AVANSARE manual Oraul Tulcea se afl situat n

AVANSARE manuală !

Oraşul Tulcea se află situat în judeţul Tulcea, fiind reşedinţa acestui judeţ, de la data de 14 noiembrie 1878. Numele oraşului, de Tulcea, este consemnat destul de târziu fiind menţionat pentru prima dată în documente de Diodor din Sicilia în secolul 3 i. H. sub numele de Aegyssus. Tulcea se învecinează pe de o parte cu cel mai tânăr pământ al Europei ( aluviunile Deltei Dunării) rii pe de altă parte cu unii dintre cei mai vechi munţi ai Planetei (Măcin, cin masivul hercinic cu vârsta de aproximativ 400 milioane de ani). Acolo unde astăzi se află Monumentul Independenţei în antichitate se ridica cetatea Aegyssus.

Monumentul Indempendenţei.

Materialele ceramice de origine getică şi grecească (depozit de amfore) descoperite în situl arheologic, datează construirea cetăţii pe la sfârşitul sec. IV i. H începutul sec. III i. H. Din perioada sec. II - I d. H. , datează o necropolă birituală situată la 1, 5 km sud-est de perimetrul fortificat, în prezent pe strada Nalbelor. Ceramică getică, dacică şi amfore greceşti fotografii spre exemplificare.

După luptele din anii 12 -13 d. H, cetatea Aegyssus a fost cucerită de romani. Aceştia au reconstruit-o după tehnica şi arhitectura lor, au reorganizat-o din punct de vedere urban, păstrând statutul de fortăreaţă militară, ca dovadă fiind zidurile de incintă şi turnurile de apărare ale acropolei oraşului.

În scrisorile pe care, de pe meleagurile Scitiei Minor, le-a adresat prietenilor săi din Roma, Ovidiu citează, în afara Tomisului încă două cetăți, și anume Aegyssus și Troesmis. Aegyssus apare în două din scrisorile sale: prima adresată lui Severus, prieten din Roma, pe care Ovidiu il numește “jumătatea sufletului”, și a doua lui Vestalis, fiu de rege din Alpii Cortici, tributar al Romei, care slujea în armata comandată de Vitellius, ce acționa în nordul Scoției. “Cetate veche este la Dunăre sau Istru Cu ziduri tari: într-însa nu-i lesne de pătruns Aegyssus a clădit-o şi-i zice tot Aegyssus”

Publius Ovidius Naso (n. 20 martie, 43 î. Hr. , Sulmo, azi Sulmona/Aquila - d. 17 sau 18 d. Hr. , Tomis, azi Constanța) a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. Tatăl său aparținea nobilimii și-l destinase funcțiilor publice. După un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedică totuși carierei artistice. Își completează cultura la Atena. Duce o viață extravagantă lipsită de griji în mijlocul protipendadei romane. Operele lui sunt pe placul înaltei societăți și printre protectori se află însuși împăratul Augustus. După moartea lui Horațiu (8 î. Hr. ), devine cel mai cunoscut și apreciat poet din Roma. În toamna anului 8 d. Hr. , în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neașteptat, fără o hotărîre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate “Ars amatoria”, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte ale împăratului. În “Tristia”, Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”. Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus. Chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d. Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223 -226, rezultă că în primăvara anului 18 d. Hr. poetul era încă în viață. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus - în parte patetic, în parte ironic următorul text, în forma unei scrisori trimise soției sale (Tristia, III, 73 -76): „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum Ingenio perii, Naso poeta meo. At tibi qui transis, ne sit grave quis amasti, Dicere: Nasonis molliter ossa cubent”. În traducerea liberă a lui Theodor Naum: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent, O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată, Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.

Aegyssus este numele antic, considerat de origine celtică, al orașului Tulcea. Numele ”Aegyssus” vine de la întemeietorul său, Carpyus Aegyssus, Aegyssus așa cum reiese din o altă scriere a lui Ovidiu: “Aproape de malul Istrului se află o cetate veche cu două nume La care cu greu se poate pătrunde din cauza întăriturilor și locului în care este așezată Dacă este să dăm crezare locuitorilor ei, Caspyus Aegyssos este cel care ar fi întemeiat-o și ar fi numit-o după numele său…”

În afara epistolelor lui Ovidiu, orașul este menționat și în alte izvoare scrise, precum în lucrările: ”De aedificis”, scrisă între 553 – 555 de Procopius, în care sunt amintite cetățile renovate de Iustinian. ”Notitia Episcopatum”, sec. VIII d. Chr. ”De Thematibus”, sec. X în “Intinerarium Antonini” 226 – ca Egiso, în “Notitia Dignitatum” – Aegissos sau Accisso, la Hierocles apare ca Αίγισσος, la Procopius – Αίγιστον, Geograful din Ravena - Egypsum, la Constantin Porfirogenetul – Αίγισσος

Cetatea a continuat să funcționeze pâna în prima jumătate a secolului al VII-lea d. H.

La sfârșitul secolului al X-lea se constată reluarea locuirii pe locul anticului Aegyssus. Fortificația bizantină de la Aegyssus cunoaște o scurtă existență, deoarece la 1064 este distrusă de atacul uzilor, însă continuitatea de locuire pe teritoriul actual al orașului, este demonstrată de descoperirea unui număr mare de monede bizantine, tătărăști, venețiene, sârbești, bulgărești și otomane ce evidențiază mai multe nuclee de locuire.

Reconstrucţia acesteia reluându-se la poalele colnicului Hora (astazi Dealul Monumentului), fiind locuită pe toată perioada stăpânirii otomane.

În sec. XVII, Matteo Gondola şi istoricul turc Evlia Celebi, vorbesc în lucrările lor despre o cetate de dimensiuni mici, cu 7 turnuri, zidită pe malul stîncos al Dunării, care controla traficul fluvial spre şi dinspre Marea Neagră.

În secolul al XVI-lea, Tulcea capătă o organizare citadină, cu o structură socială complexă, cu organizare administrativă și devine un puternic centru economic, cu un hinterland agrar, situată la intersecția unor centre, mari rute comerciale.

Primele sondaje arheologice s -au făcut în anul 1908, dar rezultatele nu au fost publicate în reviste de specialitate. În 1959, la iniţiativa d-lui Gavrilă Simion au fost efectuate săpături cu caracter de salvare cu ocazie amenajării unor găspădării pe panta estică a a colinei. (zona turnului A). Astfel, a fost dezvelit un segment din zidul de incintă a fortificaţiei romanobizantine.

În anii 1971 -1972, cu ocazia lucrărilor de amenajare a pavilionului principal al Muzeului de Istorie şi Arheologie, V. H. Baumann deschide un sector nou în intramuros. În anii 1973 -1974, V. H. Baumann şi A. Opaiţ, deschid pe latura de nordest o nouă secţiune cu intenţia promovării unui plan de cercetare. Cu această ocazie au fost făcute observaţii ample asupra complexităţii acestei cercetări, care implică degajarea unui strat de pământ gros de 2 până la 5 m. Tot cu acest prilej au fost făcute şi primele observaţii arheologice. Prima etapă de locuire este atribuită perioadei Latène, identificată prin patru niveluri de locuire. A doua etapă este reprezentată de perioda romană şi romano-bizantină şi a fost identificată prin 11 niveluri de locuire. A treia etapă este atestată de locuirea de epocă medio-bizantină şi de cea medievală. Au fost cercetate o serie de complexe (locuinţe, cuptoare, gropi menajere) cu niveluri de locuire din epocile romană, romano-bizantină şi bizantină.

Aegyssus Tulcea şi poziţionarea cetăţii Aegyssus. Vedere din satelit.

Ruinele cetăţii Aegyssus. Vedere din satelit.

15. 07. 2011 Montaj : DIEGIS. << diegisro@yahoo. com >> Fotografii: Personale & Internet. Coloana sonoră : B. Z. N. - Hymalaia.