INTRODUCERE IN IMUNOLOGIE Istoric Importanta Raspuns Imun Imunitatea

INTRODUCERE IN IMUNOLOGIE • Istoric • Importanta • Raspuns Imun • Imunitatea naturala-dobindita • Organe si celulele sistemului imun • APC • MHC

IMUNITATEA • “immunitas” • SISTEMUL IMUN (SI) = celulele şi moleculele responsabile cu imunitatea • RĂSPUNSUL IMUN (RI) = acţiunea colectivă şi coordonată după introducerea unei substanţe străine (antigen = Ag)

Perspectivă istorică: • Imunologia – s-a născut din studiul “Bolilor Infecţioase”. – Bolile infecţioase văzute ca o manifestare divină: • Exod 9: 8 -9 - Egipt • I Samuel 5: 6 - Filisteni • II Samuel 24: 15 - Israel • Isaia 37: 36 - Asirieni

Istoria Imunologiei Perioada Imunologiei empirice Perioada Imunologiei experimentale Perioada Imunologiei moderne Imunologia a fost definită ca specialitate distinctă (1971, Conferinţa Internaţională de Imunologie, SUA)

Edward Jenner --- medic englez A descoperit în 1796 că vaccinarea oamenilor cu vaccinia (variola taurinelor) protejează împotriva variolei.

II. Perioada Imunologiei experimentale (jumătatea sec. XIX – jumătatea sec. XX) 1. Imunitatea activă La mijlocul sec. XIX R. Koch ----A izolat şi a cultivat cu succes bacterii Premiul Nobel 1905 pentru imunitatea la TBC Pasteur ----Bolile infecţioase sunt cauzate de agenţi patogeni Robert Koch (1843 -1910)

• Imunitatea umorală • Imunitatea celulară • Emil von Behring & Shibasaburo Kitasato; 1890: • Elie Metchnikoff, 1883 – Transferul seric conferă imunitate. • Elvin Kabat, anii 1930: – imunoglobuline – LEU sunt celule care fagocitează particule străine. • 1942 Karl Landsteiner & Merrill Chase – Transferul de LEU contribuie la imunitatea împotriva Mycobacterium tuberculosis la cobai.

3. Studiul antigenelor La începutul secolului XX, Landsteiner: Karl Landsteiner (1888 -1943) ---- Studiază determinantul antigenic (epitop) ---- Descoperă grupele sanguine ABO în 1901 Karl Landsteiner – premiul Nobel în 1930 pentru descoperirea grupelor sanguine ABO.

III. Perioada Imunologiei moderne (jumătatea sec. XX – sec. XXI) 1. Studiul sistemului imun În 1957, Glick Fabricius şi Xianguang Zhang ----Puii fără bursă nu pot produce Ac ----Limfocitele B În 1961, Good şi Miller ----imunitatea mediată celular a şoarecilor nou-născuţi cărora li s-a îndepărtat timusul este deficitară ----Limfocitele T

Milstein (n. 1927) şi Köhler (19461995) l antibody Ac. Mo – premiul Nobel în 1984 Niels K Jerne (1912 -1994)

MHC MHC-I Jean Dauset 1916 -, premiul Nobel în 1980 pentru studiul imunogeneticii MHC- II 2 1 1 1 3 2 m 2 2 Ig

6. Imunologia clinică Transplantul de organe Bolile autoimune Imunologia tumorală Bolile infecţioase Bolile alergice

7. Imunologia aplicată Prepararea anticorpilor monoclonali şi prin inginerie genetică Prepararea citokinelor recombinante Studierea vaccinurilor ADN Studierea terapiei cu celule imune, citokine

Imunitatea • Imunitatea – Abilitatea corpului uman de a lupta împotriva infecţiilor şi/sau agenţilor invadatori străini, prin producerea de anticorpi sau omorârea celulelor infectate. • Sistemul imun – Sistemul resposabil cu menţinerea homeostaziei şi cu deosebirea organismelor nocive de cele nepericuloase pentru organismul uman, generând un răspuns adecvat.

Importanţa sistemului imun Rolul sistemului imun Apărarea împotriva infecţiilor Sistemul imun recunoaşte şi răspunde la grefe tisulare sau la proteine străine nou introduse Implicaţii • Deficitul imun determină creşterea susceptibilităţii la infecţii; ex. SIDA • Vaccinarea stimulează răspunsul imun şi protejează împotriva infecţiilor Reacţiile imune sunt bariere importante pentru transplantare, terapia genică sau terapia cu celule stem Apărarea împotriva tumorilor Posibilitatea implementării imunoterapiei în cancer Anticorpii sunt reactivi cu înaltă specificitate pentru detectarea oricărei clase de molecule Testele imunologice au o largă utilizare în medicina clinică şi de laborator

SISTEMUL IMUN ROLURILE SISTEMULUI IMUN: • Identificarea non-selfului • Recunoaşterea imună, prin receptori specifici • Neutralizarea şi eliminarea

IMUNITATEA • Înnăscută (imunitatea de specie) – moştenită genetic • Dobândită/adaptativă (specifică) (individuală)

Principalele tipuri de imunitate la om activă (infecţie) înnăscută naturală Imunitatea pasivă (placentă) dobândită activă (vaccinare) artificială Celulara (Limfocite T) + Umorala (Ab) pasivă (seroterapie)

IMUNITATEA • CELULARA (realizata de limfocitele T) T - infectii virale - cancer - infectii bacteriene intracelulare • UMORALA (realizata predominant prin Anticorpi – Imunoglobuline - Ab) Ab - infectii bacteriene - dovada a contactului (diagnostic)

IMUNITATEA ÎNNĂSCUTĂ Principalele caracteristici • Este prezentă la toţi reprezentanţii speciei fără excepţie • A fost generată şi îmbunătăţită de-a lungul unei perioade lungi de timp (filogenetică) • Este nespecifică şi nu este dependentă de agentul nonself; • Este o trăsătură genetică şi • Este moştenită

Sistemul imun înnăscut Componente celulare Fagocitele Macrofage, monocite activate Barierele fizice Celulele Natural killer (non -MHC dependentă) Neutrofile Sistemul reticuloendotelial Mucoase Piele GALT Factori umorali MHC= Complexul major de histocompatibilitate GALT= Gut-associated lymphoid tissue MALT= Mucosal-associated lymphoid tissue MALT

A. Factorii pasivi (tisulari) 1. Pielea – barieră împotriva pătrunderii microorganismelor, dacă este normală (intactă) 2. Mucoasele – bariere cu rol protectiv 3. Micro-bio-organismele – prezente local (acţiune competitivă)

B. Factorii umorali • Factori activi care contribuie la realizarea rezistenţei naturale a corpului • Sunt prezenţi în sânge, limfă, lichidul articular, lichidul cerebrospinal, în diferite secreţii: lapte, salivă, lacrimi, etc. • Cei mai importanţi factori umorali sunt lizozimul, properdina, sistemul complement, lizina, spermina.

C. Factorii celulari • Au rol principal în faza iniţială, rapidă a apărării împotriva infecţiilor • Celule efectoare nespecifice • Acţionează prin: fagocitoză şi pinocitoză şi induc distrugerea microorganismelor – Neutrofile – Eozinofile – Bazofile şi mastocite – Trombocite – Monocite/macrofage – Celule NK

IMUNITATEA DOB NDITĂ → capacitatea Sistemului Imun de a răspunde la un Ag (este individuala) Este SPECIFICĂ, are MEMORIE • Acţionează: activ – stimulare directă a sistemului imun de către antigen (umorală = Ab şi celulară = limfocite T). • Acţionează: pasiv – transfer de Anticorpi (Ab) deliberat (seroterapie) sau transplacentar (de la mamă la făt).

Caracteristici ale răspunsurilor imune Caracteristica Semnificaţia pentru imunitatea antimibrobiană Specificitate Abilitatea de a recunoaşte şi răspunde la multe microorganisme diferite Memorie Răspunsuri mai intense la infecţii recurente sau prelungite Specializare Optimizarea răspunsurilor la diferite tipuri de microorganisme Nonreactivitate la antigenele proprii Prevenirea răspunsurilor imune cu potenţial lezional împotiva propriilor celule şi ţesuturi

Imunitatea activă • Consecinţă naturală a unei infecţii • Folosită în diferite metode de vaccinare Vaccinurile – clasificate după originea lor: → bacteriene sau virale; → vii, atenuate (ca virulenţă) sau omorâte; → naturale sau produse prin inginerie genetică. • Pot fi administrate o singură dată (doză unică) sau pot necesita mai multe administrări (rapel, boost, revaccinare)

Imunitatea pasivă • Câştigată în mod natural: transferul natural de Ab (anticorpi, imunoglobuline Ig) de la mamă la făt (transplacentar) • Câştigată artificial prin inoculare de Ab de la un pacient care a suferit şi a fost vindecat de o anumită boală (seroterapie), in cancere

TOLERANŢA IMUNĂ Absenţa unei reacţii specifice a ţesutului limfoid la un Antigen (Ag), g) când Ag este administrat într-o anumită doză, ritm şi/sau cale • Toleranţa naturală • Toleranţa dobândită

SISTEMUL IMUNITAR Organe limfoide şi celule

ORGANELE LIMFOIDE

ORGANELE LIMFOIDE Maduva osoasa

ORGANELE LIMFOIDE Organele limfoide primare • • Timusul Măduva osoasă hematogenă Organele limfoide secundare (periferice) • • • Ganglionii limfatici Splina Amigdalele Plăcile Peyer Apendicele

ORGANELE LIMFOIDE

Organele limfoide primare 1. Timusul - organ limfoepitelial format din doi lobi uniţi printr-un istm - Situat în 1/3 superioară a mediastinului - Conţine celule precursoare ale limfocitelor, numite pro-timocite ↓ - Diferenţiere → Limfocite T

Organizarea celulară a timusului

Organele limfoide primare 1. Timusul • Aici producţia limfocitelor este continuă şi se realizează în absenţa oricărui stimul antigenic • Produce maturarizarea imunologică a limfocitelor T normale • Are două zone: – – Zona corticală Zona medulară

Organele limfoide primare 2. Măduva hematogenă • Aici sunt localizate celulele stem pluripotente, care generează celulele precursoare: mieloide şi limfoide ► este capabilă de autoregenerare ► induce diferenţierea ▼ Celulelor hematogene – granulocite, eritrocite, megacariocite, monocite sau limfocite (limfocitele B)

Organele limfoide secundare • limfocitele (T şi B) migrează prin sânge în organele limfoide secundare • în perioada perinatală ↓ Răspuns imun complet

Organele limfoide secundare 1. Ganglionii limfatici • Structuri limfoide mici, nodulare, • localizate: → pe vasele limfatice → în hilul organelor parenchimatoase • • Zona corticală (în regiunea externă) – sunt prezente mai ales limfocite B Zona medulară (în regiunea centrală) – sunt prezente mai ales limfocite T

Centri germinali limfocite Organizarea unui ganglion limfatic macrofage

Organele limfoide secundare 1. Ganglionii limfatici ►conţin 3 tipuri de celule: • Celule limfoide (T, B) imunocompetente • Macrofage-celule mononucleare • Celule dendritice şi celule conjunctive ►dublă funcţie: • Eliminarea patogenilor (fagocitoză, de către macrofage) • Dezvoltarea RI specifice

Organele limfoide secundare 2. Splina ► Cel mai mare organ limfoid ► capsulă conjunctivă ► pulpă albă şi pulpă roşie → în pulpa albă – zona limfoidă – există două zone: ● una timo-independentă – limfocite B ● una timo-dependentă – limfocite T ● se găsesc, de asemenea, macrofage, celule dendritice şi plasmocite

Organele limfoide secundare 2. Splina → Pulpa roşie • Formată din sinusoide vasculare cu multe macrofage • Distrugerea eritrocitelor senescente • Este un rezervor de eritrocite Alte roluri: ►Colectarea şi distrugerea celulelor alterate ►Rezervor de fier

Organele limfoide secundare 3. Amigdalele ► menţin echilibrul între diferitele populaţii bacteriene in cavitatea bucală ► protejează căile aeriene superioare 4. Plăcile Peyer ► celule limfoide asociate mucoasei intestinului subţire ► apărarea locală

Organele limfoide secundare 5. Apendicele • Organ limfoid asociat tractului digestiv • Agregare de ţesut limfoid – în principal limfocite B şi plasmocite 6. există şi multe agregări de celule limfoide T si B: trahee, bronşii (BALT), piele, rinichi, creier, tract gastro-intestinal (GALT) → reacţie locală sau generală de apărare • Cu ajutorul macrofagelor • Şi prin alte celule care pot prezenta Ag

Examinarea ggl si splinei • Obligatorie la examenul obiectiv • Se pot examina ggl periferici • Ggl mediastinali, abdominali – imagistic • Cresc in dimensiuni: infectii, boli inflamatorii, autoimune, neoplazii • Caracteristici: elastici/fermi/duri; un grup sau in totalitateneaderenti/aderenti; afectarea planului cutanat

Este adevărat ? a. Ganglionii limfatici conţin numai limfocite B b. Timusul este organ limfoid secundar c. Amigdalele sunt organe limfoide secundare d. Apendicele este organ limfoid primar e. Plăcile Peyer sunt prezente în mucoasa bronşică

CELULE ALE RĂSPUNSULUI IMUN SPECIFIC

CELULELE IMUNE • Limfocitele – T şi B (celule T, B); (Celulele prezentatoare de Ag = APC).

1. LIMFOCITELE • Celule mici din grupul leucocitelor, rotunde, de 8 -15 μm, cu un nucleu mare, rotund • Numeric, reprezintă 20 -40% din Leu (25004500 celule/ml) (mai multe la copii) • Recunosc şi reacţionează cu nonself-ul prin intermediul receptorilor de membrană specifici pentru Ag (BCR, TCR). • Receptorii fiecărei celule sunt capabili să recunoască un singur determinant antigenic (epitop).

1. LIMFOCITELE • Limfocite (celule) T (timo-dependente) – CD 3 (TCR) – pan T marker (VN 50% din limfocite) • Limfocite (celule) B (bone marrow-dependente) – Ig ca receptori (VN 25% din limfocite); markerii CD 20, CD 19 este specific. • Celule NK – omoară fără restricţie MHC (VN 25% din limfocite) CD = cluster of differentiation; differentiation descoperit în anii 1970; iniţial OKT-4; denumit în 1984

Receptorii celulei T (TCRs = T cell receptors) Limfocite T • Receptorii celulei T, sau. TCRs, sunt molecule care se află pe suprafaţa limfocitelor T (sau celulelor T) şi recunosc antigenii legaţi de moleculele complexului major de histocompatibilitate (MHC). • Interacţiunea TCR cu antigenul şi moleculele MHC determină activarea limfocitului T printr-o serie de evenimente biochimice. • Celule T alpha/beta (T ) şi gamma/delta (T ).

Limfocitele T(LT) • Receptorul pentru Ag al LT (TCR) recunoaşte Ag numai când acesta este prezentat de către moleculele MHC; toate LT sunt CD 3 pozitive. • Exprimă glicoproteine membranare (care sunt membri ai superfamiliei imunglobuline); de ex. CD 4.

Receptorii celulelor B (B Cell Receptors, BCRs) • Suprafaţa fiecărei celule este acoperită de ~ 500. 000 receptori BCR identici, de tip Ig • Fiecare BCR este complementar unei Ag specifice pe care organismul o poate întâlni, sau nu, vreodată (ex. proteine din veninul şarpelui cu clopoţei). • Corpul nostru posedă miliarde de LB, fiecare având BCR-uri pentru un determinant antigenic diferit. • În mod tipic, celulele B nu iniţiază un răspuns imun direct, ci necesită asistenţa unui anumit tip de limfocite T. Limfocitul B

Celulele Natural Killer (NK) • Iau naştere in progenitorul limfoid comun. • Posedă markerii CD 16; CD 56 (nu au Ig sau CD 3). • Omoară fără restricţie MHC. • Pot omorî celulele infectate viral şi celulele tumorale. • Folosesc receptori inhibitori/activatori pentru a decide dacă să omoare sau nu. • Foarte abundente în amigdale.

1. LIMFOCITELE- funcţii • Reacţionează cu Ag (pentru care posedă receptori specifici), devin active şi se pot divide = expansiune clonală. • Recunoaşterea Ag cu epitopul la nivelul receptorilor membranari specifici induce activarea şi transformarea limfocitelor în celule imune efectoare.

1. LIMFOCITELE- funcţii • Limfocitele activate secretă mediatori – citokine – care induc mişcarea şi amplifică, de manieră nespecifică, activitatea celulelor efectoare. • Păstrează memoria imunologică după primul contact cu Ag. • Unele limfocite pot acţiona direct pe celula ţintă – efect citotoxic direct.

Limfocitele T citotoxice (LTC) • Denumite şi limfocite T killer. • Implicate în infecţia virală, cancer, rejetare. • Omoară direct celule ale organismului care sunt anormale sau infectate cu virusuri/alţi patogeni intracelulari. Limfocitele. T Unii agenţi infecţioşi pot evita anticorpii ascunzându-se în interiorul celulelor umane. Celulele infectate sau mutante expun proteinele străine şi sunt marcate pentru distrugere de către celulele T killer. Aceste celule pot omorî o ţintă în mai multe moduri, inclusiv prin iniţierea apoptozei (sinuciderea celulei).

Subseturi ale limfocitelor T(LT) 1. LT helper/inductoare (Th, TH, CD 4+): (VN: 500 - 1500 celule/ml; 30% din limfocite) Th 1 şi Th 2 2. LT citotoxice (Tc sau LTC, CD 8+) (VN: peste 300 celule/ml) (CD 4/CD 8 = 1, 3 – 1, 5) 3. LT reglatoare (Treg, CD 4+, CD 25+, Foxp 3+) 4. LT 17 (IL-17) - autoimunitate

Cooperare celulara APC (Celula prezentatoare a antigenului)

Molecule costimulatorii

Semnale de activare

Limfocitele B (LB) → activate după stimulare antigenică, LB proliferează şi apoi se diferenţiază în: • plasmocite, secretoare de Ac; • LB cu memorie – la al doilea contact cu Ag, se activează rapid şi se transformă în plasmocite producătore cantităţi mari de Ig cu afinitate mare.

ACTIVAREA CELULELOR PRODUCĂTOARE DE ANTICORPI PRIN SELECŢIA CLONALĂ • Proliferarea celulelor activate este urmată de diferenţiere în: – Plasmocite • Durată de viaţă – 4 – 5 zile – 1 – 2 luni • Produc 2. 000 molecule de anticorpi / secundă – Celule cu memorie • Durata de viaţă: ani – decenii • Se diferenţiază în plasmocite ca urmare a stimulării de către acelaşi antigen

Comunicare celulara APC = cel T (checkpoints)

Inhibitorii Imune ai Checkpoints • Moleculele “Checkpoint” sunt moleculele de autoreglare a sistemului imune (TUMORI, AUTOIMUNITATE) • Blocarea acestor molecule poate amplifica activitatea celulelor T • Tintele Imune ale Checkpoints – CTLA-4 (cel T activate) – PD-1 (cel T si B activate) – PDL-1 ( pot fi expresate pe celulele tumorale)

Checkpoints regleaza recunoasterea antigenica de catre celulele T • CTLA-4/CD 80/86 si PD 1/PDL 1/L 2 sunt unii dintre cei mai importanti checkpoint controlori

CTLA-4 Checkpoint Inhibition

CTLA-4 Checkpoint Inhibition

Slide 14

Immune Checkpoint Inhibitors T cell death Sznol M et al Clin Can Res 19: 1021 -1034, 2013

Celulele prezentatoare de antigen (APC)

APC

Tracheal Dendritic Cells 2011 Ralph M Steinman Langerhan’s cells In-vitro differentiated monocytederived Dendritic Cell

Celulele prezentatoare de antigen (APC) 1. Macrofagele • recunosc • fagocitează • pregătesc la nivel intracitoplasmatic moleculele/microorganismele non-self care sunt ulterior prezentate limfocitelor T într-o structură adecvată

Celulele prezentatoare de antigen (APC) 2. Celulele dendritice • Ubiquitare în organism • Rol important în inducerea RI • Posedă abilitatea de a stimula LT 3. Astrocitele 4. Celulele Langerhans 5. Limfocitele B

COMPLEXUL MAJOR DE HISTOCOMPATIBILITATE (MHC)

Un model al recunoașterii de către TCR a complexului format din peptidul antigenic prezentat de căte molecula MHC. Moleculele MHC sunt exprimate de celulele prezentatoare de antigen și au rolul prezentării peptidelor derivate din proteinele antigenice. Peptidele se leagă la moleculele MHC prin zone de ancorare, care asigură legarea în cavitatea (buzunarul) moleculelor MHC. Receptorul TCR al fiecărei celule T recunoaște anumite resturi de aminoacizi ale peptidului și anumite resturi de aminoacizi (polimorfice) ale moleculei MHC.

Complexul major de histocompatibilitate (MHC) * MHC este un complex de gene strâns legate care controlează histocompatibilitatea majoră. * La oameni, MHC se află la nivelul brațului scurt al cromozomului 6. * Trei gene (HLA-A, HLA-B, HLA-C) codifică proteinele MHC I. * Anumite locusuri ale HLA-D determină producția proteinelor MHC II (ex. DP, DQ, DR). * Genele HLA sunt foarte diverse (polimorfe), de ex. există mai multe alele ale genelor de clasă I și II.

Antigenele MHC • Ag MHC clasa II

Localizarea genelor MHC

Antigenele MHC de clasa I • glicoproteine membranare codificate de genele din clasa I ale MHC • sunt prezente pe membrana tuturor celulelor nucleate din organism. • reprezintă antigenele clasice de transplant. • rol în prezentarea unor epitopi rezultaţi din fragmentarea antigenelor endogene, limfocitelor T citotoxice CD 8 pozitive (Tc) • lanţ polipeptidic mare asociat necovalent cu o moleculă polipeptidică - β 2 microglobulina

STRUCTURA MOLECULELOR HLA CLASA I

Antigenele MHC • Ag MHC clasa I – Glicoproteine membranare prezente pe membrana tuturor celulelor nucleate – Rol in prezentarea epitopilor LTc CD 8+ – Structura: lant polipetidic mare – α § β 2 microglobulina §

Antigenele MHC de clasa II • glicoproteine membranare heterodimere • codificate însă de genele din clasa II ale MHC • formate de asemenea din două lanţuri polipeptidice: lanţul (diferit însă de lanţul omonim al MHC de clasa I) şi lanţul β • exprimate selectiv pe suprafaţa celulelor prezentatoare de Ag (APC): monocite, macrofage, celule dendritice, LB • prezinta limfocitelor T helper/inductoare (Th), CD 4 pozitive, epitopii rezultaţi din fragmentarea antigenelor exogene în lizozomii din APC.

Antigenele MHC • Ag MHC clasa II – Glicoproteine membranare prezente pe membrana celulelor APC – Rol in prezentarea epitopilor LTh CD 4+ – Structura: lant α § lant β §

STRUCTURA MOLECULELOR HLA CLASA II

Antigenele MHC • Ag MHC clasa III – Nu au rol in prezentarea antigenelor – Sinteza: citokine (TNF-α, β), C 2, C 4, factorul B, anafilatoxine

MHC clasa I și MHC clasa II β 2 microglobulina

HLA prezintă un polimorfism crescut, dovedit de substituții la multe nivele ale secvenței aminoacizi

Antigele HLA definite serologic • HLA-A: A 1, A 2, A 3, A 9, A 10, A 11, A 19, A 23, A 24, A 25, . ……, A 68, A 69, A 74, A 80 • HLA-B: B 5, B 7, B 8, B 12, B 13, B 14, B 15, B 16, B 17, B 18, ……. . , B 78, B 79, B 81, B 82 • HLA-DR: DR 1, DR 2, DR 3, DR 4, DR 5, DR 6, DR 7, DR 8, ……. . DR 16, DR 17, DR 18

Polimorfismul HLA “locusuri” “alele” *

Polimorfismul MHC • Necesar pentru a face față diversității structurale a agenților patogeni. • Manifestat prin abilitatea de a prezenta o gamă largă de peptide antigenice derivate din agenții patogeni. • Rezultă din expresia “alelelor” multiple ale moleculelor MHC codificate în cadrul “locusurilor” multiple ale regiunii MHC de pe cromozomul 6.

Polimorfismul HLA • Protejează împotriva epidemiilor letale – Supraviețuire crescută a populației datorită diversității alelelor. = susceptibili

HLA și diverse asocieri patologice Boala Antigenul HLA Asocierea Uveită anterioară acută Spondilită ankilopoietică Boala Behcet Boala celiacă Dermatita herpetiformă Sindromul Goodpasture Hemocromatoza idiopatică Diabetul zaharat tip 1 Narcolepsia Boala Reiter Lupusul eritematos sistemic Rasa B 27 E B 27 B 5 B 8, DR 3, DR 7 E B 8, DR 3 E DR 2 E A 3, B 7, B 14 DR 3, DR 4 E/A/AA DR 2 E/A B 27 E B 8, DR 3 E Riscul relativ 8. 2 E/A/AA 54 -89 E/A 3. 8 -4. 0 7. 6 -11. 6 9. 8 -17. 3 13. 8 E 2. 7 -6. 7 2. 1 -6. 7 130 -358 37. 1 2. 6 -2. 7 E/ A/ AA = descendență europeană/ descendență asiatică/ descendență africană

Scott Gettinger 2012

Rezumat • Sistemul imun – este constituit din organe limfoide (primare şi secundare) şi celule (limfocite T şi B şi celule prezentatoare de antigen-APC). – realizează apărarea organismului prin intermediul imunităţii înnăscute (nespecifice) şi dobândite (specifice şi cu memorie).

Rezumat • Cooperare celulara: mecansimede activare si inactivare celulara • MHC – sistem de recunoastere celulara si de identificare a unui organism, implicat in susceptibilitatea la imbolnavire si in transplantul de organe. Structuri genetice cu transcriere la nivel de proteine membranare implicate in identificarea fiecarui individ, cu rol in prezentarea Ag la limfocite.