UMANISMUL Prof Popescu Rodica Mariana Colegiul Naional de

UMANISMUL Prof. Popescu Rodica Mariana Colegiul Naţional de Informatică , , Carmen Sylva” Petroşani

Umanismul l Definiţie: Umanismul este mişcarea social – culturală inspirată de concepţia că omul, fiind o fiinţă superioară, se poate perfecţiona prin cultură şi artă. În opoziţie cu ideologia şi cultura medievală, curentul umanist promovează încrederea în propria capacitate de dezvoltare spirituală şi intelectuală a fiecărui om şi militează pentru evoluţia multilaterală a personalităţii. Umaniştii impulsionează atitudinea de respingere a oprimării şi înjosirii omului, încurajând manifestarea demnităţii şi plenitudinii morale.

Umanismul european l l Umanismul a fost iniţiat în epoca Renaşterii (secolele XIV – XVI), ca reacţie împotriva Feudalismului, iar centrul mişcării umaniste a fost Italia. De aici, ideile lui generoase s-au răspândit în aproape toate ţările Europei. Renaşterea europeană i-a avut ca reprezentanţi pe Dante, Petrarca, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Niccolo, Machiavelli în Italia; pe Francois Rabelais, Pierre Ronsard şi Michele Montaigne în Franţa; pe Thomas Morus în Anglia; pe Martin Luther în Germania, pe Erasmus din Rotterdam în Olanda.

Umanismul european l l Dezvoltarea culturii are loc în ritm rapid prin înfiinţarea de Universităţi în toate marile oraşe europene, în cadrul cărora s-au organizat biblioteci dotate, în principal, cu operele clasice ale Antichităţii, între care Biblioteca Vaticanului (1455) cuprinde peste 1200 de volume. Apariţia tiparului inventat de către Gutemberg în 1440, a făcut posibilă tipărirea nu numai a operelor antice, dar mai ales cărţile scrise în limbile naţionale. În 1623 sunt tipărite la Londra, 36 piese ale lui Shakespeare, într-un triaj de o mie de exemplare.

Principalele direcţii ale umanismului l l l reconsiderarea şi valorificarea tradiţiilor culturale Antichităţii; formarea şi dezvoltarea omului ca spirit universal , , uomo universale”; preţuirea erudiţiei, a demnităţii şi libertăţii umane; omul să fie dominat de raţiune; armonizarea fiinţei umane cu natura înconjurătoare; folosirea, ca limbă de cultură, latina şi slavona.

Umanismul românesc l În Ţările Române, curentul umanist se dezvoltă începând cu secolul al XVII-lea, când apar primii cărturari cunoscători ai culturii clasice şi ai limbilor greacă şi latină, ca: Udrişte Năsturel, Varlaam, Simion Ştefan, Dosoftei, Nicolae Milescu. Activitatea şi scrierile marilor cronicari Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce apoi Dimitrie Cantemir, în Moldova, Stolnicul Constantin Cantacuzino, în Ţara Româneasca, au determinat apariţia unui umanism specific românesc, cum ar fi elogiul adus Ţărilor Române pentru lupta împotriva expansiunii otomane sau argumentarea originii romane a poporului şi a latinităţii limbii române. Ei au pus bazele istoriografiei naţionale, contribuind la tipărirea primelor cărţi de cult religios în limba slavonă.

Umanismul românesc l De altfel, Ţările Române s-au numărat printre primele centre ale tiparului în Europa Răsăriteană, la Târgovişte luând fiinţă prima tipografie. Un rol esenţial l-au avut şi domnitorii luminaţi, care au construit biserici sau monumente laice şi care au înfiinţat şcoli domneşti ori biblioteci voievodale: Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir.

Umanismul românesc l l Activitatea cronicarilor ajunge la strălucire în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, iar Letopiseţele lor realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre. În concepţia cronicarilor, istoria este purtătoare de valori educative, iar operele lor constituie şi un act de mare patriotism, principala preocupare fiind aceea a recuperării trecutului , , să nu se uite lucrurile şi cursul ţării” şi să nu se piardă , , în negura vremii” (Miron Costin)

GRIGORE URECHE (1590 – 1647) l l , , Letopiseţul Ţării Moldovei, de când s-au descălecat Ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş Vodă până la Aron Vodă”, în care consemnează perioada cuprinsă între anii 1359 - 1594, începând, aşadar, cu întemeierea Moldovei de către Dragoş Vodă. Autograful cronicii s-a pierdut, rămânând 22 de manuscrise ale copiştilor Simion Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricariul. Dintre aceştia, cel mai fidel copist a fost Uricariul, iar cel care a stârnit reacţii de revoltă a fost Simion Dascălul, deoarece şi-a permis să introducă în textul cronicii capitole proprii, prin care a deformat adevărul istoric.

GRIGORE URECHE (1590 – 1647) l l Grigore Ureche s-a inspirat din toate documentele vremii: cronicile polone şi latine, letopiseţele moldovene în limba slavonă, din amintirile tatălui său, Nestor Ureche, ale altor boieri bătrâni, care povesteau evenimente istorice pe care le auziseră de la străbuni şi actele aflate la curtea domnească. Cronica începe cu scopul declarat al lui Grigore Ureche, acela ca urmaşii să cunoască istoria, care caracter moralizator, şi ca , , să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să să socotească, iar dupre cele bune să urmeze şi să să înveţe şi să să îndirepteze”.

GRIGORE URECHE (1590 – 1647) l l Principalele idei ale , , Letopiseţului” lui Grigore Ureche se referă la originea romană a poporului şi latinitatea limbii române, afirmaţii susţinute cu argumente istorice şi lingvistice, referindu-se la structura vocabularului, care cuprinde elemente , , ale vecinilor de primprejur”. Viaţa internă a Moldovei ilustrează relaţiile dintre domnitori şi boieri, obiceiurile şi protocolul de la curtea domnească, precum şi luptele interne de la tronul Moldovei, duse între domnitorii ajutaţi de oastea străină.

GRIGORE URECHE (1590 – 1647) l Locul central al cronicii îl ocupă domnia lui Ştefan cel Mare, faţă de care Ureche are o preţuire nemărginită şi o admiraţie mărturisită, voievodul român fiind considerat un adevărat principe al Renaşterii. Între aceste capitole, Ureche evidenţiază câteva dintre valorile morale esenţiale cu care să fie înzestrat omul: dreptatea divină şi pământeană, respectarea jurămintelor, mai ales a celor militare, onestitatea, fermitatea şi patriotismul lui Ştefan cel Mare. (primul portret literar).

GRIGORE URECHE (1590 – 1647) l l Cronicarul semnalează pericolul expansiunii otomane care , , ca o negură acoperă lumea”, precum şi lăcomia sultanilor care este , , ca sacul fără fund”. Stilul cronicii este concis, sobru, cu elemente descriptive şi portretistice. Cronica lui Grigore Ureche a constituit un important izvor de inspiraţie pentru Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea.

MIRON COSTIN (1633 – 1691) l l Continuă cronica lui Grigore Ureche, însă se află sub puternica influenţă a instabilităţii politice din epocă, deoarece, în cei 38 de ani petrecuţi în Moldova, cronicarul a fost martor direct la succedarea a 19 domnitori. , , Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace , de unde este părăsit de Urechi vornicul”, care ilustrează evenimentele cuprinse între anii 1595 – 1661, precum şi ideea romanităţii şi continuităţii poporului, a unităţii etnice şi lingvistice a românilor.

MIRON COSTIN (1633 – 1691) l l Miron Costin este martor şi uneori participant la evenimentele relatate, conferind astfel conţinutului un plus de adevăr istoric, obiectivitate, responsabilitate. , , De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit stămoşii lor” – este o altă operă literară şi ştiinţifică, cu un pronunţat caracter polemic. Lucrarea a fost scrisă în ultima perioadă a vieţii lui Miron Costin, în timpul domnitorului Constantin Cantemir, adică între 1686 – 1691. Ideea centrală este argumentarea latinităţii limbii române şi a romanităţii poporului nostru. Opera s-a născut din revolta şi indignarea cronicarului îndreptate împotriva unor copişti ai cronicii lui Ureche, mai ales împotriva lui Simion Dascălul şi a lui Misail Călugărul, care strecuraseră afirmaţia că moldovenii ar proveni din tâlharii de la Roma, eliberaţi din puşcării şi exilaţi pe teritoriul Daciei.

MIRON COSTIN (1633 – 1691) l Miron Costin demonstrează originea romană a poporului român cu argumente ştiinţifice, apelând la izvoare istorice privitoare la împrejurările cuceririi Daciei de către Traian. Aduce argumente lingvistice în susţinerea latinităţii limbii române şi argumente de ordin etnografic, comparând portul, firea, obiceiurile moldovenilor cu cele ale romanilor.

MIRON COSTIN (1633 – 1691) l l , , De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit stămoşii lor” este o lucrare istorică de mare importanţă pentru cultura veche românească, întrucât este prima scriere care priveşte poporul român în unitatea sa legată de originea comună a locuitorilor din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Miron Costin este primul umanist care conturează sincronizarea Ţărilor Române cu istoria celor europene, argumentând asemănările evidente dintre civilizaţia, obiceiurile şi limba italienilor cu cele ale românilor, ilustrând concret cu exemple din latina care stă la originea ambelor limbi, română şi italiană.

MIRON COSTIN (1633 – 1691) l l Alte opere scrise de Miron Costin sunt: poemul , , Viaţa lumii”, în care ilustrează idei filozofice importante ca , , fortuna labilis” (soarta este schimbătoare) şi , , vanitas vanitatum” (deşertăciunea deşertăciunilor); , , Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei” , , Istoria în versuri polone despre Moldova şi Muntenia” , lucrări scrise în limba polonă, în care dezvoltă aceleaşi idei referitoare la romanitatea poporului şi latinitatea limbii române, susţinute cu numeroase exemplificări lexicale, geografic şi cu informaţii despre vechile instituţii româneşti.

MIRON COSTIN (1633 – 1691) l l Iubirea de ţară face din Miron Costin un istoric obiectiv ce militează pentru dreptate şi adevăr, indiferent de sentimentele lui faţă de un domnitor sau altul. Stilul este mai literar decât la Grigore Ureche, presărat cu amănunte anecdotice, portrete sugestive, descrieri de natură; fraza este amplă, cu o construcţie latinească în care sunt evidente influenţele poloneze.

ION NECULCE (1672 – 1745) l l Continuă cronica lui Miron Costin, operă scrisă la vârsta de 60 de ani, prin urmare cei aproape 70 de ani dintre cei ilustraţi în Letopiseţ coincid cu viaţa lui, iar evenimentele le-a consemnat singur , , dintru a sa ştiinţă”. , , Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă (1661) până la a doua domnie a lui Movrocordat” (1743) relatează, în principal, domnia lui Dimitrie Cantemir. Evenimentele istorice narate nu se bazează pe documente, fapt ce dă cronicii un caracter subiectiv. În faţa cronicii se află 42 de legende istorice , sub titlu , , O samă de cuvinte” despre care spune că sunt , , audzite din om în om”.

ION NECULCE (1672 – 1745) l l Stilul lui Ion Neculce Povestitor talentat, Ion Neculce a creat o operă durabilă printr-o forţă artistică surprinzătoare, prin arta naraţiunii şi prin arta portretului, având, între cronicari, măiestria pe care Ion Creangă o va desăvârşi. Provebele sunt numeroase în Letopiseţ, Ion Neculce este şi precursorul lui Anton Pann, prin aceea că în unele fraze enumeră proverbe, unele după altele. Oralitatea stilului Neculce este dată şi de cuvinte populare expresive, de particularităţile de vorbire ce dau veridicitate textului. , , Aoleo!”

ION NECULCE (1672 – 1745) l l l Portretele domnitorilor conturează personaje literare prin scoaterea în evidenţă a unei virtuţi, a unui viciu, a unui defect. Talentul artistic al lui Neculce se manifestă şi în folosirea epitetelor populare expresive, relevante , , bogate nevoi şi ruşini face turcii beţilor oameni”, care dau povestirii o cadenţă şi o atmosferă proprie nordului Moldovei. Opera lui Ion Neculce a constituit o permanentă sursă de inspiraţie pentru scriitorii de mai târziu, ca Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l Dimitrie Cantemir , , inorogul alb” al gândirii româneşti (L. Blaga), o impresionantă personalitate europeană, a fost un om de vastă cultură, umanist erudit (cunoştea 12 limbi), călăuzit de credinţa că , , sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul, carile îl cearcă oricât de departe şi oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri”

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l Dimitrie Cantemir este o personalitate copleşitoare a Renaşterii, fiind primul savant de formaţie enciclopedică (erudit) şi marcând trecerea de la literatura veche, cronicărească, la cea modernă, abordând cele mai variate domenii ştiinţifice şi artistice.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l l , , Istoria Ieroglifică”, operă elaborată de Dimitrie Cantemir între anii 1703 – 1702, este un roman alegoric, un pamflet politic, o fabulă şi un eseu filosofic, fiind printre puţinele scrise în limba română. Opera îmbină mai multe specii şi genuri literare, precum şi o gamă largă a modalităţilor de expunere, cum ar fi: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată în interiorul textului, descrierea etc.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei latineşti care-i era atât de familiară autorului, opera are o importanţă deosebită, fiind considerată de către George Călinescu singura operă literară viabilă din perioada veche.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l , , Descrierea Moldovei”- este o proză savantă, deoarece informaţiile despre aşezarea, graniţele, flora, fauna, religia, politica şi locuitorii Moldovei sunt descrise într-un limbaj literar, iar moldovenii sunt conturaţi prin adevărate portrete literare.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l , , Descrierea Moldovei”, cu titlul original , , Descriptio Moldavie”, este prima lucrare monografică a Moldovei, scrisă în limba latină în 1716, pe când Dimitrie Cantemir se afla exilat în Rusia, la moşia Dimitrovka şi a fost tradusă în româneşte abia în 1825.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l - , , Descrierea Moldovei” este structurată în trei părţi, conform aspectelor relevate în fiecare dintre ele: Partea geografică are 7 capitole Partea politică este cea mai întinsă, conţinând 19 capitole Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova – 5 capitole.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l l Dimitie Cantemir a fost un om al Renaşterii, istoric, geograf, filozof, orientalist, cunoscător al problemelor de teologie, inovator în muzică, amator de ată, avea pretenţii de specialist în fizică şi matematică. În filosofie are fără îndoială idei noi, în geografie concepţii vaste şi este primul cartograf al Moldovei, în orientalistică studiile sale asupra vieţii musulmane rămân un izvor pentru cercetările de azi.

DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723) l Istoric al românilor şi al turcilor, Cantemir a lăsat urme adânci în cultura istorică a posterităţii.

, , Descrierea Moldovei” l l Lucrarea a fost pubilicată la cererea Academiei de Ştiinţe din Berlin, al cărei preşedinte, la vremea aceea, era prestigiosul filosof Leibniz. Este prima lucrare de idei şi prima proză savantă din cultura română, în care Dimitrie Cantemir se afirmă ca personalitate erudită monumentală prin câteva trăsături fundamentale:

, , Descrierea Moldovei” - viziunea modernă manifestată atât în realizarea conţinutului, cât şi a formei de exprimare; capacitatea de sintetizare şi esenţializare a problemelor abordate; multitudinea informaţiilor cuprinse în operă; varietatea domeniilor abordate şi prezentate în lucrare: geografie, ştiinţele naturii, arheologie, mitologie, folcloristică, etnografie, psihologie, lingvistică, dialectologie, stilistică.