Lanuri i reele trofice Prof Pop Aurel Majoritatea

Lanțuri și rețele trofice Prof. Pop Aurel

Majoritatea organismelor, cu excepția celor autotrofe, trăiesc unele pe seama altora, fiind consumatori, dar în același timp sunt și hrană pentru alte organisme. În ecosistem, hrana circulă de la producători la consumatori fitofagi si consumatori zoofagi.

Așezând organismele în linie, în ordinea în care sunt mâncate unele de altele. se obține un lanț în care hrana circulă într-un singur sens Calea de circulație a materiei și energiei între nivelurile trofice succesive se numește lanț trofic. El este consecința relațiilor trofice care se stabilesc între indivizii nivelurilor trofice succesive.

Lanțul trofic este un șir de verigi care se succed de la producători până la ultimul consumator. Fiecare verigă reprezintă o specie. După tipul de ecosistem, lanțurile trofice pot fi terestre și acvatice. FITOPLANCTON → ZOOPLANCTON → ATERINĂ → LUFAR → C INE DE MARE FRUNZE → AFIDE → COCCINELLIDAE (buburuze) → PIŢIGOI → BUFNIŢĂ

După timpul de activitate al diferitelor specii, lanțurile trofice sunt diurne și nocturne.

În unele lanțuri trofice, prima verigă o constituie materialul organic mort, de origine vegetală sau animală, urmată de verigile animalelor saprofage și zoofage. (exemplu: frunze moarte – râmă – cârtiță).

Numărul verigilor într-un lanț trofic este variabil; frecvent sunt 3 -5 verigi, rareori ajungând la un număr mai mare. Acest număr este limitat datorită mai multor factori dintre care amintim: Ø Nu toată hrana (substanța) dintr-o verigă trofică este transferată la veriga următoare; o parte este neutilizabilă, altă parte neasimilată, iar altă parte se pierde prin respirație;

Ø Volumul limitat al cantității de substanțe minerale care pătrund în veriga inițială și care depind de resursele minerale din sol; Ø Dimensiunea hranei (de exemplu, o balenă sau elefant nu pot fi înghițite de alte animale);

Ø Creșterea consumului de energie spre capătul lanțului trofic (animalele zoofage consumă mai multă energie pentru a obține prada decât animalele fitofage, iar acestea, consumă mai multă energie decât producătorii). • Într-un lanț trofic se constată creșterea dimensiunilor consumatorilor spre capătul lor.

În mai multe lanțuri trofice intră și omul, care poate fi: Ø Consumator din ultima verigă (de exemplu plante – animale domestice- om, sau prin consumul de pește, omul încheie unele lanțuri trofice) Ø Consumator dintr-o verigă intermediară, următoarea verigă fiind constituită din diferiți paraziți la om (viermi paraziți, țânțari etc)

În ecosistemele antropizate, datorită intervenției omului, lanțurile trofice sunt mult mai scurte decât cele naturale, deoarece dispar o serie de verigi (insecte dăunătoare, păsări care se hrănesc cu acestea, animale care nu-și mai găsesc un adăpost prin distrugerea unor plante).

Într-un ecosistem, lanțurile trofice nu sunt izolate unele de altele. Ele se întretaie în anumite puncte de contact sau noduri. În aceste noduri se găsesc specii care consumă hrană diferită și de aceea pot funcționa în două sau mai multe lanțuri trofice (de exemplu, o plantă de grâu este consumată de insecte, dar și de diferite mamifere; bufnița se hrănește cu păsări, dar și cu mamifere mici).

Datorită întretăierii lanțurilor trofice, biocenoza se prezintă ca o rețea. Ea se numește rețea trofică. Într-o rețea trofică sunt lanțurile trofice principale, alcătuite din specii dominante ca număr și lanțuri trofice secundare, conectate între ele prin diferite verigi.

Într-o rețea trofică circulația substanței nu este liniară ca într -un lanț trofic, ci descrie un ciclu trofic, în care toate lanțurile trofice se închid și se reunesc prin descompunători după schema:

Rețelele trofice dintr-un ecosistem vin în contact și cu ecosistemele vecine (de exemplu rețeaua trofică a unei pajiști de câmpie și cea a unei monoculturi). În zona de contact se constată un număr mare de specii care sunt active în ambele rețele (de exemplu pe malul unui lac cuibăresc numeroase păsări care se hrănesc cu pește).

Sfârșit