PROTEZELE FIXE METALOCERAMICE AVANTAJE INDICAII CONTRAINDICAII Cursul 7

PROTEZELE FIXE METALO-CERAMICE: AVANTAJE, INDICAŢII, CONTRAINDICAŢII Cursul 7

PROTEZELE FIXE METALO-CERAMICE: AVANTAJE, INDICAŢII, CONTRAINDICAŢII

În cadrul protezelor fixe, coroanele mixte deţin o poziţie privilegiatã, tocmai datoritã utilizãrii lor frecvente atât ca mijloace terapeutice izolate de refacere coronarã (elemente singulare sau unitare) cât şi ca elemente de agregare în cadrul unor punţi dentare. Coroanele mixte intrã şi în componenţa aparatelor de imobilizare, fiind des folosite ca elemente de ancorare sau sprijin pentru protezele mobilizabile. Aceste proteze unidentare, cunoscute în trecut şi sub numele de “coroane cu incrustaţie vestibularã” sunt compuse dintr-o componentã metalicã ce acoperã în totalitate bontul dentar şi care încorporeazã un material fizionomic, polimeric sau ceramic, plasat fie doar pe feţele vizibile ale construcţiei protetice, fie pe toate suprafeţele acesteia.

Ø coroane cu incrustaţie vestibularã

Ø Coroanele mixte

Aliajele metalice din care se confecţioneazã componenta metalicã asigurã acestor proteze rezistenţa, iar masele plastice sau ceramice le conferã aspectul fizionomic. Prezenţa în cadrul aceleiaşi construcţii protetice a douã materiale de naturã diferitã justificã denumirea de coroane mixte.

A construi şi insera o coroanã mixtã, indiferent de destinaţia ei, obligã la respectarea unor condiţii: diagnostic şi indicaţie precise, exactitate în prepararea bontului, conservarea sau refacerea relaţiilor normale de ocluzie, alegerea unor materiale compatibile, care sã realizeze o legare cât mai bunã la interfaţã. Avantajul major din care derivã indicaţiile coroanelor mixte îl reprezintã combinarea rezistenţei mecanice a coroanelor metalice de înveliş cu aspectul fizionomic al coroanelor Jacket.

Coroanele mixte au indicaţii majore la dinţii frontali şi premolari, dar deseori ele pot fi utilizate şi în zonele laterale distale arcadelor ( cu precãdere la maxilar), la anumiţi pacienţi. Indicaţii ale coroanei metalo-ceramice : Ø fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refãcute cu simple obturaţii din compozit ; Ø discromii ale dinţilor frontali, indiferent de cauzã ; Ø leziuni carioase mari, care au fost restaurate în mod repetat prin obturaţii din compozit voluminoase ; Ø discromii consecutive tratamentelor de canal ce nu pot fi rezolvate prin albire dentarã ; Ø anomalii de poziţie ce nu pot fi corectate ortodontic ; îmbunãtaţirea aspectului fizionomic ;

Contraindicaţii : Ø sportivi, datoritã riscului de fracturare traumaticã a coroanei ; bruxism ; Ø dinţi cu strangulãri cervicale (la nivelul gingiei) care nu permit prepararea corectã ; Ø raporturi ocuzale nefavorabile (nu existã suficient spaţiu între dinti) ; Ø abraziuni dentare importante; Ø dinţii refãcuţi prin pivoţi metalici;

TEORII CARE EXPLICA LEGATURA METALO-CERAMICA Compoziţia oxizilor din ceramica dentara este: - siliciu 63% alumina 17% oxid boric 7% potasiu 7% Na 2 O 4% Alti oxizi 2%

Pentru asigurarea unei legături stranse între suprafaţa metalică şi placajul din ceramică, trebuie creat un strat intermediar de oxizi, atat la suprafaţa scheletelor confecţionate din aliaje nobile, cat şi a celor nenobile. Aceasta se realizează prin aducerea în stare de incandescenţă a scheletului metalic la o temperatură de 1035 o. C în pretenţa aerului , timp de 1/2 min. pentru aliaje nenobile. După atingerea valorii termice amintite, scheletul metalic se scoate din cuptor şi se răceşte sub un clopot de sticlă. Prin această metodă se urmăreşte:

- obţinerea unui strat de oxizi metalici format prin migrarea la suprafaţă a elementelor nenobile adăugate în structura aliajelor nenobile cum ar fi: In, Fe, Zn, Sn, Cr, etc. - eliminarea gazelor din stuctura aliajelor prin încălzirea în condiţii de vacuum, concentraţia gazelor după atingerea stării de incandescenţă este mai mare decăt la început - anihilarea tensiunilor interne din structura aliajelor evidenţierea porozităţilor şi impurităţilor care migrează spre suprafaţa putand fi uşor îndepărtate prin frezaj sau sablare, după aceea se relizează o nouă oxidare

O nuantă prea închisă indică prezenţa unui strat prea gros de oxizi metalici. Stratul de oxizi are următoarele caracteristici: - asigură o legare chimică a masei ceramice de aliaj - contribuie la realizarea punţilor de oxigen - permite o difuzare a ionilor metalici în masa ceramică - creşte umectabilitatea suprafeţei metalice - realizează împreună cu primul strat de ceramică o zonă de trecere între două materiale cu structuri chimice diferite, zonă caracterizată prin existenţa atat a oxizilor metalici cat şi a celor de siliciu - în timpul arderii, elemente din masa ceramică difuzează în componenta metalică şi invers

În afara stratului intermediar de oxizi există şi alte posibilităţi. Dintre aceştia, aplicarea unor agenţi de cuplare – Ceramic Bonding Agents, aplicarea acestor agenţi elimină etapa de oxidare a aliajului prin aducerea lui la incandescenţă. Ei se aplică direct pe suprafaţa scheletului metalic care urmează să fie placată. Tehnica se utilizează cu precădere la aliajele nobile. Pe suprafeţele nenobile care urmează a fi placate se poate galvaniza un strat de aur peste care se aplică un agent de legătură după care se ard straturile de ceramică. Înainte de începe depunerile de straturi din masa ceramică modelul de lucru se curăţă, se usucă şi se pensulează cu un lac izolator, acesta împiedică absorbţia lichidului din pasta ceramică în gips şi poluarea modelului de lucru.

Pentru a nu pierde din umectabilitatea şi reactivitatea stratului de oxizi metalici după realizarea acestuia se trece la faza următoare, de ardere a primului strat de ceramică.

Anumiţii oxizi metalici produc o culoare neplăcută a maselor ceramice. Cea mai simplă soluţie este utilizarea unor aliaje fără argint sau a unor mase ceramice care nu reacţionează cu argint. Tendinta actuala in restaurarile dentare este aspectul cat mai natural al dintelui de ceramica sau compozit. Materialele clasice dentare nu permiteau decat realizarea unui portret perfect al esteticii naturale. Opalescenţa, fluorescenţa, transparenţa şi luciul sunt parametrii optici care depind de structura dintelui, influentându-se reciproc. Acesti parametrii pot varia considerabil in cadrul unui mic fragment dinte. Inomogenităţile minore din dentina şi smalţ modifică direcţia fasciculului luminos rezultând aspectul de dinte viu si nu doar un “portret” artificial al dintelui natural.

Bazele teoretice ale legăturii metalo-ceramice Ideea placării unei suprafeţe metalice cu mase ceramice sa materializat prin trei procedee: -Îmbinarea mecanică a unei faţete, sau a unui dinte tubular cu un schelet metalic; -Legarea ceramicii de aliaj prin ardere directă a acestuia pe scheletul metalic; -Colajul unei feţe ceramice prin diferite procedee şi cu diverşi polimeri adezivi. De-a lungul anilor, pentru descrierea mecanismelor de legare a maselor ceramice prin ardere directă pe scheletul metalic al unei coroane mixte au fost enunţate mai multe ipoteze. Acestea au influenţat fiecare la vremea ei, tehnologiile metalo-ceramice.

Ipoteza legării mecanice presupune necesitatea realizării unor retenţii pe suprafaţa scheletului metalic, în care masa ceramică pătrunde şi se fixeză în timpul arderilor. La interfaţa aliaj ceramică apar forţe mecanice şi de compresiune care se formează în cursul contracţiei la ardere a maselor ceramice. Ipoteza legării mecanice a fost creditată când s-a observat că stratul de oxizi metalici de pe aliajele nenobile, adevărate straturi de calalmină, se detaşau uşor şi influenţau coeficientul de dilatare termică al grundurilor difuzând în placaj de-a lungul arderilor succesive. Simonpaoli utiliza macroretenţii asemănătoare solzilor de peşte. Au fost produse şi reliefuri negative de tipul orificiilor, care se practică în faza de machetare sau altele, sub formă de relief pozitiv, care se aplică direct pe scheletele turnate. Ulterior a fost testată cu oarecare succes metalizarea prin proiecţie de particule incandescente. La ora actuală legarea mecanică a pierdut mult teren, existând chiar opinii care susţin că retenţiile mecanice fac mai mult rău decât bine.

Ipoteza legăturilor fizice prin adeziune. Ipoteza legăturilor prin adeziune este susţinută de O’Brien şi Ryge. Legătura se realizează prin forţe Van der Waals intermoleculare sau forţe de asociaţie care apar între moleculele diferitelor faze. Forţele intermoleculare apar între molecule care formează un dipol datorită construcţiei lor diferite sau între molecule ai căror electroni polarizează în câmp electric, formănd o configuraţie dipol. Forţele Van der Waals sunt responsabile de umectarea suprafeţei metalice în cursul arderii masei ceramice. Stratul de oxizi creşte umectabilitatea aliajului şi posibilitatea de polarizare a moleculelor. În literatura de specialitate s-a mai vehiculat şi ideea evaluării forţelor de compresiune în construcţie metalo-ceramice pe aliaje nenobile (Ni-Cr). Experienţa acumulată în acest domeniu a permis adaptarea unor forme de contur şi la aliaje nobile.

Ipoteza legăturii chimice cunoscută şi sub numele de legătură primară, a fost susţinută şi de Weinstein apoi de Duckworth şi Nally. Masa ceramică realizează o reţea cristalină constituită din ioni pozitivi şi negativi, stabilă datorită forţelor de atracţie a ionilor cu sarcini diferite. Aliajul formează o reţea cristalină, atomii fiind legaţi prin legături metalice. Legătura chimică între aliaje şi ceramică se realizează, de fapt, prin intermediul unui strat de oxizi format de elementele componente aliajelor nenobile, sau de elemente de adaos din aliajele nobile. Aceste elemente difuzează spre suprafaţa aliajului, iar în timpul arderii masei ceramice oxizii formaţi difuzează în masa ceramică topită. Lindemann a demonstrat că la arderea pentru oxidare a aliajelor cu un conţinut redus de aur, la suprafaţa acestora nu se formează un strat propriu-zis de oxizi ci doar cristale mixte aliajului. Integritatea zonei de interfaţă în tehnologia metalo-ceramică reprezintă una din cheile succesului reabilitării protetice prin intermediul CMMC.

Alte posibilităţi de legare a maselor ceramice de componenta metalică În afara stratului intermediar de oxizi, devenit de acum o modalitate clasică de legare a maselor ceramice de scheletul metalic, au fost descrise şi testate cu succes şi alte posibilităţi. Dintre acestea, lansarea unor agenţi de cuplare- „ceramic bonding agents” reprezintă un important pas înainte. De cele mai multe ori aceştia sunt constituiţi din pulberi de bază de aur şi particule ceramice cu aspect spongios. Aplicarea acestor bonding agents elimină etapa de oxidare a aliajului prin aducerea lui la incandescenţă. Ei se aplică direct pe suprafaţa scheletului metalic (sablată şi curată), care urmează să fie placată. Tehnica se utilizează cu precădere la aliaje nobile unde s-au înregistrat, comparativ cu tehnica clasică, creşteri ale intensităţii legăturii aliaj ceramică. Pe suprafeţele aliajelor nenobile (Ex. Ni-Cr) care urmează a fi placate se poate galvaniza un strat de aur (0, 02 - 0, 03 mm) peste care se aplică un agent de legătură cum ar fi IVOCLAR INZOMA P 990, după care se ard straturile de masă ceramică.

VA MULTUMESC !