Curs 1 Conflictul social Structura cursului Precizri terminologice

Curs 1 Conflictul social

Structura cursului: Precizări terminologice n Tipologia conflictelor n Modele ale conflictului n Fazele conflictului n

1. Precizări terminologice n Conflictul este un concept care o multitudine de definiri şi interpretări. n În Dicţionarul Explicativ al limbii române, conflictul este definit ca o ciocnire materială sau morală violentă, o situaţie controversată, o stare de duşmănie, de divergenţă. n Atunci când conflictul este declanşat prin nerespectarea unei norme juridice, adică a unei reguli de conduită obligatorie, a cărei încălcare este sancţionată de Stat, el devine conflict juridic: faptă penală, contravenţie, abatere disciplinară, litigiu civil, comercial etc.

Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universal, care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane. În limbajul cotidian, conflictului i se atribuie o conotaţie negativă, surprinsă şi de definiţia din DEX. Nu atât prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea care constituie o ameninţare la adresa păcii, ci formele ei violente, care propagă sisteme nedrepte, care avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinată spre preluarea puterii şi spre impunerea propriilor interese şi care se crede unica deţinătoare a „adevărului absolut“. Asemenea atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate spre violenţă: pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă.

Conflictele sunt fapte sociale, care nu trebuie confundate nici cu cauzele, nici cu consecinţele lor. Nu se pune problema de a elimina conflictele din viaţa socială, ci de evita conflictele distructive, de a nu lăsa o neînţelegere minoră să degenereze într-un conflict violent. n n n Conflictele constructive (sau controversele) sunt chiar benefice în mediul social, întrucât: Stimulează creativitatea, interesul şi curiozitatea oamenilor; Ajută la dezvoltarea personalităţii, la stabilirea identităţii individuale şi de grup; Ajută oamenii să se adapteze unor situaţii noi sau să găsească soluţii noi unor probleme vechi.

2. Tipologia conflictelor Există numeroase tipuri de conflicte şi numeroase criterii de clasificare a acestora. Cunoaşterea tipologiei conflictelor poate fi utilă în soluţionarea acestora, dar rareori conflictele îmbracă o formă “pură”, în care categoriile nu se întrepătrund. Sintetizând, conflictele pot fi privite ca relaţionale, operaţionale sau sistemice.

Temă de cercetare: n Tipologia conflictelor Bibliografie recomandată: Adrian Petelean, Disconfort, incident, neînţelegere, tensiune sau criză? , în „Revista de marketing şi comunicare în afaceri”, numărul din 21 -28 noiembrie 2004, disponibil online pe website-ul <http: //www. markmedia. ro/article_show. php? g_id=442>.

n Conflictul relaţional este alimentat de fricţiuni interpersonale, în care sunt ameninţate, neagate sau violate nevoile fundamentale, valorile sau credinţele celor implicaţi. De obicei, asemenea conflicte implică puternice trăiri emoţionale, proastă comunicare şi conduite negative.

n Conflictul operaţional se naşte, de regulă, dintr-un dezacord asupra unei sarcini, tranzacţii, proceduri, responsabilităţi, ţel sau obiectiv. De pildă, cărui părinte să i se încredinţeze minorul după divorţ, ce program de vizitare a minorului să i se încuviinţeze celuilalt părinte, cu ce sumă va contribui părintele la întreţinerea minorului încredinţat celuilalt părinte ş. a. m. d.

n Conflictele sistemice afectează un întreg grup, o întreagă organizaţie, o întreagă comunitate sau un întreg stat. Cel mai adesea, asemenea conflicte au cauze şi efecte ce se întind mult în afara controlului persoanelor individuale. Ele pot decurge din acţiunile incorecte sau culpabile autorităţilor.

3. Modele ale conflictului Pentru a rezolva în mod constructiv un conflict, trebuie mai întâi să îl înţelegem. Analiza conflictelor nu are ca scop simpla culegere de informaţii, ci mai ales interpretarea şi evaluarea acestor informaţii. În conflictologie sunt întâlnite diverse modele şi reprezentări ale dinamicii conflictului.

În viziunea profesorului Daniel Shapiro de la Universitatea Harvard, conflictul este asociat cu un arbore. Fiecare parte a lui reprezintă o parte componentă a conflictului: n n n n Solul - mediul social în care izbucneşte conflictul Rădăcina - cauzele multiple ale conflictului Tulpina - părţile implicate în conflict Scorbura - problema clar definită a conflictului Florile - emoţiile pozitive şi negative ale celor implicaţi Frunzele - acţiunile concrete ale persoanelor implicate Fructul - soluţia rezolvării conflictului Orice fruct care nu este mâncat la timp cade, iar din seminţele lui ia naştere un nou pom. La fel, orice conflict care nu este rezolvat la timp este premisă pentru naşterea altui conflict.

Dinamica conflictelor poate fi studiată şi pornind de la aşa-numitul model iceberg. Modelul “icebergului” sugerează că doar o mică parte a conflictelor este vizibilă la suprafaţă. 6/7 dintr-un iceberg se află sub apă, invizibile, dar aceste 6/7 determină dimensiunea şi comportamentul aisbergului. La fel, doar o parte din cele ce se întâmplă în cadrul unui conflict şi dinamica conflictului este accesibilă în mod direct. Celelalte părţi ale acestei dinamici sunt „subacvatice”, ascunse, şi trebuie descoperite.

Conflictele au loc pe două planuri: obiectiv, social şi subiectiv, psihologic. n Nivelul obiectiv, social cuprinde faptele reclamate, pretenţiile formulate, comportamentul sesizabil - acesta este vârful vizibil al icebergului. n Nivelul subiectiv, psihologic cuprinde temeri, nesiguranţe, dorinţe, sentimente, tabuuri, atitudini, aspiraţii etc. - toate acestea nu pot fi observate în mod direct, cu toate că sunt prezente masiv. De cele mai multe ori, ele rămân nespuse, invizibile, acţionând astfel ca partea nevăzută a icebergului.

Deseori, nivelul subiectiv (psihologic) domină acţiunile conflictuale. Cu cât escaladează un conflict mai mult, cu atât creşte şi importanţa acestui nivel. De aceea, în înţelegerea deplină a unui conflict este foarte importantă înţelegerea dinamicii acestui nivel. Conştientizarea nivelului subiectiv al conflictului, a dinamicii sale „ascunse”, înseamnă aducerea în prim-plan a adevăratului obiect al conflictului şi, implicit, deschiderea căilor de negociere în vederea aplanării acestuia.

4. Fazele conflictului Indiferent de modelul adoptat pentru descrierea conflictelor, ele evoluează în mai multe faze. n În faza premergătoare, sunt sesizate conflictele latente sau deja manifestate, fără a fi însă evaluate (încă) ca fiind negative. n În faza de escaladare se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează conflictul. n În faza de soluţionare, interesul se concentrează pe redefinirea şi reorganizarea convieţuirii.

Arcul conflictului Etapa premergătoare (primele semnale) Etapa de escaladare (stadiul de violenţă) Etapa de soluţionare (de-escaladare) Acţiuni recomandate Necesităţi Percepţie, stimularea comunicării şi cooperării Observarea atentă, discuţii comune, detectarea „primelor semne” Discuţii, negocieri, mediere, arbitraj, proces Echilibrarea intereselor Includerea unei terţe părţi Disponibilitatea de a termina disputa în mod paşnic Diferenţierea persoane - cauze Chemarea din timp a unor ajutoare din afară Consolidarea conştiinţei de sine Oferirea unor posibilităţi de dezvoltare Acord cu privire la reguli Deprinderea manevrării problemelor Negocierea unui compromis Găsirea unor soluţii, facilitarea convieţuirii Echilibru, conciliere, „curăţarea mizeriei” şi un nou început Asumarea răspunderii Scuze Reparaţii Compensarea pagubei

n n n Conflictele pot escalada de la primele semnale până la stadiul de violenţă mult mai rapid şi mai uşor decât pot de-escalada, după ce violenţa a avut loc. Foarte rar conflictele evoluează brusc de la fazele de început la fazele violente. Ele evoluează în mod gradat, în etape, numite şi “paşi către violenţă”. Primele semnale sunt non-verbale, atitudini şi comportamente care exprimă frustrarea părţilor. Dacă părţile le recunosc, problemele pot fi discutate, clarificate şi rezolvate.

Primele semne ale conflictului Nivel Semne ale conflictului Comunicarea nu este deschisă şi sinceră. Informaţiile sunt insuficiente sau înşelătoare. Secretele sunt din ce în ce mai multe, iar atitudinea nesinceră este tot mai prezentă. Ameninţările şi presiunile iau locul discuţiilor libere. Percepţie Divergenţele de interese, opinii şi convingeri valorice ies la iveală. Lucrurile care despart părţile sunt văzute mai clar decât cele care le leagă. Gesturile de conciliere sunt interpretate ca fiind tentative de disimulare. Intenţiile celuilalt sunt judecate ca fiind duşmănoase şi rău-intenţionate. Propriul comportament este văzut dintr-o singură perspectivă, deformată. Atitudine Încrederea scade, neîncrederea creşte. Se dezvoltă duşmănii ascunse, dar şi cele deschise. Scade disponibilitatea de a acorda ajutor. Creşte disponibilitatea de a se folosi şi de a-l înjosi pe celălalt. Atitudine Sarcinile nu mai sunt recunoscute de părţi ca fiind o responsabilitate comună, care necesită împărţirea muncii, în vederea îndeplinirii scopului comun. Fiecare încearcă să facă totul de unul singur: nici una dintre părţi nu se mai bizuie pe cealaltă, nu depinde cu nimic de ea, evitând astfel pericolul de a fi exploatată.

n n Dacă neînţelegerile nu sunt rezolvate de la primele semne, tensiunea creşte şi părţile încep să îşi exprime verbal sentimentele şi poziţiile în timpul disputelor. Dacă părţile sunt deschise să se asculte şi să comunice eficient, problemele pot fi discutate, clarificate şi rezolvate şi în această etapă. Dacă conflictul nu este rezolvat nici acum, tensiunea va continua să crească. Comunicarea devine tot mai dificilă. Părţile se polarizează şi se concentrează pe atingerea scopurilor proprii, surde şi oarbe la interesele celorlalte părţi. Părţile pot încerca din nou să îşi rezolve disputa şi să negocieze.

n n Dacă şi acum părţile eşuează în a rezolva conflictul, situaţia se poate înrăutăţi. Părţile ajung la nivelul la care se separa, se „segreghează”, comunicarea este întreruptă şi nu mai pot vorbi unii cu ceilalţi. În această etapă, o a treia parte, care intervine ca mediator, conciliator sau arbitru, poate ajuta la rezolvarea conflictului prin mijloace paşnice. În sfârşit, dacă părţile ajung la procesul judiciar clasic, şansele ca relaţiile interumane să se îmbunătăţească descresc, dar, cel puţin, violenţa nu este folosită pentru atingerea scopurilor.

În cursul următor, vom vorbi despre SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR