Alctuirea i structura scoarei terestre Alctuirea mineralogic i

Alcătuirea și structura scoarței terestre

Alcătuirea mineralogică și petrografică a scoarței terestre Scoarța terestră este alcătuită din minerale și roci Mineralele sunt substanțe naturale omogene care pot fi formate dintr-un singur element chimic (exemple: aurul nativ, sulful nativ, diamantul etc) sau din mai multe elemente chimice (exemple: silicați, carbonați, oxizi, hidroxizi, săruri etc). Mineralele au o serie de proprietăți pe baza cărora pot fi identificate: structura internă (cristalizată sau amorfă), duritatea (măsurată pe scara Mohs, variază de la 1 -talc, la 10 diamant), culoarea, densitatea, transparența, clivajul (spărtura) etc.

Rocile sunt asociații de minerale. După modul de formare, rocile se împart în 3 categorii: q Roci magmatice/vulcanice q Roci sedimentare q Roci metamorfice

Rocile magmatice/vulcanice Se formează prin răcirea și solidificarea magmei sau a lavei. Consolidarea magmei pătrunse în fisurile scoarței terestre duce la formarea rocilor vulcanice intrusive (granit, granodiorit, gabrou etc). Magma care reușește să străpungă complet scoarța terestră și să ajungă la suprafață se transformă în lavă (prin pierderea vaporilor de apă și a gazelor). Răcirea și solidificarea lavei duce la formarea rocilor vulcanice efuzive (bazalt, andezit, dacit, riolit etc).

Granit

Detunatele - coloane de bazalt

Rocile sedimentare Se formează prin: q acumularea unor fragmente provenite din alte tipuri de roci – roci detritice Rocile detritice pot fi necimentate (nisip, pietriș, grohotiș, löess etc) sau cimentate (gresie, conglomerate, brecii, argilă etc). q acumularea unor resturi de viețuitoare – roci biogene (cărbunii, petrolul, unele calcare etc). q prin depunerea unor substanțe dizolvate în apă – roci de precipitare (sarea, gipsul, dolomitul etc). q prin alterarea chimică a unor minerale/roci – roci reziduale (bauxita, lateritul etc).

Löess Nisip Grohotiș Pietriș

Argilă Gresii Brecie Conglomerat

Cărbune Calcar Gips

Rocile metamorfice Se formează prin transformarea (metamorfozarea) altor tipuri de roci în condiții de temperatură și presiune foarte mari, în interiorul scoarței terestre. Se formează de obicei în timpul orogenezelor. Exemple: marmură, șist cristalin, gnais, micașist etc.

Cariere de exploatare a marmurei

Structura scoarței terestre Se referă la modul de aranjare a rocilor în adâncimea scoarței terestre. Cunoaștem deja distribuția straturilor de roci în cele două tipuri de scoarță terestră: oceanică și continentală. Analiza structurii scoarței terestre la o scară mai redusă (mai detaliată) evidențiază existența câtorva tipuri de structuri: q Structura cutată – rezultată din încrețirea scoarței terestre. Alcătuită din culmi (suprapuse pe anticlinale) și văi (suprapuse pe sinclinale). q Structura monoclinală – straturile de roci înclinându-se într-o singură direcție. q Structură tabulară – straturile de roci sunt distribuite aproximativ pe orizontală.

Tectonica plăcilor – originea teoriei Privește pe harta fizică a lumii de mai jos America de Sud și Africa. Ce observație referitoare la țărmurile celor două continente poți face?

Tectonica plăcilor – originea teoriei Nu-i așa că cele două continente s-ar „lipi” aproape perfect dacă Oceanul Atlantic ar dispărea? Același lucru l-a observat și savantul german Alfred Wegener, cel care a elaborat și teoria mișcării plăcilor tectonice În elaborarea teoriei sale, Wegener nu s-a bazat numai pe similaritățile țărmurilor africane, respective sud-americane. Savantul german a descoperit în nordul îndepărtat, în regiunea Arcticii, roci care nu se puteau forma decât la Ecuator. Ce concluzie a putut trage? De asemenea, Wegener a descoperit că pe continente diferite există fosile acelorași animale dispărute între timp. Puteau traversa animalele oceanele?

Tectonica plăcilor – originea teoriei Așadar, conform teoriei lui Wegener, scoarța terestră este formată din blocuri uriașe, care plutesc și se deplasează pe magma din astenosferă. Acestea se numesc plăci tectonice

Scoarța terestră și plăcile tectonice Știm deja că scoarța Pământului nu constituie un înveliș unitar. Ea este formată din blocuri/fragmente masive diferite ca mărime și alcătuire, numite plăci tectonice sau plăci litosferice, litosferice care plutesc pe magma din astenosferă și se deplasează unele în raport cu celelalte, datorită curenților de convecție. Se deosebesc: q plăcile majore: majore Pacifică, Euroasiatică, Africană, Indo. Australiană, Antarctică, Nord-Americană, Sud. Americană. q plăcile medii: medii Filipinelor, Nazca, Cocos, Caraibelor etc. q microplăcile: microplăcile Transilvană, Moesică, Panonică, Mării Negre, Est-Europeană etc.

Curenții de convecție Magma din astenosferă se deplasează continuu sub forma curenților de convecție Aceștia iau forma unor „celule”, în cadrul cărora se diferențiază ramuri ascendente, ramuri descendente, ramuri convergente și ramuri divergente. Asupra scoarței terestre, curenții de convecție exercită trei acțiuni: de izbire-topire (în dreptul ramurilor ascendente), de deplasare laterală (în cazul ramurilor divergente) și de coborâre (în cazul ramurilor descendente).

Contactul de divergență dintre plăcile tectonice q topesc scoarța terestră, rezultând o despicătură/fractură a scoarței numită rift q apariția riftului determină fragmentarea unei plăci tectonice în două, mai mici. q magma care urcă prin rift, se depune de o parte și de alta a riftului , unde, prin răcire și înălțare, formează un lanț montan subacvatic numit dorsală oceanică q prin adăugarea de roci bazaltice pe marginile riftului are loc creșterea suprafeței plăcilor, fenomen numit acreție, acreție prin care se formează scoarță oceanică. q Acreția, împreună cu ramurile divergente ale curenților de convecție împing plăcile vecine riftului în direcții opuse, producând astfel expansiunea fundului oceanic

Rifturile q Bazinele oceanelor Atlantic și Indian sunt în expansiune, având dorsale oceanice cu rift deschis. q Tot în expansiune sunt rifturile Est-African și cel al Mării Roșii, care vor determina în viitor desprinderea estului Africii de restul continentului. q În timp, riftul poate deveni inactiv – o dorsală fără vale mediană (de tip Pacific). q De o parte și de alta a riftului există rupturi laterale profunde, numite falii transformante, transformante în lungul cărora se produc mișcări ale scoarței.

Contactul de convergență dintre plăcile tectonice Împingerea plăcilor dinspre rift va duce la coliziunea a două plăci, proces ce se produce în zona ramurilor descendente ale curenților de convecție. Ca urmare a coliziunii se produce procesul numit subducție: subducție placa mai grea coboară (se subduce) de-a lungul unui plan înclinat numit plan Benioff, ajungând în astenosferă unde se topește, acest fenomen ducând la consum de scoarță.

Tipuri de coliziune între plăci În cazul ciocnirii unei plăci oceanice cu una continentală, continentală este subdusă placa mai grea (cea oceanică), cea cu scoarță continentală rămânând la suprafață. Marginea plăcii continentale este deformată, rezultând lanțuri de munți (ex: Anzi, Alpi, Cordilierii Nord. Americanietc). La ciocnirea a două plăci continentale, continentale ambele rămân la suprafață, zona de contact dintre ele ridicându-se și dând naștere prin încrețire unor lanțuri montane (ex: Himalaya). În situația ciocnirii a două plăci oceanice, oceanice una dintre ele este comprimată prin subducție în astenosferă, generând o activitate vulcanică și seismică intensă (ex: Cercul de Foc al Pacificului).

Procese și fenomene asociate dinamicii scoarței terestre În zonele de rift au loc următoarele procese și fenomene: acreție cu formarea scoarței oceanice, expansiunea fundurilor oceanice, îndepărtarea continentelor, vulcanism, apariția faliilor transformante, seisme. În zonele de subducție au loc următoarele procese și fenomene: consumul de scoarță terestră prin subducție, formarea foselor oceanice, mișcări orogenetice, vulcanism, cutremure de pământ.