Curs 9 Posesia i efectele sale Structura cursului

Curs 9 Posesia şi efectele sale.

Structura cursului: 1. Noţiune. Definiţie. 2. Delimitarea posesiei de alte instituţii juridice. 3. Elementele constitutive ale posesiei. 4. Bunurile ce pot fi posedate. 5. Dobândirea, dovada şi pierderea posesiei. 6. Viciile posesiei. 7. Efectele posesiei.

1. Noţiune. Termenul posesie are trei accepţiuni: q Posesia – stare de drept, ca atribut al dr. de propr. În acest caz, relaţia dintre posesie şi dr. de propr. este de la parte la întreg. q Posesia – stare de fapt, accepţie corespunzătoare aspectului dinamic al unui drept real, cu accent pe exerciţiul material al posedării oricărui dr. real în general şi mai frecvent, al dr. de proprietate. În această viziune, noţiunea de posesie se suprapune peste dr. de propr. , înglobând şi celelalte atribute ale acestuia. q Posesia – intenţie sau convingere a posesorului de existenţă a dr. real în condiţiile efectuării actelor de stăpânire a unui bun. Interesează atât aspectul psihologic, cât şi cel material (ca stare de fapt) al posedării unui bun, iar posesia este distinctă de dr. de propr. Posesia ca stare de fapt este protejată juridic, prin acţiunile posesorii şi produce anumite efecte juridice în condiţii speciale.

Definiţie. Art. 916 C. civ. „Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar”. Doctrina, defineşte posesia ca stăpânirea de fapt a unui lucru, care, din punctul de vedere al comportării posesorului, apare ca fiind manifestarea exterioară a unui drept real. Ø Ø Ø Elementele definitorii: Posesia este o stare de fapt; Apare ca manifestare exterioară a unui dr. de propr. sau altui dr. real; Cel care este posesor „stăpâneşte şi se comportă” ca titular al unui dr. real.

n Delimitarea posesiei de alte instituţii juridice. Posesia = stare de fapt ≠ proprietatea = stare de drept. Proprietarul sau titularul altui dr. real are anumite prerogative asupra unui bun, conferite de dr. său (putere de drept). Posesorul, fără a avea puterea conferită de un dr. , exercită, în fapt, stăpânirea unui bun, stăpânire care se poate concretiza în acte materiale sau chiar juridice (putere de fapt). n Posesia-stare de fapt ≠ posesie - atribut al dr. de propr. Proprietarul posedă bunul în puterea dr. său; starea de fapt se suprapune peste starea de drept. Posesorul posedă bunul ca stare de fapt; starea de drept nu se suprapune peste starea de fapt. n Posesia - stare de fapt ≠ detenţia precară – stare de drept. Spre deosebire de posesor, detentorul precar stăpâneşte bunul pentru proprietar, pe temeiul unui AJ încheiat cu acesta (starea de fapt se suprapune din nou peste starea de drept ).

Stăpânirea unui bun Proprietate q q q Posesie Detenţie precară Proprietarul stăpâneşte bunul în puterea dr. său de propr. ; posesia apare ca atribut al acestui drept. Starea de fapt se suprapune perfect peste starea de drept. Posesorul stăpâneşte în puterea sa ca şi cum ar fi propr. , dar nu este; el are numai o putere de fapt asupra bunului, nu este nici titularul unui dr. real, nici titularul unui dr. de creanţă. Starea de fapt se desparte de starea de drept. Detentorul precar stăpâneşte bunul pentru proprietar, pe temeiul unui AJ. Starea de fapt se suprapune din nou peste starea de drept.

Consecinţele situaţiilor juridice privitoare la stăpânirea unui bun. Calitatea de proprietar este incompatibilă cu cea de detentor precar. Proprietarul nu poate fi niciodată detentor precar privitor la propriul său bun. Calitatea de posesor al unui bun neagă pe aceea de proprietar al aceluiaşi bun. Atunci când posesorul stăpâneşte un bun, el este în conflict cu cel care este titularul dr. de propr. asupra aceluiaşi bun. Detentorul precar, persoană care, din punct de vedere material, se interpune între proprietar şi bun, nu îl împiedică pe proprietar să continue a poseda bunul, dar o face corpore alieno.

Elementele constitutive ale posesiei. n Elementul material – corpus – presupune un contact direct cu lucrul, concretizat în săvârşirea de AM şi/sau AJ, cu ar fi: deţinerea lucrului, culegerea fructelor, efectuarea unor transformări, modificări sau completări ale bunului. n Elementul psihologic sau intelectual – animus – constă în intenţia celui care stăpâneşte lucrul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar ori ca titular al altui dr. real. (animus domini ori animus sibi habendi sau animus possidendi). Lipsa elementului psihologic face ca cel care deţine lucrul să nu aibă calitatea de posesor, ci pe aceea de detentor precar.

Bunurile ce pot fi posedate. = doar bunurile corporale, individual determinate, care se află sau care pot intra în circuitul civil. Explicaţii: q Posesia, ca stare de fapt, este incompatibilă cu bunurile incorporale, deoarece nu pot fi reunite ambele elemente ale sale, corpus şi animus. Bunul este incorporal tocmai pentru că nu are corpus. q Bunurile de gen, neindividualizate, fondul de comerţ, masele patrimoniale specializate, nu pot fi posedate deoarece nu au corporabilitate. Ele sunt privite ca un ansamblu incorporal, indiferent de existenţa lor în cuprinsul unor bunuri corporale. q Pentru a putea fi posedate, bunurile trebuie să fie apropriabile, respectiv să fie în circuitul civil. Nu se poate bucura de protecţie juridică posesia unui bun pe care legea îl consideră neapropriabil.

5. Dobândirea posesiei. = presupune întrunirea ambelor elemente constitutive – animus şi corpus. Nu este suficient să existe numai stăpânirea materială, fără elementul subiectiv, adică fără intenţia de a se comporta ca proprietar. Ex: nu este posesor cel căruia, în vreme ce dormea, i se pune un obiect în mână. La fel, fără elementul material, simpla voinţă de a poseda nu este suficientă pentru dobândirea posesiei. Elementul material poate fi exercitat fie direct de posesor, fie prin intermediul altei persoane (de regulă, detentorul precar care exercită posesia corpore alieno în limitele îngăduinţei posesorului). Elementul subiectiv se exercită, ca principiu, exclusiv prin intermediul posesorului. Art. 917 alin. 2 C. civ. instituie două excepţii în privinţa persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu şi persoanelor juridice.

Dovada posesiei = dovada elementelor sale. Elementul material, dat fiind caracterul său aparent, este uşor de dovedit, prin intermediul oricărui mijloc de probă, respectiv prin înscrisuri, după cum este exprimat prin fapte sau AJ. Elementul intenţional, ca element psihologic, subiectiv este mai greu de dovedit. Art. 919 a instituit două prezumţii legale relative: 1) Existenţa elementului subiectiv se prezumă în baza elementului material al acesteia („Până la proba contrară acela care stăpâneşte bunul este prezumat posesor”); 2) Dacă persoana care stăpâneşte bunul are calitatea de detentor precar, legea prezumă că are această calitate până la proba contrară, respectiv până la dovedirea intervertirii precarităţii în posesie.

Pierderea posesiei = are loc prin pierderea oricăruia dintre elementele sau prin pierderea simultană a ambelor elemente. Art. 921 C. civ. Posesia încetează prin: a) transformarea sa în detenţie precară; b) înstrăinarea bunului; c)abandonarea bunului mobil sau înscrierea în CF a declaraţiei de renunţare la dr. de propr. asupra unui bun imobil; d) pieirea bunului; e) trecerea bunului în proprietate publică; f) înscrierea dreptului de proprietate al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, conform art. 889 alin. (2); g) deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an.

Ø Ø Cauzele de „încetare”/ pierdere a posesiei: Ţin fie de manifestarea de voinţă a titularului (ex: abandonarea bunului mobil ori înscrierea în CF a declaraţiei de renunţare la dr. de propr. asupra unui imobil); Fie sunt independente de voinţa titularului (ex: pierirea bunului dintr-un caz fortuit sau de forţă majoră sau deposedarea făcută de un terţ, dacă are o durată mai mare de un an); Ţin de pierderea unui element al posesiei (ex: transformarea în detenţie precară, titularul pierzând elementul subiectiv, continuând a avea corpus); Ţin de pierderea ambelor elemente ale posesiei (ex: înstrăinarea bunului ori trecerea în proprietatea publică).

6. Viciile posesiei. Pentru a produce efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă, adică neviciată. Aşadar, nu este suficientă întrunirea celor două elemente – animus şi corpus – ci trebuie ca posesia să fie însoţită de anumite calităţi. Codul civil nu precizează calităţile posesiei, ci contrariul acestor calităţi (viciile), aspect de natură a determina utilitatea posesiei. Viciile posesiei sunt: discontinuitatea, violenţa, clandestinitatea. Actualul Cod civil nu reţine ca vicii ale posesiei nici precaritatea şi nici echivocul

Discontinuitatea. Art. 923 C. civ. „Posesia este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită cu intermitenţe anormale în raport cu natura bunului”. Continuitatea şi intermitenţa sunt chestiuni de fapt, depinzând de natura lucrului, mobil sau imobil, precum şi de circumstanţe de fapt (situarea bunului, domiciliul/reşedinţa posesorului, profesia posesorului etc. ). Caracterele juridice ale discontinuităţii: a) este temporar, adică încetează dacă actele de stăpânire devin regulate potrivit naturii lucrului; b) absolut - poate fi invocat de orice persoană interesată; c) se aplică, de regulă, în cazul posesiei bunurilor imobile; în cazul bunurilor mobile, problema se pune numai în absenţa aplicării art. 937 C. civ. Discontinuitatea trebuie să fie mai mică de 1 an, în caz contrar incidentă este încetarea posesiei pentru neexercitare timp de 1 an.

Violenţa. Art. 924 C. civ. „Posesia este tulburată atât timp cât este dobândită sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană”. Numai violenţa activă din partea posesorului este de natură a vicia posesia, cu excluderea violenţei pasive. Caracterele juridice ale violenţei: a) este temporar, adică, de îndată ce violenţa încetează, posesia redevine utilă; b) este relativ, adică poate fi invocat numai de către cel împotriva căruia s-a exercitat violenţa. Faţă de celelalte persoane, posesia nu este afectată de acest viciu. c) se aplică atât posesiei bunurilor imobile, cât şi celor mobile.

Clandestinitatea. Art. 925 C. civ. „Posesia este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută”. Clandestinitatea se poate concepe foarte uşor în privinţa bunurilor mobile, ea fiind mai greu de imaginat în cazul imobilelor. Caracterele juridice ale clandestinităţii: a) este temporar, adică încetează de îndată ce posesia a devenit publică; b) este relativ, adică poate fi invocat numai de către cel faţă de care posesia a fost exercitată pe ascuns. Dacă posesia se referă la un bun mobil furat, posesorul nu poate invoca art. 937, întrucât posesia sa este clandestina faţă de adevăratul proprietar.

Echivocul. = incertitudinea cu privire la elementul psihologic al posesiei, respectiv atunci când nu se poate şti cu certitudie dacă există în persoana posesorului animus possidendi sau animus sibi habendi. Cazuri de posesie echivocă semnalate în practică: ipoteza coproprietăţii, faptul comunităţii de locuinţă a două sau mai multe persoane, stăpânirea bunurilor materiale, în urma decesului proprietarului, de către cei care au convieţuit cu defunctul. Codul civil nu reţine echivocul ca viciu al posesiei deoarece incertitudinea asupra existenţei elementului animus possidendi în persoana deţinătorului poate avea drept consecinţă nu atât simpla viciere a posesiei, cât mai ales absenţa posesiei.

Precaritatea. = stăpânirea unui bun pentru altul, respectiv pentru posesorul/titularul unui dr. real asupra bunului, indiferent de izvorul material al acestei stăpâniri: convenţia, legea, hotărârea judecătorească sau simpla îngăduinţă. Actualul Cod civil nu reţine precaritatea ca viciu al posesiei, deoarece lipsa elementului psihologic semnifică lipsa însăşi a posesiei. În categoria detentorilor precari, art. 918 C. civ. , include: a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist; b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, faţă de nuda proprietate; c) fiecare coproprietar, în proporţie cu cotele-părţi ce revin celorlalţi coproprietari; d) orice altă persoană care, deţinând temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau care îl stăpâneşte cu îngăduinţa acestuia.

Intervertirea precarităţii în posesie Transformarea precarităţii în posesie, poate avea loc în urmăroarele cazuri (art. 920 C. civ. ): a) dacă detentorul precar încheie cu bună-credinţă un act translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât cu proprietarul bunului; Transformarea detenţiei în posesiei utilă operează în persoana detentorului precar prin intermediul unui terţ, care-i procură acestuia un titlu, devenind posesor de bună-credinţă. b) dacă detentorul precar săvârşeşte împotriva posesorului acte de rezistenţă neechivoce în privinţa intenţiei sale de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însă mai înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea bunului; Spre deosebire de pct. a) detentorul devine posesor prin propria sa faptă şi este de rea-credinţă. Ex: chiriaşul refuză să mai plătească chirie, invocând că el este proprietarul.

c) dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr- un act translativ de proprietate cu titlu particular, cu condiţia ca dobânditorul să fie de bună-credinţă. Spre deosebire de pct. b) transformarea detenţiei în posesie utilă operează în persoana unui terţ, care devine posesor de bună-credinţă prin încheierea unui act translativ de proprietate cu detentorul precar. d) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dobânditorul este de bună-credinţă dacă înscrie dreptul în folosul său întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare. În celelalte cazuri, este de bună-credinţă dobânditorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietara celui de la care a dobândit bunul.

7. Efectele posesiei. n n n Posesia crează o prezumţie de proprietate în condiţiile art. 919 alin. 3 C. civ. ; Posesorul poate dobândi dreptul de proprietate asupra bunului posedat prin uzucapiune (art. 928 -934 C. civ. ); Posesorul de bună-credinţă al unui bun mobil dobândeşte dr. de propr. asupra acestuia, în condiţiile art. 937 -938 C. civ. ; Posesorul de bună-credinţă dobândeşte în proprietate fructele bunului posedat (art. 948 C. civ. ); Posesia este protejată prin acţiunile posesorii.

Posesia crează o prezumţie de proprietate Art. 919 alin. 3 C. civ. „Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepţia imobilelor înscrise în cartea funciară”. Prezumţia de proprietate este relativă în privinţa bunurilor imobile, operând doar în favoarea posesorului unui imobil neînscris în cartea funciară şi absolută, irefragabilă în privinţa bunurilor mobile, în condiţiile art. 937 C. civ. Art. 935 C. civ. „Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului”.

Protejarea posesiei prin acţiunile posesorii. Acţiunea posesorie este acea acţiune pusă la îndemâna posesorului, pentru a apăra posesia – ca stare de fapt – împotriva oricărei tulburări, pentru a menţine această stare ori pentru a redobândi posesia atunci când ea a fost pierdută. Specific acţiunii posesorii este că prin ea se apără starea de fapt a posesiei, fără a se pune în discuţie însuşi dreptul asupra lucrului. Această trăsătură o deosebeşte de acţiunile petitorii (ex: acţ. în revendicare). Acţiunea posesorie, în comparaţie cu acţiunea petitorie, presupune o dovadă relativ uşoară, nu a dreptului – care nu este pus în discuţie – ci numai a stăpânirii de fapt, care este posesia. Ele se aplică atât în privinţa posesiei bunurilor mobile, cât şi privitor la posesia imobilelor.

Felurile acţiunilor posesorii şi condiţiile de exercitare. n Acţiunea posesorie generală (acţiunea în complângere) este folosită pentru a face să înceteze orice fel de tulburare a posesiei, de natură a împiedica exerciţiul liber şi efectele juridice ale acesteia. Condiţii de admisibilitate: Ø să nu fi trecut un an de la deposedare; Ø reclamantul-posesor să fi posedat bunul cel puţin un an anterior tulburării sau deposedării; Ø posesia reclamantului să fie utilă şi neviciată. Acţiunea posesorie specială (reintegranda) este specifică situaţiei în care tulburarea sau deposedarea posesorului s-a făcut prin violenţă. Condiţie unică: să nu fie trecut un an de la deposedare sau tulburare. n

Luarea măsurilor pentru conservarea bunului posedat. = reprezintă un nou mijloc procedural pentru apărarea posesiei, înainte de a se produce vreo tulburare a acesteia ori deposedarea posesorului de bunul său. Art. 952 C. civ. Dacă există motive temeinice să se considere că bunul posedat poate fi distrus ori deteriorat de un lucru aflat în posesia unei alte persoane sau ca urmare a unor lucrări, precum ridicarea unei construcţii, tăierea unor arbori efectuarea unor săpături pe fondul învecinat, posesorul poate să ceară luarea măsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacă este cazul, încetarea lucrărilor. Ø Ø Caracterisitici: Au funcţia de prevenire a producerii tulburării posesiei; Pot fi invocate numai dacă există motive temeinice (un pericol iminent) iar pericolul iminent să fie generat de un lucru aflat în posesia altei persoane sau de lucrări.

Posesorul de bună-credinţă dobândeşte fructele bunului posedat. Acest efect al posesiei de bună-credinţă se activează în condiţiile în care adevăratul proprietar redobândeşte stăpânirea bunului în urma unei acţiuni în revendicare. Justificarea dobândirii fructelor se regăseşte în ideea de echitate, fiind mult prea oneroasă pentru posesorul de bună credinţă o eventuală obligaţi de restituire a fructelor, mai ales dacă au fost deja consumate. Art. 948, Condiţiile dobândirii fructelor bunului posedat, (1) Posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat. (2) Posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credinţă se menţine la data scadenţei acestora. (3) În cazul fructelor produse de imobile înscrise în cartea funciară, bună-credinţă se apreciază în raport cu condiţiile cerute terţilor dobânditori pentru a respinge acţiunea în rectificare.

Condiţii pentru dobândirea în proprietate a fructelor de către posesor: 1. Cu referire la posesie: buna credinţă se apreciază diferenţiat – alin. 3 şi 4 din art. 948 C. civ. În privinţa bunurilor imobile înscrise în CF, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 901 C. civ. Buna-credinţă este încorporată în titlul posesorului şi trebuie să existe în momentul fiecărei perceperi a fructelor. Fructele se dobândesc în proprietate numai în măsura în care au fost percepute. 2. Cu referire la titlul posesorului: să îşi întemeieze posesia pe un titlu translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu-i sunt cunoscute (ex: titlu viciat, titlu desfiinţat prin rezoluţiune/reziliere). Titlul poate fi anulabil, nul absolut, pentru vicii de fond sau de formă (cu excepţia încălcării grave a normelor de ordine publică), precum şi putativ.

Posesia de bună-credinţă întemeiată pe un just titlu conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Art. 930 Uzucapiunea extratabulară, Dreptul de proprietate asupra unui imobil şi dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani, dacă: a) proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, şi-a încetat existenţa; b) a fost înscrisă în cartea funciară declaraţia de renunţare la proprietate; c) imobilul nu era înscris în nicio carte funciară. Art. 931 C. civ. Uzucapiunea tabulară, Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credinţă a posedat imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată.

Dobândirea bunurilor mobile prin posesia de bună-credinţă Art. 935 C. civ. Prezumţia de titlu de proprietate, Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului. Art. 937 Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă, (1) Persoana care, cu bună- credinţă, încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă. (2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-credinţă, dacă acţiunea este intentată, sub sancţiunea decăderii, în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului.

Mulţumesc pentru atenţie!