PRINCIPIUL PROFILACTIC CURSUL V TEHNOLOGIA CONFECTIONARII PRITEZELOR FIXE

PRINCIPIUL PROFILACTIC - CURSUL V – TEHNOLOGIA CONFECTIONARII PRITEZELOR FIXE (PUNTI)

Principiul profilactic Puntile dentare, conform acestui principiu, sunt concepute si realizate sa nu produca modificari patologice troficitatea formatiunilor anatomice cu care au relatii de contact (dintii stalpi, dinti antagonisti, parodontiu, creasta alveolara si mucoasa). Acest principiu este cel mai complex dintre toate principiile, deoarece se refera la urmatoarele elemente: Ø directia corpului de punte Ø relieful ocluzal si la latimea vestibulo-orala a corpului de punte Ø raportul corpului de punte cu creasta alveolara Ø protectia papilei interdentare Ø calitatile fizico-chimice ale materialelor ce intra in alcatuirea lucrarii protetice.

1. Directia corpului de punte. Directia pe care este necesar sa o urmeze un corp de punte intre elementele de agregare este impusa de conditiile mecanice si topografice. Fortele care actioneaza asupra corpului de punte sunt preluate de elementele de agregare si transmise osului alveolar prin tesuturile dento-parodontale. Aceasta impune ca toate fortele (presiunile) ocluzale sa actioneze in axul lung al dintilor stalpi. Numai asa se poate mentine integritatea si starea de sanatate a parodontiului dintilor stalpi. Pentru a obtine aceasta rexultanta axiala a presiunilor masticatorii, corpul de punte este realizat in linie dreapta intre elementele de agregare. Pentru zonele laterale se poate realiza in linie dreapta, deoarece si forma arcadei se inscrie pe o linie dreapta. Pentru zonele frontale, unde se restaureaza fizionomia si relatia de conducere anterioara, nu este posibil sa se restaureze in linie dreapta.

In concluzie, sunt urmarite: Ø obtinerea celor mai favorabile conditii biomecanice, pentru repartizarea judicioasa a presiunilor in axul lung al dintilor stalpi; Ø incadrarea lucrarilor protetice in configuratia generala a arcadelor dentare naturale; Ø obtinerea unor contacte interdentare ocluzale functionale cu dintii antagonisti.

2. Relieful ocluzal si latimea vestibulo-orala a corpului de punte. Relieful ocluzal al puntilor dentare asigura: efectuarea functiei de masticatie, relatia ocluzala functionala cu dintii antagonisti si libertatea miscarilor reflexe ale mandibulei. Inaintea conceptiei functionaliste despre ocluzia dentara, corpul de punte era realizat dupa doua reguli considerate fundamentale si absolute: Ø dimensiunea in sens vestibulo-oral, mai redusa decat a dintilor naturali, proportional cu lungimea; Ø fata ocluzala modelata cu relieful aplatizat, pantele cuspizilor inclinate intr-un unghi mai mic de 20°.

Cunostintele de fiziologie ocluzala au combatut aceste reguli, demonstrand urmatoarele: Ø ingustarea corpului de punte nu favorizeaza micsorarea presiunilor ocluzale in masticatie, cand se interpun alimentele, deoarece acestea au intensitatea cea mai mare numai in momentul producerii pozitiei de intercuspidare maxima. Ingustarea corpului de punte are insa urmatoarele consecinte nefavorabile; Ø scaderea rezistentei fizice; structura de rezistenta fiind redusa dimensional, nu mai are suficienta regiditate, corpul de punte se deformeaza elastic sau plastic, traumatizeaza parodontiul dintilor stalpi in mod repetat aparand mobilitatea lor. Ø instabilitatea ocluziei. Ingustarea se realizeaza dinpre oral, pentru a nu se aduce prejudicii aspectului estetic; la maxilar erau redusi partial sau total cuspizii de sprijin (cuspizi activi), la mandibula cuspizii linguali, micsorandu-se santurile si fosetele.

In prezent sunt excluse aceste consecinte nefavorabile, corpul de punte se realizeaza cu dimensiunea in sens vestibulo-oral egala cu cea a dintilor naturali pe care ii inlocuieste. Fata ocluzala cu relief aplatizat favorizeaza eliminarea rezultatelor orizontale aparute din descompunerea vectorului ce intalneste un plan inclinat reprezentat de plantele cuspidiene. Planurile inclinate pe care actioneaza fortele reprezentate de relieful ocluzal al dintilor laterali multicuspidati, prezenti cate doua orientari: vestibular si oral sau mezial si distal. Rezultatele orizontale aparute pe aceste planuri se anuleaza reciproc prin inclinarea pantelor cuspidiene intr-un unghi cu valoare egala pentru cele orientate vestibular si oral sau mazial si distal si prin obtinerea unui angrenaj functional cu dintii antagonisti.

Dezavantajele modelajului ocluzal aplatizat sunt: Ø insuficienta masticatorie, alimentele nu pot fi triturate; Ø cresterea numarului miscarilor mandibulei, un ciclu masticator prelungit; Ø cresterea fortelor de contractie a muschilor ridicatori al mandibulei; Ø aparitia posibila a oboselii musculare; Ø suprasolicitarea lucrarii protetice; Ø suprasolicitarea parodontiului dintilor stalpi.

In prezent modelajul este dictat de conceptia functionalista, fiind realizat in scopul restaurarii functiei masticatorii si a crearii connditiilor favorabile automentinerii aparatului dento-maxilar. Relieful ocluzal este in concordanta cu morfologia dintilor antagonisti si cu stereotipiile contractiilor muschilor mobilizatori ai mandibulei pacientului. aspectul morfologiei ocluzale este caracterizat de prezenta cuspizilor cu pante (versante) usor convexe, inclinate sub un unghi ce creeaza contacte punctiforme cu relieful ocluzal al dintilor antagonisti. Corpul de punte, la nivelul fetei ocluzale, poate sa restabileasca cu dintii antagonisti cele trei tipuri de contacte ocluzale pe care le prezinta arcadele dentare naturale: Ø contact tripodic Ø contact varf, cuspid, planseu foseta; Ø contact de suprafata.

Contactul tripodic reprezinta tipul ideal de contact, deoarece asigura: Ø stabilitatea in pozitie de intercuspidare maxima; Ø alunecarea libera a miscarilor mandibulei insotite de contacte interdentare; Ø eficienta masticatorie maxima. Dupa cum este cunoscut, contactele sunt prezente numai intre convexitatile pantelor cuspizilor activi de pe fetele ocluzale corpului de punte si micile zone punctiforme de la nivelul peretilor fosetelor. Este posibil sa se obtina, daca relieful ocluzal al dintilor antagonisti are cuspizi inalti cu pante abrupte. Acest fel de contact este asemanator cu cel ce se realizeaza intre suprafetele mai multor sfere.

Contactul intre varful cuspidului si planseul fosetelor. Acest tip de contact este mai putin favorabil, deoarece in pozitia de intercuspidare maxima nu asigura stabilitate mandibulei in plan orizontal. Asigura in dinamica mandibului miscarile libere si este posibila efectuarea unei masticatii cu eficienta maxima. Contactul intre varful cuspidului si planseul fosetelor este posibil sa se produca daca se modeleaza cuspizii inalti, iar fosetele dintilor antagonisti sunt larg deschise. Apare astfel o incongruenta intre cele doua elemente morfofunctionale. Contactul in suprafata este reprezentat de un angrenaj foarte strans. Apare prin realizarea unui corp de punte al carui relief ocluzal prezinta cuspizi inalti ce patrund in fosetele dintilor antagonisti. Intre pantele cuspizilor si peretii fosetelor se produc contacte intinse.

Acest tip de contact asigura: Ø stabilitatea mandibulei in pozitia de intercuspidare maxima; Ø eficienta in masticatie. In dinamica mandibulara, genereaza obstacole insotite de aparitia fortelor de frecare intre suprafetele de contact, datorita carora lucrarea protetica poate deveni un factor iatrogen; reprezinta cauza determinanta a unei disfunctii ocluzale. Corpul de punte in zona frontala restaureaza fizionomia, fonatia si reprezinta determinantul anterior, ce conduce mandibula in miscarile de propulsie si lateropulsie cu contact interdentar.

Conducerea mandibulei se realizeaza prin alunecarea marginilor incizale dintilor frontali inferiori, pe fetele palatinale dintilor frontali superiori. In pozitia de intercuspidare maxima sunt restaurate stopurile ocluzale. Contactele dento-dentare intre marginile incizale frontalilor inferiori si fata palatinala a corpului de punte sunt restaurate prin: Ø redarea morfologiei dintilor absenti pe fata palatinala a corpului de punte; Ø inclinarea fetei palatinale a corpului de punte intr-un unghi egal cu cel avut de dintii naturali absenti; Ø plasarea corpului de punte in sens vestibulo-oral pe locul dintilor absenti. Inaintea conceptiei functionaliste, corpul de punte in zona frontala a fost realizata fara contact cu dintii antagonisti. Se creaza un spatiu de inocluzie in sens sagital si vertical, in scopul micsorarii solicitarii dintilor stalpi.

Consecinta acestor erori, se manifesta prin: Ø disfunctionarea aparatului dento-maxilar. In lipsa conducerii anterioare, apareau suprasolicitari la nivelul articulatiei temporo-mandibulare, tesutului parodontal si muscular. Ø dintii stalpi si dintii antagonisti din zona frontala erau lipsiti de stimuli functionali la nivelul tesutului parodontal. Dificultati constatate pe model in modelarea fetei ocluzale a corpului de punte, determinate de dintii antagonisti: a) Dintii antagonisti naturali intr-o edentatie veche neprotezata, pot sa fie migrati in sens vertical, corpul de punte sa nu se inscrie armonios in planul de ocluzie al arcadelor pacientului. In aceasta situatie, se incepe slefuirea mai intai a dintilor antagonisti pentru nivelarea planului de ocluzie si apoi a dintilor stalpi. b) Dintii antagonisti pot fi reprezentati de o lucrare conjuncta (punte) incorecta. Ea va fi indepartata, refacuta corect, si dupa aceasta se confectioneaza puntea care rezolva edentatia de tratat. c) Dintii antagonisti reprezentati de o lucrare mobila sau mobilizabila. Daca lucrarea este recenta si corecta, puntea se va realiza in functie de aceasta.

Daca lucrarea este incorecta, puntea va fi corect confectionata, dupa care se confectioneaza o noua proteza mobila. Daca proteza este recenta si incorecta se va remodela relieful ocluzal al protezei, dupa care se va confectiona puntea. In toate aceste situatii se urmareste realizarea unui angrenaj functional cu antagonistii care sa permita o totala libertate a miscarii mandibulei.

3. Raportul corpului de punte cu creasta alveolara. Forma corpului de punte dar, in special, contactul sau cu tesuturile inconjuratoare trebuie sa favorizeze autocuratirea si curatirea. Fata corpului de punte orientata spre cavitatea orala si cea orientata spre mucoasa crestei alveolare (fata mucozala) sa prezinte forme si prelucrari prin lustrure care sa nu retentioneze alimente in masticatie. Toate puntile dentare, la nivelul corpului de punte, retentioneaza mai mult sau mai putin resturi alimentare, formandu-se un depozit cu consistenta pastoasa sau solida, pietrificata, prin precipitarea sarurilor minerale, luand un aspect asemanator cu al tartrului dentar. Acest dezavantaj al puntilor dentare cu implicatii asupra igienei bucale reprezinta obiectul preocuparii pentru obtinerea intotdeauna a celui mai corespunzator corp de punte.

Au fost imaginate mai multe posibilitati de relatie a corpului de punte cu mucoasa crestei alveolare, fiind alese, in functie de topografia edentatiei (frontal maxilar, lateral maxilar, frontal mandibular, lateral mandibular) de inaltimea si forma crestei. Relatia sau contactul dintre fata sau marginea mucozala a corpului de punte si mucoasa poate fi: in sa, semisa, tangential linear la mazilar, tangential linear la mandibula, tangent punctiform si suspendat.

Corpul de punte cu contact in sa. Morfologia acestui corp de punte este identica cu a dintilor naturali; prezinta forma si volumul coroanelor naturale. Fata mucozala acopera versantul vestibular si oral al crestei alveolare, fiind in contact intim cu mucoasa. Functional ofera pacientului posibilitatea exercitarii fonetice si restaurarea fizionomiei. Rezistenta este asigurata de structura metalica ce poate avea dimensiunei mari. Din punct de vedere igienic, este foarte deficitar, favorizeaza retentia alimentelor si nu permite curatirea si autocuratirea. datorita acestui dezavantaj, apar leziuni inflamatorii ale mucoasei gingivale. Ca indicatie este realizat din stricta necesitate, numai in situatii clinice particulare. Astfel: in zona frontala la maxilar, impus de cerinta fizionomica; in zona laterala impus de conditiile morfologice ale capului protetic (creasta alveolara lata si inaltimea spatiului edentat foarte redusa). Acest corp de punte este cel mai confortabil corp de punte pentru pacient, o scurta perioada de timp.

Corpul de punte in semisa. Prezinta dimensiuni mai mici si forma modificata, deoarece acopera numai versantul vestibular al crestei pana la mijlocul crestei. Suprafata mucozala este redusa la jumatate si se intalneste cu cea orala intr-un unghi larg deschis, rotunjit. Comparativ cu cel in sa retentioneaza mai putin resturile alimentare, fiind asigurata o igiena satisfacatoare. Indicatiile sunt asemanatoare cu ale corpului de punte cu contact in sa. Este corpul de punte realizat in regiunea frontala la maxilar. Prin forma si dimensiune se creeaza un compromis intre restaurarea functiilor: fizionomica, fonatie si de igiena a cavitatii bucale.

Corpul de punte cu contact tangent linear. Acest corp de punte prezinta o forma caracteristica, rezultata din reducerea fetei mucozale. Contactul cu mucoasa se realizeaza pe versantul vestibular al crestei sub forma lineara, la nivelul linei ce marcheaza coletul dintilor, deoarece fata mucozala este desfiintata. Exista fata palatomucozala inclinata intr-un unghi de aproximativ 45°, orientata de sus in jos si dinspre vestibular spre oral. Inclinatia este variabila, fiind dependenta de distanta dintre creasta alveolara si planul de ocluzie. Distanta mai mare creeaza posibilitatea modelarii fetei palato-mucozale cu o inclinare favorabila alunecarii alimentelor. Fata vestibulara este modelata pentru a se crea imaginea individuala a dintilor absenti, fara santuri adanci. Indicat in zona laterala la maxilar, pentru edentatiile delimitate de dinti stalpi cu dimensiuni cervico-ocluzale normale si cu creasta alveolara de latime medie sau ingusta. Daca inaltimea spatiului este mica si creasta alveolara lata, nu se poate realiza.

Corpul de punte cu raport tangent linear la mandibula Ingustarea este acceptata numai cand distanta intre planul de ocluzie si creasta alveolara e foarte mica. Reducerea suprafetei ocluzale se poate realiza spre lingual, deoarece cuspizii linguali sunt inactivi, pantele lor linguale nu participa la realizarea angrenajului interarcadic. Suprafata linguala este modelata usor convex in sens cervicoocluzal, pentru a favoriza alunecarea fragmentelor alimentare in afara zonelor de retentie si pentru a fi mai usor de curatat de limba si de mijloacele artificiale. Suprafata linguala in sens mezio-distal este neteda, fara santuri, intermediarii nu sunt nici macar schitati si se obtine o suprafata fara depresiuni, usor de curatat, cu o directie usor convergenta spre muchia crestei alveolare unde se intalneste cu fata vestibulara. Suprafata vestibulara in 1/3 ocluzala prezinta individualizarea dintilor intermediari, atat cat este vizibil, prin santuri de descarcare. Aceste santuri au o adancime redusa si sunt larg deschise, astfel incat sa nu permita retentionarea resturilor alimentare. Restul suprafetei vestibulare in cele doua treimi cervicale apare fara relief, este modelata usor convex in sens cervico-ocluzal si convergent spre lingual, intalnindu-se cu fata linguala pe muchia crestei.

Muchia mucozala rezulta din unirea suprafetei vestibulare cu cea linguala, urmareste configuratia mijlocului crestei alveolare, fiind neteda si in contact lejer cu ea. Zonele proximale, unde corpul de punte este solidarizat de elementele de agregare, sunt modelate cu unghiuri larg deschise. La puntile din aliaje nobile si seminobile, corpul de punte se poate realiza sub forma de caseta si fateta din acrilat, pentru a reduce consumul de material. Fata ocluzala si linguala sunt metalice, formeaza peretii casetei. Fateta din acrilat formeaza fata vestibulara. Pentru a evita contactul acrilatului cu mucoasa crestei alveolare se creeaza, in zona cervicala, pe toata lungimea corpului de punte, o liziera inalta de 2 mm metal; jonctiunea acrilat metal este plasata vestibulo-cervical.

Corpul de punte cu contact punctiform. La acest corp de punte fata mucozal a feicarui dinte artificial este redusa la un punct ce vine in contact cu mijlocul crestei edentate. Fetele proximale vestibulara si linguala, sunt convergente spre zona cervicala; din aceatsa cauza, sub punctul de unire cu alt dinte artificial sau cu elementele de agregare, dintele are o forma conica. Locul de unire cu dintele alaturat este rotunjit pentru a retentiona mai putin alimentele. Acest tip de contact nu asigura o igiena satisfacatoare in situatia unor dinti cu coroane scurte, asociati cu creste edentate inalte. Spatiile interdentare triunghiulare reprezinta zone de retentie greu accesibile pentru autocuratire. Individualizarea dintilor intr-o zona foarte putin vizibila nu imbunatateste aspectul fizionomic al lucrarii protetice. Este realizat in zona laterala mandibulara.

Corpul de punte fara contact cu creasta edentata (suspendat). Conceperea unui astfel de relatii intre fata mucozala a corpului de punte si creasta edentata porneste de la constatarea ca reporturile in sa, semisa, tangential sau punctiform, descrise mai sus, nu asigura o igiena suficienta. Daca exista un spatiu mare (3 -4 mm) intre fata mucozala a corpului de punte si creasta, alimentele vor putea intra si iesi usor din acest spatiu. Acest corp de punte are fata ocluzala modelatamorfologic individualizat, fetele vestibulara si orala schitate in portiunea (1/3) ocluzala cu santuri de descarcare si de separare. Aceste doua fete trec rotunjit spre fata mucozala, care este usor convexa, neteda, fara delimitari sau santuri si foarte bine lustruita. Trecerea spre elementele de agregare se face rotunjit, astfel incat din profil are aspectul unui pod (punte). Existenta spatiului de 3 -4 mm este obligatorie, un spatiu mai mic nu asigura igiena, iar unul mai mare devine neconfortabil pentru pacient. Indicat in zona laterala mandibulara cand dintii stalpi exista o distanta de 7 -8 mm de la planul de ocluzie la creasta. Distanta e necesara pentru a obtine spatiul necesar igienic si o grosime a corpului de punte care sa-I asigure rezistenta.

4. Protectia papilei interdentare. Sunt afectate papilele de la extremitatile edentatiei datorita compresiunii zonei de jonctiune a corpului de punte cu elementele de agregare. Macheta corpului de punte trebuie modelata la distanta de papila. De asemenea, papila trebuie sa pastreze spatiul respectiv

5. Tolerabilitatea si compozitia materialelor. Ø saliva, prin continutul in saruri minerale si al p. H-ului reprezinta un element component al unei pile electrice. Aliajele, prin conductibilitatea electrica si diferenta de potential, intregesc conditiile aparitiei curentilor galvanici cu cortegiul simptomelor evidentiate la unii pacienti. Puntile dentare se vor confectiona din aliajele unui singur metal, deoarece doua metale produc diferenta de potential in mediul salivar. Ø alimentele sunt introduse in cavitatea bucala la temperaturi foarte diferite fata de cea a corpului de la 0° la 45 -50°. Toate aliajele metalice sunt bune conducatoare de caldura si dintii stalpi vitali vor fi supusi acestor variatii termice. Caracteristicile tehnologice ale microprotezelor de acoperire influenteaza intensitatea transmiterii diferentelor de temperatura. Coroanele turnate cu grosime dirijata transmit mai putin decat cele cu grosime totala. Ø materialele folosite in confectionarea puntilor, prin procesul tehnologic de prelucrare, pot prezenta suprafete cu multiple microcavitati in care sa tretentioneze resturile alimentare. Dintre materialele, rasinile acrilice reprezinta un exemplu in acest sens. Acrilatul prin structura caracteristica, cat si prin monometrul rezidual ramas nepolimerizat, e mai putin tolerat de mucoasa gingivala.

VA MULTUMESC !