CURSUL 2 RAPORTUL JURIDIC DE DREPT CIVIL Structura

CURSUL 2 RAPORTUL JURIDIC DE DREPT CIVIL

Structura cursului: �Caracterizare generală a raportului juridic civil �Noțiune �Caractere juridice �Structura raportului juridic civil �Izvoarele raportului juridic civil �Conținutul raportului juridic civil � drepturile subiective civile � obligațiile civile

Definiție: Raportul juridic civil reprezintă relația socială, cu caracter patrimonial ori nepatrimonial, reglementată de norma de drept civil.

Caractere juridice Caracter social Caracter volițional Poziția de egalitate juridică a părților

Caracterul social al raportului juridic civil Ca orice raport juridic, raportul de drept civil este un raport social. Raportul de drept civil se naște întotdeauna între persoane, în calitate de subiecte ale dreptului civil, indiferent de obiectul acestuia.

Caracterul volițional al raportului juridic civil Raportul juridic civil are un caracter dublu volițional. Ø Voința legiuitorului: Ø legiuitorul dorește să reglementeze raportul juridic civil Ø în acest sens edictează norma juridică de drept civil Ø Voința părților

Egalitatea juridică a părților în raportul juridic civil NU SE CONFUNDĂ cu egalitatea subiectelor de drept în fața legii civile. Se concretizează în: nesubordonarea uneia dintre părți față de cealaltă în cadrul unui raport juridic de drept civil concret nesubordonarea are caracter strict juridic, nu este de ordin economic

Structura raportului juridic civil Prin structura raportului juridic civil se înțeleg elementele constitutive ale acestuia. Elementele constitutive sunt: Părțile raportului juridic civil § Conținutul raportului juridic civil § Obiectul raportului juridic civil §

Părțile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice și/sau juridice titulare de drepturi și obligații civile. Conținutul raportului juridic este alcătuit din totalitatea drepturile subiective civile și a obligațiilor civile pe care părțile le dobândesc prin nașterea raportului juridic. Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părților, adică în acțiunile sau inacțiunile la care sunt îndrituite părțile ori pe care acestea sunt ținute să le respecte.

Izvoarele raportului juridic civil Prin izvor al raportului juridic civil înțelegem acea împrejurare (act sau faptă) de care se leagă nașterea raportului juridic civil concret.

Raportul juridic abstract și raportul juridic concret üRaportul juridic civil abstract are 2 elemente: - subiectele de drept civil - norma juridică ce îl reglementează üRaportul juridic civil concret are 3 elemente: - cele 2 elemente menționate anterior - o împrejurare care determină nașterea acestuia

Enumerarea izvoarelor: 1. Faptele juridice – fapte săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice Categorii: fapte juridice: - licite - ilicite 2. Actele juridice – fapte săvârșite cu intenția de a produce efecte juridice

Faptul juridic în sens larg desemnează atât faptele omenești (indiferent dacă au fost sau nu săvârșite cu intenție) cât și evenimentele (împrejurări care se produc independent de voința omului). Faptul juridic în sens restrâns desemnează doar faptele săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice și evenimentele.

Conținutul raportului juridic civil Are două laturi: - activă: drepturile subiective civile - pasivă: obligațiile civile Dreptul subiectiv civil reprezintă posibilitatea subiectului activ de a avea o anumită conduită, de a pretinde o anumită conduită corespunzătoare, iar în caz de nevoie să apeleze la forța de constrângere a statului.

Clasificarea drepturilor subiective civile 1. După opozabilitatea lor: drepturi subiective civile absolute drepturi subiective civile relative Dreptul subiectiv civil absolut este dreptul în temeiul căruia titularul său poate avea o anumită conduită, fără a avea nevoie de concursul altei persoane pentru a și-l exercita.

Trăsături doar subiectul activ este determinat îi corespunde obligația generală negativă de a nu i se aduce atingere obligația de a nu-l încălca revine tuturor celorlalte subiecte de drept

Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept în temeiul căruia subiectul activ poate să ceară subiectului pasiv o anumită conduită (să dea, să facă sau să nu facă ceva), fără de care nuși poate realiza dreptul. Trăsături: - sunt cunoscute ambele subiecte ale raportului juridic - îi corespunde o obligație ce poate avea conținut diferit - obligația incumbă doar subiectul pasiv

2. După natura conținutului drepturilor subiective civile Ø drepturi subiective civile nepatrimoniale Ø drepturi subiective civile patrimoniale Dreptul subiectiv civil nepatrimonial are un conținut neevaluabil în bani. Categorii: - drepturi care privesc existenta și integritatea fizică sau psihică - drepturi care privesc identificarea persoanei - drepturi ce decurg din creația intelectuală

Dreptul subiectiv patrimonial - are un conținut evaluabil în bani Categorii: a) reale b) de creanță Dreptul real este dreptul patrimonial ce conferă titularului său exercitarea prerogativelor asupra unui lucru în mod direct și nemijlocit.

Dreptul de creanță este acel drept care conferă titularului său, numit creditor, posibilitatea de a cere subiectului pasiv, numit debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva, iar la nevoie să apeleze la forța de constrângere a statului. Asemănări: - sunt drepturi patrimoniale - ambele au cunoscuți subiectele active (titularii lor)

Deosebiri: Dreptul real Dreptul de creanţă - subiectul pasiv este nedeterminat (creditorul) - îi corespunde obligația generală de a nu face de a da, a face sau a nu face - sunt limitate ca număr este însoțit de prerogativa urmăririi și de prerogativa preferinței - sunt nelimitate -

Prerogativa preferinței – posibilitatea titularului de a-și realiza dreptul cu prioritate fată de titularii altor drepturi. Prerogativa urmăririi – posibilitatea titularului său de a pretinde restituirea lucrului de la orice persoană l-ar deține.

3. Drepturi subiective civile principale și accesorii Dreptul principal este acel drept care o existență de sine stătătoare. Dreptul accesoriu nu are o existență de sine stătătoare, el există pe lângă alt drept, care rol de drept principal. Drepturi principale: drepturile nepatrimoniale, drepturile reale principale (dreptul de proprietate, dezmembrămintele dreptului de proprietate, dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de închiriere a bunurilor proprietate publică). Drepturi accesorii: dreptul de ipotecă, dreptul de gaj, privilegiile, dreptul de retenție, drepturi de creanță (dreptul născut din clauza penală, dreptul izvorât din fideiusiune, dreptul de a pretinde arvuna, etc. )

Temă de studiu individual: Aflați ce înseamnă: - privilegii - drept de retenție - fideiusiune - clauză penală - arvuna

4. Drepturi pure și simple și drepturi afectate de modalități Dreptul pur și simplu conferă titularului său certitudine maximă, deoarece nici existența, nici exercitarea lui nu depind de evenimente viitoare. Dreptul afectat de modalități este acel drept a cărui existenţă sau exercitare depinde de un eveniment viitor. Modalitățile dreptului subiectiv civil: termenul și condiția.

Termenul este evenimentul viitor si sigur a se produce de care depinde exercitarea drepturilor. Condiția este evenimentul viitor și nesigur a se produce de care depinde eficacitatea sau desființarea dreptului. Sarcina NU este modalitate a dreptului subiectiv civil.

Exercitarea drepturilor subiective civile Drepturile civile se exercită cu respectarea: legii a moralei a limitelor externe a limitelor interne cu bună-credință Limite externe: de ordin material (de ex. granița dintre două proprietăți) de ordin juridic (de ex. creditorul nu poate pretinde mai mult decât i se datorează). Limite interne: potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de lege.

Abuzul de drept civil Presupune exercitarea dreptului cu rea - credință și cu depășirea limitelor sale interne. Condiții: ü să existe un drept subiectiv civil ü autorul abuzului să fie titularul dreptului ü titularul să își exercite dreptul în scop de a vătăma ori păgubi altă persoană ü dreptul să fie exercitat cu rea-credință

Obligația civilă Definiție: Obligația civilă reprezintă îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumită conduită corespunzătoare dreptului subiectiv civil. Trăsături: - este corelativă dreptului subiectiv civil - poate consta într-o acțiune (a da sau a face) sau o inacțiune (a nu face) - îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forța de constrângere statului.

Clasificarea obligațiilor 1. Obligații de a da, obligații de a face și obligații de a nu face Obligația de a da – îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real. Obligația de a face – îndatorirea de executa o lucrare sau de a presta un serviciu (poate fi instantanee sau succesivă). Obligația de a nu face – îndatorirea subiectului pasiv de a se abține de la o acțiune (conținutul ei diferă în funcție de dreptul care îi este corelativ).

2. Obligații de mijloace și obligații de rezultat Obligațiile de mijloace se mai numesc: - obligații de diligență şi prudență Este acea obligație care constă în îndatorirea debitorului de a depune toată diligența în vederea obținerii unui anumit rezultat, fără însă a se obliga la atingerea rezultatului.

Obligațiile de rezultat se mai numesc: - obligații determinate Obligația de rezultat este acea obligație care constă în îndatorirea debitorului de a atinge un anumit rezultat. Se caracterizează prin prezumția de vinovăție

Obligații pozitive și obligații negative Obligații negative: obligația de a nu face Obligații pozitive: obligația de a da obligația de a face

Obligații obișnuite, obligații scriptae in rem obligații propter rem Obligația civilă obișnuită (opozabilă între părți – inter partes) incumbă debitorului față de care s-a născut.

Obligația propter rem (obligație reală) – este îndatorirea ce incumbă în temeiul legii sau în temeiul convenției părților, deținătorului unui lucru. Exemple: - îndatorirea deținătorului unui teren agricol de a-l cultiva și de a asigura protecția solului - obligația proprietarului de a conserva clădirea

Obligații civile perfecte și obligații civile imperfecte Obligația perfectă este acea obligație care se bucură de sancțiunea juridică, adică, în caz de nevoie, creditorul poate obține executarea ei cu ajutorul forței coercitive a statului. Obligația imperfectă (obligația naturală) este acea obligație civilă a cărei executare nu poate fi obținută cu ajutorul forței coercitive a statului (nu poate fi executată silit). Precizare: - în măsura în care este executată de bună voie de către debitor, acesta nu mai poate pretinde restituirea acesteia.