Avansare Manual Am fost al aptelea copil la

Avansare Manuală !!!

Am fost al şaptelea copil la părinţi, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieţi, satul Misleanu, judeţul Ialomiţa. Părinţii se numeau Vasile şi Stanca. Tata a fost agent sanitar peste şase sate şi a contribuit masiv la construcţia bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc, pentru că tatăl bunicului meu - Mircea îl chema - a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: "Popa cu cioc" - Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Şi bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia şi s-a instalat pe Ialomiţa, unde era câmpie. Satele erau rare. (. . ) Aveam cinci-şase ani şi m-a bătut un băiat (. . ) Şi am zis: Nu-i spun lui tăticu', că-i bate şi nu-i place lui Dumnezeu. Mai bine să rabd. Vă închipuiţi ce am fost în stare sa gândesc la o vârstă, când un sentiment de răzbunare e într-o stare mai intensă la copii.

Eram elev la şcoala primară, clasa I, unde am luat premiu şi mi-au pus coroană pe cap. Cu ocazia aceasta am memorat o poezie pe care o învăţasem de la o soră dea mai mare: "Floricică frumuşică, cine-ţi dete viaţă oare? Şi culori strălucitoare? Cel ce-ţi dete ţie, tot El îmi dete şi mie, El e Tatăl tău şi-al meu şi Se cheamă Dumnezeu!“. Apoi o întrebam pe mama mea, când dădea oaia din picior înainte de culcare: De ce dă din picior? Iar mama-mi zicea: "Se-nchină, mamă. . . ! " Vasăzică, eu de ce să nu mă-nchin? !

Până la vârsta de douăzeci de ani am făcut şi sport. La data aceea am fost primul la întreceri interşcolare la viteză şi al doilea la sărituri, care s-au desfăşurat în Bucureşti. Învăţam şi făceam mişcare, foarte mult mi-a ajutat! Într-un meci de fotbal am sărit peste un jucător, nu mai puteam să-l ocolesc, eram în viteză mare, şi cum eram blond, gazetele m-au numit: Pantera blondă. Într-o zi, la antrenament, am tras puternic cu mingea şi am lovit din greşeală, în cap, o fată care nu avea ce căuta pe teren. Am simţit nevoia să mă duc să-mi cer scuze. Am apreciat vârsta ei cam la 14 -15 ani. Zice: "Domnule Pantera blondă!" Zic: "Nu mă cheamă aşa. Mă cheamă Anghel Papacioc!" Dar ea: "Aşa-i că acum mă numesc şi eu sportivă? " Eu mi-am dat seama de naivitatea ei când a zis aşa. "Nu! Deocamdată eşti numai lovită !" I-am zis: "Du-te, fetiţo şi roagă-te la Maica Domnului!", şi am insistat să se roage la Maica Domnului, lucru pe care-l făceam şi eu la vestiar. N-am mai văzut-o de atunci. După şaptezeci de ani m-am trezit cu o doamnă bătrână cu două strănepoate de mână la Techirghiol: "Părinte, eu sunt fata pe care aţi lovit-o cu mingea în cap! Părinte, m-am rugat la Maica Domnului şi m-a ajutat, aşa cum m-aţi povăţuit, şi am reuşit în toate!".

Reporter: Am aflat că aţi avut un frate care a murit împuşcat. . . Acel om, care l-a împuşcat pe fratele meu, mi-a căzut, cum se spune, "în mână. . . ", aveam o funcţie mare. Şi puteam, pur şi simplu, să-l omor şi eu. . . Iar celui care-l împuşcase pe fratele meu i-am trimis vorbă: "Eu îţi pun pază la poartă! Cu nici un chip nai să păţeşti nimic!". . . Care mi-a fost puterea. . . ? Am zis aşa: dacă eu mă răzbun, Cerul nu mai e dator la mine, dar nici fratele meu nu mai e dator la mine. . . Şi a murit el, după ani de zile, de chinuri de conştiinţă. . . Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine. La El este toată răzbunarea.

Reporter: În ce fel aţi făcut primii paşii în viaţa monahală? Când a fost să plec la mănăstire, acum vreo cincizeci de ani, au vrut să mă oprească foarte mulţi inşi, chiar unul din cei cu nume mare, ministru al Cultelor pe atunci, spunându-mi că în mănăstire sunt căderi şi decăderi de tot felul. Dar eu i-am răspuns că mă duc la mănăstire pentru Hristos. Nu mă interesează ce este acolo, ci învăţăura lui Hristos: "Cel ce iubeşte pe tata ori pe mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmeazş Mie, nu este vrednic de Mine!". Şi m-am întâlnit cu ei după zeci de ani. Şi m-au întrebat: "Ce ai văzut acolo? ", "Ce aţi spus voi am găsit, dar nu credeam să găsesc şi sfinţi! Am găsit şi sfinţi!"

După ce am intrat în monahism, m-am simţit foarte mic şi neînsemnat, dar încurajat puternic de importanţa tainei acestei dăruiri. Imensa valoare a focului naşterii din nou, într-o siluetă smerită a fiinţei tale, lucru care în lume nu se poate trăi şi cunoaşte, pentru că nu există Crucea de Aur a Tăierii Voii. Aici ies la iveală multele neputinţe din om şi aşa simţi nevoia să te umileşti, fermentul cel mai important pentru formarea personalităţii duhovniceşti a omului nou, Călugărul. .

În ceea ce priveşte relaţiile între vieţuitori există psihologic o dorinţă la câte unul să nu-l lase pe celălalt să se ridice, doreşte să rămână la nivelul lui. Îşi găseşte scuze în greşelile celuilalt, se acceptă în defecte unul pe altul şi se împrietenesc - greşeală mare. Tu ai o particularitate a ta, de ce te -ai nivelat cu acela care îţi dă motive să te îndreptăţeşti? Mergi după harul pe care-l ai tu. Dacă poţi, să-i strecori şi lui ceva, să se îmbunătaţească. . . în tot cazul, dacă nu poţi, fii liniştit că ai nădejde de mântuire. Mau întrebat la un interviu de ce mam făcut călugăr? "M-am făcut călugăr să mă iau la luptă cu Dumnezeu şi să-L birui".

Şi sfaturile mele pentru o serie întreagă de fii duhovniceşti care vin aproape zilnic să-mi spună că vor să plece la mănăstire sunt: nu te duci la mănăstire ca să găseşti mănăstire, să faci tu mănăstire! Prin felul de a asculta, prin stăruinţa de a-ţi tăia voia, prin maniera de a şti să fii cuminte, tu faci mănăstire. . .

. . . M-am întâlnit cu Părintele Gherontie Bălan care mi-a sugerat să caut să ajung la Sihăstria la Părintele Cleopa. M-am folosit de Părintele Cleopa dintr-un început, când l-am văzut că slujeşte la Sfânta Liturghie încălţat în opinci. . . eu, care doream o viaţă retrasă de modernism. . . De asemenea l-am apreciat întotdeauna pe Părintele Paisie Olaru. Părintele Cleopa Părintele Olaru

Îmi amintesc când am plecat (la puţin timp după stabilirea în Sihăstria) în aşa-zisa pustie. Era o iarnă foarte grea şi eram frate de mănăstire, recunoscut de cei din obştea Sihăstriei. În sfarşit am plecat într-o formă foarte tainică, faţă de ceilalţi părinţi. O zăpădă mare de tot, a nins 13 zile neîntrerupt zi şi noapte. Şi la plecare Părintele Paisie mi-a dat 18 bucăţi de zahăr. Mai târziu i-am scris Părintelui Cleopa de acele 18 bucăţi de zahăr. Şi mi-am pus de atunci problema mereu. De ce el mi-a dat zahăr, când Părintele Cleopa îmi dăduse o traistă de pesmeţi, ca singura mea hrană? Şi sigur m-am gândit că te mai şi îndulceşte în amarul acesta al singurătăţii, al pustiei mai ales că era şi un moment foarte greu, era o zăpadă foarte mare. Şi i-am spus Părintelui Cleopa şi spun mereu, că: aceste bucăţi de zahăr nu s-au terminat nici acum!. Când m-am dus la Sihăstria să-l vizitez, cu puţin timp înaintea morţii, era în pat. (. . . ) mi-a zis: "Am păcătuit, sunt hoţ, sunt curvar, sunt mândru!" şi a început să-mi spună la păcate dintr-o dată, iar eu asistând la mărturisirea acesta, am zis la rândul meu: "Aşa am făcut şi eu, aşa am făcut şi eu. . . !"

Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii. Rosteşte-o tainic şi taci! Asta e tot. Pentru ce trebuie să aşteptaţi indicaţii? N-ai simţit nici până acum că tu eşti omul lui Hristos? (. . . ) Acesta a fost punctul meu de vedere: o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă!"Taci şi zi!" Nu te va mântui faptul că tu ai fost într-o împrejurare înduhovnicită cu exemple şi cu citate extraordinare, nemaiîntâlnite, aşa ca să satisfacă numai raţiunea ta. Nu te mântuieşti! Asta este una din marile greşeli care se face de către lumea. . .

Punctul meu de vedere pe care l-am exprimat la Antim nu era de a teoretiza, ci era de a trăi. Şi am rămas cu el. Şi astăzi îmi spun mie şi altora tot aşa.

“Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria – Techirghiol a trecut astăzi, 19 iulie 2011, la Domnul, informează. . “El s-a stins din viaţă în urmă cu mai puţin de o oră în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de două ori în luna aprilie a acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. ”

Despre ecumenism, părintele Arsenie Papacioc a afirmat: „Sunt împotrivă! Pe viaţă şi pe moarte împotrivă! Ce ecumenism? ” Ecumenismul este o mişcare religioasă care urmăreşte reuniunea tuturor bisericilor creştine într-una singură (din fr. oecuménique, lat. oecumenicus, gr. oikumenike).

Părintele Arsenie Papacioc - Moartea nu vine să-i faci o cafea În viaţa mea, am fost la multe căpătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin… dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decât coşul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus - ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

19. 07. 2011. Montaj : DIEGIS. << diegisro@yahoo. com >> Texte din “Părintele Arsenie Papacioc – Mărturie Despre Sine” Coloana sonoră : Enio Morricone - Finale.