Evaluare evaluai evaluatori Perspective pedagogice i psihologice Repere

Evaluare, evaluaţi, evaluatori (Perspective pedagogice şi psihologice)

Repere conceptuale • 1. Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului şi rolul ei în procesul de evaluare; • 2. Conceptele de: “evaluare”, “evaluator”, “evaluat” - implicaţii pedagogice şi psihologice; • 3. Metode de evaluare moderne; • 4. De la “ascultarea” tradiţională (pentru a nota), la “ascultarea empatică” (pentru a dezvolta); • 5. Erori în procesul de evaluare sau “asumarea subiectivităţii”.

1. Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului Invitaţie la reflecţie: • “A-i învăţa pe alţii cum, (ce, cât) să înveţe este o operă niciodată încheiată…”(Dorina Sălăvăstru)…. şi care presupune…. VĂ INVIT SĂ COMPLETAŢI • Cum pot eu ca şi cadru didactic să stimulez şi să întreţin curiozitatea cursanţilor, să le modelez comportamente sociale, să le întăresc încrederea în forţele proprii, să îi ajut să îşi menţină o imagine de sine pozitivă? • Autorii vorbesc şi definesc mai mulţi termeni prin care să răspundem la întrebarea “Pot fi un profesor bun? ”: vocaţie, aptitudine, tact, competenţă pedagogică

Vocaţia pedagogică • “…a te simţi chemat, ales pentru aceasta sarcină şi apt pentru a o îndeplini” (Rene Hubert), autorul consideră că îi sunt caracteristice trei elemente: iubirea pedagogică, credinţa în valorile sociale şi culturale, conştiinţa responsabilităţii faţă de copil-patrie-întreaga umanitate. • “. . arta pedagogică este înainte de toate arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă, se întemeiază în mare parte pe un dar, pe care candidaţii…. îl au sau nu îl au. . ” (M. A. Bloch)

Aptitudinea pedagogică • Este considerată un factor principal pentru succesul procesului instructiv educativ. • Exerciţiu: Care este relaţia între “evaluare” şi “aptitudine pedagogică”. Scrieţi toate ideile care vă vin in minte. • “o particularitate individuală care surprinde şi transpune în practică modalitatea optimă, conform particularităţilor elevilor, de transmitere a cunoştinţelor şi de formare a intereselor de cunoaştere, a întregii personalităţi a elevului. ” (Stroe Marcus) • “un ansamblu de însuşiri ale personalităţii educatorului, care-I permit să obţină maximum de rezultate în orice împrejurare, în orice clasă. ”(A. Chircev) • N. Mitrofan a stabilit drept componente ale aptitudinii pedagogice: competenţa ştiinţifică, psihopedagogică, psihosocială, toate fiind integrate în structura personalităţii educatorului.

Tactul pedagogic • Josef Stefanovic (1979) este de părere că tactul sau lipsa lui apar doar pe fundalul interacţiunii educator-elev: ” gradul calitativ al interacţiunii sociale dintre profesor şi elev, . . caz în care criteriile acestei calităţi ar fi următoarele: a) gradul de adecvare a comportamentului profesorului faţă de elev-cursant, b) b) gradul motivaţiei pozitive a rezultatelor la învăţătură şi a comportamentului elevului…. ”

• c) gradul de dezvoltare a personalităţii elevului-cursantului • d) gradul de respectare a particularităţilor psihice ale publicului ţintă şi asigurarea unui climat psihic optim pentru activităţile instructiv educative • e) rezultatele obţinute în atingerea obiectivelor propuse în activitatea instructiv educativă

• Tactul se poate exprima în: capacitatea de a înţelege cursantul, de a-i respecta personalitatea, stăpânire de sine, calmul, echilibrul, aprecierea corectă şi obiectivă a cursanţilor, principialitate şi consecvenţă în aplicarea normelor pedagogice, spirit de răspundere în activitate……

Competenţa didactică • Spre deosebire de aptitudine, competenţa are o sferă de cuprindere mai mare, presupune şi rezultatele activităţii. Se pune problema eficienţei predării şi a stabilirii unor criterii de eficienţă. • Noţiunea de “criteriu” este indisolubil legată de procesul de evaluare, ca atare putem vorbi despre o competenţă evaluativă (strategiile evaluative criteriale - “standardul/performanţa minim(ă) acceptat(ă)”) - derulate în raport cu obiectivele.

2. Delimitări conceptuale Evaluare: • ”actul de evaluare este un act de “lectură” a unei realităţi observabile. Această lectură se realizează cu ajutorul unei grile predeterminate şi conduce la căutarea, în interiorul acestei realităţi, a semnelor care demonstrează sau atestă prezenţa trăsăturilor aşteptate” (Ch. Hadji)

• Termenul de “evaluare” a avut în timp diferite semnificaţii, astfel: - Până în 1956, accentul era pus pe cantitate, sensul de măsurare. - După 1956, odată cu lucrarea lui B. Bloom, “Taxonomia obiectivelor operaţionale”, se realiza o corespondenţă între rezultatele învăţării şi obiectivele operaţionale (obiectivele erau criterii de evaluare)

- În prezent, evaluare semnifică procesul formulării unor judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării, pe baza unor criterii calitative prestabilite. - Accntul se pune pe formarea de competenţe. Acestea nu se mai asociază obiectivelor operaţionale.

• După anii 1980 psihologia behavioristă a fost înlocuită de cea cognitivistă (accentul este pus pe procesarea informaţiei şi la baza învăţării stă acest proces). • O competenţă nu se poate măsura ci se descrie şi se apreciază • Alţi termeni: “capacitate”, “performanţă”

• Competenţa = “capacitatea unei persoane de a mobiliza un ansamblu de resurse cognitive, afective, volitive, gestuale, relaţionale etc pentru a rezolva cu eficienţă categorii de situaţii problemă” (Perenaud) • O competenţă reprezintă o potenţialitate şi pentru a se manifesta are nevoie de un context dat.

• O competenţă se manifestă prin performanţă. • “Performanţa este pentru competenţă ceea ce este atitudinea pentru caracter” (Chomsky) • Pentru a evalua competenţe trebuie stabilite niveluri de performanţă care să devină etaloane şi să existe descriptori de performanţă.

• “Analfabetismul funcţional” se manifestă când cineva a învăţat ceva dar nu ştie să pună în practică ceea ce a învăţat, nu ştie să se manifeste, să acţioneze. • Tipuri de competenţe: generale, specifice, de viaţă, etc.

Obiectul evaluării • Tradiţional: 1. Cunoştinţe, 2. Deprinderi, 3. Capacităţi intelectuale, 4. Trăsături de personalitate. • În pedagogia modernă: Competenţe (cunoştinţe, deprinderi, capacitatea de aplicare), Performanţe, Prestaţii. • O competenţă constituie un “megarezultat al învăţării” în sensul că se formează pe termen lung.

• Performanţele se văd zilnic, ele conduc la formarea şi manifestarea unei competenţe, sunt expresia competenţei. • Prestaţiile semnifică răspunsurile de moment, ele se adună şi se transformă în performanţe.

TIPOLOGIA ITEMILOR • Obiectivi: se solicită răspunsuri conforme cu un model corect (cu alegere duală -A/F, tip pereche, cu alegere multiplă). • Semiobiectivi: contribuţia cursantului începe să se facă simţită (de tip text lacunar). • Subiectivi: solicită cursantului să construiască un răspuns de tipul eseu, rezolvare de probleme, studiul de caz.

Taxonomia obiectivelor (Bloom) • • • Cunoaştere – itemi obiectivi Înţelegere – itemi obiectivi şi semiobiectivi Aplicare – itemi semiobiectivi Analiză – itemi subiectivi Sinteză – itemi subiectivi Evaluare – itemi subiectivi

Structura unei probe elaborate de evaluare • Stabilirea obiectivelor de evaluare; • Identificarea unităţilor de conţinut; • Stabilirea criteriului de optimalitate (distribuţia standardelor de conţinut de la nivel minimal pană la cel maximal, repartiţia aşteptată şi dezirabilă a performanţelor exprimate procentual sau numeric);

• Elaborarea descriptorilor de performanţă pentru fiecare obiectiv şi unitate de conţinut; • Construirea itemilor (întrebărilor, problemelor); • Elaborarea baremului de corectare şi apreciere; • Aplicarea probei; • Prelucrarea rezultatelor;

Evaluat şi evaluator • Exerciţiu: “Vă propun să vă amintiţi un moment de evaluare la care aţi fost supus(ă) şi să descrieţi stările trăite în acele momente. Ce v-aţi fi dorit să fi fost altfel (să fi putut schimba) în acel moment? Cum l-aţi perceput pe evaluator? Cum aţi fi procedat dv. în situaţia respectivă? ”

3. Metode moderne de evaluare 1. Există o multitudine de metode care se completează şi corelează în procesul de evaluare iar criteriile utilizate de autori sunt diferite, dintre acestea vă supun atenţiei şi vă invit să reflectăm împreuna asupra următoarelor metode: - Metoda observării sistematice a comportamentului cursantului în procesul de învăţare - Metoda portofoliului - Metoda proiectului - Metoda lucrărilor de grup - Metoda autoevaluării - Metoda dezbaterilor 2. Descrieţi cele mai frecvente metode utilizate de dv. în activitatea la clasă şi argumentaţi utilitatea şi valoarea lor educativă

• Ce observaţi mai des în viaţa de fiecare zi? Ce vă atrage atenţia la ceilalţi? • Ce vă “spune” acest lucru despre dv. ? • V-aţi întrebat de ce oamenii observă lucruri atât de diferite? • Care credeţi că sunt greşelile care se fac în procesul de observare a comportamentului cursanţilor?

Observarea • Trebuie să facem distincţia între obsevarea spontană, nesistematică şi cea sistematică. • Conţinutul observaţiei şcolare îl constituie: simptomatica stabilă (atitudini faţă de activităţi, teme, jocuri, colegi, implicarea în activităţi) şi cea labilă (multitudinea şi natura comportamentelor verbale, non-verbale, acţionale, expresiile afective, conduita verbală). • Cuvinte cheie: stabilirea obiectivului pentru care observ, discreţie, notarea imediată, coroborarea cu alte date, interpretarea corectă a datelor.

Erori în observare/evaluare • Efectul halo (întâlnit şi în procesul de evaluare)= tendinţa de a menţine prima impresie sau de a menţine o primă evaluare, chiar şi când există date care să o infirme. Supraaprecierea sau subaprecierea rezultatelor sub influenţa impresiei generale a profesorului; • Ecuaţia personală sau eroarea individuală constantă= unii observatori/evaluatori au tendinţa de a nota sau aprecia folosind un număr redus de note, aproape mereu aceleaşi;

• Eroarea logică = presupune înlocuirea unor criterii de apreciere a rezultatelor cu altele de tipul: formă grafică, acurateţe, modalitatea inedită de prezentare etc. ; • Efectul blând, tendinţa de a aprecia cu indulgenţă persoanele cunoscute în comparaţie cu cele mai puţin cunoscute;

• Eroarea de generozitate constă în acordarea unor note foarte mari în raport cu nivelul de pregătire prin probe uşoare şi exigenţă scăzută; • Efectul Pygmalion (dupa R. A. Rosenthal şi L. Jacobson) are ca efect modificarea comportamentului elevului în raport de convingerea profesorului că acel elev nu poate satisface cerinţele şcolare;

• Efectul de contaminare se referă la situaţia în care cunoaşterea notelor acordate de ceilalţi profesori influenţează aprecierea unui evaluator; • Efectul de contrast sau de ordine: pentru un elev care a răspuns după unul foarte bun va exista tendinţa de a-l subevalua şi reciproc.

Portofoliul • Este un instrument de evaluare care “povesteşte istoria unui elev” (Paulson) • “Elevul participă la elaborarea portofoliului său, contribuind, alături de cadrul didactic, la selecţia lucrărilor pe care el însuşi le apreciază ca fiind reprezentative pentru progresele sale” şi îmbină funcţiile formativă şi informativă ale evaluării. (M. Manolescu)

• Avantaje - Selecţia lucrărilor se face în funcţie de obiectivele propuse, aşadar acestea sunt aduse şi la cunoştinţa evaluatului, dispar eventualele frustrări provocate de evaluările clasice; - Cursantul participă la elaborarea lui, se implică, alege, învaţă aşadar să se autoevalueze; - Sunt puse în evidenţă momente semnificative din evoluţia cursantului, acesta are acces la ele şi pot fi discutate cu el; - Este promovată o comunicare autentică între educator şi cel educat şi se încurajează cooperarea acestora.

4. De la “ascultarea” tradiţională (pentru a nota), la “ascultarea empatică” (pentru a dezvolta); Nota poate constitui: o “sperietoare” sau poate un “stimulent” sau “o monedă de schimb” pentru a obţine …COMPLETAŢI DV. CU PRIMELE IDEI CARE VĂ VIN ÎN MINTE, FĂRĂ A LE CENZURA SAU ŞLEFUI Din practica dv. la clasă, ce puteţi spune despre felul în care percep cursanţii notele care li se acordă?

În pedagogia modernă se pune accent pe a-l ajuta pe elev/cursant să înveţe, a-l sprijini în a-şi descoperi punctele lui forte, a-l stimula, ca atare şi funcţiile evaluării vor fi modificate. Pentru a ilustra ideea am ales următoarele citate: “A evalua elevul înseamnă a căuta să-i dai multă forţă”, se doreşte “renunţarea la ideea unei evaluări cu coloratură penalizantă, care judecă prea adesea elevul în raport cu lipsurile tale” şi concentrarea pe “progresul elevului în învăţare” (Nicole Eliot)

A asculta. Ascultarea empatică • În funcţie de importanţa şi semnificaţia informaţiei din mesaj avem - Ascultare circumstanţială, adică discuţii superficiale - Ascultarea de facto, adică punem întrebări, solicităm lămuriri, dezvoltăm comunicarea interpersonală - Ascultarea empatică, atunci când încercăm să înţelegem gândurile şi sentimentele interlocutorului

• Pentru a “prinde” mesajul interlocutorului este nevoie de: - Atitudine de interes faţă de vorbitor - A pune întrebări şi a asculta răspunsurile - A afla ce doresc ceilalţi şi mai ales de ce - “când sunt gata să fac un schimb de opinii cu cineva, petrec o treime din timp gândindu-mă la mine şi la ceea ce am de spus şi două treimi la el şi la ce are de spus. ” (Abraham Lincoln)

BIBLIOGRAFIE • I. T. Radu, Evaluarea procesului de învăţământ, EDP, 2000 • C. Cucoş, Pedagogie, (capitolul despre evaluare), Polirom, 2000 • I, Cerghit, Sisteme de instruire alternative şi complementare, Aramis, 2002 • Jean Vogler, Evaluarea în învăţământul preuniversitar, Polirom, 2000

• Genevieve Meyer, De ce şi cum evaluăm? Polirom, 2002 • Adrian Stoica, Evaluarea educaţionlă. Inovaţii şi perspective, Humanitas, 2007 • SNE (Serviciul naţional de evaluare), lucrări, ghiduri metodologice • Marin Manolescu, Evaluarea şcolară. Metode, tehnici, instrumente, Meteor Press, 2005