CUPRINS Structura Stare naturala Descoperire Obtinere Proprietati fizice

CUPRINS • • Structura Stare naturala Descoperire Obtinere Proprietati fizice Proprietati chimice Utilizari

Structura aluminiu • • • • Simbol: Al Numar atomic: 13 Masa atomica: 26. 981539 uam Punctul de topire: 660. 37 °C (933. 52 °K, 1220. 666 °F) Punctul de fierbere: 2467. 0 °C (2740. 15 °K, 4472. 6 °F) Numarul de protoni/electroni: 13 Numarul de neutroni: 14 Clasificare: metal Structura cristalina: cubica Densitatea la 293 K: 2. 702 g/cm 3 Culoare: argintie Structura atomica: Numarul de straturi: 3 Primul strat: 2 Al doilea strat: 8 Al treilea strat: 3 • • Izotopi Al-26 Al-27 Al-28 Perioada de injumatatire 730000 ani Stabil 2. 3 minute

Descoperire • • • Termenul "alumen, " care este tradus în "alaun, " apare în lucrarea lui Pliniu cel Bătrân, Naturalis Historia, capitolul 15 al cărții 35, furnizând detalii despre acest metal. Deși diferite substanțe erau deosebite prin numele de alumen, toate erau caracterizate de un anumit grad de astringență, fiind utilizate în medicină sau ca vopsele. Statuia lui Anteros (confundat cu Eros sau cu Îngerul Creştin al Carităţii) în Piccadilly Circus din Londra, confecționată în 1893 și prima statuie făcută din aluminiu. În anul 1760, un anumit oxid metalic care prezenta stabilitate și nu putea fi redus a fost extras din alaun și numit alumină de către chimistul francez L. G. Morveau. În 1807 Sir Humphry Davy a concluzionat că reducerea compușilor chimici stabili ar trebui să se facă electrolitic cu ajutorul unei noi celule voltaice, reușind obținerea sodiului, potasiului, bariului, stronțiului și al calciului în formă metalică. Pentru această demonstrație remarcabilă a puterii electrochimice, Davy a obținut un premiu de 50. 000 de franci din partea lui Napoleon. Deși eșuase în încercările sale de a obține acest element, denumindu-l aluminiu, era evident că restul metalelor obținute de el prezentau un caracter reducător mai puternic decât al carbonului și al hidrogenului. În 1808 reușește să obțină pentru prima dată bor elementar prin reducerea oxidului boric cu potasiu obținut prin electroliză. Pierre Berthier descoperă în anul 1821 lângă Baux-de-Provence o mină în care exista un mineral ce conținea mai mult de 50% de oxid de aluminiu. Mineralul va fi numit bauxită. Cercetarea aluminiului metalic a fost continuată de către chimistul danez Hans Christian Oersted, care descrie în 1825 Societății Filosofiei Naturale o metodă de reducere a clorurii de aluminiu la o formă metalică cu ajutorul unui amalgam mercuric al potasiului[9]. Mercurul din amalgam era treptat îndepărtat prin distilare, produsul rezultat fiind o pulbere gri, care a fost descrisă ca aluminiu, deși era posibil să fi conținut o cantitate mare de oxid. În 1827, Wohler îmbunătățise metoda de reducere propusă de Oersted prin utilizarea unui proces gazos în care triclorura de aluminiu volatilizată reacționa cu potasiul metalic. Potasiul era un metal rar și foarte reactiv, iar triclorura de aluminiu, datorită higroscopicității sale era un material cu care se lucra greu. Experimentele inițiale lui Wohler produceau cantități mici de pudră de aluminiu, însă nu constau baza producerii aluminiului în masă. Munca sa timpurie asupra aluminiului a fost abandonată până în anul 1854, când a modificat procesul astfel încât a produs globule mici și strălucitoare, care erau suficient de pure pentru confirmarea densității reduse a aluminiului și pentru stabilirea ductilității și a caracteristicilor chimice. Chimistul francez Henri Etienne Sainte-Claire Deville a îmbunătățit de asemenea metoda lui Wohler în 1846, descriindu-le în anul 1859, printre care afișase și propunerea folosirii sodiului în locul potasiului costisitor. Aluminiul a fost ales drept material pentru vârful Monumentului Washington în 1884, când o uncie (30 g) de aluminiu costa cât salariul zilnic al unui colaborator la acel proiect; aluminiul era la fel de valoros ca și argintul. În anul 1886, Charles Martin Hall, student la colegiul Oberlin, a obținut cantități mici de aluminiu prin electroliza oxidului de aluminiu dizolvat în criolit topit, folosind electrozi de cărbune. Cu toate că procesele de extragere au suferit îmbunătățiri, preturile scădeau încontinuu, iar în 1889 se descoperise un procedeu simplu de extragere al aluminiului. Invenția dinamului de către Siemens în anul 1866 a ușurat producerea procesului de electroliză pentru extragerea metalului. Procesul Hall. Heroult din 1886 și procesul Bayer din 1887 marchează începutul aplicațiilor multiple aluminiului. Utilizarea acestui metal ca material de construcție a devenit atât de răspândită, încât a fost folosit în Sydney, Australia unde a fost folosit la construirea cupolei Secretariatului clădirii. Anul 1900 marchează perioada când producția mondială de aluminiu a ajuns la 6700 de tone, 1939 cu 700000 de tone și 1943 cu 2. 000 de tone, datorită celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, producția crescuse mai mult decât cea a celorlalte metale neferoase.

Stare naturala • • • Este un element chimic comun, ocupând poziția a treia, după oxigen și siliciu, ca răspândire terestră, existând în procent de 7. 4%. Compușii aluminiului constituie 8. 13% din scoarța terestră, fiind întâlniți în substanțele minerale, precum și în lumea vegetală și animală. În stare naturală este întâlnit sub forma mineralelor, dintre care amintim silicații, silicoaluminații (feldspat, mică, argile), criolitul (fluoaluminat de sodiu), bauxita, corindonul. Cel mai abundent element metalic din scoarța terestră și al treilea element chimic ca răspândire. Nu se găsește în stare nativă, fiind întâlnit doar în combinații sub formă de minereuri, dintre care cei mai importanți sunt: silicații și silicoaluminații (Si. O 2*Al 2 O 3*Fe 2 O 3*H 2 O argila, K[Al. Si 3 O 8] feldspatul, Na[Al. Si 3 O 3], albita, mica, etc. ) criolitul Na 3[Al. F 6] bauxita Al. O(OH) oxidul de aluminiu: Al 2 O 3. În funcție de impuritățile conținute, oxidul de aluminiu poartă următoarele denumiri: corindon(incolor), topaz(galben), rubin(roșu), safir(albastru), ametist(violet), smarald(verde), șmirghelul(negru). oxizi micști: Mg. Al 2 O 4 spinel, Be. Al 2 O 4 crisoberil Bauxita constituie minereul din care se extrage peste 95% din producția mondială de aluminiu. După conținutul lor în aluminiu și fier, bauxitele pot fi albe(foarte bogate în Al 2 O 3, 60 -70%), roșii (bogate în Fe 2 O 3, 20 -25% și mai sărace în Al 2 O 3, 40 -60%) și cenușii (mai sărace în Fe 2 O 3 și Al 2 O 3 decât cele roșii, dar mai bogate în Si. O 2). Cele mai mari zăcăminte de bauxită se află în Franța.

Proprietati fizice • - metal de culoare gri • • • argintiu - densitate mica 2, 7 g/cm cub - bun conductor electric si termic - putere de reflexie mare formeaza aliajeduraluminiu - temperatura de topire 660 grade Celsius - este maleabil - este ductil

Utilizari Aluminiul a reuşit să se strecoare aproape în fiecare domeniu de activitate. arhitectură conservarea alimentelor industria conservelor scopuri militare construirea şinelor de tramvai aerodinamică aeronautică construirea bărcilor fabricarea jantelor de aluminiu fabricarea ferestrelor şi uşilor fabricarea monezilor fabricarea burlanelor fabricarea tablei şi foilor din aluminiu industria cosmetica pietre pretioase