Magnetul atrage numai corpurile care conin fier Proprietatea

Magnetul atrage numai corpurile care conţin fier. Proprietatea unor roci de a atrage fierul este cunoscută încă din antichitate. Denumirea de magnet provine de la numele localităţii Magnesia (Asia Mică) unde a fost descoperit minereul ce conţine oxizi naturali de fier numit magnetită.

După modul de obţinere : magneţi naturali (aflaţi în natură sub formă de roci magnetită) ;

• magneţi artificiali (confecţionaţi din fier, oţel sau materiale speciale magnetizate)

După formă : Magneţi “U”(potcoavă) Magnet disc Magneţi bară Ac magnetic

După intervalul de timp cât îşi păstrează proprietatea de a atrage alte corpuri care conţin fier : permanenţi (corpurile din oţel se magnetizează permanent) ; temporari (corpurile din fier se magnetizează temporar)

Orice magnet are două regiuni, situate la extremităţile sale, în care proprietăţile magnetice se manifestă cel mai puternic numite poli magnetici :

polul nord (N) - este polul magnetului care se orientează spre polul nord geografic al Pământului ; polul sud (S) - este polul magnetului care se orientează spre polul sud geografic al Pământului.

Polii magnetici nu se pot separa. Orice magnet este alcătuit dintr-un număr foarte mare de magneţi mici aşezaţi cap la cap şi orientaţi în acelaşi sens.

MAGNETIZARE Un corp care conţine fier, prin contact sau frecare cu un magnet capătă proprietăţi magnetice, adică se magnetizează. Magnetizarea unui corp este rezultatul unei interacţiuni.

DEMAGNETIZARE Prin încălzire magneţii îşi pierd proprietăţile magnetice.

Doi magneţi apropiaţi unul de altul cu polii de nume diferite se atrag. • Doi magneţi apropiaţi unul de altul cu polii de acelaşi nume se resping.

Câmpul magnetic al unui magnet este regiunea din spaţiu, din jurul magnetului, în care se manifestă interacţiuni magnetice.

Câmpul magnetic poate fi descris cu ajutorul liniilor de câmp magnetic, care pot fi vizualizate cu ajutorul piliturii de fier.

Polii magnetului indică, aproximativ, polii geografici ai Pământului.

Stratul nucleului intern situat cel mai central în interiorul Pământului întinzându-se în adâncime între 5100 şi 6371 km. Nucleul Pămâtului este constituit dintr-un amestec solid de fier şi nichel. Presiunea din acest strat atinge milioane de bari şi temperaturi între 4000 şi 5000 °C, temperaturi asemănătoare din petele solare. Stratul nucleului extern fiind situat între adâncimile de 2900 şi 5100 km, se află într-o starea de agregare fluidă constituit dintr-o topitură de fier şi nichel care probabil conţine urme de sulf şi oxigen, aici fiind temperaturi de cca. 2900 °C. Această topitură metalică fiind un bun conductor electric, sub acţiunea de rotaţie a Pământului ar fi răspunzătoare de magnetismul terestru. Nucleul Terrei este pătura cea mai profundă a planetei noastre.

Pământul poate fi considerat un magnet imens, spaţiul din jurul lui în care se constată existenţa proprietăţilor magnetice se numeşte câmp magnetic terestru.

• Polul N magnetic al Pământului se află în vecinătatea polului sud geografic (în sudul Australiei, la latitudine sudică şi longitudine vestică), iar polul S magnetic se află în vecinătatea polului nord geografic (în Alaska, la latitudine nordică şi longitudine vestică).

Acţiunea exercitată de către Pământ asupra unui magnet este folosită în practică pentru orientarea în teren (sau pe mări sau oceane) cu ajutorul busolei. Componenta principală a unei busole este un ac magnetic (un magnet mic, care se poate roti liber în jurul unei axe verticale). • Acul magnetic al unei busole se orientează pe direcţia N – S a Pământului. Interacţiunea acului busolei cu Pământul se face de la distanţă prin intermediul câmpului magnetic. Busola a fost folosită de chinezi încă din secolul IV î. Hr. şi redescoperită de arabi în secolul al XIII- lea.

Anghel Denisa-Mihaela Stan Ramona Horvath Daiana 10 E