Curs 5 Dreptul de proprietate public Structura cursului

Curs 5 Dreptul de proprietate publică.

Structura cursului: 1. Cadrul legislativ. Aproprierea comunitară şi aproprierea privată. 2. Definiţia. Subiectele, conţinutul şi obiectul dreptului de proprietate publică. 3. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică. 4. Limitele exercitării dreptului de proprietate publică. 5. Dobândirea dreptului de proprietate publică. 6. Exercitarea dreptului de proprietate publică. 6. 1 Dreptul de administrare. 6. 2 Dreptul de concesiune. 6. 3 Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit. 6. 4. Închirierea. 7. Încetarea dreptului de proprietate publică.

1. Cadrul legislativ. Reglementări cu caracter general • • Constituţia - art. 136 alin. 1 -4 C. civ. – art. 858 – 875 Legea 213/1998 Legea 18/1991 – art. 4 -6, 29 alin. 9, 35 Legea 215/2001 Legea 33/1994 OUG 54/2006 etc. Reglementări cu caracter special • Altele decât cele cu caracter general.

Proprietatea publică Proprietatea privată Apropriere comunitară. Apropriere privată. Se realizează prin intermediul statului şi UAT, care sunt titularii exclusivi. Se realizează prin intermediul oricărui subiect de drept. Bunurile formează domeniul public şi constituie obiectul dreptului de proprietate publică. Bunurile constituie obiectul dreptului de proprietate privată. Bunurile trebuie să fie prin natura lor de uz sau interes public, fie tb să fie astfel declarate prin lege. Bunurile sunt de uz sau interes privat. Ieşirea bunurilor din domeniul public se va realiza prin dezafectarea de la uzul public. Transferul bunurilor din domeniul privat in domeniul public se realizează prin expropriere.

2. Definiţia proprietăţii publice. Art. 858 C. civ. „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege”. Din definiţie rezultă 3 criterii de identificare: § Titularii pot fi statul şi UAT; § Obiectul îl constituie bunurile care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public; § Bunurile trebuie dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege. Singurul criteriu decisiv pentru distincţia faţă de dr. de proprietate privată este cel al obiectului, deoarece statul şi UAT pot fi şi titulari ai dr de proprietate privată, iar dr. de proprietate privată se dobândeşte, de asemenea, doar prin modurile prevăzute de lege, chiar dacă sunt diferite.

Subiectele. Statul – asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional; UAT – asupra bunurilor din domeniul public de interes local Nici un alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate publică. Împrejurarea că persoanele juridice de drept public pot primi în administrare bunuri din domeniul public sau împrejurarea că aceste bunuri pot fi concesionate către persoane juridice nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra acestora. Aceste subiecte de drept dobândesc un drept real propriu de administrare sau de concesiune, care nu se confundă cu dr. de proprietate, ci reprezintă o modalitate specifică de exercitare a dr. de proprietate publică (art. 866 C. civ. ).

Obiectul proprietăţii publice. = bunurile din domeniul public - „bunuri domeniale”. Art. 860 C. civ. „Domeniul public poate exista în una din următoarele forme: domeniu public naţional, judeţean sau local”. Titularii sunt: statul, judeţul şi respectiv comuna, oraşul sau municipiul. Criteriul de delimitare este uzul sau interesul public legat de un anumit bun, respectiv: interes public naţional, judeţean sau local. Anexa la L. 213/1998 enumeră bunurile care intră într-una din aceste categorii. Enumerarea nu este limitativă deoarece din domeniul public pot face parte şi alte bunuri, care vor fi declarate prin lege de uz sau de interes naţional, judeţean sau local.

Caracterele dr. de proprietate publică Generale, comune cu dr. de propr. privată Absolut conferă toate prerogativele Exclusiv titularul poate exercita singur prerogativele Specifice Perpetuu durează cât timp subzistă bunul Inalienabilitatea imprescriptibilitatea Insesizabilitatea

Inalienabilitatea dr. de proprietate publică = semnifică faptul că aceste bunuri nu sunt alienabile prin mijloace juridice de drept privat, respectiv prin acte juridice civile şi fapte juridice în sens restrâns (nu pot fi trecute dintr-un patrimoniu în altul). Transferul unor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al UAT sau în domeniul privat nu poate fi privit ca o înstrăinare, fiind vorba despre o schimbare a destinaţiei bunului realizată prin act administrativ (H. G. , HCG a mun. Bucureşti sau HCL) şi nu act de drept civil. = dreptul de proprietate publică nu poate fi dezmembrat. Constituirea dreptului de administrare, de concesiune sau de folosinţă gratuită reprezintă un mod de exercitare a dr. de propr. publică şi nu dezmembrare. Bunuri inalienabile ≠ bunuri inapropriabile. Bunurile inalienabile sunt apropriabile, adică pot face obiectul dr. de proprietate publică sau privată, în timp ce bunurile inapropriabile nu pot face obiectul dr. dr propr. , nepunându-se nici problema inalienabilităţii.

Insesizabilitatea dr. de proprietate publică. = semnifică faptul că bunurile proprietate publică nu pot fi urmărite de creditori pentru satisfacerea creanţelor lor, nu pot face obiectul unei executări silite. Caracterul insesizabil este o consecinţă directă a inalienabilităţii. Bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite prin nici un mijloc de drept privat, prin urmare nici prin vânzare silită. = bunurile proprietate publică nu pot face obiectul unor garanţii reale întrucât nu ar putea fi executate. L. 213/1998, art. 11 alin. 1 lit. b) „bunurile din domeniul public nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale”.

Imprescriptibilitatea dr. de proprietate publică. = semnifică faptul că bunurile proprietate publică pot fi revendicate oricând, acţiunea în revendicare fiind imprescriptibilă, la fel ca în cazul proprietăţii private. Acţiunea în revendicare nu va putea fi paralizată nici prin invocarea dobândirii dr. de proprietate privată pe calea uzucapiunii asupra bunului proprietate publică sau prin efectul posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile. Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil atât extinctiv, cât şi achizitiv. Imprescriptibilitatea este tot o consecinţă a inalienabilităţii, care exclude dobândirea dr. de proprietate privată, atât prin act juridic, cât şi prin fapt juridic, respectiv uzucapiunea sau posesia de bună credinţă. Sancţiunea actelor încheiate cu încălcarea inalienabilităţii, imprescriptibilităţii sau insesizabilităţii dr. de proprietate publică este nulitatea absolută. Aceasta nu mai ete consacrată expres de C. civ. , fiind o nulitate virtuală.

4. Limitele exercitării dreptului de proprietate publică Principiu: dacă prin lege nu se prevede altfel, toate dispoziţiile aplicabile dr. de proprietate privată se aplică şi dr. de proprietate publică, în măsura în care sunt compatibile cu regimul juridic al acestuia din urmă. Limitele materiale: limitele corporale bunului. Limitele juridice aplicabile pot fi legale sau judiciare. enţionale Limitele proprietate publică. Nu se poate admite renunţarea, prin convenţii, la exercitarea atributelor dr. de proprietate publică, exercitare care se face pentru uzul sau interesul public deoarece s-ar ajunge la deturnarea, prin voinţa titularului, a scopului pentru care este conceput şi reglementat însuşi dr. de proprietate publică.

5. Dobândirea dreptului de proprietate publică. Cazurile de dobândire (art. 863 C. civ. ): a) Achiziţii publice; b) Expropriere pentru cauză de utilitate publică; c) Donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dispunătorului, devine de uz ori de interes public; d) Convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dobânditorului, devine de uz ori de interes public; e) Transferul unui bun din domeniul privat al statului, după caz a UAT, în domeniul public al statului, respectiv UAT; f) Alte moduri stabilite de lege.

6. Exercitarea dr. de proprietate publică. Formele specifice de exercitare a dr. de proprietate publică: q Dreptul de administrare; q Dreptul de concesiune; q Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit; q Închirierea. Art. 861 alin. 3 C. civ. „în condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate ori închiriate”. Art. 866 C. civ. „ Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit”.

6. 1 Dreptul de administrare = dr. real principal, inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, constituit de autoritatea competentă, în mod gratuit, asupra unui bun din domeniul public în favoarea unei regii autonome sau instituţii publice, care conferă atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, cu respectarea obligaţiilor prevăzute în actul de constituire, precum şi a limitelor materiale şi juridice. Dr. de administrare se constituie prin H. G. , HCJ sau HCL, după caz. Între titularul dr. de propr. publică şi titularul dr. de administrare se stabilesc raporturi de dr. administrativ, de subordonare, iar nu raporturi de dr. civ. , deoarece dr. de administrare se constituie prin act administrativ unilateral, cu caracter individual, care nu necesită acordul titularului dr. de admnistrare, chiar dacă a existat o solicitare din partea unei regii autonome sau instituţii publice în acest sens.

Titularii dr. de administrare pot fi: A. Regiile autonome B. Autorităţile administraţiei publice centrale sau locale C. Instituţiile publice de interes naţional, judeţean ori local A. Regiile autonome – persoane juridice al căror statut juridic este reglementat de L. 15/1990 privind transformarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţii comerciale. R. A. se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale (industriile de armament, energetică, exploatarea minelor, poştă, transporturi feroviare). R. A. de interes naţional sunt înfiinţate prin HG iar cele de interes local prin HCJ sau HCL. R. A. sunt persoane juridice de natură mixtă: - de dr. public, în măsura în care au ca obiect de activitate administrarea bunurilor din domeniul public;

- de dr. privat, când participă la raporturile juridice civile sau comerciale cu alte persoane fizice sau juridice. Bunurile proprietatea publică sunt ţinute în evidenţe distincte de bunurile proprietate privată a R. A. Activitatea R. A. tb să îndeplinească unul din următoarele criterii: • să constituie monopol natural, în sensul unei activităţi de producţie sau de prestări servicii, care, datorită necesităţii unor tehnologii specifice sau a unor investitţii de capital ridicate, nu se poate realiza în condiţii de eficienţă normală în unităţi concurenţiale sau care ar deveni concurenţiale pe termen scurt sau mediu; • să fie de interes public; • să producă bunuri şi să presteze servicii esenţiale pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională. Dacă activitatea RA nu se încadra în aceste criterii, ele trebuiau reorganizate în societăţi comerciale, în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a OUG 15/193.

B. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, respectiv Guvernul, ministerele şi alte organe de specialitate din subordinea Guvernului, consiliile judeţene şi locale pot exercita dr. de administrare asupra bunurilor aflate în domeniul de interes naţional, respectiv judeţean sau local. C. Instituţiile publice sunt toate persoanele juridice înfiinţate prin acte de putere sau de dispoziţie ale autorităţilor publice centrale sau locale, care desfăşoară activităţi fără caracter comercial. Acestea sunt finanţate în întregime sau parţial din bugetul de stat sau bugetele locale, precum: universităţile, muzeele de stat, teatrele de stat, policlinicile, spitalele etc. Instituţiile publice pot avea în proprietate bunuri pentru realizarea obiectivelor lor, dar ele primesc şi bunuri care fac parte din proprietatea publică, pentru a le administra, în special imobile în care îşi desfăşoară activitatea.

Natura juridică a dr. de administrare este mixtă, dublă, deoarece este un dr. real de administrare în raport cu titularii dr. de propr. publică (raport de suboordonare) şi un dr. real de administrare de natură civilă în raporturile cu celelalte subiecte de drept (raport de egalitate). Inegalitatea poziţiei titularului dr. de administrare în derivă şi din posibilitatea legală a titularului dr. de propr. publică de a revoca acest drept. Caracterele juridice – IDEM dr. de propr. publică. Conţinutul juridic - cele 3 atribute dar nu se identifică cu atributele dr. de propr. publică. Posesia implică doar elementul material, corpus, nu şi elementul intenţional animus, fiind expresia stăpânirii bunului ca titular al unui dr. de administrare, iar nu expresia apropierii bunului.

Folosinţa permite întrebuinţarea bunurilor în vederea realizării scopului pentru care au fost înfiinţate RA şi instituţiile publice, în puterea proprietarului şi potrivit destinaţiei bunurilor. Dispoziţia se referă doar la dispoziţia materială, potrivit destinaţiei stabilite de cel care a constituit dr. respectiv. Nu se poate dispune prin distrugere sau degradare deoarece bunurile se restituie la încetarea sau retragerea dr. de administrare. Încetarea dr. de administrare poate fi cauzată de: - actul de revocare (cauză principală) - încetarea dr. de proprietate publică (cauză indirectă accesorie); - reorganizarea sau desfiinţarea RA/instituţiilor publice. Revocarea este un act unilateral al titularului dr. de propr. publică şi este justificat de interesul public sau are caracter sancţionator.

6. 2 Dreptul de concesiune. = este un dr. real principal, inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, constituit cu titlu oneros, pe baza contractului de concesiune încheiat între autoritatea concedentă şi o pers. fizică sau juridică de dr. privat cu privire la un bun din domeniul public şi care conferă titularului său, în mod temporar, atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, cu respectarea obligaţiilor prevăzute în actul de constituire, precum şi a limitelor materiale şi juridice. Obiectul îl constituie bunurile propr. publică precum şi lucrările sau serviciile publice. Titularii dr. de concesiune sunt concesionarul – orice pers. fizică sau juridică, română sau străină şi concedentul – ministerele, după caz, CJ, CL, CG al mun. Bucureşti

Contractul de concesiune este un contr. administrativ care trebuie să cuprindă clauze referitoare la: - interdicţia de subconcesionare, cu excepţia atribuirii prin negociere directă; - împărţirea responsabilităţilor de mediu între părţi; - categoriile de bunuri de vor fi utilizate de concesionar, respectiv bunurile de retur şi cele proprii. Încheierea contr. de concesiune este precedată de îndeplinirea unei proceduri administrative de iniţiere şi a atribuire a contr. de concesiune. Atribuirea se face, de regulă prin licitaţie publică iar, prin excepţie, prin negociere directă. Caracterele juridice ale contr. de concesiune: - administrativ deoarece se încheie cu o autoritate publică şi are ca obiect bunuri propr. publică; - solemn – pentru validitatea acestuia se impune forma scrisă; - sinalagmatic – părţile îşi asumă obligaţii reciproce şi interdependente;

- cu titlu oneros – în schimbul dr. de a exploata bunurile primite în concesiune, concesionarul plăteşte o redevenţă; - intuitu personae deoarece subconcesionarea este interzisă cu excepţia cazului când contr. a fost atribuit prin negociere directă; - cu executare succesivă – presupune mai multe prestaţii; - temporar – se poate încheia pe maxim 49 de ani cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială; - constitutiv de drept real - dă naştere unui dr. de concesiune. Caracterele juridice ale dr. de concesiune – IDEM dr. de propr. publică.

Cauzele de încetare a contr. de conceiune şi a dr. de concesiune (art. 57 OUG 54/2006): a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune; b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanţa de judecată; c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar sau concedent, prin reziliere de către concedent, respectiv concesionar cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului, respectiv a concedentului; e) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri. La încetarea contractului concesionarul este obligat să restituie bunul, în deplină proprietate şi liber de orice sarcină.

6. 3 Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit = drept real, principal, inalienabil, insesizabil şi imprescriptibl, constituit asupra unui bun din domeniul public, în favoarea unei persoane juridice de drept privat de utilitate publică şi care conferă titularului său atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, cu respectarea obligaţiilor prevăzute în actul de constituire, precum şi a limitelor materiale şi juridice. Constituirea este similară cu cea a dr. de administrare, respectiv prin act administrativ unilateral şi nu printr-un contract. Titularii – persoane juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activităţi de binefacere şi de utilitate publică sau servicii publice. Nu pot fi titulari persoanele juridice de dr. public (RA sau instituţiile publice), ci doar cele de drept privat.

Caractere juridice – drept real, intuitu personae, cu titlu gratuit, inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil. Regimul juridic – asemănător cu cel al dr. de administrare, respectiv un regim de dr. public în raport cu autoritatea publică care îl constituie şi un regim de drept privat în raport cu alte subiecte de drept. Conţinutul juridic - asemănător cu cel al dr. de administrare, respectiv titularul poate să posede şi să folosească bunul proprietate publică. Titularul dr. de folosinţă gratuită poate percepe doar fructele naturale şi industriale, nu şi pe cele civile, cu excepţia cazului când s-a prevăzut altfel în actul de constituire. Se pot exercita şi unele acte de dispoziţie juridică, respectiv să culeagă anumite producte sau să construiască pe terenul dat în folosinţă, dar numai în condiţiile din actul constitutiv. Încetarea – IDEM dr. de aministrare

6. 4 Închirierea bunurilor proprietate publică. - prin licitaţie publică, cu aprobarea Guvernului sau, după caz, a CJ, CG a mun. Bucureşti sau a CL, în schimbul unei chirii ce se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale. Chiriaş: orice persoană fizică sau juridică, română sau străină. Locatar: titularul dr. de propr. publică şi a dr. de administr. Contractul de concesiune şi contractul de închiriere Asemănări: contracte cu titlu oneros, atribuite prin licitaţie publică. Deosebiri: § contractul de concesiune conduce la naşterea unui dr. real iar contractul de închiriere a unui RJO; § redevenţa este proporţională cu beneficiile obţinute din exploatarea bunului concesionat iar chiria este stabilită prin acordul părţilor.

7. Încetarea dreptului de proprietate publică. Cazuri de stingere (art. 864 C. civ. ) a) Pierirea bunului; Este o cauză de stingere comună şi pentru dr. de proprietate privată. b) Trecerea în domeniul privat; Transferul se realizează prin HG, HCJ sau HCL. Actul administrativ de transfer poate fi atacat în contencios administrativ. c) Încetarea uzului sau interesului public. Presupune, pe de o parte faptul material al dezafectării bunului, prin care bunul îşi pierde utilitatea publică şi, pe de altă parte, actul juridic, formal al declasării, prin care autoritatea competentă constată ca bunul nu mai serveşte utilităţii publice.