CURSUL VI AMPRENTA PRELIMINAR ETAPELE DE REALIZARE A

CURSUL VI AMPRENTA PRELIMINARĂ

ETAPELE DE REALIZARE A PROTEZEI PARŢIALE MOBILIZABILE ACRILICE În realizarea unei proteze parţiale acrilice mobilizabile se trece printr-o succesiune de etape clinice, realizate de medic în cabinet şi tehnice, realizate în laboratorul de tehnică dentară.

FAZE CLINICE: • Examenul clinic al pacientului • Pregătirea preprotetică (nespecifică) • Pregătirea proprotetică (specifică) • Amprenta preliminară • Amprenta finală (funcţională) • Determinarea rapoartelor intermaxilare • Proba machetei • Aplicarea protezei. Indicaţii privind întreţinerea protezei parţiale acrilice

FAZE DE LABORATOR: • Realizarea modelului preliminar • Portamprenta (lingura) individuală • Realizarea modelului de lucru • Realizarea şabloanelor de ocluzie • Montarea în simulatorul ADM

FAZE DE LABORATOR: • Realizarea machetei protezei: ØRealizarea machetei pentru probă ØRealizarea croşetelor ØPrelucrarea finală a machetei

FAZE DE LABORATOR: • Realizarea tiparului • Prepararea şi introducerea răşinii acrilice în tipar • Polimerizarea acrilatului • Dezambalarea, prelucrarea şi lustruirea protezei

AMPRENTA PRELIMINARĂ. DEFINIŢIE: Amprenta în medicina dentară reprezintă înregistrarea negativă a câmpului protetic.

În edentaţia parţială avem mai multe tipuri de amprente: A. Amprenta documentară. B. Amprenta pentru modelul de studiu. C. Amprenta preliminară.

Amprenta documentară Este copia negativă a întregului câmp protetic al pacientului, luată bimaxilar, la prima prezentare la medic. Ea reprezintă dovada situaţiei iniţiale, în care nu s-a instituit niciun tratament, situaţie prin care să putem justifica terapia impusă şi pe care să o putem compara cu starea finală după tratamentul instituit. Pe baza acestei amprente se va turna modelul documentar care valoare medico-legală, didactică, statistică, etc.

Amprenta documentară Această amprentă se ia cu materiale elastice de tipul hidrocoloizilor ireversibili, iar modelul se toarnă din gipsuri de clasa a II-a sau a III-a. Pe baza acestui model se pot elabora doar unele trasee relative de tratament, deoarece aspectul lui se va schimba după pregătirile nespecifice şi specifice.

Amprenta pentru modelul de studiu Este luată după parcurgerea tratamentelor preprotetice (nespecifice). Pe baza ei se toarnă modelul de studiu pe care se vor urmări toate elementele câmpului protetic direct legate de confecţionarea piesei protetice. Amprenta se ia tot cu hidrocoloizi ireversibili, iar modelul se toarnă din acelaşi tip de gips ca modelul documentar.

Amprenta pentru modelul de studiu Analiza modelelor se face iniţial separat pe arcade, apoi cu ajutorul paralelografului şi ulterior cu ele montate într-un simulator al aparatului dento-maxilar. Acest model mai poate fi utilizat în cercetare, statistică, didactic, etc.

Amprenta preliminară Este copia negativă a câmpului protetic, care reproduce toate elementele zonei de sprijin ale viitoarei proteze parţiale şi dă relaţii despre periferia acestuia (zona de menţinere şi stabilizare).

Amprenta preliminară Se numeşte preliminară pentru că precede fazele clinice ale tratamentului protetic şi asigură, în limite posibile, condiţiile de sprijin, menţinere şi stabilizare a piesei protetice.

Obiectivele amprentării preliminare sunt: • Cuprinderea întregului câmp protetic – suportul muco-osos şi dinţii restanţi; • Crearea premizelor unei menţineri şi stabilităţi optime a viitoarei piese protetice prin înregistrarea suprafeţelor de sprijin, menţinere şi stabilizare; • Evitarea interferenţelor cu musculatura periprotetică.

Etapele parcurse în amprentarea preliminară sunt: • Alegerea lingurii universale (standard); • Alegerea materialului de amprentare; • Alegerea tehnicii de amprentare; • Pregătirea pacientului; • Amprentarea propriu-zisă; • Verificarea amprentei în cabinet; • Păstrarea amprentei şi transportul ei la laborator.

Alegerea lingurii universale

CONDIŢIILE LINGURILOR UNIVERSALE: • Să fie rigide, adică stabile la deformare; • Să corespundă ca mărime şi formă arcadei amprentate; • Să acopere în întregime câmpul protetic, fără a atinge sau interfera cu vreuna din componentele acestuia şi să nu limiteze mişcările funcţionale părţilor moi;

CONDIŢIILE LINGURILOR UNIVERSALE: • Să retenţioneze cât mai bine materialele de amprentă prin diferite sisteme mecanice sau chimice (lacuri adezive); • În sens antero-posterior vor cuprinde în interiorul lor tuberozităţile şi tuberculii piriformi, distal fără a depăşi linia „Ah” sau inserţia ligamentului pterigo-mandibular;

CONDIŢIILE LINGURILOR UNIVERSALE: • În sens transversal vor cuprinde crestele alveolare şi zonele biostatice, fără a depăşi lingual la mandibulă linia milohioidiană; • Să fie distanţate de marginile câmpului protetic la 3 - 5 mm şi să permită o distribuire relativ uniformă a materialului de amprentare; • Marginile să ajungă în fundurile de sac fără să le modifice limitele.

În funcţie de materialul din care sunt confecţionate pot fi: • Metalice – cromate, nichelate, din oţel inoxidabil, alamă sau din aluminiu placat cu răşini epoxidice. Aceste linguri pot fi sterilizate la căldură uscată sau umedă, rezistând până la temperaturi de 200 grade Celsius. Se confecţionează industrial în trei mărimi pentru fiecare arcadă.

Ele pot fi: – Cu perforaţii sub formă de orificiu sau fantă, pentru alginate – orificiile de degajare asigură dispunerea materialului într-un strat uniform, de aproximativ 3 mm, care previne deformările şi tensiunile interne;

Ele pot fi: – Fără perforaţii, pentru siliconii vâscoşi – aceste linguri pot avea din fabricaţie o nervură de retenţie. În absenţa ei, retenţia trebuie făcută extemporaneu în cabinet, cu benzi adezive cauciucate (leucoplast), aplicate pe marginile lingurii sau cu materiale termoplastice.

LINGURI METALICE FĂRĂ PERFORAŢII

LINGURI DIN ALUMINIU CU PERFORAŢII

Linguri standard • Din mase plastice – din răşini acrilice, materiale compozite, polistiren, răşini policarbonate, etc. Pot fi neperforate, perforate sau cu nervuri. Acestea pot fi de unică folosinţă (pentru o singură amprentare) sau de folosinţă îndelungată, fiind livrate de firmele producătoare în seturi pe diverse mărimi. Cele din a doua categorie se pot dezinfecta în soluţii antiseptice, iar unele tipuri se pot steriliza prin autoclavare.

SETURI DE LINGURI STANDARD DIN MASE PLASTICE

Linguri standard

Linguri standard • Mixte (metalo-acrilice) – ele sunt confecţionate din mase plastice, cu accesorii adaptabile (mâner) metalice.

LINGURĂ STANDARD CU PERFORAŢII

CENTRAREA LINGURII STANDARD

Diferenţa dintre lingurile universale utilizate la edentatul total, care au un aspect rotunjit, dimensionat pe crestele alveolare, şi cele utilizate în edentaţia parţială este că acestea din urmă, pentru porţiunile cu dinţi, au marginile în unghi drept. Pentru edentaţiile parţiale biterminale, lingurile metalice sunt prevăzute cu casetă frontală pentru dinţi şi jgheaburi distale pentru crestele edentate.

Când nu găsim o lingură conformă cu câmpul protetic pe care dorim să-l amprentăm, utilizăm o lingură standard individualizată. Această operaţie constă în remodelarea lingurilor metalice:

- lărgind sau îngustând jgheabul pe anumite porţiuni, cu ajutorul cleştelui crampon; - de asemenea se pot decupa cu foarfeca pe zonele unde se consideră că sunt lungi; - dacă lingurile sunt scurte, pot fi lungite cu materiale termoplastice, distal sau marginal; - în cazul unei bolţi palatine prea adânci (ogivală), se completează lingura cu Stents pe zona corespunzătoare bolţii pentru a reduce spaţiul dintre lingură şi boltă.

Alegerea materialului de amprentare Din multitudinea de materiale de amprentare utilizate, în edentaţia parţială se pare că s-au impus:

1. Alginatele (hidrocoloizii ireversibili):

Hidrocoloizii ireversibili – Alginatele • Denumiri comerciale: Palgat (Espe), Imprex (Espe), Alginoplast (Bayer), Xantalgin (Bayer), Septalgin (Septodont), Ypeen (Spofa), Orthoprint (Zhermack), Chromatic (Ruthinium), Vival NF (Vivadent), Algodent (România).

Avantaje: • Reproduc cu fidelitate detaliile câmpului protetic; • Proprietăţile fizico-chimice (elasticitatea, rezistenţa la compresiune şi alungire, vâscozitatea) le fac bune pentru amprentarea preliminară a edentaţiei parţiale;

Avantaje: • Sunt elastice după priză, ceea ce favorizează îndepărtarea lor uşoară de pe câmpul protetic; • Uşurinţă în preparare şi mânuire; • Sunt lipsite de toxicitate; • Toleranţă senzitivă în mediul bucal; • Preţ de cost accesibil.

Dezavantaje: • Nu aderă de lingura standard şi de aceea sunt necesare retenţii; • În timpul formării gelului la amprentare nu trebuiesc induse tensiuni interne în material, determinate de mişcarea amprentei pe câmp;

Dezavantaje: • La demularea amprentei, în zonele interdentare se tracţionează şi adeseori se rupe, deformând amprenta. Ca atare se impune o prealabilă deretentivizare a acestor zone; • În timpul amprentării şi după, dacă manipularea materialului scapă de sub control, apare riscul unor modificări dimensionale amprentei prin fenomene de hidrocinetică. Amprenta poate:

Ø Pierde apa din gel prin două mecanisme: dezhidratare prin evaporare şi exudarea de fluide prin sinereză (contractarea unui gel, însoţită de separarea spontană a mediului de dispersie). Exudatul care apare la suprafaţa gelului nu este apă pură ci este de natură alcalină sau acidă, în funcţie de compoziţia gelului. Sinereza alterează calitatea modelului de gips, dându-i un aspect cretos la suprafaţă, însoţită şi de o modificare de volum;

Ø Dacă amprenta este păstrată în apă (greşeală foarte frecventă), gelul absoarbe apa prin imbibiţie şi îşi măreşte volumul.

Dezavantaje: Modificările volumetrice ale gelului constituie neajunsuri care pot fi evitate prin respectarea regulilor de amprentare şi turnare a modelului în 8 - 15 minute. Amprentele se vor păstra într-o atmosferă saturată de vapori şi nu pe uscat sau în apă;

Dezavantaje: • Unele alginate pot influenţa priza gipsului din care se toarnă modelul.

Clasificare: În funcţie de timpul de priză, hidrocoloizii ireversibili se împart în două categorii: • Cu gelificare rapidă, 1 - 2 minute; • Cu gelificare normală, 2 - 14 minute.

Indicaţiile alginatelor: • Amprentarea preliminară (este indicaţia majoră); • Amprentarea pentru documentare; • Amprentarea pentru de studiu; realizarea modelelor

• Amprentarea arcadelor antagoniste; • Amprentarea după tratamentul protetic cu proteze parţiale acrilice aplicate în cavitatea bucală, pentru modelele documentare de sfârşit de caz.

Contraindicaţia alginatelor: • Amprentarea funcţională, care însă se mai practică, cu deficienţe mari de precizie.

AMPRENTĂ LUATĂ CU ALGINAT

AMPRENTĂ PRELIMINARĂ

AMPRENTA PRELIMINARĂ

AMPRENTA ARCADEI ANTAGONISTE

2. Elastomerii de sinteză: Sunt utilizaţi cei de consistenţă chitoasă la amprentarea câmpurilor protetice edentate parţial când există şi preparaţii ale dinţilor stâlpi şi rar la amprentarea preliminară propriu-zisă, când avem câmpuri protetice „dure”. Se prezintă sub formă de pastă şi un activator ce determină polimerizarea acesteia.

Avantaje: • Înregistrează cele mai fine detalii ale câmpului protetic; • Se pot folosi în câmpurile protetice cu retentivităţi mari; • Prezintă stabilitate volumetrică în timp;

Avantaje: • Prezintă o mare stabilitate chimică; • Se pot turna mai multe modele într-o amprentă; • Prezintă stabilitate la temperaturi ridicate (peste 100 grade Celsius).

Lingura utilizată trebuie să fie metalică pentru asigurarea unei rigidităţi mari, iar pentru retenţie se pensulează lingura în interior cu un adeziv specific fiecărui silicon.

Dezinfecţia amprentei: - cu hipoclorit de sodiu 1%; - cu glutaraldehidă 2%.

Sunt două metode: • Prin imersia amprentei în întregime (inclusiv şi mânerul) într-un vas care conţine una din soluţiile enumerate mai sus; • Prin pulverizarea pe suprafaţa amprentei a substanţei dezinfectante şi apoi introducerea acesteia într-o pungă de plastic închisă ermetic.

Dezinfecţia amprentei: În ambele metode timpul de lucru este de 10 minute, după care amprenta va fi clătită energic cu apă de robinet. Creşterea timpului de dezinfecţie la 20 de minute sau chiar mai mult se soldează cu afectarea stabilităţii dimensionale.

Dezinfecţia amprentei Există alginate compoziţie care în au substanţe antimicrobiene (săruri de amoniu cuaternar), care realizează o autodezinfecţie în timpul amprentării, dacă şi lingura a fost dezinfectată. Dar aceste substanţe nu au şi acţiune antivirală.

Dezinfecţia amprentei Amprentele luate cu elastomeri de sinteză se dezinfectează la fel, tot timp de 10 minute.

Verificarea amprentei: • Materialul de amprentat este fixat stabil în portamprentă; • Materialul să prezintă o grosime uniformă în toate zonele; • Apariţia unor porţiuni din lingură la suprafaţa amprentei;

Verificarea amprentei: • Suprafaţa amprentei să fie netedă, fără goluri sau lipsuri determinate fie de prezenţa bulelor de aer, fie de insuficienţa materialului, fie că acesta nu a fost în contact cu câmpul protetic; • Amprenta nu reproduce fidel întreg câmpul protetic;

Verificarea amprentei: • Amprenta nu este simetrică sau corect centrată; • Zonele marginale să nu fie subţiri şi nesusţinute de lingură; • Marginile amprentei să fie modelate după forma şi dimensiunea fundurilor de sac;

Verificarea amprentei: • În marginile amprentei să fie vizibile impresiunile lăsate de inserţiile frenurilor şi bridelor; • Dinţii restanţi, crestele alveolare, tuberozităţile maxilare, tuberculii piriformi, bolta palatină, să fie redate cu exactitate; • Suprafaţa amprentei să nu prezinte aspectul de material tras (nu s-a aştepta priza materialului).

Trasarea conturului marginal pe amprenta preliminară Scopul acestei operaţii este vizualizarea corectă a limitelor câmpului protetic în vederea obţinerii unei linguri individuale cât mai uşor de adaptat. Această operaţie trebuie să o facă medicul dentist cu un creion chimic, fie pe amprenta preliminară, de unde se va imprima pe model, fie pe modelul preliminar, dar în acest caz va necesita o şedinţă în plus pentru pacient.

Păstrarea amprentei: Amprentele luate cu alginate se vor turna în 15 minute de la îndepărtarea din cavitatea bucală. În timpul păstrării amprentei:

Păstrarea amprentei: • nu se va plasa lângă surse de căldură (calorifer, • • lămpi) sau în aer timp îndelungat deoarece se produce contracţia ei; nu se va păstra în apă deoarece se produce imbibiţia alginatului cu creşterea sa în volum; se va plasa pe suporturi care să nu le deformeze marginal, mai ales în porţiunea distală a mandibulei, unde nu întotdeauna lingura oferă o susţinere optimă.

Transportul amprentei • Amprenta se transportă într-un ambalaj de sticlă acoperit, în mediu saturat cu vapori de apă. Cel mai corect ar fi să o toarne medicul în cabinet.

• Amprentele din elastomeri de sinteză vor fi păstrate maximum 30 de minute după dezinserţie din cavitatea bucală şi trebuiesc răcite ca apoi să fie depozitate la temperatura camerei pentru a le compensa contracţia. Înainte de turnarea modelului amprenta trebuie să fie uscată, mai ales cele luate cu silicon de adiţie sau gume polieterice.

MODELUL PRELIMINAR

DEFINIŢIE Este copia pozitivă a câmpului protetic luată cu un material de amprentare şi cu o lingură standard.

Modelul preliminar El redă cu exactitate zona de sprijin (crestele edentate, dinţii restanţi, tuberozităţile maxilare, bolta palatină, tuberculii piriformi) şi cu aproximaţie zonele periferice ale câmpului protetic.

Părţi componente: • modelul propriu-zis – este copia pozitivă a • tuturor componentelor câmpului protetic; soclul modelului – circumscrie modelul în totalitate, are rolul de-ai conferi rezistenţă şi are dimensiuni pe verticală de 1, 5 - 2 cm, iar transversal cu 0, 5 - 1 cm mai mare decât modelul propriu-zis. Forma bazei soclului se poate realiza direct cu ajutorul conformatoarelor, sau se poate fasona manual (cu cuţitul de gips) sau mecanic (la soclator).

CONFORMATOR PENTRU SOCLU

CONFORMATOR PENTRU SOCLU

SOCLATORUL

SCOP: Scopul modelului preliminar în edentaţia parţială rezolvată prin proteze mobilizabile este: • completarea examenului clinic al pacientului – model de studiu; • conservarea situaţiei clinice iniţiale – model documentar; • confecţionarea lingurii individuale.

Turnarea modelului preliminar • Spălarea şi dezinfecţia amprentei – toate amprentele, indiferent de materialul din care sunt confecţionate, sunt spălate sub un jet de apă pentru a îndepărta eventualele urme de sânge şi salivă.

Urmele de mucină din salivă rămase pe amprentă se pot combina cu gipsul modelului şi stratul superficial al acestuia prezintă o duritate mai redusă. Pentru dezinfecţie se procedează conform descrierii de la amprentare.

• Pregătirea amprentei – se înlătură surplusul de apă prin suflare cu aer sau cu hârtie absorbantă. Se secţionează cu foarfeca marginile balante ale amprentei, care depăşesc limitele câmpului protetic, nesusţinute de lingură.

ÎNDEPĂRTAREA EXCESULUI DE APĂ

REDUCEREA MARGINILOR BALANTE

• Controlul amprentei – şi tehnicianul dentar trebuie să parcurgă această etapă, controlând aceleaşi lucruri cum a făcut medicul în cabinet. O amprentă incompletă, incorect centrată, cu lipsuri mari, etc. necesită repetarea ei.

• Izolarea amprentei – această etapă nu mai este de actualitate, ea era obligatorie la amprentele luate cu gips, material care a fost exclus astăzi în amprentarea edentaţiei parţiale. Toate amprentele ce sunt luate cu alte materiale nu se izolează pentru că gipsul folosit la model nu aderă de ele, dar ele trebuie să fie umezite pentru ca pelicula de lichid formată să favorizeze curgerea pastei de gips şi pătrunderea ei în toate detaliile amprentei.

• Alegerea şi prepararea gipsului – la modelul preliminar se utilizează gipsul de clasa a II-a sau gipsul dur de clasa a III-a care se prepară în amestec cu apa distilată, după indicaţiile producătorului din prospect. Prepararea lui se poate realiza manual, cu un bol de cauciuc şi o spatulă pentru gips, sau mecanic folosindu-se un malaxor mecanic cu vid.

BOL ŞI SPATULĂ DE MALAXAT

La 400 g de gips, manual se va spatula cu o frecvenţă de două mişcări pe secundă timp de un minut, iar mecanic se spatulează timp de 30 de secunde. În practică, modelul preliminar la proteza parţială acrilică se confecţionează din gips obişnuit de bună calitate şi apă, iar modelul se toarnă monobloc.

• Turnarea propriu-zisă – pasta de gips de consistenţă smântânoasă, fără acceleratori de priză, se introduce progresiv în amprentă, strat cu strat, de pe vârful spatulei. Se aşează amprenta pe măsuţa vibratoare cu un colţ mai sus, se porneşte măsuţa şi se toarnă gipsul, dinspre posterior (boltă palatină sau tuberculi piriformi, zone care sunt mai înalte) spre anterior.

Prin vibrare, gipsul curge şi umple toate zonele declive ale amprentei, evitându-se formarea bulelor de aer şi ulterior se umple întreaga amprentă, până ce gipsul refluează peste margini.

TURNAREA GIPSULUI ÎN PORŢIUNEA CEA MAI ÎNALTĂ

VIBRAREA MANUALĂ

• Se trece apoi la executarea soclului: după aproximativ 2 - 3 minute de la umplerea amprentei se crestează cu un cuţit suprafaţa gipsului, realizând mici şanţuri perpendiculare unele pe altele. Din pasta rămasă se realizează soclul modelului. Peste şanţurile create în scopul retenţiei şi aderării gipsului, într-o a doua fază se aplică restul de pastă, cu spatula, în etape (aceasta având deja o consistenţă mai mare).

REALIZAREA RETENŢIILOR PENTRU SOCLU

• O altă metodă recomandă aplicarea unui mic depozit de gips pe masa de lucru, după care amprenta umplută cu gips este uşor presată, "centrat", după răsturnarea portamprentei cu baza în sus. Presarea va fi atent condusă pentru a nu reduce înălţimea soclului sau să se ajungă la asimetrii în ce priveşte grosimea lui (care trebuie să fie egală pe toată circumferinţa).

• Cu indexul sau cu o spatulă se regularizează şi completează marginile soclului înainte de a face priză puternică. Înălţimea soclului va fi apreciată la aproximativ 2 cm, iar lăţimea lui trebuie să depăşească cu aproximativ 5 mm limita fundurilor de sac. Priza corespunzătoare a gipsului pentru a trece la desprinderea amprentei (şi lingurii) de pe model, pretinde un minim de 30 minute.

REALIZAREA SOCLULUI

• În cazul utilizării conformatorului se răstoarnă amprenta peste acesta după ce în prealabil a fost umplut cu gips prin vibrare.

• Demularea amprentei – este operaţia de îndepărtare, de separare a amprentei şi a lingurii standard de pe model. Este posibilă numai după 30 - 60 de minute de la turnarea pastei de gips şi se realizează de obicei prin distrugerea amprentei. În cazul amprentelor luate cu materiale elastice se procedează la desprinderea marginală a materialului de amprentare şi tracţiunea verticală a complexului lingură standardmaterial de amprentă.

Tracţiunea trebuie efectuată cu atenţie pentru că în edentaţia parţială există multe zone retentive, mai ales la nivelul dinţilor restanţi, care se pot deteriora. Amprentele luate cu alginate trebuie îndepărtate imediat după priza gipsului, în caz contrar ele absorb apa din model şi îi modifică structura de suprafaţă.

DEMULAREA AMPRENTEI

• Fasonarea soclului – se practică la modelele turnate fără conformator. Operaţia se execută cu un cuţit de gips şi/sau cu ajutorul soclatorului. Clasic fasonarea se face în formă de pentagon pentru modelul superior şi de trapez pentru cel inferior. Sunt autori care recomandă ca soclarea să se facă înainte de demularea amprentei când există marginile acesteia ca reper.

• Trasarea limitelor câmpului protetic – dacă au fost trasate de medic pe amprentă, ele se imprimă şi pe model iar tehnicianul trebuie doar să le întărească. Dacă nu au fost desenate pe amprentă, tehnicianul dentar trebuie să le traseze astfel:

La maxilar: • se însemnează poziţia foveelor palatine şi se trasează înapoia lor o linie curbă cu convexitatea posterioară; • tot cu linii curbe cu convexitate posterioară se trasează şanţurile retrotuberozitare; • aceste trei linii se unesc cu două linii cu convexitatea anterioară şi se conturează limita posterioară a câmpului protetic;

• limita vestibulară va fi trasată la un milimetru în interiorul punctului de maximă convexitate al marginii modelului (care reprezintă fundul de sac vestibular), cu ocolirea frenului labial superior, bridelor laterale şi procesului zigomatic.

La mandibulă: • se începe cu trasarea liniei mediane în zona linguală centrală, luând ca reper frenul lingual; • se marchează apoi marginea linguală de o parte şi de alta a liniei mediane pe o distanţă de 3 cm, pe convexitatea maximă a marginii amprentei în zona linguală centrală, aşa cum a ieşit în urma mişcărilor limbii executate de pacient;

• din punctele terminale acestei linii se duc două perpendiculare pe muchia crestei edentate; • din aceste puncte se trasează direcţia crestei edentate până la tuberculul piriform;

• de la punctele de terminare ale zonei linguale centrale se duc două linii paralele cu mijlocul crestei edentate, către distal. Aceste linii traversează tuberculul piriform dinspre lingual către vestibular la unirea celor 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară. Limita vestibulară a lingurii se situează la un milimetru spre interiorul amprentei faţă de convexitatea maximă a marginii vestibulare a amprentei.

MODELUL PRELIMINAR

ARCADA ANTAGONISTĂ

MODELE DIN GIPS OBIŞNUIT

MODEL PRELIMINAR

MODEL PRELIMINAR

Odată operaţia de confecţionare a modelului preliminar încheiată, tehnicianul trebuie să controleze cu atenţie acest model deoarece în practică pot apărea o serie de deficienţe care se pot datora:

1. Amprentării: • Proporţionarea incorectă a componentelor materialului de amprentare; • Lipsa de omogenizare a materialului de amprentare; • Nerespectarea timpilor de amestec, manipulare, amprentare şi de priză;

Amprentării: • Deformarea amprentei în timpul prizei datorită deplasării materialului din amprentă; • Modificări volumetrice ale amprentei datorate grosimii neuniforme a materialului de amprentă; • Prezenţa salivei sau a sângelui pe amprentă;

Amprentării: • Desprinderea marginală sau ruperea amprentei la nivelul spaţiilor interdentare a dinţilor restanţi; • Păstrarea amprentei peste timpul optim de turnare; • Deteriorarea amprentei în timpul transportului la laborator.

2. Turnării modelului: • Fenomenul de sedimentare cu alterarea straturilor superioare prin acumularea de apă la acest nivel datorită malaxării manuale în boluri de cauciuc; • Un model fragil datorită nerespectării proporţiei dintre gips şi apă;

Turnării modelului: • Apariţia unor goluri pe suprafaţa modelului datorită malaxării manuale şi/sau vibrării insuficiente; • Pe suprafaţa modelului apar plusuri datorită insuficientei vibrări în timpul turnării;

Turnării modelului: • Model cu suprafaţă aspră sau rugoasă când se utilizează un material vechi, expirat sau păstrat în condiţii improprii; • Model cu suprafaţă moale sau cretoasă când amprenta nu a fost spălată, gipsul turnat nu a avut consistenţa corespunzătoare sau amprenta nu a fost curăţată de apa în exces.

3. Demulării: • Ruperea unor fragmente şi mai ales a unor dinţi restanţi; • Demularea înainte de priza gipsului poate provoca deformarea modelului.

LINGURA INDIVIDUALĂ

DEFINIŢIE Lingura sau port-amprenta individuală este o piesă protetică intermediară cu ajutorul căreia medicul dentist ia amprenta de precizie (amprenta funcţională).

Este suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă funcţională, fiind de unică folosinţă şi individualizată pentru fiecare pacient. Scopul ei este de a se obţine:

• O închidere marginală optimă; • Limite funcţionale pentru zona de suport muco-osos; • Un relief corect şi precis pentru suprafaţa de sprijin; • O extindere maximă a viitoarei proteze.

Avantajele utilizării lingurii individuale: • Obţinerea unei amprente finale de precizie, modelată funcţional; • Grosime optimă a amprentei; • Economie de material de amprentare;

Avantajele utilizării lingurii individuale: • Retenţionare mai bună a materialului de amprentare; • Gabarit mai mic al amprentei în cavitatea bucală; • Adaptare marginală mai precisă.

Caracteristicile lingurii individuale: • Acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic; • Are o grosime uniformă de 1, 5 - 2 mm, exceptând marginile care au grosimi variabile, în funcţie de zonă (de la 2 la 3 mm); • Marginile sun rotunjite, netede şi decupate în dreptul frenurilor şi bridelor;

• Marginile trebuie să fie în contact intim cu periferia modelului; • Este rigidă şi rezistentă pentru a nu deforma amprenta finală;

• Pe anumite porţiuni, unde se intenţionează o despovărare, baza poate fi distanţată de model prin foliere; • Accesoriile ei nu trebuie să deranjeze periferia câmpului protetic şi acţiunea musculaturii de la periferie; • Trebuie să urmărească desenul trasat de medic în cabinet şi întărit de tehnician pe modelul preliminar;

• Dacă este menţionat în fişă, tehnicianul trebuie să facă perforaţii pentru retenţia materialului de amprentare finală. Unii medici preferă să primească din laborator lingura fără perforaţii şi să facă ei această manoperă în funcţie de preferinţele şi necesităţile clinice.

Clasificarea lor se face după: 1. Contactul cu modelul preliminar: • Linguri individuale totale (complete) – acoperă în întregime câmpul protetic supus amprentării; • Linguri individuale răscroite la nivelul dinţilor restanţi, lăsând libere feţele vestibulare ale acestora şi procesul alveolar corespunzător lor.

2. După procedeul de execuţie: • Polimerizare – fotopolimerizare; • Termoformare; • Plastifiere; • Turnare. auto, termo sau

3. Materialul din care se execută: • Mase termoplastice de tipul plăcilor de bază şi polistirenului; • Răşini acrilice autopolimerizabile sau termopolimerizabile; • Răşini diacrilice compozite fotopolimerizabile; • Poliesteri şi copoliesteri; • Materiale hidrotermoplastice; • Alte materiale, - metale, stents, ebonită, gutapercă neagră, etc. - care astăzi nu se mai utilizează.

Elementele componente: 1. Baza lingurii: este partea care acoperă zona de sprijin, iar marginile ajung la limitele trasate pe model. Distal trebuie să depăşească cu 2 mm zona „Ah”. Baza este intim adaptată pe model şi nu trebuie să basculeze la acţiunea presiunilor alternative.

2. Elementele accesorii – care sunt reprezentate de: • Mânerul lingurii – serveşte inserţiei, centrării, modelajului funcţional marginal şi dezinserţiei amprentei finale. Este situat anterior, pe linia medio-sagitală, pe faţa externă a bazei, indiferent dacă există sau nu dinţi restanţi pe arcadă în această zonă.

Are dimensiunile înscrise în limitele a doi incisivi centrali, formă paralelipipedică, cu toate feţele concave, ce asigură o prindere uşoară, fără alunecare. Poziţia lui faţă de creasta alveolară este oblic-verticală, pentru a nu împiedica părţile moi în efectuarea mişcărilor funcţionale.

• Butonii de presiune – sunt blocuri mici paralelipipedice fixate pe suprafaţa externă a bazei lingurii individuale inferioare, cam în zona premolarilor, doar dacă nu există dinţi în aceste zone. Aceste accesorii se utilizează doar la mandibulă, iar dacă există premolari, ei nu îşi mai au rostul. Se poate aplica şi un singur buton, unilateral, când situaţia clinică este de aşa natură (în edentaţii clasa a II-a Kennedy).

Rolul lor este de a menţine degetele operatorului la distanţă de marginile lingurii, mai ales în cazul câmpurilor protetice foarte înguste, unde distanţa dintre fundurile de sac vestibular şi lingual este foarte mică, permiţând modelarea corectă a materialului de amprentare şi totodată permit exercitarea unor presiuni cât mai uniforme în timpul amprentării.

• Întăriturile – măresc rezistenţa lingurii care este predispusă la fracturi. La lingurile din placă de bază se fac din sârmă de 8 - 10 cm lungime şi 1 - 1, 5 mm grosime, inserate în grosimea bazei, aproape de suprafaţa externă, orală a lingurii. La lingurile din răşină acrilică autopolimerizabilă pot fi executate din răşină prin nervuri externe care produc îngroşări zonale.

• Bordurile de ocluzie – se pot confecţiona din acelaşi material din care este confecţionată baza sau din materiale termoplastice. Ele sun prefigurarea stilizată a arcadelor dentare şi sunt folosite când se determină relaţiile intermaxilare deodată cu amprentarea funcţională. Sunt confecţionate doar la solicitarea medicului.

O lingură individuală bună nu se desprinde involuntar de pe model şi nu necesită o forţă de desprindere voluntară exagerată. Când retenţia este obţinută pe model, de regulă ea se păstrează şi în cavitatea bucală.

Tehnica de confecţionare a unei linguri individuale: Indiferent de materialul din care se confecţionează lingura individuală, se trece prin următoarele secvenţe de lucru: • Izolarea modelului în funcţie de materialul din care se realizează portamprenta individuală;

• Delimitarea câmpului protetic. Se referă la componenta muco-osoasă a câmpului protetic, la reliefarea zonelor de mucoasă pasiv mobilă şi ocolirea celor de mucoasă mobilă. Pentru delimitare se alege un creion chimic care se aplică în unghi de 45 grade faţă de planul de orientare ocluzală şi care se va plimba în limitele interne ale şanţurilor vestibulare şi orale câmpului protetic. Pentru zonele distale creionul va fi plasat vertical, perpendicular pe model.

DELIMITAREA C MPULUI PROTETIC

La maxilar se va avea în vedere limita internă a şanţurilor vestibulare şi delimitarea zonei „Ah”, iar la mandibulă se va creiona limita internă a şanţurilor vestibulare şi linguale, incluzând treimea anterioară a tuberculului piriform;

• Deretentivizarea zonelor dentate cât şi a celor exagerat de retentive (tuberozităţi, creste alveolare). Această operaţie se face cu ceară, gips, placă de bază sau cu ciment dentar, în funcţie de materialul din care se confecţionează lingura individuală;

• Confecţionarea bazei lingurii individuale în funcţie de materialul utilizat; • Realizarea elementelor accesorii: mâner, butoni de presiune (la lingura inferioară, când situaţia clinică o permite), întărituri (când este cazul), borduri de ocluzie (la solicitarea medicului); • Prelucrarea finală a lingurii;

• La cererea medicului se realizează orificii de maximum un milimetru diametrul cu rolul de a retenţiona materialul de amprentă. Se practică câte un orificiu la nivelul muchiei crestei şi câte 3 - 4 la nivelul zonelor cu dinţi de pe faţa orală şi vestibulară.

Alţi autori recomandă să se practice orificii pe toată suprafaţa lingurii, distanţate la un centimetru unul de altul. La maxilar, când există, se vor practica câte un orificiu la nivelul torusului şi rafeului median proeminent, pentru despovărare.

Deficienţe apărute în confecţionarea lingurii individuale • Fracturarea dinţilor restanţi la desprinderea lingurii de pe model se datorează fie lipsei deretentivizării sau deretentivizării ineficiente, fie tracţiunii brutale a portamprentei;

• Flexibilitatea lingurii din răşină acrilică care se poate solda cu fracturarea acesteia, mai ales dacă se utilizează siliconii de consistenţă medie pentru amprentare. Aceasta se datorează aplicării unui strat insuficient de gros de acrilat; • Lipirea lingurii de model şi imposibilitatea desprinderii acesteia decât odată cu deteriorarea modelului. Cauza deficienţei este izolarea deficitară a modelului.