Vase comunicante Cunoaterea fericirii Sunt zile n care

  • Slides: 37
Download presentation
Vase comunicante Cunoaşterea fericirii

Vase comunicante Cunoaşterea fericirii

Sunt zile în care Este atât de greu să te exprimi! Sunt zile in

Sunt zile în care Este atât de greu să te exprimi! Sunt zile in care pare imposibil să fii înţeles. Ah, nu de necunoscuţi sau de străini, Ci tocmai de aceia care-ţi sunt apropiaţi, De cei pe care-i iubeşti şi te iubesc, Sunt zile în care Sau cel puţin aşa spun ei, Ceea ce spun te De aceia care fac parte din viaţa ta tulbură, Şi din cotidianul intim. Ce aud eu îmi dă nesiguranţă… Sunt zile în care Te pierd cu un singur cuvânt Prost înţeles, care nu atinge Nici lungimea ta de undă emoţională, Nici sensibilitatea ta de moment.

Sunt zile în care Declanşez fără să ştiu O serie de răspunsuri stereotipe, De

Sunt zile în care Declanşez fără să ştiu O serie de răspunsuri stereotipe, De justificări, de condamnări, Care par fără drept de apel. Sunt zile în care Mă simt judecat, catalogat, diminuat şi lipsit de valoare. Sunt zile în care Şi eu fac exact ca tine. Şi cel mai cumplit Este că nu mă aud făcând la fel. Este faptul că descopăr asta mai târziu, prea târziu, Atunci când amândoi, extenuaţi, Nu mai păstrăm în adâncul nostru Decât tăcerea.

Sunt seri în care nu mai ştiu unde Să te regăsesc. Sunt dimineţi în

Sunt seri în care nu mai ştiu unde Să te regăsesc. Sunt dimineţi în care Urăsc această singurătate în doi Pe care o numim relaţie intimă Sunt zile…doar zile. Atunci mă gândesc la toate celelalte zile, Zile pe care să le inventăm cu fiecare zi, Tu şi cu mine Pentru a construi împreună un viitor în doi.

Definiţie LECŢIA DE FIZICĂ Comunicarea este ceva ce se pune în comun. Este o

Definiţie LECŢIA DE FIZICĂ Comunicarea este ceva ce se pune în comun. Este o transfuzie de viaţă în care cei doi investesc unul în celălalt până ce formează un aliaj capabil să reziste la temperaturi înalte ale presiunii vieţii.

Definiţie Ceea ce este sângele pentru corp aşa este comunicarea în relaţia celor doi

Definiţie Ceea ce este sângele pentru corp aşa este comunicarea în relaţia celor doi din căsnicie. Între comunicare şi conversaţie există o deosebire majoră: conversaţia este un schimb obiectiv de păreri despre lucruri, idei, întâmplări… pe când comunicarea este implicarea personală şi emoţională a două persoane într-un anumit subiect.

Motivaţie Nu poţi să cunoşti un om dacă nu comunici cu el. Nu poţi

Motivaţie Nu poţi să cunoşti un om dacă nu comunici cu el. Nu poţi să iubeşti un om pe care nu-l cunoşti. Profunzimea dragostei dintre soţ şi soţie depinde de măsura şi profunzimea comunicării dintre ei.

Comunicarea e o dotare naturală? Capacitatea de a comunica nu este o însuşire naturală,

Comunicarea e o dotare naturală? Capacitatea de a comunica nu este o însuşire naturală, ci un proces care se învaţă încă din copilărie şi se perfecţionează până la moarte.

Ce se întâmplă când comunicăm? Gradul în care te oferi partenerului tău se stabileşte

Ce se întâmplă când comunicăm? Gradul în care te oferi partenerului tău se stabileşte prin comunicare Comunicarea nu cheamă pe un partener să se adapteze la natura vieţii celuilalt, ci creează o nouă natură, un nou vocabular şi o voinţă obţinută prin contopirea celor două Când comunicăm ne comunicăm

Teama de a comunica. . . de ce? Aş vrea să-ţi spun cine sunt.

Teama de a comunica. . . de ce? Aş vrea să-ţi spun cine sunt. Dacă îmi deschid inima de tot în faţa ta, mă vei accepta oare aşa cum sunt şi vei continua să mă iubeşti ?

1. nu poţi să nu comunici 2. a comunica presupune cunoaştere de sine şi

1. nu poţi să nu comunici 2. a comunica presupune cunoaştere de sine şi stimă de sine 3. a comunica presupune a şti să asculţi De cal 4. înseamnă a înţelege mesajele 5. conştientizarea mesajelor celuilalt 6. a da feed-back, reacţie de răspuns ogu l un m co 7. înseamnă a înţelege procesualitatea unei relaţii 8. a exprima sentimentele ri ă c i i 9. a accepta conflictele 10. asumarea rezolvării conflictelor

Nu uităm că : 7% - mesaj verbal 38% 55%- - tonul vocii comunicare

Nu uităm că : 7% - mesaj verbal 38% 55%- - tonul vocii comunicare nonverbală

Conţinutul comunicării : discuţie banală informaţii idei sentimente deschidere totală

Conţinutul comunicării : discuţie banală informaţii idei sentimente deschidere totală

Comunicarea presupune armonie cu noi înşine O comunicare bună presupune concordanţă dintre mesajul verbal

Comunicarea presupune armonie cu noi înşine O comunicare bună presupune concordanţă dintre mesajul verbal şi mesajul nonverbal Scrisoarea fiului din armată

Cele trei stări ale eului : dimensiunea de părinte

Cele trei stări ale eului : dimensiunea de părinte

Cele trei stări ale eului : dimensiunea de copil

Cele trei stări ale eului : dimensiunea de copil

Cele trei stări ale eului : dimensiunea de adult

Cele trei stări ale eului : dimensiunea de adult

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 1 : ÎNGĂDUINŢĂ RECIPROCĂ

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 1 : ÎNGĂDUINŢĂ RECIPROCĂ - libertatea ca fiecare să-şi exprime liber şi total gândurile şi sentimentele

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : - dezvăluirea celor mai intime

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : - dezvăluirea celor mai intime gânduri şi simţiri fără teama că vor fi respinse, dezaprobate sau ignorate - chiar exprimarea negativă a sentimentelor negative (mânia, ura, disperarea, resentimentele)

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 2: RESPECT RECIPROC PENTRU

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 2: RESPECT RECIPROC PENTRU CONCEPŢIILE CELUILALT (chiar când nu suntem de acord cu ele) căsătoria este o contopire a două personalităţi în care fiecare îşi păstrează propria identitate nu totdeauna de acord cu părerea celuilalt - factorul progresului în familie

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 2: RESPECT RECIPROC PENTRU

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 2: RESPECT RECIPROC PENTRU CONCEPŢIILE CELUILALT (chiar când nu suntem de acord cu ele) egalitatea dintre cei doi procură aceleaşi drepturi supunere oarbă la părerile celuilalt înseamnă pierderea identităţii

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 3: ACCEPTAREA PERSONALITĂŢII CELUILALT

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 3: ACCEPTAREA PERSONALITĂŢII CELUILALT - a-l accepta pe partenerul de viaţă înseamnă să poţi primi critica fără să ai sentimente de frustrare şi să înţelegi diferenţele - critica să fie îndreptăţită şi matură

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 3: ACCEPTAREA PERSONALITĂŢII CELUILALT

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 3: ACCEPTAREA PERSONALITĂŢII CELUILALT - căsnicia nu este o şcoală de corecţie şi nici ocazia de a-l schimba pe celălalt - una din caracteristicile unei persoane mature este că-şi controlează emoţiile şi nu se lasă stăpânit de ele

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 4: ÎNCREDEREA • este

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : Regula 4: ÎNCREDEREA • este clădită de o atmosferă de înţelegere, de respect reciproc şi de acceptare reciprocă • încrederea elimină replicile : „cum poţi să spui aşa ceva ? ”, „nu ştii ce vorbeşti!”, „asta-i ridicol !” sau „minţi!” • încredere nu înseamnă să spui tot ce gândeşti şi simţi şi nici să nu readuci fantasmele trecutului care te-a rănit

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : • Regula 5: ŞTIINŢA ASCULTĂRII

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : • Regula 5: ŞTIINŢA ASCULTĂRII menţine un bun contact viziual ia o poziţie plină de atenţie arată-te interesat de ceea ce urmează să auzi presară ascultarea ta activă cu propoziţii potrivite, care exprimă acordul, interesul şi înţelegerea

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : • Regula 5: ŞTIINŢA ASCULTĂRII

Reguli pe care se bazează o comunicare adevărată : • Regula 5: ŞTIINŢA ASCULTĂRII pune întrebări bine formulate ascultă încă puţin fiţi atenţi la limbajul trupului deschide uşile cu : „interesant!”, „mai spune-mi!”, „înţeleg”, mă interesează!” ascultă activ : ”vrei să spui că…”, fără a critica sau a da sfaturi

CE TIP DE COMUNICARE AVEŢI ? comunicare tip monolog comunicare de dragul meu Comunicare

CE TIP DE COMUNICARE AVEŢI ? comunicare tip monolog comunicare de dragul meu Comunicare înregistrată comunicare de interes comunicare tip interogatoriu comunicare de moralizare comunicare de disciplinare

CE TIP DE COMUNICARE AVEŢI ? comunicare tip calculator comunicare de evitare comunicare de

CE TIP DE COMUNICARE AVEŢI ? comunicare tip calculator comunicare de evitare comunicare de competiţie comunicare de gherilă comunicare de apărare – defensivă comunicare prin tăcere

CE TIP DE COMUNICARE AVEŢI ? comunicare de coloratură comunicare de sfidare comunicare de

CE TIP DE COMUNICARE AVEŢI ? comunicare de coloratură comunicare de sfidare comunicare de complezenţă comunicare de rutină comunicare de dragul tău

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 Cere puţin ca să

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 Cere puţin ca să dai mult – sparge bariera în comunicare Înlătură prejudecata: “Cum, tu Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă? ” Comunicarea adevărată se construieşte pe dăruire totală – ”dacă ai fi cunoscut tu, darul. . . ”

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 - Comunicarea fără definirea

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 - Comunicarea fără definirea eului, fără autodezvăluire nu este posibilă : “ Dacă ai fi cunoscut Cine este Cel ce-ţi zice. . . ” - Comunicarea reală este întotdeauna spirituală. . . ”apa vie”

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Orice dăruire din

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Orice dăruire din suflet comunică egalitate – obstacolul major în comunicare este superioritatea unuia dintre parteneri. . . “n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci. . . s-a făcut asemenea oamenilor. . . ”

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Comunicarea prin dăruire

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Comunicarea prin dăruire pune în ordine relaţia fracturată. . . ”Doamne, dă-mi această apă. . . ”

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Comunicarea prin dăruirea

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Comunicarea prin dăruirea de sine îl descoperă pe beneficiarul darului, dar mai ales pe dăruitor

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Comunicarea la nivelul

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • Comunicarea la nivelul deschiderii totale invită închinarea în viaţa de cuplu. . . văd că eşti prooroc. . . “părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta, dar voi ziceţi. . . ”

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • O comunicare bună

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 • O comunicare bună duce la mărturisirea slăbiciunilor şi a greşelilor. . . ” Când va veni El ne va spune toate lucrurile. . . ”

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 MĂ IUBEȘTI? Comunicarea în

Consiliere în comunicare la fântâna lui Iacov – Ioan 4 MĂ IUBEȘTI? Comunicarea în cămin ne este dată pentru. . . a-l salva pe celălalt