine la usa bucatariei. Constientizând organizarea sociala nedreapta, Ion întelege si ca toate calitatile sale nu sunt suficiente pentru a-i schimba statutul, asa ca trebuie sa gaseasca pârghiile de a se impune, ignorând atât sentimentele, cât si criteriul moral.

Pentru Ion, pamantul insemna pozitie sociala, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos, constituind pentru flacaul ambitios demnitate si totodata obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Ion fiind convins ca averea i-ar fi conferit respectul celorlati si nimeni nu ar mai fi avut curajul sa il jigneasca, este mai hotarat ca oricand sa puna mana pe zestrea Anei. Ion o iubea pe Florica, fiica vaduvei lui Maxim Oprea, ”fata cea mai frumoasa din pripas”, insa”mai saraca decat dansul”, pe cand “Ana avea locuri si case si vite multe”. Ion este nerabdator sa se insoare cu fata lui Vasile Baciu, dar acesta nu vrea sa i-o dea cu niciun chip. Solutia vine de la tanarul Titu Herdelea, care il indeamna cu nonsalanta sa il sileasca.

Atunci lui Ion ii vine ideea sa-o necinsteasca pe Ana. Reusita flacaului se sprijina pe faptul ca Ana este indragostita de el, desi George Bulbuc ii facea curte, fiind agreat si de Vasile Baciu. Ana ramane insarcinata si Ion o paraseste in asteptarea reactiei lui Vasile Baciu, care dupa tocmeli, amenintari si jigniri indelungate, consimte sa ii dea Anei ca zestre toate pamanturile si amandoua casele, cerand doar sa fie scrise, dupa cununie, pe numele amandurora. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat , de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul “Nunta” il surprinde pe Ion penduland intre cele doua “glasuri”, devenite voci interioare, mai intai”ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta”, ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret”si sa raman tot

“calic pentru o muiere”. Acest monolog interior evidentiaza conflictul interior dintre cele doua patimi de care este mistuit flacaul. Partea a doua a romanului , ”Glasul iubirii”, sugereaza cealalta patima a lui Ion, care nu ii da pace, tanjirea dupa Florica sfasiindu-i sufletul. Pamantul obtinut de la Vasile Baciu il facuse tantos, vorbea mai apasat cu oamenii, dar socrul il pacaleste, ii da numai”cinci locuri”pe care sa le munceasca si refuza sa ii faca acte. Din aceste moment , viata Anei devine un cosmar, fiind batuta si alungata atat de sot cat si de tata. Ana naste pe camp baietelul in ziua de Sf. Petru copilul este botezat cu numele de Petre.

Are loc nunta lui George cu Florica. Evenimentul reaprinde in sufletul lui Ion dorinta nestapanita a iubirii si el nu isi poate lua ochii de la mireasa. Ana simte aversiunea sotului, ii marturiseste ca o sa se omoare. La scurt timp, Ana se spanzura in grajd, dar Ion se bucura si atentia lui se indreapta catre Petrisor, care intre timp se imbolnaveste foarte rau si in cele din urma moare. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt “glas” ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Dupa ce Ana s-a spanzurat, Ion, simtindu-se liber, este din ce mai nestapanit in iubirea lui pentru Florica, pe care o urmarea peste tot si

Dupa ce Ana s-a spanzurat, Ion, simtindu-se liber, este din ce mai nestapanit in iubirea lui. ”Ce folos de pamanturi, daca cine ti-e pe lume drag nu-i al tau? ”Prietenia falsa cu Gerorge constituie o alta strategie a protagonistului pentru a se afla cat mai des in preajma Floricai. Din clipa in care Savista. Oloaga i-a deschis ochii, George intelege de ce Ion vine mereu pe la ei si planuieste sa revina pe neasteptate, pentru a se convinge de corectitudinea banuielii. Intors acasa pe neasteptate, in plina noapte, George aude zgomote in curte, ia sapa si pentru ca nu-i raspunde nimeni, izbeste la intamplare, fara sa vada nimic.

Simte ca “fierul a patruns in ceva moale”, apoi mai loveste inca o data si aude “un parait surd”, iar cand da a treia oara este convins ca l-a omorat. George este arestat, asteptand sentinta in inchisoarea din Bistrita, iar Florica ramane de rusinea satului. Liviu Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima pasionala, savarsita cu o unealta agricola cu , care se lucreaza pamantul ce ii fusese atat de drag protagonistului. Liviu Rebreanu creeaza acest personaj fara a incerca sa-i scuze sau sa-i argumenteze faptele , ci il prezinta asa cum e oricat de crud si insensibil ar parea. el nu incerca sa diminueze rezultatele faptelor personajului ci il prezinta asa cum e , chiar daca ar ingrozi pe oricine.

Dintre eroinele propuse de romanul interbelic , fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin , unele de o feminitate tulburatoare , Ana , fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericirii , fiind predestinata unei existente tragice. Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral prin analiza sufletului ei chinuit : cea de tanara femeie , indragostita profund de Ion , caruia ii incredinteaza cu generozitate viata , aceea de sotie , indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului , si aceea de mama , ipostaza care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita. Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete , virtuti care intregesc un portret moral superior.

Ea este harnica , supusa, rusinoasa , prototipul femeii de la tara. Din punct de vedre fizic, Ana este insignifianta ; pentru Ion ea este o fata "slabuta" si "uritica", mai ales in comparatie cu Florica ai carei "obraji fragezi ca piersica" si " ochii albastri ca cerul de primavara "ii tulburasera sufletul flacaului. Lui George Bulbuc , flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere "Ana ii placea", lui nu i se parea urata , insa nu ii zicea ca-i "cine stie ce frumoasa". Firava si fara personalitate , asa cum pare la inceput , covarsita de vointa lui Ion , imbatata de cuvintele si gesturile lui dragastoase , Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai de zestrea sa.

In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol, Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare. Din dragoste pentru Ion , Ana accepta relatia cu acesta si , chiar si insarcinata , ajunge de rasul satului si e crunt batuta de tatal ei , nu-i reproseaza nimica lui Ion. Moartea ei , fara sa fie in intentia sa , devine, prin urmarile ei , o cumplita pedeapsa aplicata aceluia care i-a distrus viata. Destinul ei este tipic lumii rurale , unde "femeia reprezinta doua brate de lucru , o zestre si o producatoare de copii". “Ion "are astfel valente multiple, fiind un roman obiectiv si realist, in sensul prezentarii "fara stralucire artistica, fara stil", a vietii satului ardelenesc in toate dimensiunile ei (Eugen Lovinescu), "icoana complexa, vie fara exuberanta, bogata in amanunte de observatie a vietii Ardealului". (Tudor Vianu)

Enigma Otiliei

Pentru Hegel, romanul este „o epopee burgheza moderna”, în timp ce pentru Milan Kundera este „o proza de mari dimensiuni în care autorul prin medierea unor personaje, examineaza pâna la capat unele din marile teme ale existentei”. Mie îmi place sa cred, ca si lui R. M. Albérès ca „romanul a înlocuit ideea de eternitate”. Romanul „Enigma Otiliei” este un roman de dragoste (este prezentata iubirea dintre Felix si Otilia), un bildungsroman (eroul unui astfel de roman nu mai este un simplu mostenitor al unei traditii sau al unui sistem de val; este o fiinta care se afirma ca individualitate în confruntarea cu ceilalti si cu evenimentele si uneori chiar cu sine – de unde rezulta si latura psihologica a romanului), un roman doric, de moravuri, social, un roman realist de tip balzacian.

Ce este foarte interesant la acest roman este ca, desi, îl cunoastem ca pe un roman realist – clasic, în care tipologiile îsi fac prezenta cel mai adesea, el este pe cât se poate de modern pentru ca exista o ambiguitate excesiva a personajelor pentru ca ele desi urmaresc un anume tipar, totusi deraiaza de la aceasta si le face dupa parerea mea, imprevizibile. Tot aici încadram si personajul modern Otilia care cere de la sine o tehnica cât se poate de moderna de caracterizare.

Spre deosebire de celelalte personaje pentru care autorul gaseste cu usurinta tiparul în care s-ar încadra, personajul Otilia este o fiinta a contradictiilor. De exemplu daca expresia fetei ei, tenul, trasaturile ei fizice ar veni sa sustina o anume trasatura dominanta de caracter, imediat autocaracterizarea personajului ar anihila-o. I se creeaza cititorului un sentiment al confuziei, ceea ce-i stârneste si mai mult curiozitatea.

Aceasta ambiguitate a personajelor parca ar fi facuta pe principiul YING-YANG, o calitate a unuia din personaje îsi gaseste corespondentul , defectul, dar care nu diminueaza din intensitatea calitatii ci o anuleaza de tot. Referitor la faptul ca „romanul a înlocuit ideea de eternitate”, daca stam bine si ne gândim este pe cât se poate e adevarat (o Otilie ca a lui Calinescu se poate înlocui oricând în realitate si confrunta cu ea, dar care îsi gaseste o proiectie a eternitatii într -un personaj, adica or fi ele niste „fiinte de hârtie”, cum zicea Balzac dar totusi ele sunt imagini rasturnate, deformate ale muribundului care se priveste în oglinda).

Banala replica de la începutul romanului a lui mos Costache Giurgiuveanu, care este personajul pivot al romanului, un mizantrop si un Nosferatu (referindu-ne la asemanarea fizica) „aici nu sta nimeni” este pusa în corespondenta cu replica de la sfârsit – de aici si caracterul circular al romanului. Tot prin aceasta replica, mos Costache anticipeaza finalul în care nu mai apare nimeni, nici din clanul Tulea, nici din clanul Giurgiuveanu. Reluarea acestei replici „aici nu sta nimeni” îmi sugereaza ideea de eternitate, dar o altfel de eternitate.

Diferentiem foarte bine între deznodamânt (momentul întâlnirii lui Pascalopol cu Felix; acesta din urma nu reuseste sa o recunoasca pe Otilia în poza aratata de Pascalopol) si epilog –> revenirea pe aceasta strada Antim a eroului în cautarea doveziilor si certitudinilor ca atât Olilia cât si dragostea pe care i-au purtat-o acestia au existat vreodata. În portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana. Portretul balzacian porneste de la caracterele clasice (avatarul, ipohondrul, gelosul), carora realismul le confera dimensiune sociala si psihologica si as zice eu si credibilitate.

Am putea spune si despre titlu ca este un element de modernitate. Tinând cont de tot ceea ce înseamna si este o enigma „acel amestec de luciditate si strengarie, de amestec si usuratate” putem sesiza ca este construit pe acelasi principiu ca si al personajului Otilia – un principiu contradictoriu si chiar ambiguu. Acesta a fost un argument în plus ca desi este un roman de tip balzacian, Calinescu reuseste sa îsi puna în evidenta elementele de modernitate care reusesc sa încadreze romanul „Enigma Otiliei” undeva în „balzacianism fara Balzac” (Nicolae Manolescu).

Baltagul -roman interbelic traditional-

Mihail Sadoveanu, "Ceahlaul literaturii romane", cum l-a numit Geo Bogza, “Stefan cel Mare al literaturii romane" cum i-a spus G. Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala. Viata satului romanesc este principala tema a epicii sadoveniene, intrucat "taranul roman a fost principalul meu erou”, marturisea Sadoveanu. Taranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu viata aspra ca si meleagurile prapastioase pe care este sortit sa traiasca (asa cum ilustreaza prozatorul in legenda de la inceputul romanului "Baltagul"). Puternic individualizat in literatura romana, taranul lui Sadoveanu se particularizeaza prin cateva trasaturi specifice:

-taranul, ca pastrator al lumii vechi, arhaice si patriarhale - taranii moldoveni sunt oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii si al libertatii, aparatori ai unor principii de viata fundamentale statornicite din vremi imemoriabile; - rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri nestinse, se retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu violenta, implinindu-si dreptatea, mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane.

Romanul "Baltagul" a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari" (George Calinescu). Versul moto, "Stapane, stapane, / Mai chiama si-un cane", argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea existentiala" de la viata la moarte si din nou la viata. “Baltagul” are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: "Saiga" (setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroinei), "Dolca" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), "Miorita" (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia asupra mortii sunt numai cateva dintre cele

mai semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in roman). Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale vietii, aparand principii de viata fundamentale, statornicite din vremuri imemoriabile. In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observatie, restrangand descrierea si dezvoltand actiunea prin construirea unor "caractere puternice, variate sau pitoresti", acesta fiind, probabil, cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o balada populara: "Nicaieri n-a pus Sadoveanu mai multa obiectivitate si mai

putin sentimentalism decat in acest roman" (Nicolae Manolescu - "Sadoveanu sau Utopia cartii"). Referitor la motive si simboluri observam direct titlul romanului care este categoric semnificativ: cuvantul "baltag" poate veni de la grecescul "labrys", care inseamna secure cu doua taisuri, dar si labirint. In roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul serpuit pe care il parcurge Vitoria Lipan in cautarea sotului, atat un labirint interior, al framantarilor sale de la neliniste la banuiala apoi la certitudine, cat si un labirint exterior, al drumului sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale serpuite, aminteste curgerea continua a vietii spre moarte si a mortii spre viata: Vitoria porneste in cautarea sotului din interior, din intuneric pentru a putea ajunge in exterior, la lumina.

Modele epice –Vitoria Lipan Scriitorul urmareste doua elemente ale existentei: pe de o parte viata taranului, cu traditiile si obiceiurile ei, legate de cele trei momente- nasterea, nunta, moartea; pe de alta parte, exista si un plan al actiunii, reprezentat de un personaj simbolic: Vitoria Lipan. Perpessicius spunea ca , , Baltagul este romanul unui suflet de munteanca “.

Personaj principal si figura reprezentativa de erou popular, intruneste calitatile fundamentale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate, respectarea legilor stramosesti si a datinilor "ea nu e o individualitate, ci un exponent al spetei" (George Calinescu). Este, asadar, un personaj mitic si un personaj-simbol pentru taranul roman, portretul moral reiesind in mod indirect, din gandurile, faptele si vorbele eroinei, naratorul conturand, la inceput, trasaturile din exterior spre interior. Eroina se ghideaza in presupunerile ei dupa stiinta semnelor si dupa experienta sa morala, intuitiva si actioneaza in functie de acestea. Comparat cu un Hamlet feminin, Vitoria Lipan isi duce la bun sfarsit ideile implinindu-si dorinta arzatoare de a afla

adevarul si mai ales de a se razbuna(de a face dreptate). Acest personaj este considerat un model epic datorita darzeniei de care da dovada femeie fiind. Subiectiv vorbind cred ca Vitoria Lipan este un model de urmat- o femeie care stie sa se descurce si sa depaseasca orice situatie, care nu renunta usor la ideile sale si care isi continua viata fara sa arate nici un moment ca inlauntrul sau lucrurile nu sunt chiar asa cum par.

Maitreyi

Romanul Maitreyi de Mircea Eliade , a aparut in 1933 , este un roman al experientei si al autenticitatii , pentru ca valorifica trairea cat mai intensa , în plan interior , de catre personaje , a unei experiente definitorii cum este iubirea. Prin povestea iubirii imposibile dintre inginerul englez Allan si exotica Maitreyi , fiica aristocratului indian Narendra Sen “ Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii” , (Perpessicius) , amintind de cupluri precum Romeo si Julieta sau Tristan si Izolda. Cei doi apartin unor culturi diferite (orientala si occidentala) , iar incompabilitatea se datoreaza diferentelor de mentalitate , civilizatie si religie.

Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a lui Allan , un englez de douazeci si patru de ani , pe baza însemnarilor facute de autor în cei trei ani petrecuti în India. Naratorul încearca , cercetând caietele , sa-si aminteasca momentul în care se îndragostise de Maitreyi. La început aceasta i se paruse urâta cu “ochii ei prea mari si prea negrii , cu buzele carnoase si rasfrânte , cu sânii puternici , de fecioara bengoleza crescuta prea plin , ca un fruct trecut în copt.

Allan , inginer englez , aflat la începutul carierei sale în India , merge în vizita la profesorul Narendra Sen si Maitreyi i se pare acum mult mai frumoasa. Narendra Sen îl sprijina pe Allan sa ocupe un loc de inspector intr-o zona de jungla , dar acesta se îmbolnaveste. Dupa vindecare , inginerul îl invita sa locuiasca la el pe perioada cat va sta în India.

Venit dintr-o alta civilizatie, Allan învata salutul traditinal si încetul cu încetul se împrieteneste cu Maitreyi. El este fascinat de povestea micutei Chabu, sora Maitreyiei, care un pom al ei, si pe care îl hraneste. Tânarul european este mirat de firea inocenta si naiva a fetei si de faptul ca scria “poeme filozofice , care îi plac mult lui Tagore”. Tânara de saisprezece ani avea o vasta si profunda cultura, atat in domeniul literaturii, cat si al civilizatiei indiene, dar si in domeniul frumosului. El o invata pe ea frantuzeste, iar ea îl invata bengaleza. Puternic impresionat si emotionat, Allan se simte ca in fata unei sfinte cand vede camera fetei.

Autenticitatea romanului este reflectata prin ilustrarea framantarilor interioare ale lui Allan, din dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are pentru Maitreyi. Cei doi schimba autografe pe care le scriu pe carti, vorbesc despre casatoria indiana, ceea ce duce la o apropiere. Allan se gandeste din ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la o nunta si este coplesit de simpatia moderna a doamnei Sen, pe care o intelege gresit. Între cei doi se manifesta o atractie irezistibila ce scapa de sub control : ea i se daruieste intr-o noapte. Apoi Maitreyi îi daruieste o coronita de iasomie, despre care Allan afla mai tarziu ca este semnul logodnei. Ea îi marturiseste ca l-a iubit treisprezece ani pe gurul ei Robi Thakkur, si ca acum nu îl

mai iubeste pentru ca a descoperit dragostea adevarata. Iubirea dintre Allan si Maitreyi culmineaza cu mirifica lor logodna , oferita de Maitreyi dupa un ceremonial sobru ireal de frumos. Ea îi da lui Allan inelul de logodna din fier si aur , ca doi serpi încolaciti si eroul primeste botezul logodnei. Ritualul acestei nunti compune o scena încarcata de vraja , de puternici trairi interioare. Întâmplator , Chabu , divulga parintilor o scena între cei doi , fapt ce determina ruptura dintre Allan si familia Narendra Sen. În continuare romanul prezinta nefericirea profunda si bulversata a celor doi îndragostiti.

Allan se retrage in Himalaya unde are o relatie amoroasa cu Jeni Isaac , o evreica finlandeza si se simte dezgustat de aceasta aventura , apoi încearca o relatie cu o tânara nemtoica Geurtie. În numele iubirii , Maitreyi , savârseste prin a se darui unui vanzator de fructe. Ea îsi dorea sa fie izgonita de acasa pentru a-l putea urma pe Allan. De altfel , drama familiei este cutremuratoare , Narendra Sen facand atac de cord , iar Chabu , sora mai mica , s-a sinucis. Finalul romanului îl reprezinta replica lui Allan , dorind sa stie daca Maitreyi îl iubise cu adevarat : “si daca n-ar fi fost o pacaleala a dragostei mele ? De ce sa cred ? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei. “

Allan este personajul principal al romanului si întruchipeaza tipul indragostitului lucid si analitic, care traieste o poveste de iubire exotica si ciudata pentru un european. Allan este personajul narator, deoarece el relateaza la persoana I sentimentul de iubire reciproca. El este un personaj analitic, despica firul în patru, cauta explicatii, fapt ce argumenteaza si autenticitatea romanului. Allan este un personaj lucid, fiind un erou în cautare de certitudini. Tulburarile si framîntarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului care analizeaza în mod obiectiv elementele realitatii traite, caldura cu care este primit si onoarea cu care este tratat de familia inginerului, Sen care pare sa încurajeze pâna la complicitate aproprierea celor doi.

Mentalitatea de european a lui Allan îl face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca un imbold spre mariaj, dar ei îl adoptasera altfel, spiritual, dar fara sa treaca granitele impuse de religia lor. Maitreyi, o tânara bengaleza de saisprezece ani, este o îmbinare de nevinovatie virginala si un rafinament de iubiri patimase. Maitreyi are un comportament ambiguu, care îl contrazice pe Allan, deoarece nu poate întelege sinuozitatile subtile atitudinii ei. Romanul ”Maitreyi” de Mircea Eliade ilustreaza mitul cunoasterii si al fericirii prin iubire, fiind si primul roman exotic din literatura româna, în care se îmbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul, naratiunea la persoana I.

Între „Scylla inimii” si „Charybda ratiunii”

Aceasta dilema am putea spune ca este ubicua în marile romane ale perioadei interbelice. Introspectia, atât de prezenta în romanele lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu si Hortensia Papadat-Bengescu, nu a fost niciodata atât de bine evidentiata ca acum. Operele acestor trei mari scriitori pot fi integrate de asemenea în „realismul fenomenologic ” al lui Michel Butor: „Realismul fenomenologic presupune, deci, o dubla miscare: integrarea povestirii cotidiene în ansamblul verbal si luarea de distanta fata de informatie”. O opera ce puncteaza îndeosebi intre „Scylla inimii” si „Charybda ratiunii”, conform lui Blaise Pascal este „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi” a lui Camil Petrescu.

Putem spune ca aceasta opera este un roman de romane, incluzând astfel romanul psihologic, romanul de razboi, romanul de dragoste si romanul social. Acest roman poate fi inclus în categoria romanelor ionice si are ca tema principala omul structural. De aici se pot observa anumite similaritati cu „În cautarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust. Elemente extrem de banale puncteaza tractul existential camilpetrescian. Manipularea acestora se face, însa, într-o anumita maniera din care rezulta un roman de geniu.

Razboiul este de asemenea o tema care se regaseste pregnant în cadrul operei. În esenta, în romanul lui Petrescu, razboiul are functie catharctica. Se poate observa clar, caracterul unic, autentic, inebranlabil al razboiului. Prozatorul obisnuieste a-si presara opera cu butade personale, coeziunea operei camilpetresciene, caracterul ecletic si ectetic validându-se si la nivel ideatic. Protagonistul operei este intelectualul Stefan Gheorghidiu, ce încearca asiduu de-a lungul operei sa-si regaseasca identitatea , sa se elibereze, sa-si curete constiinta. Întregul câmp al sensibilitatii e lasat în imediatitatea indoielii torturante, a tribulatiilor unei constiinte care se alieneaza. Un motiv ce constituie subiectul operei este gelozia, ce reprezinta, de fapt, constientizarea esecului.

Gelozia se încearca a fi de mai multe ori justificata prin relativizare. Personajul incearca sa judece cât se poate de obiectiv si ca om structural el încearca sa fie logic, atât de logic incât se transsubtiaza în personaj negativ. Asadar, Gheorghidiu este un personaj rotund, ce evolueaza spre antierou, sesizându-se astfel umanitatea personajului, în ciuda logicii exacerbate. Cuplul format cu Ela este unul bazat pe mitul androginului, pentru ca, practic, cei doi se afla la poli opusi. Pentru omul structural, însa, mitul androginului nu are functionalitate pentru ca el percepe absolutul, e dogmatic, pe când femeia fiinteaza doar în orizontul relativului.

Aceasta iubire este pentru Gheorghidiu, la început, un urphaenomen, pentru a termina prin a fi un cazuist sentimental, coplesit de ideea esecului. În concluzie, Camil Petrescu ne ofera prin "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi", imaginea omului structural, ne arata câta drama poate încapea în existenta unui muritor, caci operele sale sunt catalogate prin structura: " Câta luciditate, atâta drama. . ”

BIBLIOGRAFIE • • • • A. Manuale şi auxiliare didactice Limba şi literatura română. Manual pentru clasa a XI-a – Eugen Negrici (coordonator), Octavian Soviany, Dorica Boltaşu, Mimi Gramnea, Ana-Maria Chemencedji, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006 Limba şi literatura română. Studiul de caz şi dezbaterea. Repere teoretice şi aplicaţii la manualele pentru clasele a XI-a şi a XII-a – Eugen Simion (coordonator), Florina Rogalski, Elena Oproiu, Editura Corint, Bucureşti, 2007 Eseul. Teme pentru bacalaureat: Studii de caz şi dezbateri – L. Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, V. Gal, Grup Editorial Art, Bucureşti, 2008 Literatura română. Clasele IX – XII – Mioriţa Got, Rodica Lungu, Editura Nemira, Piteşti, 2007 Hermeneutică şi naratologie aplicată – Emilia Boghiu, Lăcrămioara Mutoiu, Editura Eurocart, Iaşi, 2003 B. Studii critice şi teoretice Călinescu, George – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1986 Crohmălniceanu, Ovid. S. – Literatura română între cele două războaie mondiale, I, Editura Minerva, Bucureşti, 1972 Glodeanu, Gh. – Poetica romanului românesc interbelic, Ed. Libra, Bucureşti, 1998 Lovinescu, E – Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, Bucureşti, 1989 Manolescu Nicolae – Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, I - III, Editura Minerva, Bucureşti, 1980 Muşat Carmen – Romanul românesc interbelic, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998 Paleologu, Alexandru – Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1997 Simion, Eugen – Mircea Eliade, spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, Bucureşti, 1995

SUPORT ELECTRONIC • • Designers & Producers: Avram Daniel-Nicolae Deaconu Ioan Dumitrescu Robert-Constantin Radu Lucian-Andrei Colaboratori: Mutu Alexandru

Profesor Coordonator ISTRATE AMALIA