PENITENCIARUL MRGINENI Amplasare geografic i scurt istoric Penitenciarul

  • Slides: 41
Download presentation
PENITENCIARUL MĂRGINENI

PENITENCIARUL MĂRGINENI

Amplasare geografică și scurt istoric Penitenciarul Mărgineni este situat în satul I. L. Caragiale,

Amplasare geografică și scurt istoric Penitenciarul Mărgineni este situat în satul I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, la intersecția dintre șoselele ce leagă orașele Ploiești, Târgoviște și Moreni. Satul aparține de comuna cu același nume. Localitatea este situată în partea de Est a județului Dâmbovița, ocupă o suprafață de 62 km 2 și are un relief de deal și câmpie. În trecut, satul s-a numit „Haimanale”, numele actual primindu-l de la marele dramaturg I. L. Caragiale, născut aici la 30 ianuarie 1852. Ctitorită în secolul al XV-lea de către vornicul Drăghici Mărgineanu, Mănăstirea Mărgineni sau Mănăstirea de pe Cricov a fost unul dintre cele mai vechi locașuri religioase din Țara Românească, apreciată de istoricul Nicolae Iorga ca un important edificiu religios cantacuzinesc.

Vedere de ansamblu asupra penitenciarului din incinta fostei mănăstirii Mărgineni, jud. Dâmboviţa Datare: 1900

Vedere de ansamblu asupra penitenciarului din incinta fostei mănăstirii Mărgineni, jud. Dâmboviţa Datare: 1900 Localizare: Dâmboviţa Sursa: ANIC

Amplasare geografică și scurt istoric Edificiul a fost întărit cu ziduri de cetate în

Amplasare geografică și scurt istoric Edificiul a fost întărit cu ziduri de cetate în vremea postelnicului Constantin Cantacuzino (1646) şi a fiului acestuia, Stolnicul Constantin Cantacuzino (1681 ). Mănăstirea a adăpostit şi importanta bibliotecă a Stolnicului Constantin Cantacuzino, unul dintre cele mai mari aşezăminte culturale de acest fel din secolul al XVII-lea. Din documentele vremii, reiese că trecerea de la mănăstire la penitenciar s-a realizat între anii 1840 şi 1869, perioadă în care aşezământul religios a servit şi ca loc de recluziune pentru persoanele care contestau ordinea de drept a statului. Stolnicul Constantin Cantacuzino Chiliile mănăstirii l-au găzduit, între anii 1840 şi 1843, pe marele istoric şi om de cultură Nicolae Bălcescu, care, din cauza activităţii sale revoluţionare, era considerat la vremea aceea un om potrivnic conducerii statului. Nicolae Bălcescu a studiat biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino şi arhiva mănăstirii şi a conceput studiul „Puterea armată şi arta militară la români”. Tot aici a scris despre biografia postelnicului Constantin Cantacuzino.

Amplasare geografică și scurt istoric În anul 1869, din ordinul Ministrului de Interne de

Amplasare geografică și scurt istoric În anul 1869, din ordinul Ministrului de Interne de atunci (Dimitrie Bolintineanu), mănăstirea a fost transformată definitiv într-un aşezământ de tip concentraţionar. Cu excepţia perioadei de timp din Primul Război Mondial, când închisoarea a fost transformată în cetate de către armata germană, incinta fostei mânăstiri a fost loc de deţinere. Anul 1949 a marcat transformarea închisorii într-un aşezământ modern, prin construirea unui pavilion de detenţie. În anul 1951, s-a înfiinţat şi componenta productivă, prin construirea a trei hale de producţie, cu o suprafaţă totală de 2500 mp. Construcţia Fabricii de Mobilă I. L. Caragiale a fost definitivată în 1963, aceasta funcţionând în decursul anilor şi ca un important centru de calificare pentru persoanele private de libertate din Penitenciarul Mărgineni şi din alte penitenciare din ţară, în meserii cum ar fi: tâmplar universal, tâmplar manual, lăcuitor lemn, ambalator.

Construcție și amenajare Suprafața totală construită este de peste 16. 000 mp, zidul împrejmuitor

Construcție și amenajare Suprafața totală construită este de peste 16. 000 mp, zidul împrejmuitor având o lungime de peste 1. 000 m liniari. Penitenciarul Mărgineni custodiază deținuți în: B 2 pavilioane de deținere , în care sunt organziate B 7 secții de deținere B cu 66 de camere de deținere

Hol secție și cameră de deținere

Hol secție și cameră de deținere

Cameră de deținere - stadiu ulterior reparațiilor capitale

Cameră de deținere - stadiu ulterior reparațiilor capitale

Grup sanitar deținuți

Grup sanitar deținuți

Amenajare spații interioare și exterioare ë De asemenea, în incinta unității sunt amenajate: Cluburi

Amenajare spații interioare și exterioare ë De asemenea, în incinta unității sunt amenajate: Cluburi pentru desfășurarea activităților de reintegrare socială; 1 Bibliotecă; 5 Săli de clasă; 2 Cabinete medicale; Infirmerie; 1 Capelă; Pavilionul în care sunt amenajate spațiile amintite Spații activități de reintegrare socială

Amenajare spații interioare și exterioare ë Având ca prim obiectiv dezvoltarea capacităţii instituţionale şi

Amenajare spații interioare și exterioare ë Având ca prim obiectiv dezvoltarea capacităţii instituţionale şi interinstituţionale în domeniul reintegrării sociale a deţinuţilor, la nivelul unității au fost dispuse măsuri pentru amenajarea a două spații noi pentru desfășurarea activităților de reintegrare socială (2017). Toate cele opt cluburi sunt dotate corespunzător, astfel încât activitatea să se desfășoare în condiții optime.

Spații activități de reintegrare socială

Spații activități de reintegrare socială

Bibliotecă

Bibliotecă

Săli de clasă

Săli de clasă

Amenajare spații interioare și exterioare Capelă

Amenajare spații interioare și exterioare Capelă

Amenajare spații interioare și exterioare În vederea asigurării accesului persoanelor private de libertate la

Amenajare spații interioare și exterioare În vederea asigurării accesului persoanelor private de libertate la serviciile religioase specifice desfășurate, preotul unității a oficiat 72 de slujbe, fiind înregistrate 810 participări. S-au derulat două programe de asistență moral-religioasă la care au participat 121 deținuți, 278 deținuți au participat la 11 prelegeri cu caracter moral religios și 24 de deținuți au participat la 3 pelerinaje. Se înregistrează o creștere a numărului de deținuți la activități educaționale cu specific religios. Totodată, pentru asigurarea dreptului la libertatea credinței religioase, s-a asigurat accesul a cinci culte în penitenciar, activitatea derulându-se în bune condiții. S-au înregistrat 192 activități și un rulaj de 2016 participări. 2017

Amenajare spații interioare și exterioare Cabinet stomatologic Nr. crt. 1 2 3 4 5

Amenajare spații interioare și exterioare Cabinet stomatologic Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Nr. consultați acordate Nr. internări în spitale MS Nr. internări în spitale ANP Nr. consultaţii medicină dentară Investigații paraclinice Nr. tratamente Ex de specialitate Nr. internări în infirmerie Cazuri noi de îmbolnăvire Bolnavi cronici dispensarizaţi TBC pulmonar Decese 2017 36476 9 554 2131 6393 11058 715 63 163 245 1 0 2016 39723 10 465 959 6066 7385 741 58 133 248 4 0 2015 40934 17 569 701 3673 9561 132 81 187 2 2

Amenajare spații interioare și exterioare ë Totodată, evidențiem și facilitățile administrative: Bloc alimentar; Punct

Amenajare spații interioare și exterioare ë Totodată, evidențiem și facilitățile administrative: Bloc alimentar; Punct termoficare; Sală de mese deținuți; Atelier de Producție Bugetară; 7 Magazii; 6 Curți plimbare deținuți; Spații sector Vizită; Bloc alimentar Punct termoficare

Sală de mese deținuți- stadiu ulterior reparațiilor capitale

Sală de mese deținuți- stadiu ulterior reparațiilor capitale

Amenajare spații interioare și exterioare Atelier producție bugetară ë În anul 2017, în cadrul

Amenajare spații interioare și exterioare Atelier producție bugetară ë În anul 2017, în cadrul atelierului de Producție bugetară s-a realizat producție în valoare de 150. 344, 23 cu T. V. A. ë Comenzile privind confecţionarea mobilierului şi cele de legătorie/arhivare cărţi, au adus venituri încasate de 93. 637, 10 lei. ë Pentru exterior, s-au realizat mobilier, binale şi sau arhivat cărţi în valoare de 94. 072, 51 lei. ë Pentru interior, s-au realizat mobilier şi binale pentru amenajările din sistem în valoare de 56. 271, 72 lei.

Amenajare spații interioare și exterioare Curți de plimbare

Amenajare spații interioare și exterioare Curți de plimbare

Amenajare spații interioare și exterioare Sector Vizită Spațiu prietenos destinat vizitelor între deținuți și

Amenajare spații interioare și exterioare Sector Vizită Spațiu prietenos destinat vizitelor între deținuți și copiii acestora Spațiu acordare vizite/vizite intime

Amenajare spații interioare și exterioare Sală de sport/forță pentru cadrele unității; Vestiar cadre; Popotă

Amenajare spații interioare și exterioare Sală de sport/forță pentru cadrele unității; Vestiar cadre; Popotă cadre; Spații birouri - 31; Garaj auto; Pavilion administrativ

Amenajare spații interioare și exterioare Sală de sport cadre Vestiar cadre

Amenajare spații interioare și exterioare Sală de sport cadre Vestiar cadre

Dotări intervenții specifice Parc auto

Dotări intervenții specifice Parc auto

Repere economice Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă • Bugetul pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție pe

Repere economice Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă • Bugetul pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție pe anul 2017: 58845, 63 lei. • Bugetul pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă: 21393, 77 lei. • Reparația capitală a Pavilionului 2 de detenție s-a realizat în perioada aprilie 2014 -decembrie 2015 iar bugetul alocat a fost 1. 694. 009, 24 lei.

Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă • • • Pentru îmbunătățirea activității de hrănire a persoanelor

Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă • • • Pentru îmbunătățirea activității de hrănire a persoanelor private de libertate, s-a dotat blocul alimentar cu următoarele : cuve inox; masă inox; raft cu polițe inox; polonic inox 4000 gr; ferăstrău oase. În vederea dotării secțiilor de deținere, s-au achiziționat următoarele : ä cărucioare inox pentru distribuirea hranei preparate a persoanelor private de libertate; ä frigidere pentru depozitarea alimentelor perisabile ale persoanelor private de libertate în condiții de siguranță. S-a dotat depozitul alimente cu un cântar de 1500 kg și cu butoaie PVC 1000 litri; S-au achiziționat lenjerii de pat – 4 buc. și o saltea de pat pentru dotarea camerei de vizită intimă din cadrul sectorului vizită; Au fost distribuite următoarele articole de cazarmament: cearșaf pat 404 buc. , față de pernă 210 buc. , pernă 212 buc. , pătură 52 buc. , saltea 210 buc. , necesare pentru dotarea camerelor de deținere; S-au achiziționat următoarele articole de echipament de protecție pentru persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul punctelor de lucru interioare și exterioare ale unității: centură tip ham cu mijloc de legătură 2 m – 2 buc. , șorț protecție cauciuc – 20 buc. ; Pentru desfășurarea activităților educative cu persoanele private de libertate s-au achiziționat următoarele articole: set tenis masă - 4 seturi, set șah școală – 2 buc. , minge fotbal – 6 buc. , cronometru – 1 buc. , minge fotbal piele – 4 buc. ; S-au achiziționat un număr de 32 de aparate TV necesare pentru dotarea camerelor de deținere; S-a achiziționat un Sistem sonorizare necesar pentru dotarea sălii de club, aflată în exteriorul Penitenciarului Mărgineni; S-a achiziționat o mașină de spălat profesională și un uscător de rufe.

Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă • • • ü ü ü ü ü În vederea

Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă • • • ü ü ü ü ü În vederea îmbunătățirii condițiilor de detenție pentru persoanele private de libertate, au fost reparate 14 camere de deținere din cadrul Pavilion Deținere 1. S-a procedat la înlocuirea ferestrelor din lemn din cadrul sectiei a III-a cu tâmplărie PVC cu geam termopan. S-au mai achiziționat și: ë 2 toalete ecologice în vederea îmbunătățirii condițiilor de detenție la curțile de plimbare aferente secțiilor de deținere; ë 1 boiler termoelectric pro r 100 vts - la camera de vizită intimă; ë 20 de bucăți ansamblu pat metalic dublu etajat, S-au efectuat lucrări de reparații curente și la următoarele obiective: Bloc alimentar p. p. l. ; Vizită - cameră intimă; Beci alimente; Punct Primire Deținuți; Post Control 2; Dispecerat video; Beci cartofi.

Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personalul unităţii: • s-a achiziționat

Îmbunătățirea condițiilor de detenție/muncă Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personalul unităţii: • s-a achiziționat o scara al. 7 trepte, necesară pentru arhiva unității; • s-au achiziționat 2 butelii aragaz necesare pentru lucrările din cadrul unității; • s-au achiziționat 5 aparate aer condiționat necesare pentru dotarea birourilor; • s-au achiziționat 2 clești - tăiat fier beton, necesari pentru dotarea grupei operative; • s-au achiziționat 10 scaune directoriale pentru dotarea birourilor; • s-au achiziționat 1 mașină de găurit, 1 polizor unghiular, 1 motopompă - necesare pentru activitățile de reparații în cadrul unității - desfășurate de către gospodari. • s-a achiziționat 1 aparat foto necesar pentru efectuarea de fotografii la reparațiile curente din cadrul unității; • s-au achiziționat 10 fișete metalice necesare pentru depozitarea în condiții optime a documentelor. În cursul lunii Ianuarie 2017, unitatea a fost dotată cu un autoturism marca Volkswagen Touareg, încadrat la autovehicule din grupa transport. În cursul lunii noiembrie 2017 unitatea a fost dotată cu un autobuz transport persoane la și de la locul de muncă, încadrat la autovehicule din grupa transport.

Nr. crt 25. Locul de deţinere Spaţii de cazare a persoanelor private de libertate

Nr. crt 25. Locul de deţinere Spaţii de cazare a persoanelor private de libertate Condiții corespunzătoare Penitenciarul Mărgineni Spaţiul de cazare nr. 1 - Spațiul de cazare nr. 2 Spațiul de cazare nr. 3 - - Condiții necorespunzătoare Criterii de neconformitate, potrivit art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, cu modificările și completările ulterioare Începând cu data de 24. 07. 2012 - până la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) Începând cu data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a), c), e), f) Număr de inventar 10000 Începând cu data de 24. 07. 2012 - până la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) Începând cu data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. f) Începând cu data de 24. 07. 2012 - până la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) Începând cu data intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 2. 002/C/2018 art. 55^1 alin. (3) lit. a), c), e), f) 10040 10052

Amenajare, organizare, efective custodiate Profilarea penitenciarului în raport cu regimurile de executare Penitenciarul Mărgineni

Amenajare, organizare, efective custodiate Profilarea penitenciarului în raport cu regimurile de executare Penitenciarul Mărgineni este un penitenciar profilat pe regimul „maximă siguranță” și custodiază aproximativ 560 de deținuți clasificați astfel: ë Regim de maximă siguranță: 148 de deținuți; ë Regim închis: 294 de deținuți; ë Regim deschis: 11 deținuți; ë Arestați preventiv: 106. v v v capacitate de cazare 4 mp – 482 indice de ocupare 4 mp – 114% număr paturi instalate – 665

ncluderea deținuților în activități lucrative

ncluderea deținuților în activități lucrative

Sera Gospodăriei Agrozootehnice a Penitenciarului Mărgineni

Sera Gospodăriei Agrozootehnice a Penitenciarului Mărgineni

Includerea deținuților în activități lucrative Organizarea şi metodele de lucru din penitenciare trebuie să

Includerea deținuților în activități lucrative Organizarea şi metodele de lucru din penitenciare trebuie să semene cât mai mult posibil cu cele din comunitate, cu scopul de a pregăti deţinuţii pentru condiţiile unei vieţi profesionale normale. Efectiv mediu de persoane private de libertate implicate în activități lucrative de tipul: Muncă în regie proprie: 9; Activități cu caracter fospodăresc necesare penitenciarului: 125; Muncă în regim de prestări servicii: 11. Domenii de activitate: • Muncă necalificată (reparații peleți din lemn, sortare/ambalare legume-fructe)

Demersuri de reintegrare socială

Demersuri de reintegrare socială

Creații artistice ale deținuților

Creații artistice ale deținuților

Demersuri de reintegrare socială Persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate reprezintă

Demersuri de reintegrare socială Persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate reprezintă o categorie a societăţii care nu a întrerupt relaţia cu mediul social, iar detenţia lor, pentru o anumită perioadă de timp, nu determină de la sine modificări ale atitudinii faţă de valorile sociale si viaţa în comunitate, fiind nevoie de intervenţii de specialitate pentru dobândirea comportamentelor prosociale. Indicatori de rezultat (nr. deținuți implicați) pentru activitățile de reintegrare socială realizate în prima jumătate a anului 2018: Palierul Educație ¨ Programe educaționale: 292 ¨ Activități semistructurate: 159 ¨ Concursuri sportive: 133 Palierul Asistență Psihosocială ¨ Programe de asistență psihologică: 50 ¨ Proiecte de activitate: 15 ¨ Consiliere psihologică: 17 ¨ Programe de asistență socială: 114 ¨ Proiecte de activitate asistență socială: 23 ¨ Consiliere asistență socială: 28

Creații artistice ale deținuților

Creații artistice ale deținuților

Structura de personal Personal încadrat: 359 ü 66 de ofițeri; ü 292 de agenți;

Structura de personal Personal încadrat: 359 ü 66 de ofițeri; ü 292 de agenți; ü 1 salariat civil.

Cei ce nu au apreciat libertatea, o pot redobândi doar prin schimbare!

Cei ce nu au apreciat libertatea, o pot redobândi doar prin schimbare!