COLEGIUL NATIONAL SILVANIA ZALAU RAPORT privind starea nvmntului

  • Slides: 60
Download presentation
COLEGIUL NATIONAL ‘SILVANIA’ ZALAU RAPORT privind starea învăţământului la sfârşitul anului şcolar 2014 -

COLEGIUL NATIONAL ‘SILVANIA’ ZALAU RAPORT privind starea învăţământului la sfârşitul anului şcolar 2014 - 2015 Dir. Prof. Dr. Bulgarean Vasile

ANALIZA ACTIVITĂŢII MANAGERIALE

ANALIZA ACTIVITĂŢII MANAGERIALE

MANAGEMENTUL ŞCOLAR Ø Conducerea colegiului a realizat, la începutul anului, un plan managerial care

MANAGEMENTUL ŞCOLAR Ø Conducerea colegiului a realizat, la începutul anului, un plan managerial care vizează 3 direcţii de acţiune: management instituţional, management educaţional, managementul calităţii şi un calendar al activităţilor extracurriculare. Management instituţional: Ø Ø Ø Ø Ø Asigurarea unui management strategic şi operaţional modern şi democratic la nivelul şcolii; Creşterea siguranţei elevilor în incinta unităţii şcolare; Gestionarea eficientă a resurselor materiale şi financiare; Gestionarea imaginii instituţiei; Asigurarea circulaţiei optime a informaţiei şi respectarea strictă a legislaţiei în vigoare; Dezvoltarea serviciilor de orientare şi de consiliere profesională; Dezvoltarea şi diversificarea parteneriatului social; Creşterea interesului partenerilor educaţionali (elevi – părinţi – comunitate locală) faţă de activitatea didactică din colegiu; Iniţierea şi promovarea unor programe complexe educative şi a unor parteneriate la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Management educaţional: Ø Ø Ø Stabilirea ofertei curriculare în funcţie de nevoile specifice comunităţii; Aplicarea de norme, proceduri, metode de evaluare a competenţelor / obiectivelor de referinţă şi a conţinuturilor vizate de curricula şcolară; Evaluarea şi popularizarea performanţelor şcolare şi extraşcolare; Creşterea calităţii resurselor umane din unitatea şcolară în vederea îndeplinirii scopurilor educaţionale şi a asigurării calităţii în învăţământ; Direcţionarea cadrelor didactice spre cursurile de perfecţionare în vederea creşterii calităţii procesului de învăţământ;

Corelarea ofertei educaţionale de la Colegiul Naţional „Silvania” cu următoarele obiective: v v v

Corelarea ofertei educaţionale de la Colegiul Naţional „Silvania” cu următoarele obiective: v v v v Ø Ø Pentru învăţământul liceal: Desăvârşirea personalităţii adolescentului; Formarea şi dezvoltarea competenţelor care permit orientarea şi inserţia activă într-un mediu social caracterizat prin accelerarea ritmului schimbărilor; Utilizarea tehnologiilor moderne în conceperea şi desfăşurarea lecţiilor; Formarea şi dezvoltarea la elevi a unui grad suficient de autocunoaştere; Formarea şi dezvoltarea atitudinilor pozitive în relaţionarea cu mediul social (prin toleranţă, responsabilitate, solidaritate, acceptarea şi respectul alterităţii etc. ); Asigurarea unei orientări şcolare şi profesionale cât mai realiste, în raport cu aspiraţiile şi aptitudinile elevilor; Formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi a motivaţiilor necesare învăţării în condiţiile unei societăţi în schimbare. Această recunoaştere a valorii se datorează muncii de zi cu zi a fiecărui cadru didactic, managementului educațional modern și dorinței de afirmare a valorii învățământului românesc. Procesul de predare - învățare – evaluare s-a desfășurat respectând principiile fundamentale și normele de conduită promovate de legislația în vigoare: competență profesională, obiectivitate, responsabilitate, crearea unei atmosfere de lucru ce încurajează comunicarea loială și dialogul eficient între profesori, elevi și părinți. Managementul calităţii: Ø Ø Asigurarea calităţii educaţiei prin oferirea unor programe de educaţie care să satisfacă aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate; Aplicarea procedurilor interne de asigurare a calităţii de către structurilor responsabile cu evaluarea internă a unităţii; Optimizarea procedurilor de monitorizare şi de evaluare a calităţii procesului de învăţământ. Planul managerial a fost îndeplinit.

Evoluţia normelor didactice şi încadrarea acestora a fost : Anul şcolar 2013 -2014 -2015

Evoluţia normelor didactice şi încadrarea acestora a fost : Anul şcolar 2013 -2014 -2015 Nr. norme didactice Nr. cadre didactice 70, 17 70 68, 70 80 Din care: - calificate - titulare - doctori - gradul II - definitiv - stagiari 70 55 4 53 6 7 0 80 60 5 51 9 9 6

PLANUL DE ŞCOLARIZARE Anul scolar 2014 -2015 Nr. crt. 1 2 3 4 Nivel

PLANUL DE ŞCOLARIZARE Anul scolar 2014 -2015 Nr. crt. 1 2 3 4 Nivel de învǎţǎmânt IX liceu XII liceu Filiera /Domeniu teoreticǎ teoretica Profil real Calificare profesionalǎ Nr. clase Matematicǎ-informaticǎ Stiintele naturii Filologie 6 clase 2 clase 1 clasa Matematicǎ-informaticǎ Stiintele naturii Filologie 6 clasǎ 2 clase 1 clasa Matematicǎ-informaticǎ Stiintele naturii; Filologie 6 clasǎ 2 clase 1 clasa Matematicǎ-informaticǎ Stiintele naturii 6 clasǎ 2 clase 1 clasa Filologie

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău ANALIZA SITUAŢIEI LA BACALAUREAT

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău ANALIZA SITUAŢIEI LA BACALAUREAT

BACALAUREAT 2015 Intre Total candidati Admisi Respinsi 6 -6, 99 7 -7, 99 8

BACALAUREAT 2015 Intre Total candidati Admisi Respinsi 6 -6, 99 7 -7, 99 8 -8, 99 9 -9, 99 10 270 268 2 19 39 112 98 - Proba Total candidati Intre 1 -4, 99 5 -5, 99 6 -6, 99 7 -7, 99 8 -8, 99 9 -9, 99 10 E-a E-b 270 0 18 21 58 101 71 1 59 0 0 2 5 32 20 0 E-c 270 1 17 14 44 66 89 39 E-d 270 0 7 17 33 51 139 23

Analiza situaţiei la examenul de Bacalaureat 2014 -2015 120 112 98 Numar elevi 100

Analiza situaţiei la examenul de Bacalaureat 2014 -2015 120 112 98 Numar elevi 100 80 60 39 40 19 20 2 0 0 Respinsi 6 -6, 99 7 -7, 99 8 -8, 99 Medii finale 9 -9, 99 10

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 120 Proba Ea - Limba şi literatura română 101 Numar

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 120 Proba Ea - Limba şi literatura română 101 Numar elevi 100 80 71 58 60 40 18 20 0 21 1 0 1 -4, 99 5 -5, 99 6 -6, 99 7 -7, 99 Note elevi 8 -8, 99 9 -9, 99 10

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 35 Proba Eb - Limba şi literatura 32 maghiară 30

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 35 Proba Eb - Limba şi literatura 32 maghiară 30 Numar elevi 25 20 20 15 10 5 5 0 0 0 1 -4, 99 5 -5, 99 2 6 -6, 99 0 7 -7, 99 Note elevi 8 -8, 99 9 -9, 99 10

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 90 Proba Ec- Matematică / Istorie 89 80 66 Numar

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 90 Proba Ec- Matematică / Istorie 89 80 66 Numar elevi 70 60 50 44 39 40 30 17 20 10 14 1 0 1 -4, 99 5 -5, 99 6 -6, 99 7 -7, 99 Note elevi 8 -8, 99 9 -9, 99 10

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 140 139 Proba Ed 120 Numar elevi 100 80 60

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 140 139 Proba Ed 120 Numar elevi 100 80 60 51 33 40 20 0 23 17 0 1 -4, 99 7 5 -5, 99 6 -6, 99 7 -7, 99 Note elevi 8 -8, 99 9 -9, 99 10

140 139 126 Proba Ed pe discipline 100 80 67 68 60 ol og

140 139 126 Proba Ed pe discipline 100 80 67 68 60 ol og ie e So ci lo gi ih o Ps Lo fo rm Discipline 2013 -2014 7 2 1 0 3 gi că 8 at ra eo g G Fi lo so ie on om Ec ie im Ch na t om ie 0 fie 0 1 fie 3 0 ic ă 17 că 20 2014 -2015 27 15 14 In 24 14 Fi zi 40 A Numar elevi 120

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 8. 85 Media 8. 83 Examenului de Bacalureat comparativ cu

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 8. 85 Media 8. 83 Examenului de Bacalureat comparativ cu anii anteriori 8. 75 Media 8. 7 8. 65 8. 6 8. 55 8. 45 2012/2013/2014 An Şcolar 2014/2015

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 9. 5 Bacalaureat 2015 Medii pe clase 9. 36 9.

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău 9. 5 Bacalaureat 2015 Medii pe clase 9. 36 9. 24 9 8. 62 8. 60 8. 47 8. 5 8. 38 8. 25 8. 11 8 7. 87 7. 5 XII A XII B XII C XII D XII E XII F XII G XII H XII I

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău Situaţia admiterii în învăţământul superior absolvenţi - an şcolar 2014

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău Situaţia admiterii în învăţământul superior absolvenţi - an şcolar 2014 -2015

Clasa a XII a A Nr. crt. Numele si prenumele 1. ANTAL IONELA MADALINA

Clasa a XII a A Nr. crt. Numele si prenumele 1. ANTAL IONELA MADALINA UBB Cluj Napoca – Facultatea de drept 2. BALAN A. IRINA MARIA AUGUSTA UBB Cluj Napoca – Facultatea de Educatie fizica si sport 3. BALEAN R. RARES IONUT University of Manchester BA Architecture 4. BALOG C. ANDA MARIA UBB Cluj Napoca – Facultatea de Stiinte Economice – Gestiunea afacerilor – linia engleza 5. CHERECHES A. ANDREEA VICTORIA USAMV – Cluj Napoca – Facultatea de Maedicina Veterinara 6. CIMPOIES Z. GEORGE CRISTIAN UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare 7. DEAK A. VLADUT ANDREI UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare 8. DIRJAN I. ALINA IOANA Universitatea Politehnica din Timisoara – Facultatea de Arhitectura si Urbanism 9. ECHIM D. CALIN ANDREI UTCN – Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei 10. FAZAKAS A. ANDREA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere – Limba si literatura japoneza – chineza. 11. IHOS I. IULIA IOANA UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare 12. IONUTAS V. ANDREEA RALUCA UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare 13. IRIMES I. ROXANA CRISTINA Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza „ Bucuresti 14. MATEI V. VLADUT IONUT UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare 15. MIRISAN F. ANDREEA ROXANA UTCN – Facultatea Arhitectura 16. MORAR V. DENISA OLTITA UBB – Facultatea de Stiinte Economice – Gestiunea afacerilor – informatica economica 17. NITU I. ANAMARIA CORINA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere – limbi moderne aplicate 18. PAVEL I. IOANA DANIELA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere – Limba si literatura roman 19. PAVEL L. ALEXANDRA ELENA UMF Cluj Napoca – Facultatea de medicina generala 20. POP C. SANDRA CRISTINA UBB Cluj Napoca – Facultatea de Stiinte Economice – Gestiunea afacerilor 21. POP D. ANAMARIANA Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza „ Bucuresti 22. POP F. STANCA FLORINA UTCN – Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei 23. POP P. MARIA ANDREEA Universtitatea din Oradea – Facultatea de Medicina si Farmacie – medicina dentara 24. POP V. MARA PATRICIA Universtitatea din Oradea – Facultatea de Medicina si Farmacie 25. POPA R. LOREN BETUEL UMF Cluj Napoca – Facultatea de medicina generala 26. PRODAN G. LARISA GIORGIANA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere 27. PUTINA C. ANDRADA Universtitatea din Oradea – Facultatea de Medicina si Farmacie – medicina dentara 28. Facultatea -

Clasa a XII a B Numele si prenumele Facultatea Nr. crt. Numele si prenumele

Clasa a XII a B Numele si prenumele Facultatea Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. BALINT D. ORSOLYA FSEGA – Finante banci Cluj Napoca 2. BONE G. NORBERT MATE UBB- Facultatea de informatica 3. CSEKE L. ADAM UTCN – Facultatea de inginerie electrica 4. DAROCZI I. ISTVAN UTCN – Facultatea de constructii – Inginerie geodezica 5. DEBRE M. EMESE REBEKA UBB- Facultatea de informatica 6. DOMOKOS J. CRISTINA EDINA UBB- Facultatea de informatica 7. FAZAKAS G. PETER UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 8. GAL E. ERVIN Sapientia – Facultatea de mecatronica si robotica – Targu Mures 9. GECZO C. BRIGITTA FSEGA – Management Cluj Napoca 10. HIDAN N. KINGA ILDIKO FSEGA – Finante banci Cluj Napoca 11. KADAR A. ENIKO JULIA UBB- Facultatea de Business – administrarea afacerilor Cluj Napoca 12. KOVACS A. SANDOR UTCN – Facultatea de constructii de masini 13. KOVACS G. GABOR DANIEL Facultatea de constructii de masini – Oradea 14. LAKATOS C. RAFAEL BALAZS - 15. MATE G. RUDOLF UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 16. MATIS A. ADRIENN UTCN – Facultatea de constructii de masini 17. NAGY I. ISTVAN UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 18. NAGY S. HENRIETTA EDINA Facultatea Eotvos Lorand Barczi Gusztav Gyogypedagogia - Budapesta 19. NAGY SERES L. NORBERT UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 20. PALI-KIS I. ALPAR UTCN – Facultatea de inginerie electrica 21. PETKES I. ZSOLT JOZSEF UBB- Facultatea de informatica 22. SANDOR I. HENRIETTA Universitatea de Medicina si farmacie – Targu Mures – Medicina dentara 23. SZARVADI J. LEVENTE ANDRAS UBB- Facultatea de informatica 24. SZERI B. ANITA-ERIKA Universitatea de Medicina si farmacie – Targu Mures- Farmacie 25. TOLNAI M. ESZTER UBB – Facultatea de litere 26. VAD A. JOHANNA KATRYN UTCN – Facultatea de constructii de masini 27. VERES A. ROBERT DANIEL UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 28. VERES C. DOMINIK UTCN – Facultatea de constructii de masini 29. WENGRITZKY E. ZSUZSANNA FSEGA – Management Cluj Napoca

Nr. crt. Clasa a XII a C Numele si prenumele Facultatea 1. Astalâș Paul

Nr. crt. Clasa a XII a C Numele si prenumele Facultatea 1. Astalâș Paul Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare 2. Blidar George Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare 3. Brisc. Oana Universitatea Babeș-Bolyai, FSEGA, profil Informatică-Economică 4. Chende Andreea Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Facultatea de știința si Tehnologia Alimentelor 5. Ciurean Cătălin Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare 6. Ciutre etrică Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Matematică Informatică - română 7. Criste Denisa Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Automatizări 8. Dragoș Bogdan - 9. Dumuța Darius Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, Facultatea de Medicină Dentară 10. Hegheduș Răzvan Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză 11. Holhoș Claudia Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare 12. Igna Darius Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză 13. Jula Nicoleta Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Automatizări 14. Man Maria - 15. Margin Razvan Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare 16. Moldovan Raluca Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare 17. Moș Anca Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Drept 18. Moșincat iprian Universitatea. Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză 19. Pașca Ștefania Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism 20. Pașca Răzvan Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare 21. Pop Flaviu Academia de Poliție ”Alexandru. Ioan. Cuza”, Facultatea de Drept 22. Pușcaș Sergiu Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză 23. Recean Alex Școala de agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” 24. Tarba Cosmin Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie Electrică 25. Titea Răzvan Universitatea. Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism 26. Trifan Ioana Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Drept 27. Truța Diana Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză 28. Vulpe Cristian Facultatea de Filosofie – Universitatea din București

Clasa a XII a D Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. BOTA I.

Clasa a XII a D Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. BOTA I. OTILIA FLORINA UBBCluj Napoca – Facultatea de cadastru 2. CHENDE LAVINIA ROXANA - 3. CHIS A. BIANCA ALEXANDRA UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 4. FARCAS T. COSMINA FLORINA USAMV – Medicina veterinara 5. FODOCA A. ALEXANDRU PAUL Universtitatea de medicinina – Oradea – Tehnica dentara 6. GORGAN I. IOANA MARIANA Scoala de subofiteri – Cluj Napoca 7. GROZE RARES CRISTIAN - 8. HASMASAN V. FLORIN VASILE UTCN – Facultatea de inginerie industriala 9. INDRECAN S. PAUL DAN - 10. MAN A. VASILE RAUL UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica 11. MARINCAS D. ROXANA USAMV – Medicina veterinara 12. MURESAN ADRIAN OVIDIU - 13. MURESAN D. LORENA UTCN – Facultatea de inginerie medicala 14. ONICA N. NICOLAE FLORIAN UTCN – Facultatea de calculatoare 15. OPRIS D. ANDREI MIHAI UTCN – Facultatea de telecomunicatii 16. PACURAR V. GEORGE FSEGA – Facultatea de statistica 17. PETOK S. LORAND UBBCluj Napoca – Facultatea de informatica 18. PETREAN ANDREI UTCN – Facultatea de constructii de masini - mecatronica 19. POP T. RALUCA TEODORA FSEGA – Facultatea de Economie 20. POP V. ALINA MARIA FSEGA – Facultatea de Economia turismului 21. PRODAN V. GEORGE ALEXANDRU Scoala de subofiteri – Cluj Napoca 22. RAD I. ANDREI DAN UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica 23. RAD N. NICOLAS ANDREI UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica 24. SALAMON ADRIAN PAUL UTCN – Facultatea de calculatoare 25. SZUCS I. ROBERT UTCN – Facultatea de electronica 26. TALOS L. DENNIS DANIEL - 27. TIRLEA F. IONUT FLORIN UTCN – Facultatea de constructii de masini - robotica 28. TRIPON T. CALIN UTCN – Facultatea de calculatoare 29. VEGH S. CRISTIAN UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica 30. OPRIS E. BOGDAN ALEXANDRU -

Clasa a XII a. E Nr. crt Numele si prenumele Facultatea 1. ABUDANII S.

Clasa a XII a. E Nr. crt Numele si prenumele Facultatea 1. ABUDANII S. ALEX SILVIU UTCN – Facultatea de telecomunicatii 2. BABANAS N. RALUCA IOANA UBB – FEFS - Kineto 3. BARBURAS F. DIANA IULIA - 4. BENEA A. ALEXANDRU UTCN – Facultatea de telecomunicatii 5. BODA V. ALEXANDRU FLORIN UTCN – Facultatea de telecomunicatii 6. BODIAN I. RAMONA IOANA UTCN – Facultatea de inginerie economica 7. CHIS T. BOGDAN ALEXANDRU UTCN – Facultatea de inginerie electrica 8. CIUPE D. FILIP SAMUEL - 9. COSTE M. SILVIA MARCELA UBB – Facultatea de litere 10. DUMA DIANA MARIANA Scoala de Agenti de Politie – „Septimiu Mureasan”Cluj Napoca 11. GOIA M. CLAUDIA ANDREEA UBB – FSEGA – Contabilitate si informatica de gestiune 12. GORDAN N. ALINA MARIA UMF Cluj Napoca – Tehnica dentara 13. GREC L. MIHAI LIVIU UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 14. HORVAT G. RAUL IONUT - 15. MARINCAS T. MADALINA OANA USAMV – Facultatea de stiinte si tehnologia alimentelor – Ingineria produselor alimentare 16. MOLDOVAN M. ANNAMARIA UTCN – Facultatea de inginerie economica in constructii 17. MURESAN T. STEFAN DINU UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare 18. MURESAN T. STEFANA DINA UBB – Facultatea de sociologie – Resurse umane 19. NAGY S. NICOLETA GABRIELA UTCN – Facultatea de inginerie economica si telecomunicatii 20. NECHITA E. IAZMINA UTCN – Facultatea de inginerie civila 21. NECHITA M. CATALIN MARIUS Universitatea de Nord – Baia Mare - Robotica 22. NICOARA A. DRAGOS UBB – FSEGA – Economia mediului 23. POP A. ALEXANDRA MARIA UTCN – Facultatea de inginerie industriala 24. POP L. MADALINA PATRICIA - 25. SABOU I. IOANA ALEXANDRA UBB – FSEGA- Contabilitate si informatica de gestiune 26. SABOU V. RAZVAN ANDREI Academia de Politia „A. I. Cuza”Bucuresti 27. SZIKZAI I. ISTVAN TIBERIU UTCN – Facultatea de inginerie civila 28. TALPOS V. DANIELA UMF Cluj Napoca – Tehnica dentara 29. TARBA BOGDAN PAUL - 30. TRESTIAN M. VLAD MIHAI UTCN – Facultatea de inginerie geodezica

Clasa a XII a F Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. BALANEAN ALEXANDRU

Clasa a XII a F Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. BALANEAN ALEXANDRU BANUT DRAGOS CAMPEAN MARIA LAVINIA CHIBA ANTONELA CHIOREAN PAULA CHIOREAN OCTAVIAN CIMPOIES VLAD CIOROCAN MALINA CIORTEA BIANCA COSMA BOGDAN DRAGUS IUBIANA EMBER DAN FECHETE ADRIAN UTCN – Facultatea de telecomunicatii UTCN Cluj Napoca UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare UMF Cluj Napoca UBB – Facultatea de drept - 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. GABOR ALEXANDRU HAJDU SAROLTA HOSU LARISA ILIES ALIN MARIAN ALEXANDRU MESAROS ANDREI PADUREAN RENATA PANZARU ALEXANDRU PARASCA IOAN SOCACIU GABRIELA SZILAGYI ANDREI TIRA LAVINIA TODORAN ADRIAN VANCEA SEBASTIAN VLAICU PAUL ZAHA ADELA PRODAN PAULA Facultatea de stiinte Economice Oradea UBB – Facultatea de Studii de Securitate UTCN – Facultatea de robotica UTCN – Facultatea de telecomunicatii UTCN – Facultatea de inginerie mecanica UBB – Facultatea de drept UTCN – Facultatea de inginerie civila UTCN – Facultatea de inginerie mecanica UBB – FSEGA UMF Cluj Napoca – Tehnica dentara UBB – FSEGA – Contabilitate si informatica de gestiune UTCN Cluj Napoca

Clasa a XII a G Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. AVRAM D.

Clasa a XII a G Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. AVRAM D. ALINA LAVINIA - 2. BANCEA G. OANA RALUCA Universitatea Babes Bolyai – Biotehnologie industriala - inginerie 3. BOBOC A. BIANCA Universitatea Babes Bolyai- Facultatea de litere 4. BRANDUSAN T. ANA MARIA UMF Cluj – Facultatea de medicina dentara 5. CIUPE A. DENISA NAOMI UMF Cluj – Facultatea de radiologie si imagistica 6. CIUPE M. DIANA IOANA UMF Cluj – Facultatea de medicina generala 7. COPACIU L. LIGIA TABITA Facultatea de medicina si farmacie - Oradea 8. CRISTEA G. CRISTINA Facultatea de medicina si farmacie - Oradea 9. DUMA L. ANDREEA VALENTINA UMF Cluj – Facultatea de medicina generala 10. FARCAS V. ANDREI - 11. FICUT V. ANDREEA VIOLETA UMF Cluj – Facultatea de medicina generala 12. GHIURUTAN A. ALEXANDRA DANIELA - 13. GYULAI Z. DOROTTYA Universitatea de medicina si farmacie – Targu Mures 14. INOVAN D. MARIA MIHAELA Universitatea Babes Bolyai – facultatea de matematica informatica 15. JURCO N. ALEXANDRA VERONICA - 16. MANZAT I. IULIA ALINA Universitatea de stiinte agricole si medicina veterinara – Inginerie geodezica si masuratori 17. MICLAUS I. LARISA EMANUELA Facultatea de stiinte economice si gestiunea afacerii - Management 18. MOLDOVAN D. LUMINITA MARIA UMF Cluj – Facultatea de farmacie 19. MOLDOVAN I. CARMEN ALINA Universitatea de stiinte agricole si medicina veterinara – Biotehnologia in industria alimentara 20. MURESAN M. IOANA MADALINA Facultatea de stiinte Oradea _Matematica 21. NAZNEAN I. IOANA SIMINA - 22. NEDISAN I. ADELA ANIELA - 23. PATCAS I. LARISA IOANA Universitatea Babes Bolyai – Facultatea de chimie 24. POP V. NAOMI MARINA UMF Cluj – asistenta generala 25. POPAN A. ROXANA ALEXANDRA - 26. RUS A. MIHAI LAURENTIU Universitatea Tehnica cluj Napoca – Inginerie medicala 27. SABAU M. DENISA NICOLETA Universitatea Tehnica cluj Napoca – Inginerie medicala 28. SABO G. DANIELA LAVINIA UMF Cluj – Facultatea de farmacie 29. TALPOS O. DIANA Universitatea Stuttgart – Facultatea de matematica 30. TAMAS M. MIRCEA GHEORGHE Universitatea de stiinte agricole si medicina veterinara - Zootehnie 31. TURCAS N. EUSEBIU DARIUS -

Clasa a XII a H Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. ANTAL K.

Clasa a XII a H Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. ANTAL K. ANDRAS UMF – Cluj Napoca – Balneofiziokinetoterapie si recuperare 2. BALINT I. AGNES Sapientia Cluj Napoca – Facultatea de drept 3. BALLA C. NORA UBB – Inginerie chimica 4. BALLA T. ABIGEL Diagnosticare analitica medicala - Debrecen 5. BALLA V. BERNADETT EMESE Facultatea de asistenti medicali - Debrecen 6. CSAKI I. KRISZTINA KATALIN - 7. CSAPO V. VINCZE ARTHUR Facultatea de ofiteri de salvare - Budapesta 8. DEBRE T. ZSANETT ENIKO Facultatea de asistenti medicali (medicina generala) Cluj Napoca 9. DENES C. HILDA Facultatea de Medicina – Targu Mures 10. DOMOKOS E. ABIGAIL ERZSEBET - 11. FUTO G. EVELYN KITTY Facultatea de Medicina – Oradea 12. GAL A. ROMEO Facultatea de educatie fizica si sport – Cluj Napoca 13. GEDO BALAZS - 14. HORVATH L. HELGA Facultatea de Medicina Targu Mures - Farmacie 15. KIREI Z. NOEMI IRENKE Facultatea de Medicina Targu Mures 16. LUPUTU A. BEATRIX BERNADET UTCN – Facultatea de Constructii – Inginerie civila 17. MATE G. EVA Sapientia Cluj Napoca – Facultatea de drept 18. MATIS B. SZIDONIA Facultatea de teologie – Cluj Napoca 19. NAGY SERES L. SZILARD Facultatea de Medicina Targu Mures 20. NYESTE Z. VIVIEN Facultatea de pedagogie – Cluj Napoca 21. OLAH A. SANDOR JOZSEF UBB – Inginerie chimica 22. OLAH E. RITA JULIA Diagnosticare analitica medicala - Debrecen 23. PANDY I. ANNA Tehnica dentara - Oradea 24. SALLAI I. KINGA BEATRIX UTCN Cluj Napoca – Facultatea de automatizari si calculatoare 25. SZEKELY I. ANDREEA UBB – FSEGA- Contabilitate si informatica de gestiune 26. SZEREDAI A. HENRIETTA Facultatea de Medicina – Farmacie Targu Mures 27. SZILAGYI I. ANETT ANNA Sapientia Cluj Napoca – Facultatea de drept 28. SZILAGYI L. ALICE Facultatea de Medicina – Farmacie Targu Mures 29. SZILAGYI T. BEATRIX Facultatea de Medicina – Farmacie Targu Mures 30. TOTH S. BRIGITTA FSEGA – Cluj Napoca

Clasa a XII a I Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. ACIU EMANUELA

Clasa a XII a I Nr. crt. Numele si prenumele Facultatea 1. ACIU EMANUELA LUCIA UMF – Cluj Napoca – Balneofiziokinetoterapie si recuperare 2. ARDELEAN G. PAUL BOGDAN Academia de Politie „A. I. Cuza” Bucuresti 3. BODNAR I. DENISA MADALINA UBB – Facultatea de drept 4. BORBIU L. DIANA ROXANA - 5. BOTOFAN I. BIANCA UMF – Cluj Napoca – Balneofiziokinetoterapie si recuperare 6. CAMPEAN I. IOANA ELISA UBB – Facultatea de drept 7. CHIS VLAD DUMITRU Universitatea Dimitrie Cantemir – Facultatea de drept 8. CILAN D. RENATA UBB – Facultatea de stiinte politice, administrative si ale comunicarii - publicitate 9. CRISTE C. CRISTINA MARIA - 10. CRISTE D. MADALINA UBB – Facultatea de drept 11. FLORIAN A. DRAGOS FLORIN UBB – Facultatea de drept 12. GORGAN V. OXANA CARINA UBB – Facultatea de drept 13. GURAU R. DARIA Facultatea de Medicina si Farmacie - Oradea 14. HERLE M. FLAVIA ANDREEA FSEGA Cluj Napoca – Economia comertului 15. KISS C. BEATRIX UBB – Facultatea de litere – limbi moderne aplicate 16. MESESAN V. ANTONIA VIORELA UBB – Facultatea de litere 17. MEZEI R. VLAD UBB – Facultatea de drept 18. MOCAN I. DAIANA UBB – Facultatea de Studii Europene – Relatii internationale si studii europene – linia germana 19. MORARU C. BIANCA ANTONIA UBB – Facultatea de drept 20. MURESAN A. CEZARA MARIA UBB – Facultatea de stiinte politice, administrative si ale comunicarii – administratie publica 21. PARAU A. ALIN ANDREI UBB – Facultatea de drept 22. PASCA I. IULIA ROXANA Academia de Studii Economice Bucuresti – Relatii Econimice Internationale 23. POP F. OANA MARIA USAMV – Facultatea de Medicina Veterinara 24. POP S. IULIA LAURA UBB – Facultatea de Business – Administrarea afacerilor 25. POP V. ANDREI DORIN UBB – Facultatea de drept 26. POP V. MARIA DORA Facultatea de Medicina si Farmacie - Oradea 27. SABAU F. MARA CRISTINA UBB – Facultatea de Business – Administrarea afacerilor 28. SABOU P. PAULA IULIA UBB – Facultatea de stiinte politice, administrative si ale comunicarii – administratie publica 29. SUCIU S. SORANA-LARISA UBB – Facultatea de litere 30. TAT S. ALEXANDRA SORINA Fac. de Sociologie si Asistenta sociala – Asist. Sociala; Facultatea de Psihologie – Psihologie generala. 31. TERHES S. DENISA MARIA UBB – Facultatea de drept

ANALIZA SITUAŢIEI LA INVĂTĂTURĂ ŞI PURTARE

ANALIZA SITUAŢIEI LA INVĂTĂTURĂ ŞI PURTARE

Situatia absentelor, clasele a IX-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar

Situatia absentelor, clasele a IX-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar elevi Total absente Absente motivate Absente nemotivate IX A MORAR MONICA 27 637 561 76 IX B TURDEAN KATALIN 28 639 526 113 IX C MORAR FLORIN 30 601 526 75 IX D BERCEANU MARCEL 30 422 368 54 IX E OLAR GABRIELA 31 641 431 210 IX F BALANEAN LUCIA 21 621 491 130 IX G POP STEFANIA 30 280 263 17 IX H SZABO KATALIN 30 776 685 91 IX I LUNG VOICHITA 31 1384 992 392

Situatia absentelor, clasele a X-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar

Situatia absentelor, clasele a X-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar elevi Total absente Absente motivate Absente nemotivate XA CIURBE RADU 26 904 738 166 XB FAZAKAS ISTVAN 29 628 563 65 XC POP EMILIA 30 344 279 65 XD JECAN IOAN 30 496 423 73 XE MEZEI DANIELA 32 949 772 177 XF TICALA MARIA 29 696 468 228 XG BODEA CARMEN 32 1086 954 132 XH LASZLO JUDIT 28 307 260 47 XI MEDVE ANCUTA 33 1321 1150 171

Situatia absentelor, clasele a XI-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar

Situatia absentelor, clasele a XI-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar elevi Total absente Absente motivate Absente nemotivate a. XI a A FLORIAN IULIA 28 751 583 168 a. XIa B LASZLO 30 935 736 199 a. XIa C COSTEA VALERIA 32 940 700 240 a. XIa D FARCAS NICOLAE 27 853 653 200 a. XIa E GOGA LUCIAN 30 1500 1140 368 a. XIa F CHINTA IMELDA 30 953 814 239 a. XIa G IVANOV TAMARA 30 1784 1414 370 a. XIa H TOTOS ZOLTAN 30 746 635 111 a. XIa I DAN CLARA 32 585 395 190

Situatia absentelor, clasele a XII-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar

Situatia absentelor, clasele a XII-a la sfarsitul anului scolar 2014 -2015 Clasa Diriginte Numar elevi Total absente Absente motivate Absente nemotivate XII A TARLE MONICA 28 1723 1535 188 XII B ZAY EVA 29 646 450 196 XII C TUDUCE FLORIAN 28 2344 2137 207 XII D LUCACIU SIMONA 30 1813 1468 345 XII E VLAICU CRISTINA 31 1711 1386 325 XII F CHIS MIRELA 31 2185 1818 367 XII G POP DORINA 32 1219 1001 218 XII H MATYAS EVA 30 662 617 45 XII I TUDUCE IOANA 33 2268 1858 410

Elevi cu nota scăzută la purtare , sfarsitul anului şcolar 2014 -2015 Clasa Total

Elevi cu nota scăzută la purtare , sfarsitul anului şcolar 2014 -2015 Clasa Total a IX-a 4 a X-a 1 a XI-a 3 a XII-a 4 TOTAL 12

ABSENTE CLASA ABSENTETOTAL MOTIVATE IX 6001 4843 X 6731 5607 XI 9047 7070 XII

ABSENTE CLASA ABSENTETOTAL MOTIVATE IX 6001 4843 X 6731 5607 XI 9047 7070 XII 14571 12270 TOTAL ABSENTE 36. 350 29. 790

Situatia comparativă a absentelor 16000 14571 14000 12270 Număr absente 12000 10000 8000 9047

Situatia comparativă a absentelor 16000 14571 14000 12270 Număr absente 12000 10000 8000 9047 6001 6000 7070 6731 total absente 5607 4843 absente motivate 4000 2000 0 IX X XI clase XII

Concluzia: 1065 ELEVI 6 absente nemotivate/elev

Concluzia: 1065 ELEVI 6 absente nemotivate/elev

Comisia metodica de MATEMATICA an scolar 2014 -2015 Elevii au fost antrenati în diverse

Comisia metodica de MATEMATICA an scolar 2014 -2015 Elevii au fost antrenati în diverse concursuri scolare pe tot parcursul anului scolar. : - Concursul Interjudeţean „Al. Papiu Ilarian” – Târgu Mureş 24 -25 octombrie 2014 - Concursul interjudețean de matematică „Argument” - Baia Mare 7 -8 noiembrie 2014 - Concursul Interjudeţean „Teodor Topan”– Şimleu Silvaniei 13 decembrie 2014 - Concursul Interjudeţean de Matematică şi Informatică „Grigore Moisil” – Cluj Napoca, 27 -29 martie 2015 - Concursul Naţional de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” - Concursul de matematică şi informatică „Marian Ţarină” – Turda 8 -9 mai 2015 - Concursul Național de Matematică ”N. N. MIHĂILEANU” - Constanța 28 mai – 1 iunie 2015 - Concursul de matematică al liceelor maghiare din Europa Etapa naţională - Concursul de matematică al liceelor maghiare din Europa Etapa internaţională - Concursul de matematică , , Moldovan Lajos, , - În acest an școlar s-a redeschis Centrul Județean de Excelență pentru tinerii capabili de performanță. La cursurile acestuia au participat majoritar elevi ai liceului nostru, îndrumați de profesorii Fărcaș Nicolae, Lucaciu Simona, Ilonța Andrei, Zay Eva. - Sesiunea de Comunicări Metodice și Științifice ale profesorilor de matematică din județele Sălaj, Maramureș și Satu Mare a fost găzduită în acest an de

Comisia metodica - INFORMATICA PARTICIPAREA LA OLIMPIADE SI CONCURSURI ŞCOLARE - Olimpiada şcolară FAZA

Comisia metodica - INFORMATICA PARTICIPAREA LA OLIMPIADE SI CONCURSURI ŞCOLARE - Olimpiada şcolară FAZA LOCALA , FAZA JUDETEANA, FAZA NATIONALA; - Concursul Interjudeţean „Grigore Moisil” – Cluj Napoca, 28 -30 martie 2015 - Concursul Interjudeţean „Marian Ţarină” –Turda, 10 -11 mai 2015 - Concursul Internaţional „Nemes Tihamér” - Concursul Naţional de Informatică Aplicată (CIA) Faza locala 22 martie 2015 Faza judeteana 20 aprilie 2015 - Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale elevilor – 6 iunie 2015 -la faza judeteana elevii nostri au obtinut urmatoarele rezultate : Bejan Valentin clasa a X a C – Premiul I si Lupse Cristian clasa a X a C – Premiul II. (profesor Morar Florin).

Comisia metodica FIZICA-CHIMIE -Elevii capabili de performanţă la disciplina fizică şi chimie au fost

Comisia metodica FIZICA-CHIMIE -Elevii capabili de performanţă la disciplina fizică şi chimie au fost pregătiţi tot anul şcolar de profesorii de la clasă prin muncă diferenţiată şi în cadrul orelor de pregătire suplimentară de către profesorii: Olar G. , Faluvegi E. , Pop Ştefania, Mihalcea D. , Laszlo J. , Ciobanescu V. , Bodea C. , Matyas E. -pregătirea s-a realizat prin CDS şi grupele de excelenţă; -testarea periodică a elevilor de la grupele de excelenţă; -pregătirea practică prin lucrări de laborator; -studiul individual pe baza bibliografiei selective indicate de profesor şi cu ajutorul internetului; PARTICIPAREA LA OLIMPIADE SI CONCURSURI SCOLARE: - Olimpiada FAZA LOCALA – FIZICA SI CHIMIE; - Olimpiada FAZA JUDETEANA – FIZICA CHIMIE; - Olimpiada FAZA NATIONALA – FICA – CHIMIE. - Concursul Interliceal TOP FIZ - Călimăneşti 29 noiembrie 2014 - Concursul Interjudeţean de Chimie “Gheorghe Spacu” Dej 28. martie 2015 - Concursul Naţional On-line PHI – 24 ianuarie 2015 - Concursul Naţional de Fizică „Evrika” – Brăila, 21 -22 martie 2015 - Concursul de Chimie „Candin Liteanu” – 18 aprilie 2015 - Concursul Naţional de Chimie„Irinyi János” – faza judeţeană - Concursul Naţional de Fizică „Öveges József – Vermes Miklós”Odorheiu Secuiesc – 17 aprilie 2015 - Domnii profesori Olar Gabriela, Pop Ştefania şi Faluvégi Ervin au absolvit cursul numit „Metode eficiente de învăţare a fizicii” la Oradea. - Faluvégi Ervin (coordonator), Mátyás Éva şi László Judit au participat la Zilele „Ady Endre” -D-nele Mátyás Éva şi Olar Gabriela au absolvit cursul de formare de management educaţional. -D-na Bodea Carmen în perioada 1 -8 septembrie 2015 a participat ca lector la Tabăra Naţională de

Comisia metodica – LIMBA SI LITERATURA ROMANA Activitatile la catedra s-au derulat în conformitate

Comisia metodica – LIMBA SI LITERATURA ROMANA Activitatile la catedra s-au derulat în conformitate cu planul managerial al catedrei şi cu planul managerial al liceului şi au fost corelate cu proiectele instituţiilor culturale judeţului. Consemnăm activităţile cu impact deosebit, pe cele care au contribuit la promovarea imaginii şcolii noastre în comunitate ori s-au concretizat în produse specifice: PARTICIPAREA LA OLIMPIADE SI CONCURSURI SCOLARE: - OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ (22 NOIEMBRIE 2014) - OLIMPIADA – LECTURA CA ABILITATE DE VIAŢĂ (6 DECEMBRIE 2014) - OLIMPIADA DE LIMBĂ, COMUNICARE ŞI LITERATURĂ ROM NĂ - OLIMPIADA DE LIMBA LATINĂ - OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ- etapa nationala - OLIMPIADA – LECTURA CA ABILITATE DE VIAŢĂ – etapa nationala - OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROM NĂ – etapa nationala - OLIMPIADA DE LIMBA LATINĂ – etapa nationala - OLIMPIADEI DE LECTURĂ – etapa internationala - CONCURSUL DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN ROM NIA - SESIUNEA DE REFERATE ŞI COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ALE ELEVILOR (mai 2015) - CONCURSUL DE CREAŢIE LITERARĂ „TINERE CONDEIE” (mai 2015, etapa judeţeană) - CONCURSUL REVISTELOR ŞCOLARE (mai 2015, etapa judeţeană)

Comisia metodica – LIMBA SI LITERATURA MAGHIARĂ • Participare activă la consfătuirile şi cercurile

Comisia metodica – LIMBA SI LITERATURA MAGHIARĂ • Participare activă la consfătuirile şi cercurile pedagogice desfăşurate la nivelul judeţului. • Selectarea şi pregătirea elevilor pentru diferite concursuri de recitări. o 24 -25 aprilie 2015 – Festivalul Primăvara Poeziei – ediţia a XV-a • Olimpiada de limba şi literatura maghiară „Mikes Kelemen” - 7 martie 2015 – faza judeţeană (profesorii au participat la supravegherea concursului şi la corectarea lucrărilor), s-au calificat la faza naţională:

Centrul de excelenţă – limba şi literatura maghiară Ø Prof. Csiszár Zsuzsa a predat

Centrul de excelenţă – limba şi literatura maghiară Ø Prof. Csiszár Zsuzsa a predat la centru în semestrul al doilea, la grupa de liceu, format din elevi din clasele IX-XI Simularea examenului de bacalaureat Ø 2 -6 martie 2015 – ambii profesori au participat la supravegherea examenului şi au corectat lucrările Examenul de bacalaureat Ø Prof. Csiszár Zsuzsa a pregătit elevii din clasele a XII-a pentru examenul de bacalaureat la limba şi literatura maghiară Ø 10 -12 iuniue 2015 – prof. Csiszár Zsuzsa a paricipat ca profesor examinator la evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maghiară Activităţi extracurriculare Ø Vizionarea unei piese de teatru: Ø 15 mai 2015 – Csokonai Vitéz Mihály: Văduva Karnyó şi cei doi zburdalnici – Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca (Participanţi: elevii de la secţia maghiară, organizatoare: Tőtős Dorottya) Participare la diferite cursuri de perfecţionare: Ø Prof. Tőtős Dorottya urmează cursuri la nivel de master la UBB, Facultatea de Litere, specializarea Studii de lingvistică şi literatură maghiară, anul I.

Comisia metodica – ISTORIE, STIINTE SOCIO-UMANE, RELIGIE Profesorii din catedră care predau discipline din

Comisia metodica – ISTORIE, STIINTE SOCIO-UMANE, RELIGIE Profesorii din catedră care predau discipline din care se dă bacalaureatul, au pregatit foarte bine elevii pentru acest examen, fapt ce reiese din rezultatele obtinute; Au fost alcatuite loturile olimpice la inceputul anului scolar, fiind anuntati elevii asupra locului, timpului desfasurarii pregatirii, li se comunica bibliografiile si programa fiecarei discipline de catre profesorul care ii indruma, iar in urma pregatirii si participarii la etapele judetene si nationale s-au obtinut multe premii si mentiuni. . PARTICIPAREA LA CONCURSURI SCOLARE: Elevii au participat la etapele locale, judetene si nationale a olimpiadelor pe discipline, precum si la alte concursuri scolare obtinand rezultate bune si foarte bune; ACTIVITATI LA NIVELUL SCOLII Septembrie-octombrie: Comisia pentru „Banii de liceu”- László Noiembrie 2014 -aprilie 2015: pregătirea unui echipaj pentru Concursul de cultură gnerală „Elevii Înţelepţi)- László 21 -23. noiembrie: Organizarea Zilelor „Ady” la CNS. - László 28. noiembrie: Cerc pedagogic CNS Zalău. Referat: Rolul şi tipologia lecţiilor de recapitulare în predarea istoriei la liceu. - László 12 decembrie: Balul Mikulaşului (Diriginte clasă organizatoare, sal festivă CNS). - László Martie-aprilie: Comisia pentru elaborarea noului Regulament de ordine interioară. - László, Ciurbe Responsabil cu organizarea Cercului literar , , Ad astra” -Chis Mirela Membrii catedrei de istorie de la CNS au participat şi la organizarea Zilelor Şcolii de la CNS din mai 2015.

ACTIVITATI EXTRASCOLARE Ø Ø Ø Ø Ø Participarea cu 7 clase la Lecţii de

ACTIVITATI EXTRASCOLARE Ø Ø Ø Ø Ø Participarea cu 7 clase la Lecţii de istorie- represiunea comunistă, la Muzeul judeşean de istorie – Mărginean Viorel Acţiuni legate de 1 Decembrie, 24 ianuarie, Ziua Drapelului- Mărginean Viorel, Brânduşan Rodica, Forţ Corina Emilia, László 23 sept. 2014: Lecţie publică de istorie: 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial (Centrul Judeţean de Cultură Sălaj). - László 20. Oct. 2014: Prelegere dedică celor 13 generali („Martirii de la Arad), Casa EMKE, Zalău. - László 25 oct. „Ziua Armatei” – emisiune comemorativă la Regio TV. - László 3 noiembrie: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice organizată la Ploieşti, de Alianţa Colegiilor Centenare. - László 6 noiembrie: Prezentare de carte la Sărmăşag (L. L: monografia CNS în limba maghiară) şi prelegere despre istoria CNS-László. 13 noiembrie: 300 de ani de la vizita regelui Carol al XII-lea la Zalău, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. - László 6 -7 decembrie: Turda, demararea unui proiect în parteneriat cu Fundaţia Raţiu pentru Democraţie. - László Decembrie: cu echipajul de la „Elevi Înţelepţi” am câştigat 30 kg de bomboane de crăciun pe care am donat copiilor de la Casa Copiilor Cehu Silvaniei. - László 26 ianuarie 2015: Casa EMKE Zalău: 100 de ani de la dispariţia profesorului şi directorului Kincs Gyula (prelegere comemorativă). - László 8 -10 mai, participarea la organizarea Concursului Memorial de Matematică „Moldován Lajos”. - László 9 mai: Sesiunea ştiinţifică anuală a Societăţii Muzeului Ardelean (participant cu comunicare. )- László 22 -23 mai: Seminar internaţional pe tema Holocaustului, Şimleu Silvaniei. - László 10 aprilie: vizită la UBB Cluj. - László 3 -4 oct. Consfătuire pe tema manualelor de istorie, org. de UBB Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie. - László excursie tematică cu elevii din clasa a X-a A , la Bucureşti în noiembrie 2014, Ciurbe Călin, Boia Claudiu. Participarea cu elevii clasei a X-a A la excursia din cadrul proiectului Skil for Jobs, ca însoţitor- Ciurbe Călin

Comisia metodica –BIOLOGIE, GEOGRAFIE, MUZICA, DESEN, ED. FIZICA În anul şcolar 2014– 2015 activitatea

Comisia metodica –BIOLOGIE, GEOGRAFIE, MUZICA, DESEN, ED. FIZICA În anul şcolar 2014– 2015 activitatea profesorilor de biologie, geografie, educaţie fizică, educţie muzicală şi educaţie plastică s-a proiectat şi desfăşurat pe mai multe coordonate: o Activităţi curriculare o Concursuri şi olimpiade şcolare o Formare profesională continuă / perfecţionare o Activităţi extracurriculare o Buna pregătire a elevilor s-a reflectat în rezultatele obţinute de aceştia la olimpiade şi concursuri şcolare. PARTICIPAREA LA CONCURSURI SI OLIMPIADE SCOLARE: ü Olimpiada locala, judeteana si nationala la BIOLOGIE, GEOGRAFIE, ED. FIZICA; ü Olimpiada “Ştiinţele Pământului ü Concursul “Sanitarii pricepuţi” ü Festivalul Național al Științei ü Sesiunea de referate și comunicări științifice o

Comisia metodica – LIMBA MODERNA § § § § Pregătirea loturilor de elevi pentru

Comisia metodica – LIMBA MODERNA § § § § Pregătirea loturilor de elevi pentru olimpiadele şcolare şi alte concursuri lingvistice (toţi profesorii de limbi străine); Pregătirea elevilor pentru susţinerea examenelor internaţionale prin oferta de cursuri opţionale; Pregătirea elevilor pentru susţinerea examenelor de limba franceză (examenul DELF, nivelul B 2), limba germană (Deutsches Sprachdiplom II organizat de Zentralstelle für das Auslandsschulwesen Köln), limba engleză (CAE, FCE); Activităţi în catedră, în cadrul săptămânii Şcoala Altfel; Activităţi transcurriculare: realizarea proiectului „De la cultură tradiţională la globalizare Europeană” Pregătirea elevilor pentru Competenţele lingvistice 2015 (toţi profesorii de limbi străine); Pregătirea trupei de teatru în limba engleză “Prosopeia”. organizarea vizitei doamnei Birgit Söldenwagner, consultant de specialitate pentru limba germană, responsabila şcolilor DSD din Zalău și organizarea festivității de înmânare a diplomelor DSD I (22. 09. 2014): Széles Beáta activitate ca persoană de contact pentru domnişoara Dominique Cirstea, voluntară UNESCO: Széles Beáta activităţi la clase cu ocazia Zilei Limbilor Europene (26 Septembrie) de către toţi profesorii de limba germană; participare la Consfătuirile anuale de specialitate ale inspectorilor şi metodiştilor de limbi moderne la Brașov (09 -10. 2014): Széles Beáta organizarea vizitei domnului Consul al RFG in Timișoara, Rolf Maruhn, pregătirea elevilor pentru simularea examenului DSD II şi organizarea acestei simulări (15. 10. 2014): Széles Beáta organizarea vizitei profesorilor de la Universitatea “Partium” din Oradea (17. 11. 2014): Széles Beáta

§ § § § § în luna noiembrie am contribuit la organizarea şi desfăşurarea

§ § § § § în luna noiembrie am contribuit la organizarea şi desfăşurarea activităţilor legate de cea de-a 23 -a ediţie a zilelor Ady (Széles Beáta, Faragó Elisabeta, Simon Amália) pregătirea elevilor pentru examenul Deutsches Sprachdiplom (DSD II) susţinut la Zalău, organizat de Zentralstelle für das Auslandsschulwesen (Zf. A) Köln; organizarea cercului pedagogic în semestrul I la Colegiul Național ”Silvania” (28. 11. 2014): Széles Beáta organizarea examenului scris şi oral DSD II la Colegiul Național ”Silvania” (02 şi 10. 12. 2014), activitate ca profesor examinator la proba orală a examenului DSD II: Széles Beáta pregătirea elevilor pentru examenul Deutsches Sprachdiplom (DSD I), organizat de Zentralstelle für das Auslandsschulwesen (Zf. A) Köln: Széles Beáta pregătirea elevilor pentru Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă, faza județeană: Széles Beáta, Faragó Elisabeta, Simon Amália activităţi şi concursuri pentru elevi: olimpiada de limba germană faza judeţeană şi naţională (Focșani) 19 - 25. 02. 2015 – participarea la seminarul de perfecționare și pregătire a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă (in calitate de vicepreședinte a Comisiei centrale de organizare și evaluare a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă 2015) , organizat de MEC și Institutul Goethe din București la Vulcan, jud. Brașov: Széles Beáta participarea la Olimpiada de Informatică în calitate de supraveghetor (07. 03. 2015)

§ § § § § organizarea etapei judeţene a Olimpiadei de Limba Germană Modernă

§ § § § § organizarea etapei judeţene a Olimpiadei de Limba Germană Modernă la Liceul Sportiv „Avram Iancu“ (14. 03. 2015): Széles Beáta implicarea activă a tuturor profesorilor la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba Germană Modernă (corectarea lucrărilor); pregătirea elevilor calificaţi pentru etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Limba Germană Modernă: Széles Beáta, Faragó Elisabeta organizarea examenului scris şi oral DSD I la Zalău (10 şi 12. 03. 2015): Széles Beáta participarea la etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Limba Germană Modernă la Focșani (20 - 26 aprilie 2015) in calitate de vicepreședinte al Comisiei Centrale: Széles Beáta (elaborare de subiecte, corectarea lucrărilor) pregătirea elevei Bob Eliza (IX G) pentru concursul din cadrul proiectului internațional ”Lesefüchse”- etapa regională: Arad, etapa națională: Timișoara organizarea cercului pedagogic în semestrul II: Széles Beáta participarea la examenul de bacalaureat ca profesor corector (examenul de competenţe – limbi moderne): Széles Beáta, Simon Amália efectuarea de inspecţii în calitate de metodist: Széles Beáta

Ø Ø Ø Ø Personal didactic titular, calificat; Personal didactic pregătit prin grade didactice

Ø Ø Ø Ø Personal didactic titular, calificat; Personal didactic pregătit prin grade didactice şi diferite cursuri; Profesori cunoscuţi, dedicaţi meseriei şi apreciaţi; Existenţa laboratoarelor de informatică, fizica, chimie, biologie. Realizarea întâlnirilor semestriale cu Comitetul consultativ al părinţilor, suplimentate de consultaţii individuale cu părinţii; Contactele cu diverse instituţii pentru realizarea unor activităţi extracurriculare precum : excursii, vizite la muzee, universitati, vizionări de spectacole, acţiuni la cămine de bătrâni, orfelinate etc. , introduc elevii în mediul comunitar şi contribuie la socializarea lor; Prezentarea unor proiecte în care elevii şi profesorii s-au evidenţiat;

Ø Ø Ø Ø Dorinţa de cunoaştere şi de afirmare a elevilor; Atmosferă destinsă,

Ø Ø Ø Ø Dorinţa de cunoaştere şi de afirmare a elevilor; Atmosferă destinsă, de încredere reciprocă; Comunicare şi deschidere în relaţiile cu elevii; Renumele liceului în comunitatea locală; S-au efectuat evaluari ale elevilor orale si scrise; In toate cazurile, CDS-urile au fost elaborate in conformitate cu cerintele normative; Calitatea documentelor de proiectare didactica, a portofoliilor cadrelor didactice a fost foarte buna; S-au intocmit documente de evaluare eficienta, care au fost aplicate unitar la toate clasele cu aceasi specializare (matematica – informatica (bilingv. engleza), matematica informatica (intensiv info. ) , matematica – informatica , stiintele naturii , filologie(intensiv engleza)

Ø Ø Ø Ø A existat un interes permanent al cadrelor didactice pentru perfectionarea

Ø Ø Ø Ø A existat un interes permanent al cadrelor didactice pentru perfectionarea continua Activitatile de formare cu cadrelor didactice au avut un impact pozitiv, motivandu-i pe acestia pentru aplicarea in practica didactica; Rezultatele elevilor de la scoala noastra la examenele de final, la olimpiade si concursuri scolare, au fost bune si foarte bune si se regasesc si in analizele catedrelor. Tinuta scolara (atmosfera de studiu in scoala) Ridicarea standardului educaţional prin creşterea an de an a mediei de admitere în liceu; Promovabilitatea de peste 98% la examenul de bacalaureat; Creşterea numărului de absolvenţi admişi în învăţământul universitar, majoritatea la buget;

Ø Ø Ø Ø Creşterea standardului de pregătire de înaltă calitate profesională a cadrelor

Ø Ø Ø Ø Creşterea standardului de pregătire de înaltă calitate profesională a cadrelor didactice prin adecvarea la noile metode de predare-învăţare- evaluare; Creşterea numărului de elevi cu rezultate foarte bune la olimpiadee şi concursuri şcolare judeţene şi naţionale; Păstrarea obligativităţii uniformei şcolare ca semn distinctiv al colegiului, ca tradiţie care deja o vechime de 4 ani; Asigurarea securităţii elevilor şi cadrelor didactice în incinta şcolii prin monitorizare video, pază permanentă şi colaborarea cu factorii de ordine (jandarmi, agenti Poliţia Locală); Dotarea şcolii cu mobilier nou şi deschidere instituţională către elearning; Obţinerea unei frecvenţe maximale la orele de curs şi eliminarea abandonului şcolar (cazuri foarte rare până în prezent); Consolidarea colaborării cu instituţiile şcolare şi diversificarea proiectelor în parteneriat cu factorii decizionali locali; Implicarea tot mai profundă si diversificată a părinţilor în deciziile şcolii.

Puncte Slabe Ø Ø Ø Puţine activităţi implică şi participarea părinţilor; Număr mic de

Puncte Slabe Ø Ø Ø Puţine activităţi implică şi participarea părinţilor; Număr mic de activităţi organizate pentru dezvoltarea reală a sensibilităţii artistice a elevilor; Disponibilitatea redusă a unor cadre didactice de a lucra în echipă; Insuficienta valorificare a resurselor umane şi materiale; Exista unii profesori care nu au cunostinte minime de utilizare a computerului; Gestionarea defectuoasa a timpului destinat activitatilor didactice, creindu-se atmosfera impropie obtinerii progresului real; Întârzierea la ore a unor cadre didactice; Slaba implicare a unor cadre didactice in problemele şcolii; Notarea absentelor. Nu toate cadrele didactice din şcoală depun eforturi pentru promovarea imaginii şi menţinerii prestigiului şcolii; Slaba implicare a unor cadre didactice în aplicarea tuturor prevederilor R. O. F. U. I. P şi Regulamentului intern al colegiului.

Propuneri, soluţii de optimizare a situaţiei Ø Ø Ø Raport lunar prezentat în Consiliul

Propuneri, soluţii de optimizare a situaţiei Ø Ø Ø Raport lunar prezentat în Consiliul de Administraţie de către fiecare responsabil de comisie metodică; Intensificarea programului de asistenţe ale directorilor la orele de curs, în special la cadrele didactice nou-venite în şcoală şi la colectivele de elevi cu unele probleme; Eficientizarea parteneriatului elev-părinte- profesor; Realizarea unui calendar de activitate pentru serviciul administrativ, astfel încât realizarea situaţiilor neprevăzute să nu afecteze realizarea situaţiilor curente; Progrese in managementul colegiului se vor obţine prin urmărirea operativă şi sistematică a realizării de către fiecare membru al colectivului a sarcinilor din fişa postului, sancţionarea abaterilor şi promovarea, stimularea iniţiativelor.

ACTIVITATEA EDUCATIVĂ ŞCOLARĂ ŞI EXTRAŞCOLARĂ ANUL ŞCOLAR 2014 -2015

ACTIVITATEA EDUCATIVĂ ŞCOLARĂ ŞI EXTRAŞCOLARĂ ANUL ŞCOLAR 2014 -2015

“SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!” Tipologia activităţilor derulate: - educaţie pentru

“SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!” Tipologia activităţilor derulate: - educaţie pentru sănătate, educaţie civică, educație financiară, educaţie culturală-artistică, educaţie ştiinţifică, educaţie pentru cetăţenie democratică, orientare în carieră, educaţie pentru mediu înconjurator, activităţi de voluntariat, excursii. Rezultate înregistrate: -impactul acestora asupra beneficiarilor: - obiecte realizate de elevi în cadrul atelierelor de lucru; - filmuleţe şi poze realizate de elevi; - jurnale de călătorie; - materiale arhivistice digitale; - îmbunătăţirea relaţiilor dintre elevii diferitelor clase şi profesor-elev; - formarea şi dezvoltarea unor noi deprinderi; - descoperirea unor talente noi şi valorificarea lor; - obţinerea unor noi cunoştinţe şi informaţii

Cercuri tematice si cluburi la nivelul scolii: - Cerc de filosofie si literatură “Ad

Cercuri tematice si cluburi la nivelul scolii: - Cerc de filosofie si literatură “Ad Astra” – prof. Chiş Mirela, Ivanov Tamara; - „Club de lectură” – prof. Lung Voichita; - Cenaclu de limba și literatura maghiară – prof. coordonator Szabo Katalin; - trupa de teatru ”Mimesis” – prof. coordonatori: Dan Clara, Iepure Ioana; - trupa de teatru în limba engleză ”Prosopeio” – prof. coordonator Seișanu Gilda; - cercul de istorie orală – prof. coordonator László; - trupa de teatru în limba maghiară „Zelma” – prof. coordonator László; - Club de voluntariat Impact LEGO; - Club ECOprovocarea.

Educaţie prin si pentru cultură: redactarea revistelor şcolare: „Ecouri”-revista colegiului, ”Clubul de presă CNS”,

Educaţie prin si pentru cultură: redactarea revistelor şcolare: „Ecouri”-revista colegiului, ”Clubul de presă CNS”, ”CNS – Cuvinte. Nume. Speranțe”, “Our Magazine”, “Ritmuri adolescentine”, ”Quasar”, “Elipsa”, „Valente”, ”Impuls”; - participarea la ședințele Cenaclului „Silvania”; - organizarea Balului Bobocilor; - vizionari de spectacole de teatru, film, operă.

Proiecte si parteneriate şcolare a) la nivel local si judetean: Ø Ø Ø Ø

Proiecte si parteneriate şcolare a) la nivel local si judetean: Ø Ø Ø Ø Ø . “Zilele învăţământului sălăjean” ; “Alege viaţa!”; “Educație prin teatru” ; “Fericirea se invata in familie”; “Licee Fair Play”; “Exprima-te liber”; „De la cultura tradițională la globalizarea europeană”; „Școala sălăjeană în imagini”; „Sălajul Interactiv” b) la nivel naţional si internaţional: Ø Ø Ø Ø Proiectului “Julianus Testveriskola Program”: „Zilele Ady”; Proiectul naţional de orientare în carieră “Edmundo”; Proiectul Național ”Cetățenie Activă prin Participarea Tinerilor; Parteneriat concurs național ”Creează cu scop. . . ” Proiect POSDRU ”Pregătirea elevilor pentru demararea și administrarea unei afaceri” Proiect internațional ”Scoala++, un punct spre un mediu curat_curcubeul florilor” Parteneriat strategic Erasmus+: ”Inter+. Valoriser le plurilinguisme et l`interculturalite en contexte educatif europeen”

ADMINISTRATIV EXTRABUGETAR Cheltuieli cu bunuri si servicii – 53. 598 lei BUGETUL LOCAL SI

ADMINISTRATIV EXTRABUGETAR Cheltuieli cu bunuri si servicii – 53. 598 lei BUGETUL LOCAL SI DE STAT Cheltuieli de personal – 4. 501. 915 lei Cheltuieli materiale – 430. 760 lei Din care: Ø reparatii curente – 3. 830 lei (imprejmuire, calorifere) Ø Obiecte de inventar – (videoproiectioare, CD playar, aspiratoare, cam web, perdele, scaune, sistem sonorizare, calculatoare ) Ø Bani de liceu si burse – 111. 962 lei Ø Transport – 96. 676 lei Ø In anul scolar 2014– 2015 am acordat burse si bani de liceu unui numer de 154 elevi: – bursa de performanta – 3 elevi - bursa de boala - 5 elevi - bursa de orfan - 17 elevi - burasa de venit mic – 6 elevi - bursa bani de liceu – 21 elevi - bursa de merit – 98 elevi - bursa olimpica – 4 elev

Vă mulțumesc pentru atenție!

Vă mulțumesc pentru atenție!