Angiosperme 1 Angiosperme dicotiledonate Prof Pop Aurel Angiospermele

Angiosperme 1. Angiosperme dicotiledonate Prof. Pop Aurel

Angiospermele sunt plantele cele mai evoluate de pe Pământ şi. cele mai răspândite în perioada actuală Ele sunt deosebit de variate, au o alcătuire completă, florile lor prezentând toate componentele învăţate: înveliş floral, gineceu format din ovar cu ovule, stil şi stigmat, stamine. Dacă au ovar, vor forma şi fructe care acoperă şi protejează seminţele. Plantele care au seminţele închise în fructe se numesc ANGIOSPERME.

Acest mare grup cuprinde două subgrupe: Ø Angiosperme dicotiledonategrupează plantele care au sămânţă cu două cotiledoane, aşa cum am învăţat la bobul de fasole; Ø Angiosperme monocotiledonate grupează plante care au sămânţă cu un singur cotiledon, aşa cum vom învăţa mai departe;

Mãrul şi alţi pomi fructiferi

Mărul şi ceilalţi pomi fructiferi sunt cultivaţi pe suprafeţe mari în ţara noastră. Ca toate plantele cultivate, pomii fructiferi provin din speciile sălbatice care se mai întâlnesc şi astăzi prin pădurile noastre: mărul, prunul sălbatic-cu fructe mici şi acre.

Alături de pomii fructiferi în această grupa mai intră şi alte plante. La putem grupa după tulpina lor în: ü Arbori: mărul, părul, gutuiul; cireşul, prunul, caisul;

ü Arbuşti: măceşul, trandafirul; ü Plante ierboase: fragul, căpşunul.

Să învăţăm să îi recunoaştem şi să-i deosebim după alcătuirea lor şi după aspectul lor. v Rădăcina: la toţi pomii fructiferi este adânc înfiptă în pământ şi mult ramificata, fixând bine plantă.

Ø Tulpina este lemnoasă, de tipul arbore, adică prezintă trunchi şi coroana. Înălţimea trunchiului şi forma coroanei diferă de la o specie la alta. Exemplu: la măr, trunchiul poate atinge 2 -3 m, dar diferă de la un soi la altul. Coroana este bine ramificată. În livezile bine îngrijite cultivatorii taie crengile şi le lasa numai pe cele de rod, astfel coroana primeşte o anumită formă.

Tulpina părului este mai înaltă şi coroana este aproape piramidală. Gutuiul este mai scund, coroana lui având crengi groase. Piersicul nu creşte nici el prea înalt; crengile lui sunt subţiri.

Ø Frunzele ne ajută şi mai mult să recunoaştem pomii fructiferi. Mărul are frunze ovale, dinţate pe margini şi lucioase pe faţa superioară; pe cea inferioară frunzele au peri mici ce le apară de uscăciune şi le dau aspectul albicios. Faţa lucioasă, peţiolul lung şi mlădios fac apa să alunece uşor pe frunze, chiar până la vârful rădăcinilor unde se află perişorii absorbanţi.

Părul are frunzele tot ovale, dar puţin mai lungi şi dinţate pe margini. Frunzele gutuiului sunt mai late, mai lucioase şi mai groase. Piersicul are frunze lanceolate şi dinţate pe margini.

Ø Floarea. Când sunt înfloriţi, nu putem să confundăm pomii fructiferi între ei. Marul formează buchete spre vârful ramurilor şi florile sunt albroz, iar bobocii sunt inconfundabili.

Şi părul are florile în buchete dar cu mai puţine flori, mai albe şi cu codiţe mai lungi. Gutuiul are câte o floare albă, din loc în loc, printre frunze, iar piersicul are florile aşezate pe crengi, câte una şi de culoare roz.

Toate aceste flori au însă aceeaşi alcătuire. Se deosebesc ca formă, culoare, forma ovarului şi numărul de ovule. Floarea de măr are cinci sepale, cinci petale alb-roz şi un receptacul în formă de păhărel. Ginceceul are ovarul adăpostit în receptacul şi este format din cinci cămăruţe, fiecare cu câte două ovule. Polenizarea este făcută de insecte.

Ø Fructul se formează în urma fecundaţiei, când floarea suferă numeroase transformări. Enumeraţi-le. Ce părţi ale florii cad?

Curând începe să se formeze fructul. Pereţii ovarului se întăresc şi formează cinci cămăruţe cu înveliş tare care închid fiecare câte două seminţe maronii. Acesta (cotorul) este fructul adevărat căci el provine din ovar. Totodată pereţii receptacului se îngroaşă, ei acumulează astfel substanţele hrănitoare. Receptaculul devine fructul fals, partea cărnoasă a mărului, care îmbrăca şi protejează fructul adevărat.

Un astfel de fruct se numeşte poamă. La exterior prezintă o coajă diferit colorată. Forma şi culoarea fructului ne spun cărui soi aparţine marul. La noi cresc mai multe soiuri de meri: ionatan, creţesc, domnesc, parmen- auriu, mere de Voineşti.

Părul şi gutuiul au fructul tot o poamă. Cireşul prunul, piersicul au fructul o drupă. Drupa prezintă o parte cărnoasă protejată de o pieliţă ceroasă sau cu perişori. În interior are o parte tare care formează sâmburele ce acoperă o singură sămânţa.

Ø Arbuştii Din această grupă fac parte şi arbuşti ca măceşul şi trandafirul.

Se întâlnesc în toate regiunile ţării şi au o tulpină ce se ramifică de la suprafaţa solului, iar pe ramuri prezintă ghimpi.

Frunzele sunt imparipenat compuse. Măceşul formează fructe multiple acoperite de o parte cărnoasă, roşie, bogată în vitamina C. Sunt bine cunoscutele măceşe.

Plantele ierboase. Fragul, căpşunul. Ø Fragul şi căpşunul sunt plante care au în pământ un rizom scurt. Frunzele sunt compuse din trei foliole. De la baza buchetului de frunze pornesc tulpini aeriene care se târăsc, numite stoloni şi care în contact cu solul formează rădăcini şi dau naştere la o nouă plantă.

Este o înmulţire vegetativă. Florile prezintă un gineceu cu mai multe ovare. Din fiecare ovar se va forma un fruct care se va găsi în partea cărnoasă şi roşie. Aceste fructe se numesc achene şi, pentru că sunt mai multe, fructul este o poliachenă.

v Importanţă economică Fructele sunt bogate în substanţe dulci, hrănitoare şi vitamine. Ele se consumă proaspete sau conservate sub formă de dulceaţă, gem, jeleu, compot. Unele pot fi uscate şi afumate. Merele, gutuiele, perele se pot păstra bine iarna.

Ele trebuie alese cu grijă şi înfăşurate în hârtie. Se păstrează la temperaturi mai scăzute şi constante. Din unele fructe se obţine alcoolul. Lemnul de cireş este folosit în industria mobilei.

Sfârşit