Introducere n Noul Testament Prelegerea 3 Evanghelia ca

Introducere în Noul Testament Prelegerea 3 Evanghelia ca gen literar

Semnificaţia cuvântului euanghelion n Cuvântul „evanghelie” îşi are etimologia în grecescul evanghelion (euaggelion), fiind derivat n din cuvântul angelos care înseamnă mesager (probabil un cuvânt împrumutat din limba iraniană) Evanghelos reprezintă pe mesagerul care aduce un mesaj de victorie sau un alt mesaj politic sau personal care produce multă bucurie.

Dezvoltarea literaurii biografice de tip evanghelie n Dacă în primul secol, se făcea referire la „Evanghelie”, ca fiind doar proclamarea orală a mesajului salvării, odată cu a doua parte a sec. II, primii comentatori şi teologi creştini discută despre catalogarea unor cărţi ca fiind ta evanghelia („Evanghelii”)

Scrieri literare paralele genului evanghelic n n n „Faptele” (gr. praxeis - praxeis) erau nişte cărţi care ofereau relatări şi date despre mari personalităţi istorice şi faptele lor. În sec. II d. Hr. , Arian a scris o operă intitulată Anabasis, despre campaniile militare şi bătăliile purtate de Alexandru cel Mare, Faptele Apostolilor este un exemplu de carte creştină care foloseşte acest titlu şi de aceea se pare că Luca foloseşte două genuri literare diferite în lucrarea sa de două volume, Evanghelia după Luca şi Faptele Apostolilor

Scrieri literare paralele genului evanghelic „Memorii” (gr. apomneumata - apomneumata). n n n Acestea erau colecţii de povestioare individuale sau ziceri ale unei persoane faimoase. Xenofon şi-a scris memoriile sale despre filosoful Socrate (cca. 380 î. Cr. ), iar Platon şi-a scris şi el „Dialogurile” care au ca temă tot învăţăturile lui Socrate, în jurul anilor 380 -350 î. Cr. Prin anul 150 d. Hr. , Iustin Martirul descrie o întâlnire creştină: „şi în ziua numită Duminică, există o întâlnire pentru aceia care locuiesc în oraşe sau în sate, şi memoriile apostoliilor sau scrierile profeţilor sunt citite atâta timp cât timpul o permite” El scrie de asemenea că „memoriile apostolilor. . . sunt numite Evanghelii” Deci, există similitudini între aceste scrieri creştine şi scrierile cunoscute până atunci sub numele de „memorii”

Scrieri literare paralele genului evanghelic n „Vieţile” (gr. bioi - bioi) personajelor din lumea antică. Plutarh a fost un biograf faimos al primului secol d. Hr. , care a scris numeroase scrieri intitulate Vieţi paralele în care compară şi contrastează două personalităţi marcante ale lumii antice

Plutarh: Eu nu sunt un scriitor de istorii, ci un biograf. De aceea cititorii mei sunt rugaţi să mă ierte dacă nu voi relata toate evenimentele sau nu le voi prezenta în detaliu, ci doar le voi menţiona pe scurt pe cele mai nobile şi mai faimoase. Pentru că cele mai cunoscute evenimente, nu oferă întotdeauna sau neapărat virtuţiile sau slăbiciunile unui om, ci se întâmplă adesea ca unele ocazii relativ banale, un cuvânt sau un gest, să ofere o introspecţie mai clară în caracterul acelei persoane, decât bătăliile pe care le-au purtat şi în care au măcelărit zeci de mii de oameni. . . La fel cum pictorii produc o imagine folosindu-se de reprezentarea înfăţişării şi de expresia feţei, în care caracterul este revelat, fără ca să mai arate celelalte părţi ale corpului, la fel şi eu trebuie să am permisiunea să privesc mai degrabă la semnalmentele caracterului unui om, şi prin prisma acestora să portretizez viaţa lui, lăsându -i pe alţii să descrie şi mari evenimente şi bătălii.

Evanghelia ca gen literar antic n n n Acestea nu sunt relatări imparţiale, deoarece fiecare dintre ele îl elogiază cu entuziasm pe Domnul Isus şi aplică un tratament destul de dur celor care i se opun lui Mesia. Forma distinctivă a Evangheliilor în comparaţie cu alte scrieri creştine timpurii, justifică abordarea lor ca o colecţie specială de scrieri. Deşi ele expun caracteristici distincte ca şi naraţiuni continue care au în vedere lucrarea Domnului Isus, Evangheliile canonice pot fi comparate cu genurile literaturii greco-romane, în mod special cu biografiile populare a acelei ere.

Evanghelia ca gen literar antic n n De-a lungul istoriei şi mai ales în ultimele două secole, au fost unii comentatori care au încercat să argumenteze că Evangheliile nu sunt biografii această presupoziţie a fost bazată adesea pe compararea Evangheliilor cu biografiile moderne. Şi asta deoarece, potrivit caracteristicilor biografiei moderne, în Evanghelii nu se urmăreşte o trecere în revistă a principalelor evenimente din viaţa subiectului cu privire la înfăţişarea sa, educaţia sa, pregătirea sau dezvoltarea sa psihologică. Randel Helms, profesor de literatură la Universitatea din Arizona, afirmă că „evangheliile sunt relatări de ficţiune privind o figură istorică. . . însă, fără îndoială, sunt doar literatură de imaginaţie”, fără importanţă istorică. Helms priveşte evangheliile doar ca opere literare şi nu şi ca biografii istorice, asemeni altor scrieri de acest gen din lumea antică.

Evanghelia ca gen literar antic Norman Perrin: n Forma literară care poartă numele de „Evanghelie” este produsul unic literar al creştinismului noutestamental. În lumea antică, există paralele literare în ce priveşte toate celelalte tipuri de literatură reprezentate în Noul Testament: epistole, cronici cu faptele unor oameni faimoşi, discursuri apocaliptice, însă doar creştini au produs „Evanghelia”. Norman PERRIN, What is Redaction Criticism? (Philadelphia: Fortress Press, 1969), pp. 74 -75.