Curs 1 Patrimoniul Structura cursului 1 Noiunea de

Curs 1 Patrimoniul

Structura cursului: 1. Noţiunea de patrimoniu. 2. Clasificarea elementelor patrimoniului. 3. Caracterele juridice ale patrimoniului. 4. Funcţiile patrimoniului. 5. Drepturile patrimoniale.

Terminologie Lat. patrimonium: patrius = al tatălui său părintesc; Derivă din pater familias care era proprietarul întregii averi familiale. Noţiunea patrimonium desemna bunurile unei familii, bunuri moştenite de la tată sau de la părinţi.

În terminologia actuală: Sens economic: Patrimoniul = totalitatea bunurilor care alcătuiesc averea unei persoane. în limbajul uzual, sunt folosite alternativ cu noţiunea de patrimoniu, se folosesc şi colecţie, fond, domeniu pentru a desemna un ansamblu, o totalitate de bunuri. Sens juridic: Patrimoniul = totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare aparţinând unei persoane, cu: n n economică, latura activă – totalitatea drepturilor patrimoniale. latura pasivă – totalitatea obligaţiilor patrimoniale.

Noţiunea de patrimoniu în legislaţia civilă În legislaţia civilă română nu a existat şi nu există o definiţie a noţiunii de patrimoniu. Există numeroase trimiteri la noţiunea de patrimoniu. Conţinutul şi caracterele juridice ale noţiunii de patrimoniu sunt conturate de art. 3133 C. civ.

Noţiunea de patrimoniu în textele Codului civil Art. 31 C. civ. Patrimoniul. Mase patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune: (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia. (2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Art. 32 C. civ. Transferul intrapatrimonial: (1) În caz de diviziune sau afectaţiune, transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiaşi patrimoniu, se face cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale. (2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.

Noţiunea de patrimoniu în textele altor acte normative Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil Art. 1 alin. 2, Patrimoniul cultural naţional cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie; cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de -a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali. Legea muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003 Art. 8 alin. 1, Patrimoniul muzeal reprezintă totalitatea bunurilor, a drepturilor şi obligaţiilor cu valoare patrimonială ce aparţin unui muzeu sau, după caz, unei colecţii publice.

Legea nr. 18/1990 a fondului funciar Art. 4 alin. 1, Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privata sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține domeniului public sau domeniului privat. Legea nr. 46/2008 – Codul silvic Art. 1 alin. 1, Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultura, producție sau administrație silvica, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestiera, inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafața, conform operațiunilor de intrări-ieșiri efectuate in condițiile legii, constituie, indiferent de forma de proprietate, fondul forestier național.

Definiţie n Definiţie legală – nu există! (nu a existat nici în Codul civil de la 1864) n Definiţia propusă de doctrina juridică: Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unui subiect de drept.

2. Clasificarea elementelor patrimoniului. Activul patrimonial – toate drepturile subiective ce au valoare economică, deci exprimabile în bani: - drepturile reale; - drepturile de creanţă sau personale. NU fac parte din patrimoniu drepturile personale nepatrimoniale (ex: dreptul la nume, la onoare, la reputaţie etc. ) Pasivul patrimonial – datoriile, obligaţiile evaluabile în bani: - obligaţia de a da (ex: de a transmite dr. de propr. ); - obligaţia de a face (ex: de a restitui un împrumut); - obligaţia de a nu face (ex: de a nu ridica un zid la o înălțime mai mare decât cea permisă de lege).

3. Caracterele juridice ale patrimoniului Patrimoniul este o universalitate juridică (de drept). Universalitatea de drept ≠ universalitate de fapt. A. Universalitate de drept: - unitate abstractă, - constituită din drepturi şi obligaţii cu conţinut economic, susceptibilă de modificări sau transformări, privite prin expresia bănească pe care o au; - are ambele laturi – activă şi pasivă; - există independent de voinţa titularului, fiind constituită prin lege. n

arţile Ex. B. Universalitatea de fapt: - un ansamblu de bunuri, a căror reunire se bazează pe o simplă legătură de fapt; - are o singură latură – cea activă; - există dependent de voinţa titularului de a privi mai multe bunuri în ansamblul lor, ca o totalitate, iar nu în mod individual; - nu operează subrogaţia reală cu titlu particular. Aşadar, înstrăinarea unor bunuri individual determinate din ansamblul universalităţii de fapt va conduce la diminuarea ei deoarece preţul nu va lua locul bunului înstrăinat. turma de animale etc.

Orice persoană are un patrimoniu. Numai persoanele pot avea un patrimoniu deoarece numai ele pot avea drepturi şi obligaţii. § Patrimoniul este unic. Unicitatea patrimoniului derivă din unitatea subiectului care îi este titular. Unicitatea nu exclude, ci dimpotrivă presupune divizibilitatea patrimoniului. n § Divizibilitatea patrimoniului. Art. 31 alin. 2 C. civ. dispune că patrimoniul unui subiect de drept, poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni.

Inalienabilitatea patrimonială. Patrimoniul este indisolubil legat de persoana căreia îi aparţine, atâta timp cât ea există ca subiect de drept. Nu se poate transmite întregul patrimoniu, ca universalitate juridică, prin acte între vii. Se pot transmite doar unul sau mai multe drepturi din patimoniu pentru că toate transmisiunile care se fac între vii sunt cu titlu particular. Transmisiunea universală a patrimoniului operează la decesul persoanei fizice sau în momentul reorganizării şi încetării persoanei juridice. Excepţie: reorganizarea persoanelor juridice n prin divizare parţială face posibilă transmisiuni de patrimoniu cu titlu universal „intre vii”.

4. Funcţiile patrimoniului = explică şi permite producerea unor consecinţe juridice. § Permite şi explică gajul general al creditorilor § § chirografari; Permite şi explică subrogaţia reală cu titlu universal; Permite şi explică transmisiunea universală şi cu titlu universal.

Gajul general al creditorilor chirografari Creditori chirografari = acei creditori care nu dispun de garanţie reală asupra unui bun determinat al debitorului lor. În schimb, ei au un drept general de gaj, care se întinde asupra întregului patrimoniu al debitorului, luat în universalitatea sa. Art. 2324 alin. 1 C. civ. Garanţia comună a creditorilor, Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.

Subrogaţia şi felurile acesteia Subrogaţie = înlocuire Universală (întreg patrimoniu) Reală Subrogaţia (înlocuirea bunului) Cu titlu universal (o masă patrimonială) Personală (înlocuirea persoanei) Cu titlu particular (un bun individual determinat)

Patrimoniul şi subrogaţia reală Subrogaţia reală = înlocuirea unui lucru cu alt lucru. În patrimoniu, bunurile sunt exprimate valoric iar subrogaţia înseamnă înlocuirea automată a unei valori cu o altă valoare, făcând abstracţie atât de individualizarea bunului care iese, cât şi de cea a bunului care intră în universalitatea juridică. Subrogaţia reală ≠ transferul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic dintr-o masă patrimonială în alta, potrivit art. 32 alin. 2 C. civ. Acest „transfer” NU constituie înstrăinare, NU presupune înlocuirea unui bun cu alt bun, ci simpla schimbare a destinaţiei bunului, prin voinţa titularului patrimoniului înăuntrul căruia operează un asemenea transfer.

Bunuri = valoare economică Alte bunuri (schimb) = valoare economică Patrimoniu Bunuri (donație, activități cu șanse de câștig sau riscuri de pierdere) = valoare economica Preţul bunurilor = valoare economică Cumpărare alte bunuri= valoare economică Nu se produce o subrogație reală, ci o scădere a patrimoniului.

Patrimoniul şi subrogaţia cu titlu particular Subrogaţia cu titlu particular constă în înlocuirea unui bun individual determinat, cu un alt bun, privite izolat, ut singuli, şi intervine numai atunci când este expres prevăzută într-un text de lege, fără să poată opera automat. Cazuri de subrogaţie reală cu titlu particular: - art. 2330 alin. 1 C. civ. , dacă un bun grevat cu un privilegiu sau ipotecă a pierit ori a fost deteriorat, îndemnizaţia de asigurare sau, după caz, despăgubirea obţinută de titularul bunului va fi afectată plăţii creanţelor ipotecare ori privilegiate, după rangul lor; - Art. 748 C. civ. , IDEM în caz de distrugere a bunului care formează obiectul dreptului de uzufruct din caz fortuit.

Patrimoniul şi transmisiunea universală sau cu titlu universal Operează doar la decesul persoanei. Transmisiunea universală – presupune transmiterea întregului patrimoniu unui singur subiect de drept. Transmisiunea cu titlu universal – presupune transmisiunea patrimoniului fracţionat la două sau mai multe persoane. În ambele cazuri, transmisiunea are ca obiect, o universalitate juridică sau o parte din aceasta, cu activul şi pasivul respectiv.

5. Drepturile patrimoniale. Clasificare. Drepturile patrimoniale Drepturile reale (ius in re) Drepturile reale principale Drepturile de creanţă sau personale (ius ad rem) Drepturile reale accesorii

Drepturile patrimoniale Drepturile reale Drepturile de creanţă Accesorii Principale Dreptul de proprietate Publică Dezmebramintele dreptului de proprietate Privată Dr. de administrare Dr. de concesiune Dr. de folosinţă cu titlu gratuit Uzul Uzufructul Abitaţia Superficia Servitutea Privilegiile Ipoteca Gajul

Drepturile reale = drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora titularul lor poate să exercite anumite puteri, prerogative asupra unui bun determinat, în mod direct şi nemijlocit, fără intervenţia altei persoane.

Drepturile de creanţă = drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora subiectul activ, denumit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, denumit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva. Drepturile de creanţă nu sunt enumerate de legiuitor. Ele sunt nelimitate numeric, putând izvorî din contracte numite, nenumite, fapte ilicite etc. Exemple: dreptul cumpărătorului de primi bunul cumpărăt, dreptul asiguratul de a primi despăgubiri de la asigurătorul RCA, dreptul promitentului vânzător la încheierea contractului în formă autentică etc.

Comparaţie între drepturile reale şi drepturile de creanţă Există o singură asemănare – ambele fac parte din categoria drepturilor patrimoniale. Deosebiri: § Din punct de vedere al subiectelor, dreptul real are un subiect activ (titularul) determinat şi un subiect pasiv nedeterminat, format din toate celelalte persoane. Dreptul de creanţă are determinate ambele subiecte, cel activ (creditorul) şi cel pasiv (debitorul). § Din punct de vedere al conţinutului, dreptul real este un drept absolut, opozabil erga omnes iar dreptul de creanţă este un drept relativ, opozabil inter partes;

n n n Din punct de vedere a duratei lor, drepturile reale pot fi perpetue (dr. de proprietate sau de servitute) sau constituite pe o durată mare de timp (ex: uzufructul). Drepturile de creanţă au o durată limitată în timp. Din punct de vedere numeric, drepturile reale sunt limitate ca număr iar drepturile de creanţă nelimitate. Din punct de vedere a prerogativelor, drepturile reale prezintă două prerogative suplimentare – dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.

Categorii juridice intermediare - categorii situate la limita dintre drepturile reale şi drepturile de creanţă. Obligaţiile reale de a face (propter rem) – îndatoriri ce revin deţinătorului unui bun determinat şi au ca izvor legea sau convenţia părţilor. Ex: - obligaţia deţinătorilor de terenuri agricole de a asigura cultivarea acestora şi protecţia solului (art. 74 din Legea 18/1991); - obligaţia deţinătorilor de păduri de a asigura întreţinerea şi respectarea amenajamentelor silvice; paza şi integritatea fondului forestier; realizarea lucrărilor de regenerare a pădurii (art. 17 -18 din Legea 46/2008 – Codul silvic)

- obligaţia asumată de proprietarul unui fond aservit, cu ocazia constituirii unei servituţi de trecere, de a efectua lucrăirle necesare exerciţiului servituţii (convenţia părţilor). Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) sunt atât de strâns legate de posesia unui bun, încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept, deşi nu a participat în niciun fel la încheierea contractului iniţial care a condus la naşterea dreptului creditorului. Ex: cazul locatarului unui bun pe care locatorul l-a înstrăinat după încheierea contractului de locaţiune (art. 1811 C. civ. ).

Drepturile de creaţie intelectuală - categorie juridică intermediară situată la limita dintre drepturile patrimoniale şi cele personal-nepatrimoniale iar sub aspectul trăsăturilor patrimoniale sunt situate la limita dintre drepturile reale şi drepturile de creanţă. Drepturile de creaţie intelectuală includ: § drepturi personal-nepatrimoniale - ex: dr. de a fi recunoscut ca autor al operei, dr. de a decide publicarea ei, dr. de a cere ca opera sa nu fie atinsă de terţi etc. ; § drepturi patrimoniale – dr. de proprietate asupra obiectului în care este materializată opera: manuscris, pictură, grafică; dreptul derivat din valorificarea creaţiei etc.

Nu sunt dr. de creanţă pentru că nu presupun exercitarea lor asupra unui debitor dar prezintă asemănări, cel puţin sub aspectul lor economic. Nu sunt dr. reale dar se apropie de acestea ca drepturi exclusive de exploatare - conferă titularului posibilitatea punerii lor în valoare în diverse moduri. Formează obiectul unei ramure distincte a dreptului privat – dreptul de proprietate intelectuală.

Clasificarea drepturilor reale Drepturi reale principale Drepturi reale accesorii Dreptul de proprietate Privilegiile Dezmembrămintele dreptului de proprietate Ipoteca Gajul

Drepturile reale principale Dreptul de proprietate Publică Privată Drepturile reale principale Dezmembramintele dreptului de proprietate Uz Uzufruct Servitute Abitaţie Superficie

Lecturi suplimentare: n n Expunerea de motive Cod civil cu privire la Cartea a III-a Despre bunuri Legea 71/2011 – art. 55 -82 – Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a Cărţii a III-a

Teme de studiu individual: n Teoriile asupra patrimoniului.

Mulţumesc pentru atenţie! © Natalia Saharov, 2017