DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI CUPRINS Religia si rolul

DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

CUPRINS Religia si rolul ei; Componenta religioasa a culturii romane in perioada premoderna; Etape (sec. XV-XVI; sec XVII) Glosar.

RELIGIA este un complex de credinte si acte de cult care exprima raportul omului cu sacrul si cu divinitatea; credinta unui grup de oameni de adoratie(Dumnezeu, zei, etc. ), bazata pe un sistem de norme si de principii morale si pe existenta unei institutii.

Aceasta joaca un rol pozitiv in dezvoltarea comunitatii si a tinerilor. E valoarea cea mai importanta din viata unei persoane, starneste pasiuni puternice, poate fi sursa de motivatie a persoanelor pentru binele comunitatii Carl Jung spune: “In fiintele umane se regaseste nevoia de a fi religioase. ”

Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: eclezial, carturaresc si folcloric. Intre cele trei zone de cultura si cei care participa la eleprelati, carturari, oameni simplise produc schimburi, influente, asimilari, etc; Ele sunt determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. .

• Religia si literatura se dezvolta incepand din secolul al-XVI-lea impreuna. • Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii apoi, prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa • Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. • Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. • .

• Literatura religioasa romana in limba slavona-determinata de traducerea cartilor sfinte de catre Chiril si Metodiu in slavona intre secolele XV-XVI : • -”PRIPEALE” care apartine monahului Filotei; • -”EVANGHELIA” copiata de arhimandritul Nicodim la Tismana in 1405; • -”PATIMIREA SF. MUCENIC IOAN CEL NOU” – 1364 -1420 de Grigore Tamblac; • -”VIATA LUI NICODIM DE LA TISMANA” scrisa de ucenicii calugarului. • LITERATURA RELIGIOASA TRADUSA IN LIMBA ROMANA-determinata de reforma: • -”PSALTIREA”- parte preferata din Vechiul Testament; • -”FAPTELE APOSTOLILOR”; • -“CAZANIILE” – de diaconul Coressi; • -“POLIA DE LA ORASTIE”- o traducere partiala a Vechiului Testament; • -“NOUL TESTAMENT DE LA BELGRAD” – Simion Stefan; • -“LITURGHIILE”; • -TRADUCEREA SI TIPARIREA BIBLIEI DE LA BUCURESTI – 1688.

Parcurgand in sens invers istoria, istoricul religiilor ajunge la o raspantie, punctul de plecare al lungului drum al omenirii, adica preistoria. Intalneste un om caruia i s-a dat numele de HOMO FABER si porneste impreuna cu acesta pe drumul istoriei. Curand, acest personaj picteaza grote menite sa devina sanctuare si scrijeleste inscriptii rupestre. Faber a devenit SAPIENS! Examinand picturile, inscriptiile, desenele, atitudinea fata de morti, istoricul religiilor constata ca acest om crede intr-o Realitate care depaseste aceasta lume, dar care se manifesta in interiorul ei. Concluzia este limpede: Homo Faber si Sapiens se dovedeste un HOMO RELIGIOSUS.

OMUL MEDIEVAL este prin excelenta un homo religiosus care comunica cu Dumnezeu, cu sfintii, crede in semne si minuni, face pelerinaje la locurile sfinte. Acesta vede lumea ca pe o creatie divina, i se supune neconditionat lui Dumnezeu, este coplesit de sentimentul de instabilitate al lumii si de nesiguranta vietii, sentiment intretinut de mari epidemii, de catastrofe naturale si de evenimente istorice violente. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si preoti, astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca “unsul lui Dumnezeu pe pamant”. “Homo religiosus se situeaza in Cosmos, in societate si isi precizeaza relatiile cu divinitatea” George Dumezil “Sacrul”

DOSOFTEI(1624 -1693) Carturar, mitropolit al Moldovei; Provine dintr-o familie de negustori macedoneni; A studiat elina, latina, slavona si poloneza; Se refugiaza din fata navalirii turcesti in Polonia, unde prelucreaza in romaneste ~Psaltirea pre versuri tocmita~(Uniew, 1673); “Acestu Dosoftei mitropolit nu era om prostu de felul lui. Si era neam de mazal: pre invatat, multe limbi stie: elineste, latineste, slavoneste si alta adanca carte si invatatura, deplin calugar si cucernic si bland ca un miel. In tara noastra paceasta vreme nu este om ca acela. ” Ion Neculce-”Letopisetul Tarii Moldovei”

Opera: • . . . a tradus Psalmii, mai intai in proza iar apoi in versuri pentru a fi mai accesibili; • . . . are influenta puternica de-a lungul vremii, atat in mediul cult, cat si in mediul popular; unii psalmi intra in repertoriul cantecelor de stea si al colindelor; • In PSALMUL 136 Dosoftei reproduce in versuri cuvintele lui David: • Actiunea se petrece in Babilon; • Se ilustreaza tristetea celor din Ierusalim, care sunt dusi in Babilon drept robi ”din cauza pacatelor cu care ati pacatuit inaintea lui Dumnezeu”(Epistola lui Irimia, cap. I); • Acestia “jelind de tara Domnului” fac promisiuni lui Dumnezeu ca nu-l vor uita, si ca ei nu vor canta niciodata cantarile inchinate lui Dumnezeu babilonienilor. Psaltirea lui Dosoftei (1673)

• Israelitii ii cer Domnului indurare si ii amintesc ziua in care Ierusalimul era daramat de babilonieni, care strigau” <<Stricati-l, stricati-l, pana la temeliile lui!>>” (Ps. 136, David) • “Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta si este : de a fi oferit in Psaltire, pe neasteptate, intaiul monument de limba poetica romaneasca. [. . . ], au organizat, in fine, un adevarat sistem de rime si a incercat mai multe cadente si mai multi metri decat gasim in toata poezia noastra de pana la romantism. ” Nicolae Manolescu-”Istoria critica a literaturii romane, I. 1990

MIRON COSTIN(1633 -1691). . s-a nascut intr-o familie de boieri moldoveni; . . a avut parte de o educatie intelectuala; si-a facut scoala in Polonia, construindu-si un fond solid de cultura latina; . . moare in mod violent, fiind decapitat din ordinul domnitorului Constantin Cantemir. “Niciun alt scriitor roman din epoca veche n-a fost mai mult citat, de-a lungul ultimelor doua secole pentru cuvintele sale memorabile decat Miron Costin. Biruitau gandul a devenit o propozitie emblematica, insusita de mai multe generatii de intelectuali consacrati. ”(Elvira Sorohan-”Cartea cronicilor”)

In operele sale poetul se plange de: • efemeritatea vietii, • nestatornicia lucrurilor • caracterul lui iluzoriu • rostogolirea timpului • roata norocului ce urca si coboara, etc. La treizeci de ani dupa moartea lui Grigore Ureche-1647 -, Miron Costin ia pana ca sa continue istoria Moldovei(“Letopisetul Tarii Moldovei”)de unde o lasase acesta. Autorul este martor si participant la evenimentele relatate in chip obiectiv ”Eu voi da seama de ale mele cate scriu. . ”

In afara de meritele lui pentru istoriografia moldoveneasca, Miron Costin, pentru a da o pilda ca se pot scrie versuri si in limba noastra , alcatuieste poema”VIATA LUMII”. Tema acestui mic poem filozofic este concluzia la care ajunge totdeauna sufletul omenesc dupa ce coboara de pe culmea maturitatii catre amurgul vietii si simte apropiindu-se, marea noapte care ne invaluie. Autorul pune poemul sau sub semnul credintei printr-un motto in limba slavona din Ecleziast: “Desertaciunea desertaciunilor. . . si toate sunt desarte. ” Motivele provenite din poezia greaca si latina (Fortuna labilis, ubi sunt? ) capata si ele rezonante biblice; combinate cu motive frecvente in cultura medievala si renascentista(Vanitas vanitatum) sunt ilustrate in “Viata Lumii”. Poemul are intr-adevar afinitati si cu unele accente din lirica epicureana a lui Horatiu: “Hei, Postume-n apriga fuga Se spulbera anii si-n van e-orice fuga. Caci, nici batranetii ce vine grozava, Nici mortii neinfrante, n-aduce zabava. ”

Antim Ivireanul(1650 -1716) • mitropolit si om politic, tipograf, desenator, xilograf, caligraf, pictor, sculptor si exceptional orator ecleziastic; • originar din Iviria, el desfasoara numeroase activitati culturale; • traducator , indrumator al tiparnitelor, educator(al clerului); • predicile sale contribuie decisiv la faima lui, depasind chiar si hotarele tarii. • Exilat din porunca domnitorului Nicolae Mavrocordat , acesta • piere in mod tragic, macelarit de garda insotitoare, • iar trupul sau este aruncat intr-un rau, langa Adrianopol • “Mitropolitul Antim este primul care se urca in amvonul • mitropoliei, ca sa graiasca poporului sau, drept de la suflet • la suflet” (N. Cartojan- “Istoria literaturii romane vechi”, • Ed Minerva, ) Partea de mare valoare artistica a operei lui Antim sunt “Didahiile” publicate la 170 de ani de la moartea acestuia. . . Antim Ivireanul

In “Oratoria de amvon”, autorul recurge la modestie pentru a atrage atentia ascultatorilor. Acesta ii roaga sa asculte ce are de povestit despre lucrurile Domnului la care se roaga cu multa umilinta. In predica sa vorbeste despre incalcarea decalogului. Cuvantarile lui sunt menite sa rascoleasca puternic sufletele. . “Atentia mitropolitului se indreapta spre moravurile rele care duceau societatea romaneasca, a timpului sau, la decadere. . . ”(N. Cartojan) Predicatorul ii invita pe ascultatori sa reflecteze, iar cei ce considera neadevarate spusele lui “atunci poate ca acel om va fi au prea sfantul si drept inaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimtitoriu. ” Predica se incheie cu o rugaciune catre Dumnezeu, pentru a-i cere indurare si lumina in suflete si in mintile oamenilor, pentru a putea respecta legile si poruncile Lui.

ION NECULCE (1672? -1745? ) Boier invatat, cu sange cantacuzin; Asista la multe evenimente crancene de-a lungul vietii sale; Contemporan cu decapitarea lui Miron Costin si prieten cu Dimitrie Cantemir; Continua “Letopisetul Tarii Moldovei” de unde il lasase Miron Costin; Opera Neculce isi castiga faima literara prin “O sama de cuvinte”, prin cele 42 de legende “adevarate schite si nuvele concentrate”, asezate in introducerea letopisetului sau. Seria de 42 de legende vorbeste despre: altarul manastirii Putna, mama lui Stefan cel Mare, Daniil Sihastru, Petru Rares, Alexandru Lapusneanul, etc. pe care Neculce “nu le-a prins in urzeala cronicii, ci le-a strans laolalta. Insa, cele mai multe legende il au in centru pe STEFAN CEL MARE.

Legendele lui Neculce se disting printr-un continut anecdotic sau un epic cuminte, batranesc, cu seva populara. Ele au devenit sursa de inspiratie, dar si model scriitorilor: D. Bolintineanu, V. Alecsandri, M. Sadovea nu, s. a. Faptele narate au in buna masura caracter fictional, neexistand dovezi ca ar fi adevarate. Povestirile au fost culese de Neculce si transpuse in maniera personala si sunt cuprinse aici aproape toate tipurile narativului. Manastirea Voronet Centrate asupra figurii lui Stefan cel Mare, legendele din “O sama de cuvinte”, dezvaluie aceeasi mentalitate a omului medieval, din perspectiva voievodului. Ca ales al Domnului, conducatorul statului este pus la incercare mai mult decat crestinul de rand. El are o misiune mai inalta, o educatie religioasa mai profunda si, de aceea, penitenta severa i se impune adeseori.

Legendele relateaza faptele care l-au determinat pe voievod sa inalte biserici si manastiri: implinire a legamantului facut lui Dumnezeu inainte de lupta si multumire pentru izbanda asupra paganilor, ruga si danie pentru iertarea pacatelor, spovedanie simbolica. Manastirea Putna

“Fost-au acestu Stefan voda om nu mare de statu, manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat , la ospete omorea fara judet. Amintrilea era un om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stiia-l acoperi, si unde nu gandiiai, acolo il aflai, la lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi se varaia[. . . ], si unde il biruia altii, nu pierdea nadejdea, ca stiindu-sa jos, sa radica deasupra biruitorilor, ” STEFAN CEL MARE

“Iara pre Stefan voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti Stefan voda, nu pentru sufletul, ce ieste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile niminea din domni, nici mai inainte, nici dupa aceia l-au ajunsu. ”

• PSALM, psalmi, s. m. 1. Imn religios biblic; (la pl. ) culegere formată din 151 de astfel de imnuri, cuprinsă în Vechiul Testament şi care alcătuieşte Psaltirea. • PSALTÍRE, psaltiri, s. f. Carte bisericească de ritual care cuprinde cei 151 de psalmi atribuiţi regelui David şi care face parte din Vechiul Testament. • DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis. ; înv. ) Predică, cazanie. P. gener. Învăţătură, morală. [Acc. şi: didáhie] – Din ngr. didahí. • EVANGHÉLIE, evanghelii, s. f. Parte a Bibliei, recunoscută numai de creştini, care cuprinde viaţa şi învăţătura lui Cristos. Fiecare dintre capitolele din această carte, care se citesc în timpul serviciului religios creştin. [Var. : (pop. ) vanghélie s. f. ] – Din sl. evangelije. • LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conţine elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei fiinţe etc. , caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. Din fr. légende, lat. legenda.

• PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ♢ Expr. A predica în deşert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistenţă; a răspândi, a propaga idei, concepţii etc. – Din lat. praedicare. • DECALÓG s. n. Cele zece porunci religioase şi morale din Vechiul Testament, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. – Din fr. décalogue. • ECLEZIÁST s. n. Una din părţile Bibliei, atribuită împăratului Solomon. [Pr. : -ziast] – Din fr. ecclésiaste.

• G. Calinescu-Limba si literatura romana de la origini pana in prezent; editura Minerva, Bucuresti 1982 • N. Cartojan- Istoria literaturii romane vechi, Bucuresti, ed. Minerva-1980; • Doina Rusti-Scriitori romani, Bucuresti , ed. Niculescu -2007; • Claudiu Dumea- Religii, biserici, secte , privite din perspectiva catolica Iasi , Sapientia -2002; • Julien Ries-Sacrul in istoria religioasa a omenirii; editura Polirom 2000

REALIZATORI: • Siser Emilia Laura • Danci Andra Teodora • Dozsa Romina Andrada • CLASA XI D, GRUP SCOLAR BORSA