AVANSARE manual Ruinele Castrului roman situate n partea

AVANSARE manuală !

Ruinele Castrului roman, situate în partea de vest a localităţii Geoagiu, sunt de fapt urmele unei vechi cetăţi dacice pe locul căreia a fost construit castrul roman Germisara. Denumirea de Germisara, a fost atribuită de daci, „Germ” însemnând cald, fierbinte iar „Sara”, apă. Romanii au preluat şi ei această denumire atunci când şi-au stabilit legiunile în zonă. Germisara, cum era cunoscută pe atunci, devine Geoagiu prin secolul al XVI-lea în vremea lui Radu cel Mare şi Neagoe Basarab.

Castrul avea o importanţă strategică deosebită în paza şi apărarea drumului ce ducea la Apullum (Alba Iulia) pe « Drumul aurului » , iar ruine ale acestuia se mai văd şi astăzi. Din păcate, de-a lungul timpului, de aici au fost sustrase atât materiale de construcţie cât şi statuete. Câteva statui se regăsesc amplasate la biserica reformată gotică din Geoagiu. (foto)

Exemple de sculpturi romane integrate bisericii reformate din Geoagiu.

Drumul strategic din perimetrul castrului străbătea partulaterul aurifer al Munţilor Apuseni pe ruta Roşia Montană - Zlatna - Germisara - Scărâmb. Din nefericire, astăzi mai putem admira doar câteva zeci de metri din acest “Drum roman”, mare parte din acesta fiind deteriorat iremediabil de coloanele de basculante ale unei firme private, ce transportă şi astăzi blocuri imense de travertin dintr-o cariera din apropiere. Câţiva localnici inimoşi au luat iniţiativa de a bloca accesul basculantelor pe acest drum roman, deviind traseul şi salvând câteva zeci de metri (foto) din drumul roman autentic, spre beneficiul turiştilor şi, implicit al adevărului istoric.

Castrul roman Germisara, cunoscut de altfel ca și castrul roman de la Cigmău, a fost un castru de unitate auxiliară, alături de o așezare civilă, localizate la sud de satul Cigmău, în imediata apropiere de localitatea Geoagiu (cca. 2 km de la Geoagiu spre Simeria), pe platoul Turiac, prima terasă a Mureşului, cunoscut în toponomia populară sub numele de „Cetatea Uriaşului” sau „Cetatea Urieşilor”.

Inițial, amplasamentul nu a putut fi determinat cu certitudine absolută, deoarece în zona în care există ruine antice romane nu au fost executate săpături sistematice. Până în anul 1990 pe întreaga suprafață a castrului au fost efectuate lucrări agricole, ce au dus la distrugerea parțială sau în unele portiuni totală, a zidurilor. În decursul timpului, tot din această zonă, a fost recuperată piatră de către locuitorii așezărilor din apropiere. Abia în anul 2000 au început săpături la situl arheologic situat între localitățile Bobâlna și Geoagiu, pe malul drept al râului Mureș, la punctul Dealul Urieșilor, aflat la aproximativ 8 km de complexul termal roman Germisara (Băile Geoagiu), cunoscut și sub numele de „Thermae Dodonae”.

Descoperirea efectivă a castrului a avut loc în septembrie 2007. În castru a fost cantonată unitatea militară Numerus Singulariorum Britannicianorum, Britannicianorum precum și subunități ale Legiunii a XIII-a Gemina. El este considerat de specialiști foarte important pentru că apăra vechiul drum imperial care unea capitala Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de Micia (Vețel) și Apulum (Alba Iulia), dar și exploatările de aur din Munții Apuseni (Zlatna și Roșia Montană).

Spre deosebire de majoritatea castrelor militare romane, care au formă rectangulară, castrul de la Cigmău-Germisara, clădit fiind pe o culme, urmărește întocmai forma accidentată a terenului. Suprafața castrului este de aproape 2, 4 ha, fiind o construcție foarte mare pentru numărul relativ mic de soldați. În castru erau cantonați 400 -500 de militari, față de 800 cât avea o cohortă.

Dimensiunile maxime ale castrului de la Cigmău sunt 320 de metri lungime și de 170 de metri lățime, de la nord la sud.

Acesta era străbătut de două drumuri principale: unul de la nord la sud și celălalt de la est la vest. Aceste drumuri erau realizate din pietriș amestecat cu nisip și erau prevăzute cu rigole care colectau apele pluviale de pe acoperiș și drum.

Clădirea principală a unui castru roman era „Principia“, adică cea care adăpostea comandamentul unităţii. Clădirea comandamentului este şi cea mai interesantă construcţie, şi ea diferită de restul clădirilor similare din celelalte castre romane. Cu dimensiuni de 45 x 37 de metri, ea este aşezată la circa 15 metri de zidul sudic, faţa de celelalte amplasate în centrul fortificaţiilor.

În partea nordică, arheologii au decopertat 5 încăperi, unde lucrau comandantul, prefecţii şi tribunii, alături de „aurarium“, o încăpere subterană cu trepte de acces din piatră care adăpostea tezaurul unităţii (solda militarilor şi banii pentru diverse cheltuieli). Încăperea a fost bine tencuită şi pardoseala îngrijit realizată. La partea superioară a pereţilor acestei încăperi, se observă urmele bolţii care o acoperea. Încăperea a fost incendiată, iar bolta s-a prăbuşit. Deasupra camerei de tezaur se afla „sacelum“, o construcţie în care se păstrau stindardele care la romani aveau şi un rol de cult. Spre sudul zonei numite „principia” se deschide o curte interioară acoperită în care erau aşezate altarele onorifice, adică pietre inscripţionate pe una dintre feţe cu texte care conţineau numele soldaţilor avansaţi şi mulţumirile adresate de aceştia împăratului. Alături se găseau şi altarele divinităţilor adorate de unitatea respectivă, altare pe care se făceau şi sacrificii. Clădirea continuă cu o curte deschisă către poarta de acces în Principia: pe zidurile lungi ale curţii se văd acum urmele postamentelor pe care se ridicau coloane lungi de calcar. În spatele lor, erau compartimentate mai multe încăperi în care se păstrau armele, ţinutele militare şi armurile. Zidurile înalte de 3 până la 4 metri erau acoperite cu ţiglă şi, în interior, erau tencuite. Duşumeaua era realizată dintr-un amestec de ţigle şi cărămizi pisate şi amestecate cu var, amestec care la final arăta ca un mozaic. Arheologii au identificat încăperi încălzite pe sistemul „hypocaust“

Spre deosebire de comandant, soldaţii dormeau în barăci de lemn, recunoscute de arheologi după nuanţa diferită a pământul acolo unde lemnul a putrezit. Pentru că acest castru adăpostea o unitate de infanterie, în zonă nu s-au găsit ruinele grajdurilor. Arheologii au mai identificat până acum trei „horea“, adică depozite de cereale, praetoria, casa comandantului, şi o clădire mult mai mare care pare a fi bucătăria unităţii, după depozitul mare de ceramică şi arsurile descoperite de arheologi.

În această zonă a fost descoperit un denar republican din argint, emis de Marcus Antonius în anii 32 -31 î. e. n.

Sesterţ din bronz emis sub Traian. IMP CAES NERVAE TRAIANO AVG GER DAC P M TR P COS VI P P, adică, „Împăratul Cezar Nerva Traian Augustus cuceritor al Germaniei și al Daciei, Mare Preot, Tribun, Consul pentru a VI-a oară, Părintele Patriei; De asemenea au fost găsite un dupondiu din bronz, din timpul împaratului Nerva (97 e. n. ), un sesterț din bronz emis de Traian și datat 103 -110 e. n. (? ).

Cea mai recentă monedă, descoperită până acum la Germisara, fiind un dupondiu din bronz de la Otacila Severa, datat 244 -248 e. n

Nu existau toalete în interior, exista însă o clădire care adăpostea mai multe latrine: „romanii le aşezau în şir, iar toaletele erau pe sistemul şedere, dar fără pereţi despărţitori“, spune Adriana Pescaru şeful echipei de arheologi. Deşi este sigur că a existat, alimentarea cu apă a castrului nu a fost încă descoperită.

Ceramica puternic fragmentată constă din vase de uz curent de provenienţă dacică şi romană provincială. Ceramica dacică, descoperită la baza zidurilor şi existenţa unei monede de argint - denar datată 32 -31 î. e. n. - îndreptăţeşte afirmaţia că edificarea castrului s-a făcut peste o locuire dacică. Alături de ceramică şi monede, inventarul mobil din castru mai cuprinde opaiţe, fibule şi aplice, unelte de os, ţigle cu însemnele unităţilor cantonate aici (NSB şi LEG XIII sau LEG XIIIG), ţinte, cuie, scoabe, armături metalice, vârfuri de suliţe şi săgeţi.

Aşezarea civilă s-a dezvoltat pe “Lunca” dintre Cigmău şi Geoagiu şi este bogată în descoperiri arheologice. Pe malul stâng al râului Geoagiu existau cariere de piatră, iar sub teritoriul actualului oraş se extinde necropola romană din care sau cules pietre funerare.

O altă aşezare romană (de mici proporţii) se găsea pe dealul “Pedeapsa”.

Castrul şi băile au făcut să prospere în teritoriul Germisarei câteva sate romane şi vilae rusticae, care au lăsat urme arheologice. De exemplu, la Renghet, în punctul “La Luncă”, în timpul lucrărilor agricole din toamna anului 1976 a ieşit la suprafaţă un bogat şi variat material arheologic (ceramică, ţiglă, cărămidă, mortar) provenit de la o construcţie de epocă romană.

Castrul era legat de asezarea civilă, de termele de la Geoagiu Băi și de cariera de andezit printr-un drum principal.

Băile Germisarei se situează la 5 km nord de castrul Cigmău, pe locul unde funcţionează şi astăzi instalaţiile balneare moderne. În afară de efectul curativ antireumatic, apele se folosesc şi pentru cura internă, în afecţiuni ale tubului digestiv, gastrite, boli hepatice, biliare şi urinare.

Pe locul băilor romane s-au aflat urme de construcţii din zid, tuburi de teracotă marcate cu ştampila lui Lucretius Aquila, şeful unui detaşament de soldaţi salahori ai legiunii a XIII-Gemina, o serie de inscripţii, capiteluri de coloană, monede aruncate în izvoare de bolnavi.

Inscripţiile epigrafice descoperite aici menţionează prezenţa la Germisara a diverşilor demnitari romani, militari sau civili: 3 guvernatori ai Daciei, ofiţeri, magistraţi, negustori şi bogătaşi care s-au tratat aici. Aceste inscripţii sunt dedicate, cum este firesc pentru un asemenea loc, zeilor sănătăţii. Lista ar putea începe cu nimfele (naidele), ca genii nevăzute ce se scăldau în apele minerale şi le dădeau putere curativă pentru a putea fi folosite de bolnavi, ce au fost adorate, printre alţii de catre M Statius Priscus, guvernator al Daciei prin anii 157 -158.

Cele mai înălţătoare mulţumiri adresate acestor protectoare ale apelor termale sunt exprimate în patru versuri gravate pe o piatră descoperită în ruinele băilor, ce se constituie în una dintre puţinele creaţii literare păstrate în teritoriile daco -romane: “Hanc tibi marmoreo cáesam de monte dicavi/ Regina undarum, nympha, decus, nemoris/ Voto damnasti perfecta quem prece Bassus/ Moenitae propter moenia Germisarae. ” (Ţie, regină a apelor, nimfa, podoaba pădurii/ Bassus, ale cărui rugi tu le-ai împlinit bucuros, / Ţi-a dedicat, dintr-o stană de marmură altarul acesta/ Lângă Germisara ta, de pe-ntărite culmi). Dintre zeii sănătăţii, mai sunt Aesculapius şi Hygea veneraţi şi de către alt guvernator al provinciei, P Furius Saturninus, care le dedica un altar combinat cu o statuetă ce -i reprezintă, găsită în anul 1939, la Geoagiu. Lista panteonului se completează cu inscripţii votive puse pentru: Jupiter Capitolianul, Fortuna, Liber Pater şi Libera Mater, Sol Invictus, Deus aeternus şi Dii Patroni. Aceste inscripţii menţionează nume latineşti, mulţi cu domiciliu în Germisara, dovada unei puternice romanizări, dar nu ne spun nimic despre organizarea administrativ – comunală a Germisarei, care a fost foarte probabil un Pagus (centru zonal) ce făcea parte din marele teritoriu al capitalei Sarmisegetuza.

Cercetările arheologice începute în anul 1986 de către doamna Adriana Rusu Pescaru şi ceilalţi arheologi de la Muzeul Cililizaţiei Dacice şi Romane Deva, continuate şi în anii următori în punctul numit de localnici “Dâmbul Romanilor” din actuala staţiune Geoagiu-Băi, au dus la identificarea complexului termal din perioada romană, stabilind modul cum a fost construit şi a funcţionat acest complex.

Geoagiu Băi - intrarea spre băile romane. Cecetările au stabilit că în perioada romană complexul a funcţionat în două faze: una exclusiv de suprafaţă (faza I) şi a doua în subteran şi la suprafaţă (faza a II-a).

În antichitate, această cavitate, cu o deschidere la partea superioară de 18 x 12 m şi o adâncime maximă de aproximativ 7 m, având formă de pâlnie, era plină cu apă termală. Romanii au redescoperit acest “lac” (frecventat de populaţia autohtonă) şi au constatat efectele benefice ale apelor şi probabil să fi făcut baie direct, dar mai târziu au început amenajarea acestui loc prin construirea unor canale de dirijare a apei de la sursă spre bazinele săpate în pământ şi căptuşite cu scândură. Canalele, prin care apa curgea prin cădere, au fost realizate prin cioplire direct în stânca locului, traseul fiind completat cu tegulae şi mortar.

Aceste amenajări au făcut ca lacul să devină un loc de cult, în interiorul lui fiind descoperite peste 600 de monede de bronz şi argint, o frumoasă statuie a zeiţei Diana, altare votive (dispuse cândva în jurul cavităţii şi prăbuşite ulterior în interior), precum şi şapte plăcuţe votive din aur, dedicate zeităţilor tămăduitoare şi protectoare ale apelor termale (Diana, Hygia şi Nymphae).

Au mai fost identificate două construcţii de epocă romană, una cu destinaţie religioasă, cea de-a doua probabil staţionar, iar la est de cele două construcţii, pe o suprafaţă apreciabilă, au fost identificate un număr mare de altare votive dedicate Dianei şi Nymphae-lor de către ofiţerii superiori ai legiunilor aflate în castrele de la Cigmău şi Apulum şi se poate presupune că avem de-a face cu o zonă sacră. În fine, în partea de vest a cavităţii, a fost identificat cu bazin compartiment cu două încăperi.

În decursul timpului, la un moment dat, s-a produs o fisurare a mamelonului, datorată unei mişcări tectonice sau a presiunii ridicate a gazului din interior, ceea ce a dus la scăderea nivelului lacului cu 2 m sub nivelul iniţial, făcând inutile amenajările existente. Ca urmare a acestui fapt, a fost săpată o galerie în sistem de minerit orientată nord-sud şi amenajarea acesteia în funcţie de necesităţi. Pe traiectul acestei galerii au fost construite două încăperi pentru baie.

Cascada Geoagiu Faza de amenajare de suprafaţă cuprindea două bazine: unul mai mic 3, 5 x 2 m, posibil destinat copiilor, iar altul mai mare 5, 5 x 4 m, care, în decursul timpului a fost alungit. Pe un canal de legătură în această zonă a fost descoperită în timpul campaniei din 1991 cea dea VIII-a plăcuţă de aur dedicată Nymphae-lor. Ultima informaţie oferită în legătură cu perioada romană se referă la o erupţie din subteran cu apă termală şi mâl bogat în calcar şi oxid de fier, care se solidifică repede, formând un tuf calcaros ce acoperă în parte monumentele şi amenajările din perioada romană, fără însă să se poată preciza momentul în care sa produs acest fenomen şi dacă are legătură cu abandonarea băilor de către romani.

Plăcuţe romane, de aur, dedicate nymfelor, descoperite la Germisara.

Din cauză că până în 1990 proprietarii au lucrat terenul de pe platoul unde este castrul, stratul vegetal a fost răvăşit de brăzdarele plugurilor, iar materialul arheologic este serios deteriorat. Cel mai grav afectat a fost inventarul mobil distrus de brazdarele plugurilor şi târât pe suprafeţe întinse. S-au găsit fragmente ceramice din acelaşi vas şi la distanţe de şase - şapte metri unul de altul. Arheologii au găsit ceramică, fragmente conţinând ştampila NSB („Numerus Singulariorum Britannicianorum”), fragmente de sticlă, monede de bronz, cuie, scoabe şi chei. Tractoarele şi turmele ce păşteau în zonă au distrus parţial sau chiar total zidurile în unele porţiuni. De-a lungul timpului, sătenii au contribuit şi ei la distrugerea castrului prin recuperarea pietrelor din ziduri. Ceramica descoperită aici este de provenienţă dacică, cât şi ceramică romană. Opaiţele, fibulele, uneltele din os şi materialele cu însemnele trupelor cantonate aici (NSB şi LEG XIII sau LEG XIII Germisara), vârfurile de suliţe şi săgeţi, împreună cu 800 de „ghiulele de piatră“, de la cele de mărimea unei nuci şi până la cele cu diametrul de 14 cm folosite pentru catapulte sunt micile comori descoperite în urma săpăturilor. Numărul mare de „horea“, depozite de cereale, indică faptul că acesta era unul cu rol de depozit pentru fortificaţiile din jur, ca şi castrul de la Micia (Veţel). Arheologii au ajuns la concluzia că unitatea de la Germisara a funcţionat neîntrerupt cel puţin în intervalul cuprins între anii 100 -250.

Cei care vor trece pe aceste meleaguri pot vizita un monument unic “Biserica Rotondă” Biserica de tip „Rotondă” este unică în arhitectura religioasă transilvăneană, ea datând din secolul al XI-lea, fiind singurul edificiu de acest tip care s-a păstrat de când a fost clădit şi până acum, de la fundaţie la acoperiş. Edificiul are o navă circulară cu diametrul interior de 5, 5 m, spre răsărit o absidă semicirculară lungă de 2 m cu o deschidere de 3 m spre navă. Lungimea construcţiei este de 7 m în interior şi 9 m în exterior. Săpăturile efectuate atât în interiorul bisericii, cât şi în imediata apropiere, au scos la iveală peste 170 de morminte datând de peste un mileniu, copiii fiind înmormântaîi în interiorul bisericii iar adulţii în exterior. Proprietarul edificiului Rotonda şi cel al bisericii de tip gotic aflată in imediata apropiere este Eparhia Reformată a Ardealului. Până în prezent nu s-a ajuns la nicio înţelegere cu aceasta în privinţa introducerii acestor două monumente istorice în circuitul turistic. De ce oare?

Castrul Garmisara. Vedere din satelit.

Castrul Garmisara. Vedere din satelit.

Castrul Germisara vedere din satelit.

16. 01. 2012 Montaj : DIEGIS. << diegisro@yahoo. com >> Coloana sonoră : Karunesh - Rays Of Hope.