AVANSARE manual Dinogeia cetate roman i bizantin este
AVANSARE manuală !
Dinogeţia, cetate romană şi bizantină este situată pe o mică insulă (popină) numită nu întâmplător de localnici „Bisericuţa". Aşezerea a beneficiat de o poziţie naturală dominantă, cu vizibilitate spre malul stâng, de la Barboşi-Galaţi până la Aliobrix şi, fiind înconjurată de ape (gârlele şi bălţile pe care Dunărea le formează în dreapta marelui cot din faţa oraşului Galaţi), dispunea şi de avantajul unei apărări naturale.
Se pare că la început Dinogetia romană a fost în stânga Dunării, la Barboși, (lângă Galaţi, la vărsarea Siretului în Dunăre) iar de la începutul sec. IV e. n. s-a strămutat pe popina de la „Bisericuța” (Garvăn), unde a dăinuit până la sfârșitul sec. VI. Ruinele cetăţii de la Tirighina - Barboşi.
Cea mai veche menţiune unde întâlnim acest toponim o găsim la geograful Ptolemeu (Dinodheteia), Dinodheteia care face şi o localizare exactă. De asemenea, Dinogeţia mai apare menţionată în Itinerarium Antonini (Dinigettio), Dinigettio Notitia Dignitatum (Dinogothia), Dinogothia precum şi în sec. VII de geograful din Ravena (Dinogethia). Dinogethia
Dealul pe care se află ruinele cetăţii de la Tirighina Barboşi. Fortificaţia romană apare, peste cea getică, în secolul al II-lea e. n.
Ruinele cetăţii de la Tirighina - Barboşi. Cetatea suferă distrugeri la mijlocul sec. II e. n. şi la mijlocul sec. III e. n. La sfârşitul secolului III e. n. a fost construită ( prin mutare pe stânca naturală de la “Popina”) fortificaţia romano-bizantină pe care o cunoaştem azi.
Noua fortificaţie, avea 14 turnuri de apărare dispuse la distanţe relativ egale de cca. 20 m de-a lungul incintei de formă trapezoidală urmărind în parte forma terenului stâncos; dintre ele, trei erau în formă de potcoavă cu pilon central, iar celelalte erau în formă de U.
Din cauza terenului în pantă, turnurile în număr de 14, au temelia la un nivel mai jos decât zidul cetăţii. Fiecare turn avea parter, la care se cobora pe o scară de lemn, şi etaj aşezat pe grinzi groase de lemn, ale căror urme se mai pot vedea la turnurile nr. 4 şi 10, din colţurile de sud-est şi nord-vest ale cetăţii. Parterul turnurilor servea, în primul rând, pentru păstrarea muniţiilor şi a proviziilor, iar etajul era folosit pentru apărare. Din turnuri soldaţii loveau mai uşor din flanc şi uneori chiar din spate pe cei ar fi încercat să atace porţile sau vreun fragment din zidul aflat mai sus şi mai înapoi al cetăţii. În cele patru turnuri mari din colţuri, etajul era sprijinit de căte un pilon de zid, aflat în mijloc. El servea de asemenea, la susţinerea acoperişului, care trebuie să fi fost destul de greu, din cauza ţiglelor şi a olanelor, acestea din urmă la fel cu cele din zilele noastre, dar de dimensiuni mari şi mai groase.
Ruinele de pe popina Bisericuţa-Garvăn au fost semnalate încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. O schiţă de plan a fost publicată în 1868 de E. Desjardins. O altă schiţă a fost publicată mai târziu de Gr. Tocilescu.
Săpăturile arheologice începute de Gh. Ștefan în 1939 și continuate din 1949 de un colectiv, au descoperit aproape în întregime incinta cetății refăcută, cel mai probabil, în timpul lui Dioclețian.
Accesul se făcea pe poarta principală, care se află pe latura de S, iar alte două porţi mai mici erau prevăzute pe laturile de V şi de N.
Ruinele poarţii mari a cetăţii.
Ruinele poarţii mici de pe latura de vest a cetăţii.
Din perioada de maximă înflorire de la jumătatea sec. IV e. n. datează construcţia unei basilici de plan rectangular, clădirea comandamentului şi edificiul termal (băile). Ruinele clădirii comandamentului.
Ruinele bazilicii, sec. IV en.
Ruinele băilor romane.
Zid de incintă restaurat. Mari refaceri de construcţii au avut loc în timpul împăraţilor Anastasius I (491 -518) şi Iustinian (527 -565).
Cetatea a fost distrusă prin foc în timpul marei invazii a kutrigurilor lui Zabergan (559), după care și-a revenit cu greu.
Fortificaţia a fost părăsită în vremea împărarului Mauriciu Tiberiu (582 -602), în urma atacurilor repetate ale slavilor şi avarilor. După aceea viaţa aici a scăzut mult în intensitate.
Aici a funcţionat un castellum ce adăpostea detaşamente militare (din. Leg. V Macedonica, coh. I Mattiacorum, Leg. I Italica, Coh. I Cilicum si Clasis Flavia Moesica). Moesica
Pe terasa sudică, despărţită de cetate printr-un braţ al bălţii Lăţimea, s-a constituit aşezarea civilă şi necropola, care sunt strâns legate de evoluţia cetăţii.
Din cetatea existentă în sec. VI se păstrează zidul de incintă, gros de 3 m.
Fortificaţia de la Dinogeţia este refăcută după 971 când, sub împăratul Ioan Tzimiskes, învingător în luptele cu Sviatoslav al Kievului, Dobrogea a reintrat în stăpânire bizantină. Din acest moment cetatea de la Dinogeţia se integra în circuitul economic al Imperiului. Bizantin şi işi reia rolul de pază la frontieră.
Ruinele din cetate sunt nivelate, poarta cea mare şi zidul de incintă refăcute. Populaţia de pe întreaga popină locuia în sec. X-XII în bordeie (peste 200, pe 3 -4 nivele de locuire) şi se ocupa cu pescuitul, agricultura, creşterea vitelor şi vânătoarea şi avea legături diverse cu marile centre ale vremii în frunte cu Constantinopole şi Kiev.
În mijlocul aşezării se înălţa clădirea unei bisericuţe care se pare că a dat şi numele actual al popinei. Viaţa avea să continue aici până către sfârşitul sec. al XII-lea.
Pentru aproape trei secole (971 - începutul secolului al XIII-lea), aşezarea fortificată şi-a revenit.
Veche carieră de piatră în Dealul Bugeacului.
Cercetările în cetatea romană au dus la descoperirea nu numai a unor vestigii din această perioadă, ci şi a unor urme din neolitic şi epoca bronzului, fragmente de amfore din epoca elenistică, venind din bazinul Mării Egee, care formau o parte din obiectele importate de geto-daci şi, în fine, foarte multă ceramică de factură getică; toate acestea constituie dovezi ale intensităţii locuirii la Dinogeţia. De asemenea, în apropierea cetăţii (la cca 2 km N-V) pe o suprafaţă de peste 100 metri pătraţi au fost descoperite câteva locuinţe getice, în care au apărut vase din lut în număr destul de mare, multe dintre acestea putând fi întregite, precum şi fragmente de amfore greceşti de import. Aşezarea, datată – pe baza ceramicii – în secolele IV-III î. e. n. , evidenţiază comunitatea de formă şi tipuri cu descoperirile ceramice geto-dacice din restul Dobrogei, precum şi din Muntenia şi Sudul Moldovei. Iată, aşadar, că imaginea pe care o avem despre Dinogetia se completează cu descoperirile din această mică aşezare, aflată în apropierea ei şi aparţinând, fără îndoială, “teritoriului getic”, subordonat fortificaţiei de pe insulă.
Primele săpături arheologice cu caracter sistematic au început în anul 1939, sub conducerea lui Gh. Ştefan şi continuă şi în prezent. În această perioadă au fost descoperite o multitudine de artefacte istorice. Capate de săgeată folosite de Cumani împotriva armurilor grele în timpul asediului Dinogeţiei. Cruce din bronz, sec. XI-XII Brăţară, atelier bizantino-balcanic, argint 64, 76 g, prima jumătate a sec. IX. Cercel, atelier bizantin, argint aurit 7, 73 g, sec. IX.
Cruce bizantină, aur cu pietre semipreţioase, sec. XI Monedă bizantină, Ioan Tzimiskes. Inel cu montură semisferică, bizantin, argint aurit 11, 71 g, sec. XI Inel cu montură simplă, bizantin, cupru argint 8, 53 g, sec. XII Inel de aur, atelier constantinopolitan, 14, 86 g, mijlocul sec. al XI – lea. Inel de buclă, bizantin, aur 15, 88 g, sec. XI
Piese de harnaşament atribuite migratorilor, sec. X. Fragment de copot. Farfurie smălţuită, sec. X-XII. Fragmente de vase ceramice
Bază de coloană. Fragment de chiup mare de lut, îngropat.
Ruinele cetăţii Dinogeţia, de pe popina Bisericuţa, vedere din satelit.
Ruinele cetăţii Dinogeţia, de pe popina Bisericuţa, vedere din satelit.
Ruinele cetăţii Dinogeţia, de pe popina Bisericuţa, vedere din satelit.
Accesul spre ruinele cetăţii Dinogeţia. (Galaţi 11 km; Măcin 12 km)
03. 10. 2011. Montaj : DIEGIS. << diegisro@yahoo. com >> Coloana sonoră : Frank Pourcel - Meditaţie.
- Slides: 44