CURRICULUM Teorie i dezvoltare DEFINIRE SCURT ISTORIC TIPOLOGIE

CURRICULUM – Teorie şi dezvoltare DEFINIRE, SCURT ISTORIC, TIPOLOGIE, INTEGRARE CURRICULARĂ Cătălin Glava Universitatea Babeş-Bolyai

Curriculum n Etimologic provine din latinescul “curriculum-curricula”, ceea ce însemna: Drum, cale, alergare, cursă, drumul unei stele pe cer (prin asociere de idei – curriculum vitae – drumul vieţii).

Curriculum - istoric n Primele conotaţii educaţionale conceptului “curriculum” au apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în documentele universităţilor medievale din Leiden (Olanda) – în 1582 şi Glasgow (Scoţia) – în 1633. Curriculumul era un “curs obligatoriu de studiu” în universitate.

Curriculum - istoric n Până la jumătatea secolului al XIX-lea, conceptul de “curriculum” a fost vehiculat în întreaga lume, aproape exclusiv în accepţiunea sa restrânsă, tradiţională, cea de conţinut al învăţământului; el semnifica un set de documente şcolare sau universitare care planificau conţinuturile instruirii, un instrument de eficientizare socială a activităţii şcolare şi universitare, un program de învăţare oficial, organizat instituţional.

Curriculum - istoric n Conceptul de curriculum a fost folosit în general cu înţelesul de "curs oficial, organizat într-o şcoala, colegiu, universitate, a cărui parcurgere şi absolvire asigura cursantului un grad superior de şcolarizare; întregul corp de cursuri oferite într-o instituţie educaţională sau într-un departament al acestuia" (W e b s t e r, "New International Dictionary").

Curriculum – secolul XX n Franklin Bobbitt, prin lucrarea sa “The Curriculum” (1918), include în sfera conceptului “curriculum” întreaga experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi cele desfăşurate în mediul extraşcolar, planificate şi proiectate în şcoală în vederea realizării unei educaţii globale, integrative.

Curriculum – secolul XX n În anul 1902, în lucrarea sa intitulată “Copilul şi curriculumul”, John Dewey avansa ideea curriculumului centrat pe copil, care să îi permită acestuia să utilizeze în activitatea cotidiană ceea ce a învăţat la şcoală şi în activităţile din şcoală, experienţa de zi cu zi. Dewey propunea ca sfera conceptului de “curriculum” să cuprindă nu numai informaţiile, ci şi demersurile didactice de asimilare a acestora.

Curriculum – secolul XX n Ralph W. Tyler este considerat primul pedagog care n n elaborat o formulare modernă a teoriei curriculumului, în lucrarea intitulată “Basic Principles of Curriculum and Instruction” (1950). În concepţia sa, elaborarea curriculumului implică patru acţiuni, cu valoare de norme pedagogice aplicabile în următoarea ordine ierarhică: - formularea obiectivelor învăţării, respectiv a obiectivelor educaţionale procesului de învăţământ - selectarea experienţelor de învăţare şi a conţinuturilor cu valenţe formative, în concordanţă cu obiectivele educaţionale formulate - stabilirea metodologiilor de organizare a experienţelor de învăţare, funcţie de metodologii şi de conţinuturile selectate - evaluarea rezultatelor activităţii de instruire.

Curriculum – actualitate n n În literatura pedagogică actuală nu există încă un consens privind definirea conceptului de curriculum. Totuşi, majoritatea definiţiilor actuale încorporează câteva elemente definitorii comune: curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor şcolare care fac referire la conţinuturile activităţilor de predareînvăţare. curriculum-ul integrează totalitatea proceselor educative şi al experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar. curriculum-ul presupune abordarea sistemică a procesului de învăţământ prin crearea unui ansamblu funcţional al componentelor sale.

Ce nu este curriculum-ul? Curriculum-ul nu este “conţinutul învăţământului”, chiar dacă, frecvent, sunt confundate (curriculum-ul ca reprezentare). n Curriculum-ul nu este doar “proiect, plan de învăţământ”, acesta este doar începutul (curriculum-ul ca reprezentare a acţiunii). n Curriculum-ul nu este echivalentul “procesului de învăţământ” (ipostaza acţională a curriculum-ului). n Curriculum-ul nu este “Didactica”. n

Curriculum – actualitate n n Definiţia extinsă: Curriculum-ul reprezintă ansamblul tuturor experienţelor de învăţare directe şi indirecte ale elevilor implicaţi în situaţii educaţionale implicite şi explicite. Definiţia restrânsă: Curriculum-ul reprezintă totalitatea documentelor şcolare cu caracter reglator care asigură managementul sistemului la nivel micropedagogic.

Categorii de abordări conceptuale: Curriculumul ca reprezentare – concept, structură şi domenii de cunoaştere (viziune filozofică). n Curriculumul ca reprezentare a acţiunii – transpunerea în documentele curriculare a reprezentării (viziune birocratică). n Curriculumul ca acţiune – transpunerea viziunii şi a exigenţelor exprimate în documentele curriculare în practică (viziunea pragmatică). n

Curriculum reprezentare 1 4 2 Curriculum acţiune 3 Curriculum – reprezentare a acţiunii Zona 1: Concept, structuri şi domenii de cunoaştere abordabile în practică Zona 2: Concept, structuri şi domenii cuprinse în documentele curriculare Zona 3: Echivalentul activităţilor instructiv-formative desfăşurate în practică, conform cerinţelor documentelor curriculare

Abordări curriculare: n n Abordarea birocratică: centrarea pe documentele curriculare, existând, la extrem, intenţia mecanicistă de a parcurge numai aceste documente “ad-literam”. Abordarea academică: centrarea pe conţinuturi, riguros ştiinţific, complex, stufos, adresat elevului modal. Abordarea tehnologică: centrare pe politica şcolară, managementul educaţional, ingineria curriculară. Abordarea pragmatică: centrarea pe relevanţa conţinuturilor pentru elevi, presupune adaptare curriculară.

Elaborarea curriculum-ului presupune, în concluzie gândirea şi structurarea situaţiilor de învăţare efectivă a elevilor, acţiune ce presupune cu necesitate prefigurarea experienţelor de învăţare pe care le vor parcurge elevii.

n n Situaţia de învăţare reprezintă un context pedagogic creat de acţiunea conjugată a următorilor factori: sarcina de învăţare, cunoştinţele şi abilităţile pe care le posedă elevul, cerute în rezolvarea sarcinii de lucru, obiectivele de învăţare şi obiectivele de formare relative la sarcină, unitatea de timp şi resursele mediului fizic în care loc învăţarea, contextul relaţional creat în jurul sarcinii de învăţare. O situaţie de învăţare optim structurată din punct de vedere logic, psihologic şi pedagogic determină la nivelul elevului o experienţă de învăţare. Experienţa de învăţare pedagogică reprezintă o achiziţie în plan personal, a elevului care se obiectivează într-o modificare în sens pozitiv a structurilor cognitive, afective sau psihomotorii.

Notele esenţiale situaţiei de învăţare sunt: n Este parte a structurii activităţii didactice. n Indică ansamblul de împrejurări în care este aşezat educatul, în vederea realizării unei sarcini precise. n Se proiectează în jurul unui obiectiv cu toate elementele necesare realizării lui optime. n Demonstrează felul în care obiectivul în cauză se rezolvă practic, prin sarcini directe. n Indică rolul de coordonator al educatorului (organizare, prevedere, conştientizare şi antrenare a celor educaţi, îndrumare, comunicare, sesizare, evaluare, reglare). n Demonstrează rolul formării prin acţiune directă.

Sintetizând, concepţiile cu privire la curriculum-ul şcolar se înscriu într-un spaţiu definit de câteva puncte definitorii : Curriculum - învăţarea sistematică a disciplinelor şcolare n Curriculum – centrat pe elev n Curriculum - focalizat asupra comprehensiunii şi ameliorării societăţii n Curriculum - în abordare sistemicoholistică n Curriculum - centrat pe procesul de elaborare (curriculum development) n

Criterii de calitate ale curriculumului: n n n Globalitatea în raport cu evoluţia cunoaşterii, a pieţei forţei de muncă, a aspiraţiilor tinerilor, problematica lumii contemporane. Globalitatea în raport cu subsistemele sistemului de învăţământ, în raport cu formele educaţiei. Coerenţa pe axa finalităţi educaţionale, principii didactice, forme de organizare a activităţii de învăţare, criterii de evaluare. Relevanţa în raport cu aşteptările elevilor şi cerinţele societăţii. Echilibrul între curriculumul general şi cel predat efectiv în instituţia respectivă. Integrarea şi compatibilizarea conţinuturilor

Tipologii n n În funcţie de criteriul cercetării fundamentale a curriculumului, distingem categoriile: 1. curriculum general/curriculum comun/trunchi comun de cultură generală/curriculum central/core curriculum/curriculum de bază 2. curriculum de profil şi specializat 3. curriculum subliminal/curriculum ascuns 4. curriculum informal.

Tipologii n n n n În funcţie de criteriul cercetării aplicative a curriculumului, distingem categoriile: 1. curriculum formal/curriculum oficial 2. curriculum recomandat 3. curriculum scris 4. curriculum predat 5. curriculum de suport 6. curriculum învăţat 7. curriculum testat.

Tipologii n n n Tipologia (şi terminologia) Curriculumului Naţional operant în cadrul sistemului de învăţământ din România: IV. 1. curriculum-nucleu IV. 2. curriculum la decizia şcolii: IV. 2. 1. curriculum extins IV. 2. 2. curriculum nucleu aprofundat IV. 2. 3. curriculum elaborat în şcoală.

Curriculumul nucleu n Curriculumul nucleu reprezintă trunchiul comun, obligatoriu, adică numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de învăţământ. Practic, trunchiul comun circumscrie acel sistem de cunoştinţe fundamentale, capacităţi şi competenţe, abilităţi intelectuale şi practice, stiluri atitudinale, strategii, modele acţionale şi comportamentale necesare pregătirii tuturor indivizilor.

Curriculumul la decizia şcolii n Curriculumul la decizia şcolii asigură diferenţa de ore dintre curriculumul nucleu şi numărul minim sau maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină şcolară prevăzută în planurile-cadru de învăţământ, pe an de studiu. În cadrul acestui tip de proiect pedagogic, obiectivele instructiveducative şi elementele de conţinut ştiinţific cuprinse în programele şcolare ale disciplinelor obligatorii, sunt facultative, parcurgerea lor fiind decisă la nivelul instituţiei şcolare.

n n n Curriculumul extins este acel tip de proiect pedagogic care la bază întreaga programă şcolară a disciplinei, respectiv elementele de conţinut obligatorii şi facultative. Astfel, diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită disciplină se asigură prin îmbogăţirea ofertei de cunoştinţe, capacităţi, atitudini, comportamente, strategii etc. Curriculumul nucleu aprofundat este acel tip de proiect pedagogic care la bază exclusiv trunchiul comun, respectiv elementele de conţinut obligatorii. Astfel, diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită disciplină se asigură prin reluarea şi aprofundarea curriculumului nucleu, prin diversificarea activităţilor de învăţare. Curriculum elaborat în şcoală este acel tip de proiect pedagogic care conţine, cu statut opţional, diverse discipline de studiu propuse de instituţia de învăţământ sau alese de aceasta din lista elaborată la nivel de minister.

Structura curriculum-ului oficial actual: Curriculum Naţional – Cadru de referinţă n Planurile cadru de învăţământ n Programele analitice n Ghidurile, normele metodologice, materiale suport n Manuale alternative n

1. 2. 3. 4. 5. 6. Atribute ale Curriculum-ului Naţional: Adecvarea sa la contextul socio-cultural naţional; Permeabilitatea sa faţă de evoluţiile în domeniu înregistrate pe plan internaţional; Coerenţa dintre curriculum şi finalităţile educaţionale; Pertinenţa sa în raport cu obiectivele educaţionale; Articularea optimă a etapelor procesului curricular: proiectare, elaborare, aplicare, revizuire; Transparenţa sa pentru toţi agenţii educaţionali implicaţi.

Integrare curriculară n n Integrarea curriculară reprezintă, în sens larg, realizarea de conexiuni între conţinuturi şi discipline şcolare cu scopul eficientizării învăţării. În sens aprofundat, integrarea curriculară reprezintă o strategie de proiectare şi predare a curriculumului ce presupune ancorarea învăţării în contexte reale de viaţă şi organizarea cunoştinţelor în jurul unor nuclee integrative de tipul conceptelor fundamentale disciplinare sau interdisciplinare şi a abilităţilor fundamentale, disciplinare şi de transfer.

Definim paradigmele de integrare curriculară drept concepţii şi dezvoltări teoretice, unitare şi coerente în legătură cu problematica conectării conţinuturilor pentru asigurarea unităţii cunoaşterii. n Paradigma multidisciplinară reprezintă o formă mai puţin elaborată a transferurilor disciplinare, în această abordare, profesorii fiind încă centraţi pe disciplinele şcolare considerate separat. Ea implică rezolvarea unei teme curriculare unice din perspectiva mai multor domenii de cunoaştere.

n n Modelul integrării secvenţiale. În acest model cunoştinţe din aceeaşi sferă ideatică sunt predate în proximitate temporală, deşi abordarea lor se face distinct, propunătorul facilitează transferul achiziţiilor învăţate de la un domeniu la altul, prin comentariile, trimiterile, întrebările, sarcinile de lucru formulate. Infuzarea unei teme comune în întregul program educaţional sau în secvenţe ale acestuia. Această abordare descrie Modelul curriculum-ului infuzionat. Specificul acestui model constă în studierea disciplinelor şcolare prin prisma unui centru de interes care poate fi temporar sau permanent şi care este infuzat în conţinuturile predate. Planificării tematice îi corespunde Modelul integrării ramificate. Elementul central al acestui model este tema studiată, iar detalierea experienţelor de învăţare se face, pe disciplinele şcolare prevăzute în planul de învăţământ. Modelul polarizării conţinuturilor. Acesta implică stabilirea unui nou domeniu de cunoaştere (eventual opţional), în jurul căruia, pentru realizarea unor obiective specifice, sunt polarizate segmente din alte discipline.

n În paradigma interdisciplinară, conţinutul a două sau mai multe discipline de studiu se intersectează pe suprafeţe de cunoaştere de interes comun (perspectiva epistemologică). În programele interdisciplinare disciplinele şcolare sunt identificabile însă raportarea unei unităţi de conţinut la o anume disciplină este mai puţin importantă decât în abordarea multidisciplinară. Paradigma interdisciplinară este ilustrată de modelul integrării liniare. În acest model, integrarea conţinuturilor se face în jurul unor deprinderi de transfer (abilităţi cognitive, abilităţi de comunicare etc. ), a unor teme mari, de natură interdisciplinară (ex. Structuri, Domenii de activitate).

n Paradigma transdisciplinară reprezintă o abordare holistică, globală deplină a cunoaşterii. Întreg programul de învăţare este organizat în jurul nevoilor şi intereselor de cunoaştere ale elevilor, care sunt abordate cross-curricular. Abordarea transdisciplinară nu se limitează la a-şi propune rezolvarea unei teme. Modelul didactic de integrare transcurriculară a conţinuturilor este Modelul integrării în reţea, iar metodologia didactică ce ilustrează această abordare este învăţarea bazată pe proiect sau metoda proiectelor.