METODE I INSTRUMENTE DE EVALUARE Definiia evalurii Evaluarea

  • Slides: 36
Download presentation
METODE ŞI INSTRUMENTE DE EVALUARE

METODE ŞI INSTRUMENTE DE EVALUARE

Definiţia evaluării: Evaluarea – activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi interpretate informaţii despre

Definiţia evaluării: Evaluarea – activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi interpretate informaţii despre starea şi funcţionalitatea unui sistem şi a rezultatelor acestuia conducând la aprecierea lor pe baza unor criterii, standarde şi prin care este influenţată evoluţia sistemului. (Ion T. Radu). Din perspectiva celor implicaţi în procesul instructiv-educativ: Pentru cadrul didactic – evaluarea este un proces continuu, etapizat, în urma căruia acesta îşi dă seama de: nivelul de pregătire al elevilor la un moment dat, la disciplina predată, în comparaţie cu aşteptările lui şi cu cerinţele programelor şcolare şi ale standardelor naţionale; Pentru elev, evaluarea este mijlocul prin care el realizează cum este perceput de profesor şi cum îi apreciază acesta pregătirea. Aceasta este procesul care constată nivelul de pregătire al elevului şi îl apreciază ca atare; Pentru ambii, este o modalitate de a constata, cât mai exact posibil, unde s-a ajuns în comparaţie cu ceea ce s-a stabilit prin obiective, ca urmare a demersurilor comune profesor-elev.

EVALUAREA: Evaluarea este un proces (nu un produs), deci o activitate etapizată, desfăşurată în

EVALUAREA: Evaluarea este un proces (nu un produs), deci o activitate etapizată, desfăşurată în timp. Ea nu se rezumă la notarea elevilor (care este expresia numerică a aprecierii performanţelor şcolare ale acestora), ci vizează domenii şi probleme mult mai complexe (inclusiv curricula sau sistemul de învăţământ, în ansamblu). Evaluarea implică un şir de măsuri, comparaţii, aprecieri (deci judecăţi de valoare), pe baza cărora se pot adopta anumite decizii, menite să optimizeze activitatea din domeniile supuse evaluării.

EVALUAREA: Evaluarea de sistem reprezintă aprecierea cât mai riguroasă a măsurii în care sistemul

EVALUAREA: Evaluarea de sistem reprezintă aprecierea cât mai riguroasă a măsurii în care sistemul de învăţământ funcţionează normal, potrivit reglementărilor din Legea Învăţământului şi intenţiilor conducătorilor de la nivel strategic, adică a celor care concep şi proiectează politica în domeniul educaţiei şi învăţământului. Evaluarea de proces vizează procesul de învăţământ în ansamblu sau anumite elemente ale acestuia. În ambele situaţii (în evaluarea de sistem şi de proces), sunt vizate domenii şi probleme cum sunt: finalităţile, curricula, formele de organizare, metodologia instruirii, formarea şi perfecţionarea personalului (didactic, auxiliar şi administrativ), logistica, finanţarea, managementul şi altele asemenea.

FUNCTIILE EVALUARII: Funcţia de control Funcţia de reglare a sistemului Funcţia de predicţie Funcţia

FUNCTIILE EVALUARII: Funcţia de control Funcţia de reglare a sistemului Funcţia de predicţie Funcţia de clasificare şi selecţie Funcţia de certificare Funcţia educativă Funcţia socială

MOMENTELE ÎN CARE SE REALIZEAZĂ EVALUAREA LA NIVELUL PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂM NT la început

MOMENTELE ÎN CARE SE REALIZEAZĂ EVALUAREA LA NIVELUL PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂM NT la început - evaluarea iniţială pe parcursul procesului de învăţământ - evaluarea pe parcurs sfârşitul lui - evaluarea finală.

EVALUAREA INIŢIALĂ Are un scop precis - de a stabili cât mai exact cu

EVALUAREA INIŢIALĂ Are un scop precis - de a stabili cât mai exact cu putinţă câteva lucruri absolut necesare fiecărui profesor pentru a-şi elabora strategia didactică la o clasă anume. - trebuie să răspundă la întrebarea următoare: au elevii cunoştinţele anterioare necesare învăţării care urmează? Şi dacă da, în ce măsură stăpânesc ei aceste cunoştinţe (ca volum, dar şi ca posibilitate de a opera cu ele)? Interesează, deci, nivelul de pregătire al elevilor la un moment dat. - cât poate să înveţe fiecare elev ladisciplina mea? Capacitatea de învăţare este şi ea foarte importantă pentru strategia didactică ce va fi adoptată. - Cât este dispus să înveţe fiecare dintre elevii mei materia pe care o predau? Cu alte cuvinte, cât este el de motivat?

 Cea mai simplă modalitate de a o realiza este testul. După ce profesorul

Cea mai simplă modalitate de a o realiza este testul. După ce profesorul consultă programa clasei (claselor) anterioare şi o compară cu programa clasei curente, stabileşte lista problemelor esenţiale din materia parcursă, fără de care el nu-şi poate realiza sarcinile de predare în bune condiţii. Pe baza acestei liste se formulează itemii testului de evaluare iniţială care trebuie să-l edifice pe profesor dacă elevii săi stăpânesc sau nu anumite cunoştinţe şi deprinderi strict necesare continuării instruirii. Sunt recomandabile, deci, răspunsurile de tip eseu şi rezolvările de probleme. După aplicare şi corectare, profesorul face inventarul lacunelor şi al greşelilor tipice, pe baza cărora realizează o primă grupare a elevilor din clasă în vederea diferenţierii şi individualizării instruirii. Testul de evaluare iniţială este, după opinia noastră, instrumentul cel mai precis pentru realizarea scopului propus în evaluarea iniţială şi recomandăm folosirea lui în combinaţie şi cu alte metode/tehnici care să permită un diagnostic, cât mai fidel, al pregătirii elevilor.

EVALUAREA PE PARCURS Este cunoscută şi sub denumirea de evaluare formativă sau de progres,

EVALUAREA PE PARCURS Este cunoscută şi sub denumirea de evaluare formativă sau de progres, este un fel de barometru pentru profesor şi pentru elevi, deoarece le indică, pe tot parcursul instruirii, unde se situează rezultatele parţiale faţă de cele finale proiectate şi le permite să-şi amelioreze activitatea (profesorul, strategia de predare şi elevii, pe cea de învăţare). Ea are o funcţie de reglare şi de ameliorare a activităţii comune, a profesorului şi elevilor. Frecvenţa acestei evaluări este influentata de: numărul de ore în planul de învăţământ; Timpul de contact cu elevii; Gradul de dificultate al disciplinei; Nivelul clasei.

EVALUAREA PE PARCURS Important este însă, ca între evaluări, să nu existe pauze prea

EVALUAREA PE PARCURS Important este însă, ca între evaluări, să nu existe pauze prea mari, între altele, pentru a nu avea surprize. Dacă între două evaluări ale pregătirii unor elevi există intervale prea mari, iar aceştia nu ţin pasul cu predarea sau nu înţeleg bine anumite noţiuni şi le fixează greşit, e mai greu să completezi sau să corectezi învăţarea. Nu trebuie nici să se cadă în extrema cealaltă, verificându-i prea des pe unii dintre elevi, deoarece aceştia s-ar putea demotiva şi chiar stresa. Optimul în evaluările pe parcurs poate fi stabilit doar de profesor, ţinând seama de: efectivele de elevi, timpul disponibil, situaţia particulară a fiecărei clase şi a fiecărui ele, specificul obiectului de studiu şi cerinţele regulamentelor şcolare care pretind, de exemplu, ca un elev să aibă în oral cu o notă mai mult decât numărul de ore săptămânal alocat disciplinei prin planul de învăţământ.

EVALUAREA FINALĂ, CUMULATIVĂ SAU SUMATIVĂ Aceasta îndeplineşte, de regulă, o funcţie de selecţie, de

EVALUAREA FINALĂ, CUMULATIVĂ SAU SUMATIVĂ Aceasta îndeplineşte, de regulă, o funcţie de selecţie, de clasificare şi/sau de certificare şi este mai complexă pentru că ea trebuie să furnizeze informaţii relevante despre nivelul pregătirii elevilor (raportat la cerinţele programelor analitice) la sfârşitul unei etape de instruire (semestru sau an şcolar, ciclu de şcolaritate). Cele mai răspândite forme de evaluare sumativă sunt (pentru învăţământul preuniversitar) lucrările scrise semestriale (tezele) şi examenele (de absolvire, de admitere, de bacalaureate). Lucrările scrise semestriale sunt reglementate prin acte normative elaborate de Ministerul Educaţiei (la ce obiecte de studiu se dau şi în ce perioadă anume). Ele sunt precedate, de regulă, de lecţii speciale de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor.

Componentele procesului de evaluare: Măsurarea – dimensionarea, exprimarea cantitativă, cuantificarea fenomenelor. Aprecierea – constă

Componentele procesului de evaluare: Măsurarea – dimensionarea, exprimarea cantitativă, cuantificarea fenomenelor. Aprecierea – constă în emiterea unor judecăţi valorice, presupune raportarea la anumite criterii, în funcţie de anumiţi termeni de referinţă. Aprecierea presupune: preluarea datelor obţinute prin măsurare, raportarea acestora la obiectivele urmărite, estimarea gradului de realizare al acestor obiective, acordarea unor simboluri corespunzătoare scalei de valori la care se raportează evaluarea (note, puncte, calificative, litere etc. ) Adoptarea deciziei educaţionale de reglare şi eficientizare a procesului instructiv-educativ.

METODE DE EVALUARE Metoda reprezintă calea prin care ne atingem obiectivele acţiunii noastre. Termenul

METODE DE EVALUARE Metoda reprezintă calea prin care ne atingem obiectivele acţiunii noastre. Termenul provine din limba greacă: „odos” – cale, drum şi „metha” – către, spre. Din punctul de vedere al evaluării – metodele sunt căile prin care obţinem informaţii pe baza cărora facem măsurarea şi aprecierea rezultatelor procesului instructiv – educativ.

METODA DE EVALUARE ORALĂ Avantaje: poate fi realizată individual sau pe grupe de elevi

METODA DE EVALUARE ORALĂ Avantaje: poate fi realizată individual sau pe grupe de elevi (frontal); elevul/vii evaluaţi primesc feed-back imediat, între aceştia şi profesor/evaluatori existând relaţii de comunicare; evaluatorul poate aprecia: ce stie elevul, cum gândeşte, cum se exprimă, cum argumentează, cum face faţă situaţiilor problematice; evaluatorul poate solicita, venind în sprijinul celui evaluat, precizări suplimentare, argumente; profesorul poate clarifica la timp eventualele confuzii pe care cel evaluat le are; pentru a fi relevantă, metoda presupune mai multe evaluări (ex. Elevul primeşte nota semestrială în urma a cel puţin două evaluări erale); foarte important este şi limbajul nonverbal implicat în actul de comunicare. Limite: metoda este mare consumatoare de timp; este dificil să selecţionezi întrebări cu acelaşi grad de dificultate toţi elevii examinaţi; unii elevi, datorită trăsăturilor de personalitate, pot fi dezavantajaţi de acestă metodă (ex. Elevii intovertiţi pot fi inhibaţi de prezenţa evaluatorului);

Factori care influenţează rezultatele evaluării orale: gradul de dificultate al întrebărilor; starea afectivă a

Factori care influenţează rezultatele evaluării orale: gradul de dificultate al întrebărilor; starea afectivă a examinatorului şi a celui examinat; comportamentul diferit al examinatorului pe durata derulării probei, faţă de elevii evaluaţi; subiectivitatea evaluatorilor atunci când se raportează la elevi diferiţi. Diminuarea limitelor: durata examinărilor orale va fi stabilită în funcţie de vârsta elevilor şi de capacitatea de concentrare a acestora; întrebările utilizate în probele de evaluare orală vor fi fixate din timp şi repartizate cât mai uniform ca grad de dificultate pentru a nu nedreptăţi elevii evaluaţi; formularea întrebărilor trebuie să fie cât mai clară, precisă, fără ambiguităţi, să se evite termenii necunoscuţi de către elevi; întrebările trebuie să cuprindă material parcursă, să fie logice şi coerente, în accord cu obiectivele urmărite; evaluarea orală să fie realizată de către o echipă de evaluatori.

Aprecirea se va raporta la: - conţinutul răspunsului: corectitudine, completitudinea răspunsului, raportându-le la obiectivele

Aprecirea se va raporta la: - conţinutul răspunsului: corectitudine, completitudinea răspunsului, raportându-le la obiectivele pedagogice stabilite şi la conţinutul predate; - se mai apreciază: fluenţa, siguranţa, claritatea, acurateţea limbajului; - condiţiile externe: timpul de răspuns, prezenţa sau nu a materialelor ajutătoare.

METODA DE EVALUARE SCRISĂ Caracteristici: - Este utilizată sub diferite forme: extemporal, lucrare de

METODA DE EVALUARE SCRISĂ Caracteristici: - Este utilizată sub diferite forme: extemporal, lucrare de control, teză, test, chestionar, eseu, referat, temă executată acasă, portofoliu, proiect etc. Avantaje: anonimatul celor evaluaţi conduce la sporirea gradului de obiectivitate; este asigurată uniformitatea subiectelor (ca întindere şi ca dificultate îndeosebi) pentru elevii supuşi evaluării; pot fi examinaţi un număr mare de elevi în aceeaşi unitate de timp (raportat la alte forme de evaluare); sunt avantajaţi elevii emotive care se pot concentra mai bine în cadrul acestei probe de evaluare; lasă posibilitatea elevilor să-şi elaboreze răspunsurile într-un ritm propriu; elevii pot reveni asupra răspunsurilor.

METODA DE EVALUARE SCRIS Ă Dezavantaje: unele exprimări şi informaţii eronate nu pot fi

METODA DE EVALUARE SCRIS Ă Dezavantaje: unele exprimări şi informaţii eronate nu pot fi corectate imediat de evaluator (nu există posibilitatea de feedback imediat); în testele cu răspunsuri la alegere există riscul ca elevii să ghicească răspunsurile; la evaluarea tip eseu/referat se poate copia/plagia/compila; îngreunează aprecierea şi notarea atunci când răspunsurile sunt formulate incomplet sau ambiguu; profesorul nu are posibilitatea de a se edifica pe deplin asupra achiziţiilor şcolarului (aşa cum se poate la evaluarea orală) nu oferă aceleaşi posibilităţi de investigare a pregătirii elevilor (cunoştinţe, deprinderi, abilităţi, capacităţi, competenţe etc. ) ca evaluarea orală.

METODA DE EVALUARE PRACTICĂ Caracteristici: Le permite profesorilor să constate la ce nivel şi-au

METODA DE EVALUARE PRACTICĂ Caracteristici: Le permite profesorilor să constate la ce nivel şi-au format şi dezvoltat elevii anumite deprinderi practice, capacitatea de „a face” (nu doar de „a şti”); Oferă elevilor posibilitatea de a-şi dezvolta competenţe generale (de comunicare, analiză, sinteză, evaluare) şi specifice/aplicative (manipularea datelor, a instrumentelor de lucru, interpretarea rezultatelor); se realizează printr-o mare varietate de forme, în funcţie de specificul obiectului de studiu de la probele susţinute de elevi la educaţia fizică, unde există baremuri precise, la lucrările din laboratoare şi ateliere unde elevii pot face dovada capacităţii de a utiliza cunoştinţe asimilate prin diverse tehnici de lucru: montări şi demontări, executări de piese sau lucrări, efectuarea unor experienţe etc. evaluatorii trebuie să stabilească unele criterii, norme şi/sau cerinţe pedagogice. Aceste cerinţe nu trebuie să difere de cele formulate pe parcursul instruirii, în schimb, ele trebuie să fie cunoscute şi de elevi, împreună cu baremurile (standardele) de notare.

EVALUAREA CU AJUTORUL CALCULATORULUI Caracteristici: este rezultatul asimilării şi în procesul instructive–educativ a noilor

EVALUAREA CU AJUTORUL CALCULATORULUI Caracteristici: este rezultatul asimilării şi în procesul instructive–educativ a noilor tehnologiiale informării şi comunicării; Studii internaţionale de profil menţionează că aplicaţiile N. T. I. C „au fost experimentate în toate etapele procesului educativ: motivare, diagnoză, prezentarea informaţiilor, pregătire, memorare, rezolvare de probleme, verificare, notare” (O. I. D. I. , 1990, p. 30); Elevul interacţionează cu softul educaţional şi are posibilitatea de a se autotesta; Evaluarea asistată de calculator îşi orientează demersul didactic pe baza principiilor instruirii programate pe calculator: principiul paşilor mici; principiul participării şi învăţării active; principiul repetării integrate şi întăririi immediate a cunoştinţelor; principiul respectării ritmului individual de învăţare; principil asigurării progresului gradat al performanţelor în pregătire şi al înlăturării treptate a punctelor de sprijin; principiul conexiunii inverse (feed-back-ului).

OBSERVAREA Caracteristici: este o metodă de cunoaştere a elevului sub diverse aspecte; observarea sistematică

OBSERVAREA Caracteristici: este o metodă de cunoaştere a elevului sub diverse aspecte; observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevului furnizează profesorului informaţii relevante asupra performanţelor elevilor săi din perspective capacităţii lor de acţiune şi relaţionare, a competenţelor şi abilităţilor de care aceştia dispun; Obiectul observării îl constituie: activitatea elevilor, comportamentul lor, produsele unor activităţi realizate în conformitate cu cerinţele programelor şcolare sau combinaţie a lor; Rezultatele observării vor fi comparate cu rezultatele la învăţătură, în urma unor analize calitative şi cantitative (matematice şi statistice); Observarea va fi folosită, mai ales, pentru sesizarea cât mai exactă a cauzelor care determină obţinerea unor rezultate slabe la învăţătură la anumiţi elevi şi oscilaţiile (variaţiile) prea mari în pregătirea altora, dar şi pentru a evita erorile de apreciere prin atribuirea unor note (fie prea mari, fie prea mici) sub impresia momentului, a unor evaluări conjuncturale; prin observarea sistematică a comportamentului şi activităţii elevilor, se evită, atât supraestimarea unor elevi ca urmare a impresiei bune create despre ei, cât şi subestimarea celor despre care există o impresie proastă.

REFERATUL Caracteristici: este menit să contribuie la formarea sau dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă

REFERATUL Caracteristici: este menit să contribuie la formarea sau dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă ale elevilor din clasele mari sau ale studenţilor; este şi o posibilă probă de evaluare a gradului în care elevii sau studenţii şi-au însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă. El este întocmit fie pe baza unei bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii prealabile, în acest din urmă caz, referatul sintetizând rezultatele investigaţiei, efectuate cu ajutorul unor metode specifice (observarea, convorbirea, ancheta etc. ). Când referatul se întocmeşte în urma studierii anumitor surse de informare, el trebuie să cuprindă atât opiniile autorilor studiaţi în problema analizată, cât şi propriile opinii ale autorului.

ESEUL Caracteristici: preluat din literatură (unde este folosit pentru a exprima liber şi cât

ESEUL Caracteristici: preluat din literatură (unde este folosit pentru a exprima liber şi cât mai incitant, anumite opinii, sentimente şi atitudini, referitoare la diverse aspecte ale vieţii oamenilor, într-un număr de pagini cât mai mic), poate fi folosit şi ca metodă de evaluare; Problematica eseului în învăţământ este foarte diversă putând fi abordată atât cu mijloace literare, cât şi cu mijloace ştiinţifice, într-un spaţiu care, de regulă, nu depăşeşte douătrei pagini. Rostul eseului, ca metodă de evaluare, este acela de a-i da elevului sau studentului posibilitatea de a se exprima liber, de a-şi formula nestingherit opiniile faţă de un anumit subiect, neîncorsetat de anumite scheme livreşti sau de prejudecăţi. Este o alternativă la testul grilă, bazat pe itemi stereotipi, cu alegere duală sau multiplă, care tind să monopolizeze evaluările sumative în ultimii ani.

ESEUL Eseul poate oferi informaţii limitate despre nivelul de pregătire al unui elev sau

ESEUL Eseul poate oferi informaţii limitate despre nivelul de pregătire al unui elev sau student, informaţiile lui urmând a fi corelate cu informaţiile obţinute cu ajutorul altor metode de evaluare; Oferă evaluatorilor informaţii în ceea ce priveşte capacitatea de gândire a elevilor (studenţilor), imaginaţia lor, spiritul critic, puterea de argumentare a unor idei personale şi altele asemenea, ce nu pot fi „măsurate”, la fel de precis, cu alte metode de evaluare.

INVESTIGATIA Caracteristici: presupune cercetare, descoperire; se foloseşte, de regulă, ca metodă de învăţare, pentru

INVESTIGATIA Caracteristici: presupune cercetare, descoperire; se foloseşte, de regulă, ca metodă de învăţare, pentru a-i deprinde pe elevi să gândească şi să acţioneze independent, atât individual cât şi în echipă; are la bază o listă de teme pe care elevii urmează să le abordeze cu ajutorul investigaţiei; Investigaţia se poate realiza individual sau colectiv.

PORTOFOLIUL Caracteristici: cuprinde o serie de lucrări, considerate relevante pentru situaţia de instruire: compuneri,

PORTOFOLIUL Caracteristici: cuprinde o serie de lucrări, considerate relevante pentru situaţia de instruire: compuneri, rezolvări de probleme, diverse produse executate la lucrul manual, ierbare, insectare, colecţii minerale etc. portofoliul reuneşte diverse rezultate ale activităţii desfăşurate de elevi pe parcursul instruirii, înregistrate fie cu ajutorul metodelor considerate „tradiţionale” (orale, scrise şi practice), fie cu ajutorul celor numite „complementare” (observarea, proiectul, investigaţia).

PROIECTUL Caracteristici: se pretează la abordări pluridisciplinare, interdisciplinare şi transdisciplinare sau ca metodă de

PROIECTUL Caracteristici: se pretează la abordări pluridisciplinare, interdisciplinare şi transdisciplinare sau ca metodă de evaluare (pe parcursul instruirii sale) sumativă; Cu ajutorul lui elevii/studenţii, pot face dovada că au capacitatea de a investiga un subiect dat, cu metode şi instrumente diferite, folosind cunoştinţe din diverse domenii. proiectul poate fi folosit ca probă de evaluare la absolvirea unei şcoli profesionale, a unui liceu industrial sau cu profil artistic, precum şi la absolvirea unei facultăţi din domeniile tehnicii, artei, arhitecturii etc. ; profesorul stabileşte lista temelor de proiect, perioada de realizare şi-i iniţiază pe elevi sau pe studenţi asupra etapelor şi a tehnicilor de lucru (individual sau colectiv); Elevii/studenţii trebuie să fie orientaţi şi îndrumaţi şi (eventual) sprijiniţi de profesor în colectarea datelor necesare (potrivit temei alese sau repartizate), iar pe parcursul realizării proiectului să beneficieze de consultaţii şi de evaluări parţiale;

INSTRUMENTE DE EVALUARE Cerinţe pentru instrumentele de evaluare: validitatea – calitatea unei probe de

INSTRUMENTE DE EVALUARE Cerinţe pentru instrumentele de evaluare: validitatea – calitatea unei probe de evaluare de a măsura exact ceea ce este destinat să măsoare; fidelitatea – calitatea unei probe de evaluare de a da rezultate similare la aplicări succesive; aplicabilitatea – calitatea unei probe de evaluare de a fi administrată şi interpretată cu uşurinţă; obiectivitatea – gradul de concordanţă între aprecierile făcute în evaluări externe şi evaluările interne, corectitudinea evaluării.

FISA DE EVALUARE Fişa de evaluare este un formular de dimensiunea unei coli de

FISA DE EVALUARE Fişa de evaluare este un formular de dimensiunea unei coli de hârtie A 4 sau A 5 (în funcţie de numărul şi complexitatea sarcinilor de îndeplinit), pe care sunt formulate diverse exerciţii şi probleme ce urmează a fi rezolvate de elevi în timpul lecţiei, de regulă după predarea de către profesor a unei secvenţe de conţinut şi învăţarea acesteia, în clasă, de către elevi; fişa de evaluare se foloseşte, mai ales, pentru obţinerea feedback-ului de către profesor, pe baza căruia el poate face precizări şi completări, noi exemplificări etc. , în legătură cu conţinutul predat. Nu este obligatoriu ca elevii să fie notaţi, fişa de evaluare având, în felul acesta, un pronunţat caracter de lucru, de optimizare a învăţării, ceea ce o şi deosebeşte de testul de evaluare care se foloseşte, prioritar, pentru aprecierea şi notarea elevilor.

CHESTIONARUL folosit pe scară largă în anchetele de teren de către sociologi, precum şi

CHESTIONARUL folosit pe scară largă în anchetele de teren de către sociologi, precum şi ca metodă de cercetare psihopedagogică; poate fi folosit şi ca instrument de evaluare, mai ales atunci când profesorul doreşte să obţină informaţii despre felul în care elevii percep disciplina predată sau stilul lui de predare şi de evaluare. Cu ajutorul chestionarului se pot obţine informaţii despre opţiunile elevilor şi atitudinea lor faţă de disciplină sau faţă de anumite probleme cuprinse în programă şi manual, ceea ce înseamnă că, pe această cale, putem obţine informaţii şi despre nivelul lor de motivaţie la o anumită disciplină. prin intermediul chestionarului, se pot obţine şi informaţii referitoare la pregătirea elevilor (chestionarea putânduse face atât oral, cât şi în scris), cu toate că, în practică, sunt preferate alte metode şi instrumente ce permit obţinerea unor informaţii mai relevante (testul, de exemplu, fiind bazate o mare varietate de itemi, asigură o apreciere mult mai riguroasă decât chestionarul).

TESTUL DOCIMOLOGIC Caracteristici: reprezintă un instrument de evaluare complex, format dintr-un ansamblu de sarcini

TESTUL DOCIMOLOGIC Caracteristici: reprezintă un instrument de evaluare complex, format dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (probe sau întrebări – numite itemi) ce permit măsurarea şi aprecierea nivelului de pregătire al elevilor sau a nivelului de formare şi dezvoltare a unor capacităţi şi competenţe de diverse nature; rezultatul testului docimologic pune în evidenţă progresul / regresul înregistrat într-o perioadă de timp, constituind şi un indicator de eficienţă al activităţii profesorului; testul docimologic solicită rezolvarea unor sarcini identice de către toţi elevii. Ele sunt probe standardizate sub aspectul conţinutului, condiţiilor de aplicare, formulării răspunsurilor şi criteriilor de apreciere a rezultatelor – ceea ce permite o comparare a nivelului general de pregătire cu cerinţele programei, precum şi compararea elevilor. Orice test docimologic este alcătuit din: itemi şi punctaj acordat/item; Itemul reprezintă o problemă sau o temă care se conturează ca o unitate de conţinut. Item = întrebare/probă+formatul acesteia+răspunsul aşteptat.

Formatul în care este proiectat itemul poate fi: - ca o definiţie (vizează precizarea

Formatul în care este proiectat itemul poate fi: - ca o definiţie (vizează precizarea sferei de cuprindere a unei noţiuni); - ca o problemă; - ca itemi de stabilire a unei identităţi, dependenţe sau indicarea unor caracteristici; - ca indicare a unei mărimi exprimată printr-o formulă dată sau invers; - ca o reprezentare grafică de interpretat; - ca texte lacunare; - ca o etapizare a unui process.

TIPURI DE ITEMI I. După tipul de comportament cognitiv: 1. itemi „închişi”(precodificaţi) 2. itemi

TIPURI DE ITEMI I. După tipul de comportament cognitiv: 1. itemi „închişi”(precodificaţi) 2. itemi „deschişi” II. Din punct de vedere al obiectivităţii în notare, se disting 3 categorii de itemi: 1) Itemi obiectivi 2) Itemi semiobiectivi 3) Itemi subiectivi

TIPURI DE ITEMI 1. Itemi obiectivi a) Itemi cu alegere duală b) Itemi cu

TIPURI DE ITEMI 1. Itemi obiectivi a) Itemi cu alegere duală b) Itemi cu alegere multiplă c) Itemi de tip pereche 2. Itemi semiobiectivi a); b) Itemi cu răspuns scurt şi itemi de completare c) Itemi cu răspuns structurat 3. Itemi subiectivi a) itemi tip “rezolvare de probleme” sau “situaţii – problemă”: b) itemi de tip eseu

PAŞI ÎN REALIZAREA TESTULUI DOCIMOLOGIC - fixarea/consultarea obiectivelor anuale/semestriale şi operaţionale; - elaborarea itemilor

PAŞI ÎN REALIZAREA TESTULUI DOCIMOLOGIC - fixarea/consultarea obiectivelor anuale/semestriale şi operaţionale; - elaborarea itemilor corespunzători obiectivelor; - stabilirea performanţei aşteptate (minimă, maximă); - stabilirea baremului; - stabilirea timpului necesar.

Bibliografie: Diaconu, M. , Jinga, I. (coord. ) - Pedagogie, Ed. A. S. E.

Bibliografie: Diaconu, M. , Jinga, I. (coord. ) - Pedagogie, Ed. A. S. E. , 2004 Radu T. , I. - Evaluarea in procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2004 Jinga, I. , Gavotă, M. - Evaluarea performanţelor şcolare, Ed. Aldin, 1999 Stoica, A. - Evaluarea progresului şcolar, de la teorie la practică, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003