PIAA TURISTIC Complexitatea i caracteristicile pieei turistice Cererea

PIAȚA TURISTICĂ Ø Complexitatea și caracteristicile pieței turistice Ø Cererea și consumul turistic Ø Oferta și producția turistică. Baza tehnicomaterială a turismului

3. 1 Complexitatea şi caracteristicile pieţei turistice Turismul, ca activitate economică, face parte din categoria produselor abstracte/invizibile, a căror definire cantitativă şi calitativă nu poate fi făcută decât parţial şi indirect. Din considerentele anterioare, abordarea conceptului de „piaţă turistică” a fost asimilată conceptului de piaţă în general, fiind definită ca: „sfera economică / spaţiul de interferenţă a ofertei turistice materializată prin producţie turistică şi cererea turistică materializată prin consum; în acest spaţiu are loc o confruntare permanentă a ofertei cu cererea, în final încheindu-se acte de vânzare cumpărare a produselor turistice”. Pe parcursul maturizării sale, piaţa şi-a identificat câteva funcţii specifice: Ø de determinare a preţului, deoarece, prin confruntarea cererii şi ofertei bunurilor se stabileşte preţul acestora; Ø de coordonare, întrucât unităţile economice se orientează pe piaţă potrivit datelor referitoare la cerere şi ofertă; Ø de organizare socio-economică a unităţilor, pentru că prin piaţă se realizează legătura dintre ofertanţi şi cumpărători, înfăptuindu-se astfel o comunitate economică; Ø de raţionalitate economică, deoarece piaţa îi obligă pe cei ce participă la schimb să realizeze o activitate economică rentabilă, numai în acest mod putând rezista pe piaţă.

După majoritatea specialiştilor în domeniu, piaţa turistică poate fi caracterizată după cum urmează: 1) Locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii; 2) Oferta turistică este percepută de către cerere sub forma unor imagini formate prin cumularea tuturor informaţiilor primite direct sau indirect de către fiecare turist potenţial, altfel spus, piaţa turistică este opacă; 3) Cererea şi oferta se manifestă diferit: Ø cererea este foarte elastică sub influenţa unor factori economici, sociali, politici etc. Ø oferta turistică este rigidă, nu poate fi stocată şi transformată 4) Complexitatea pieţei turistice, datorită conţinutului său complex de bunuri şi servicii diferite; 5) Diversitatea pieţei datorită faptului că se combină în maniere diferite bunuri şi servicii turistice, rezultând produse diferite; 6) Piaţa turistică este fragmentată / peticită, acest aspect rezultând din diversitatea produselor, nevoilor, dorinţelor, care determină la rândul lor apariţia unor forme diferite de turism şi implicit mai multe segmente / „subpieţe” (piaţa turismului montan, piaţa turismului balnear, piaţa naţională, piaţa internaţională ș. a. ); 7) Concentrarea pieţei turistice (ex. : Europa deţine 60% din circulaţia turistică, 50% din încasări); 8) Sezonalitatea activităţii turistice determină modificări în modul de organizare şi funcţionare a agenţilor economici implicaţi; 9) Este o piaţă cu un risc mult mai accentuat decât pe alte pieţe, din cauza incertitudinii cu care se confruntă ofertanţii de produse turistice; 10) Este o piaţă cu o finalitate deosebită, deoarece cumpărătorul urmăreşte procurarea unor satisfacţii deosebite, inedite, faţă de pieţele altor bunuri, unde se urmăreşte achiziţionarea şi consumarea/utilizarea unor bunuri.

Din cele de mai sus se deduce faptul că piaţa turistică este extrem de complexă, acest ultim aspect fiind determinat totodată şi de multitudinea elementelor constitutive: Ø oferta de produse turistice este de o mare diversitate transportul, alimentaţia, agrementul, cazarea, toate alcătuind de fapt „produsul turistic”; Ø cererea de produse turistice, alcătuită din masa largă a consumatorilor, fie interni (reali), fie externi (din afara localităţii, inclusiv turişti străini); Ø legislaţia în vigoare, sub forma celor mai diferite reglementări privind regimul de circulaţie turistică, durata concediului de odihnă, condiţiile de mişcare în teritoriu; Ø canalele de distribuţie a produselor turistice; Ø mijloacele de comunicare şi informare necesare „sensibilizării” şi trimiterii la consumator a produselor turistice; Ø mijloacele de transport; Ø concurenţa reprezentată de totalitatea factorilor de ordin social, economic, cultural şi chiar politic în care îşi desfăşoară activitatea agenţii turistici.

Elementele pieţei turistice Sursa: UIOOT, Geneva, 1971

3. 2 Cererea si consumul turistic Conceptul de cerere turistică include şi definirea consumului turistic (aşa cum am mai menţionat, consumul reprezintă o materializare a cererii). Ø Cererea turistică = „ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unei activităţi remunerate la locul de destinaţie”. Formarea cererii turistice se realizează la locul de reşedinţă al turistului, determinând „bazinul cererii turistice”, caracterizat printr-o serie de particularităţi de natură economică, socială, politică etc. Ø Consumul turistic = „totalitatea cheltuielilor efectuate de către cererea turistică pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică”. Consumul turistic se realizează în „bazinul ofertei”. Trebuie precizat şi faptul că în turism (ca o altă particularitate), consumul se realizează în mai multe etape, în timp şi spaţiu, după cum urmează: • înainte de călătoria propriu-zisă (cumpărarea diverselor bunuri necesare în desfăşurarea turismului); • în timpul călătoriei (transportul turistic); • la locul de destinaţie (cazare, masă, agrement, tratament).

Elemente de identificare a cererii turistice Datorită faptului că deplasarea persoanelor este influenţată de o serie de factori, comparativ cu alte domenii de activitate cererea pentru turism comportă anumite caracteristici: 1) Cererea de servicii turistice nu se identifică în totalitate cu consumul turistic, deoarece există categorii ale populaţiei care din diferite motive nu-şi părăsesc localitatea de reşedinţă în timpul concediilor, nu se manifestă ca solicitanţi de produse turistice, deşi ar avea nevoie de ele cel puţin într-o formă potenţială; 2) Cererea turistică nu se caracterizează printr-un consum periodic al aceluiaşi produs turistic oferit la aceeaşi destinaţie a călătoriilor. Periodicitatea cererii turistice trebuie înţeleasă ca „funcţie de durata timpului liber” şi a sezonalităţii activităţii turistice (de exemplu, turismul montan în staţiunile pentru sporturile de iarnă, turismul estival în staţiunile de pe litoral ș. a. ); excepţie de la această caracteristică fac acele forme de turism „impuse”, cum ar fi turismul balnear practicat de anumite persoane numai într-o staţiune ca urmare a recomandărilor medicale la anumite intervale de timp; 3) Cererea turistică are un grad mai ridicat de spontaneitate generat în special de tendinţa de creştere a turismului individual, pe cont propriu; 4) Cererea turistică este mult mai sensibilă la modificarea veniturilor populaţiei şi a tarifelor pentru serviciile turistice. Astfel, odată cu scăderea veniturilor reale populaţiei, cererea pentru servicii turistice se reduce în mod drastic, în ritmuri mult mai mari decât pentru mărfurile obişnuite;

5) Uneori, cererea turistică manifestă o puternică tendinţă de concentrare în spaţiu, la nivelul destinaţiilor turistice (anumite ţări, staţiuni), ceea ce, în funcţie şi de sezonalitate, antrenează utilizarea intensivă, dacă nu chiar saturarea spaţiului turistic; 6) Motivaţia turistică (înclinaţiile, preferinţele, prejudecăţile) care stă la baza cererii turistice este întotdeauna profund personală. Din această cauză, clasificările făcute motivaţiilor turistice în literatura de specialitate nu sunt unitare. Potrivit unor studii, clientela turistică poate fi grupată în cinci categorii: Ø turişti psihocentrici – preferă condiţiile apropiate de cele din locuinţa permanentă, odihnă sedentară, destinaţii uşor accesibile, sunt bine organizaţi (de regulă destinaţii turistice din ţara de reşedinţă); Ø turişti cvasipsihocentrici (de regulă ţări aflate în imediata vecinătate); Ø turişti mediocentrici – reprezintă ponderea cea mai mare (Hawaii, Europa, Caraibe, Brazilia, Japonia, Egipt, Mexic ş. a. ); Ø turişti cvasialocentrici (India, Pakistan, China, Africa ş. a. ); Ø turişti alocentrici – preferă atracţiile variate, inedite, sunt amatori de experienţe noi, nu agreează excursiile organizate (Nepal, Tibet, Antarctica ş. a. ).

Concentrarea în spaţiu şi timp a cererii turistice Aşa cum s-a mai precizat, cererea pentru turism evoluează sub influenţa unui complex de factori, unii cu o acţiune permanentă, ce provoacă variaţii cu caracter de tendinţă asupra cererii, alţii au o acţiune periodică, repetabilă, ce provoacă cererii turistice o serie de oscilaţii; oscilaţiile pot fi periodice (fenomenul de sezonalitate), sau de natură conjuncturală. Totodată, oferta turistică manifestă un caracter de rigiditate şi concentrare într-un anumit spaţiu, aspect ce determină o anumită orientare a cererii în teritoriu. Concentrarea în spaţiu – se datorează distribuţiei inegale a ofertei turistice, atât la nivel internaţional cât şi naţional. Pentru a evita fenomenul de concentrare în spaţiu, specialiştii au pus în relaţie oferta cu cererea turistică prin „funcţia turistică” a unei localităţi, determinată după formula următoare: , unde: L = numărul locurilor de cazare, P 0 = populaţia independentă de activitatea turistică din zona respectivă, k = coeficient de corecţie ce ia valori în intervalul [0, 1], determinat de specialişti în funcţie de gradul de valorificare a ofertei turistice a zonei. Fenomenul de concentrare în spaţiu apare şi în legătură cu nivelul de dezvoltare economico-socială. Ex. : – în ţările bogate (5. 000 -5. 500 $/loc. ) se manifestă cererea pentru turism cu o foarte mare frecvenţă; 7 -8 ţări din Europa concentrează 1/3 din emisia şi recepţia turiştilor.

Concentrarea în timp a cererii turistice (sezonalitatea) Sezonalitatea este determinată de dependenţa activităţii turistice de condiţiile naturale, de caracterul rigid şi nestocabil al produsului turistic. Deşi întâlnit şi în alte domenii de activitate, fenomenul de sezonalitate din turism este mai amplu şi are efecte multiple şi asupra altor sectoare ale economiei naţionale. Pentru turism, sezonalitatea înseamnă prezenţa unor mase importante de turişti în anumite zone într-o perioadă foarte scurtă de timp. Tipuri de concentrare sezonieră Aşa cum s-a precizat, condiţiile naturale au rolul cel mai important în determinarea fenomenului de sezonalitate, determinând mai multe tipuri de oscilaţii ale cererii în funcţie de momentele în care se poate exploata oferta turistică. Astfel, pentru zonele geografice cu o climă temperată se identifică următoarele tipuri de concentrare a cererii: Ø localităţi cu o singură perioadă de sezon – specific litoralului, unde cererea în extrasezon este zero; Ø localităţi cu două perioade de sezon – caz în care motivele deplasărilor pot fi diferite (ex. : staţiunile montane cu următoarele perioade de exploatare: decembrie-martie şi mai -septembrie; specific zonelor montane este faptul că în extrasezon cererea nu este zero); Ø zone fără concentrări sezoniere semnificative, din această categorie făcând parte staţiunile balneo-climatice şi centrele urbane. Totuşi, şi în aceste zone există perioade cu o activitate mai intensă: în cazul staţiunilor balneare există o concentrare în lunile maioctombrie, iar în oraşe, în lunile aprilie-mai şi septembrie-octombrie, când sunt manifestări de ordin cultural-ştiinţific, sportiv etc.

Pentru România se manifestă şi o altă tendinţă faţă de generalul prezentat mai sus şi anume: o concentrare puternică în sezonul cald pentru toate formele de turism (~50% din sosirile de turişti sunt în lunile iunie-septembrie, iar în această perioadă se manifestă şi peste 60% din plecările în vacanţă ale turiştilor români). Sezonalitatea activităţii turistice se poate determina cu ajutorul mai multor metode: Ø indici de sezonalitate; Ø coeficienţi de intensitate ai traficului; Ø coeficienţi de concentrare. În concluzie, pentru a evidenţia măsurile cu influenţă asupra cererii turistice în sensul restrângerii sau creşterii, este prezentată în cele ce urmează următoarea teorie: „cea mai simplă modalitate de abordare a cererii este de a lăsa cererea să se manifeste total liber; deseori clienţii învaţă singuri în ce zi a săptămânii sau lunii este mai liber şi pot beneficia cu mai multă uşurinţă de un anumit serviciu; problema este că tot atât de uşor clientul poate învăţa că există un competitor care să-i satisfacă nevoia atunci când doreşte” (Lovelock şi Wright).

Specialiştii de mai sus (C. Lovelock şi L. Wright) propun următoarea abordare economică: reducerea cererii în perioadele de vârf şi creşterea acesteia în perioadele cu „exces de ofertă”. Sintetizat, situaţia se prezintă în tabelul de mai jos: Oferta insuficientă (exces de cerere ) Firma este pasivă (nu intervine în Suprasolicitare a zonei / staţiunii, raportul cerere-ofertă) ceea ce va irita în principal clientela. Utilizarea de preţuri înalte care vor creşte profitul în perioada de sezon; Reducerea cererii anumite segmente ale clientelei vor solicita în altă perioadă de timp oferta. Modalităţi de acţiune Creşterea cererii – Oferta este destinată segmentelor dorite; celelalte segmente vor fi Selectarea cererii prin rezervare îndrumate spre alegerea altor perioade decât cele de vârf. Prioritate au segmentele „dorite”; Selectarea cererii prin „coada de clienţii trebuie primiţi în condiţii de aşteptare” confort, trebuie identificat timpul de aşteptare. Exces de ofertă (cerere insuficientă) Firmele vor înregistra pierderi. – Preţuri crescute selectiv; utilizarea reclamei, a diferenţierii produselor şi distribuţiei Nu este necesară rezervarea. Nu se poate aplica.

3. 3 Oferta şi producţia turistică; baza tehnico-materială specifică turismului Pentru a defini „oferta turistică”, este esenţială departajarea sa conceptuală de „producţia turistică”, necesitate determinată de specificul industriei turistice. Cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice, masa de bunuri materiale (alimentare, industriale) destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţi specifice, infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi etc. ) formează oferta turistică. Ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamentul de producţie şi bunuri materiale, care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice, reprezintă producţia turistică. Caracteristici principale ofertei turistice: 1) rigiditatea mare – pentru a putea consuma produsul turistic, clientul trebuie să se deplaseze la locul ofertei, rezultând de aici şi imposibilitatea stocării ofertei (această caracteristică generează efecte negative asupra altor ramuri; totodată, subutilizarea elementelor funcţionale de cazare atrage după sine prelungirea perioadei de amortizare a investiţiilor, uzura morală a mijloacelor fixe şi încetinirea ritmului de înnoire a capacităţii de producţie etc. ); 2) substituibilitatea ofertei de un anumit tip cu altul (ex. : turism de afaceri 2 zile + turism de congrese 1 zi + turism de week-end 2 zile); 3) oferta turistică are un caracter ferm, existând atâta timp cât există consumul (oferta turistică nevalorificată într-o perioadă echivalează cu o pierdere definitivă ca urmare a reducerii gradului de ocupare a bazei materiale);

4) imposibilitatea standardizării ofertei turistice (diversitatea serviciilor, eterogenitatea lor, individualizarea lor la nivelul fiecărui turist; oferta se poate diversifica nelimitat datorită diversificării nelimitate a trebuinţelor clienţilor); 5) interdependenţa dintre serviciilor turistice şi ansamblul serviciilor (ex. : serviciile de transport necorespunzătoare determină insatisfacţia clienţilor); 6) oferta turistică are un caracter artizanal datorită existenţei unui număr mare de întreprinderi mici şi mijlocii ce acordă o importanţă deosebită muncii vii; 7) serviciile turistice trebuie să fie ireproşabile. În studierea pieţei turistice, alături de precizările anterioare trebuie analizate şi principalele elemente care contribuie la crearea/determinarea ofertei turistice, care aşa cum reiese din cele de mai sus, poate fi caracterizată în mod sintetic prin „complexitate”.

3. 3. 1. Baza tehnico – materială din turism Valorificarea potenţialului turistic al unei zone/ţări, presupune asigurarea unor condiţii pentru deplasarea, sejurul şi petrecerea agreabilă a timpului liber (unităţi de cazare, alimentaţie, agrement etc. ). Astfel, orice persoană va alege acea destinaţie care-i va aduce cele mai multe satisfacţii, atât din punct de vedere al potenţialului turistic, cât şi din punct de vedere al echipamentelor (sub aspect cantitativ, calitativ, dar şi al diversităţii). În alegerea destinaţiilor de călătorie, pe primul loc se află potenţialul turistic, iar acesta, la rândul său trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: Ø să dispună de elemente de atracţie diferite; Ø să dispună de posibilităţi de acces, transport, cazare, alimentaţie, unităţi comerciale, instalaţii de agrement, care se constituie la rândul lor în facilităţi necesare desfăşurării activităţilor turistice. O grupare detaliată va cuprinde următoarele facilităţi: Ø de transport şi comunicaţii; Ø de cazare şi alimentaţie; Ø sportive şi de agrement; Ø comerciale; Ø balneo-medicale, inclusiv SALVAMAR şi SALVAMONT; Ø cultural – artistice; Ø de telecomunicaţii; Ø de servicii cu caracter general (frizerie, reparaţii şi întreţinere etc. ); Ø de organizare a odihnei; Ø speciale (de exemplu, control vamal); Ø de gospodărire comunală.

Pentru a sintetiza atât aspectele legate de conţinutul echipamentelor din turism, cât şi rolul acestora, se poate prezenta următoarea structură a echipamentelor din turism: 1. echipamente specifice cu rol de satisfacere a intereselor turiştilor care cuprind: Ø reţeaua unităţilor de cazare şi alimentaţie; Ø instalaţii de agrement; Ø mijloace de transport turistic; Ø instalaţii de transport pe cablu; Ø sate turistice şi sate de vacanţă. 2. infrastructura generală cu rol de satisfacere a nevoilor populaţiei rezidente în principal, care conţine: Ø căi şi mijloace de transport, telecomunicaţii, reţeaua unităţilor comerciale etc. În ceea ce priveşte importanţa/rolul bazei tehnico-materiale, pot fi precizate următoarele: Ø atragerea turiştilor depinde de existenţa unor dotări adecvate, care să ofere condiţii pentru petrecerea agreabilă a vacanţei; Ø atracţiile naturale se constituie în factorul fundamental al activităţii turistice, baza tehnicomaterială în factorul decisiv, iar infrastructura în factorul permisiv; Ø o zonă turistică nu se poate constitui în ofertă dacă nu există dotări necesare primirii călătorilor; Ø odată cu creşterea exigenţelor turiştilor apar modificări în selectarea destinaţiilor de vacanţă, crescând rolul dotărilor; Ø valorificarea unei zone presupune dezvoltarea / modernizarea echipamentelor. Observaţie: este evidentă necesitatea existenţei unui echilibru între evoluţia circulaţiei turistice şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale din turism, dar şi a infrastructurii generale, deoarece ignorarea acestei cerinţe provoacă greutăţi în satisfacerea cererii, frânând valorificarea întregului potenţial turistic al zonei / ţării respective.

Cea mai importantă componentă a bazei-tehnico materiale specifice turismului este cazarea, care (după Ch. Holloway), în general, este abordată ca având în structura sa: Ø componenta comercială (hotel, restaurant) Ø sectorul noncomercial (reşedinţe secundare, spaţii de cazare oferite de sistemul educaţional, grupuri religioase etc. ) Cazarea (ospitalitatea) este tot atât de veche ca şi omenirea şi a apărut odată cu primele legături sociale oamenilor. Ospitalitatea se referă la oferirea unui adăpost temporar oamenilor, iar în prezent reprezintă baza actualei industrii hoteliere, dar într-o formă mult mai modernă şi diversă. În prezent, cazarea turistică este o funcţie de bază a industriei turistice, constând într-o serie de servicii care răspund cerinţelor complexe ale clienţilor. Instituţiile internaţionale specializate în gestiunea hotelieră afirmă că oferta de cazare pe plan mondial s-a realizat în mod anarhic, fără să se ia în considerare dinamica evoluţiei reale a cererii clientelei; aceasta a provocat excedentele de capacităţi de cazare, fapt atestat de scăderea continuă a gradului de ocupare (coeficient de utilizare a capacităţii de cazare – CUC); fenomenul (diminuare CUC) este prezent şi în ţara noastră, însă la acesta se adaugă şi gradul de uzură fizică şi morală ridicată a bazei materiale şi tehnice.

În ceea ce priveşte clasificarea unităţilor hoteliere, O. M. T. utilizează o serie de criterii: Ø După caracteristicile fundamentale: unităţi hoteliere şi asimilate acestora (hotel, motel, pensiune etc. ) unităţi extrahoteliere/complementare (camping, camere de închiriat în locuinţe familiale etc. ) Ø După serviciile oferite şi modalităţile de prestare: hotel, hotel fără restaurant, hotel-apartament, pensiune, motel, hotel plutitor, han pentru tineret, acvatel, hotel rulant, refugiu montan, camping, bungalou, vilă, castel, sat de vacanţă, rulotă. Ø După nivelul de confort: de lux (4 și 5 stele); de nivel mediu; de categorie modestă. În Monitorul Oficial nr. 379 bis din 19 mai 2008 a fost publicat Ordinul ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale nr. 636/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice. Acest ordin abrogă Ordinele Ministrului turismului 510/2002, 911/2002 si 188/2003. „Actul normativ a fost elaborat în conformitate cu recomandările Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Național cu privire la simplificarea sistemului de clasificare hotelieră, pe baza propunerilor asociațiilor profesionale și patronale din turism interesate, precum și a propunerilor sosite de la ministere care au activitate care relaționează cu turismul, în colaborare cu personalul din teritoriu de la Direcția de Autorizare din MIMMCTPL. Proiectul a fost avizat și de către Consiliul Consultativ al Turismului. Totodată, au fost consultate și modele de clasificare din alte țări membre ale Uniunii Europene, dar s-a păstrat esența dată de specificul național, în condițiile în care nu există în prezent un sistem unic de clasificare al unităților hoteliere la nivel european”.

Dimensiunea bazei tehnico-materiale de cazare se poate determina prin: Ø număr de unităţi; Ø număr de camere; Ø număr de locuri. În practica internaţională, majoritatea ţărilor consideră că cel mai expresiv indicator este „numărul de locuri”; excepţie face Franţa, care utilizează indicatorul „număr de camere”. Capacitatea de cazare (locuri) în principalele ţări turistice europene (2003) Ţara Total locuri Italia Franţa Germania Spania Turcia 3. 261, 5 5. 087, 9 2. 710, 1 2. 345, 7 260, 8 Sursa: OECD, 2003 Locuri în hoteluri şi unităţi asimilate 1. 764, 7 1. 380, 0 1. 386, 6 1. 132, 4 218, 6 Locuri în unităţile complementare 1. 496, 8 3. 707, 9 1. 323, 5 1. 213, 3 42, 2 În ceea ce priveşte situaţia din România este prezentată în cele ce urmează capacitatea de cazare înregistrată la nivelul anului 2013: Unităţile şi capacitatea de cazare din România (2013) Specificaţie Nr. structuri Nr. camere existente Nr. locuri în funcţiune /disponibile (număr locuri-zile) Total unităţi cu activitate de cazare Total unităţi hoteliere 6. 009 139. 172 305. 707 1. 445 92. 249 183. 330 77. 028. 488 47. 866. 054 Sursa: Turismul României - Breviar Statistic, Institutul Naţional de Statistică, 2014

Alimentaţia Termenul de „alimentaţie“ tinde să înlocuiască ceea ce încă prea multă lume numeşte „alimentaţie publică“. Atributul de „publică” are în Dicţionarul explicativ al limbii române înţelesurile de „care priveşte pe toţi, la care participă toţi” sau „care loc în prezenţa unui număr mare de oameni”. De aceea, termenul poate fi perceput cu un sens peiorativ, întrucât nu poate fi vorba de o „participare” a tuturor – măcar din motive legate de insolvabilitatea cererii, într-un restaurant de lux, de exemplu – şi nici nu se doreşte ca derularea serviciului să aibă loc în „prezenţa” cuiva. Deoarece cel mai reprezentativ tip de unitate este restaurantul (termenul provine de la „a reface“, „a restaura vigoarea organismului“), mulţi specialişti folosesc termenul de „restauraţie” pentru a numi o unitate de alimentaţie şi „restaurator” pentru proprietarul/managerul unui restaurant. Delimitările semantice au o importanţă mare datorită expansiunii rolului pe care serviciile de alimentaţie le au în prezent, aceasta deoarece la nivel mondial se remarcă tendinţa de schimbare a modalităţilor de satisfacere a nevoilor de hrănire; s-a demonstrat statistic că astăzi, în lume, a treia masă se ia în afara domiciliului. În prezent sunt identificate patru motivaţii ale consumului, corespunzând de altfel următoarelor funcţii: Ø funcţia de hrănire (ex. : prânzul luat în unităţi de tipul fast-food); Ø funcţia de loisir (masă luată seara sau în timpul unei călătorii); Ø funcţia de „convivialité“ (masa se ia cu familia, prietenii) Ø funcţia de afaceri.

Ca indicator al volumul numărului de locuri la mese, în turism se utilizează următoarea expresie: „raportul dintre locuri în alimentaţie / locuri de cazare” trebuie să se situeze la nivelul 1, 2 -1, 5/1, 0. În ţara noastră, acest raport este de 1, 7/1, 0 dacă se iau în considerare toate locurile, iar dacă sunt vizate numai cele permanente, raportul este de 1, 2/1, 0 fapt ce permite o bună servire a clienţilor. Importanţa „sectorului alimentaţie” în turism este pusă în evidenţă şi de ponderea încasărilor pe care acesta îl deţine în totalul unităţilor hoteliere, indiferent de categoria de încadrare a acestora. Structura încasărilor în hoteluri Servicii Cazare Food & Beverage Telecomunicaţii Alte venituri Total mondial 56, 3 34, 6 2, 0 7, 1 100 Europa din care: Total 51, 3 41, 3 1, 6 5, 8 100 Lux Cat egoria I 57, 6 34, 7 2, 3 5, 4 100 55, 5 37, 3 1, 5 5, 7 100 Tarif mediu / economic 45, 4 47, 4 1, 3 5, 9 100 Sursa: Worldwide Hotel Industry Study, New York Se poate observa că alimentaţia ocupă un loc important în structura veniturilor oricărui tip de unitate hotelieră, ponderea acesteia fiind de 34, 6% la nivel mondial; în Europa deţine 41, 3%.

3. 3. 2. Investiţiile în turism În general, investiţiile din turism sunt mari consumatoare de capital, deoarece pe lângă investiţiile specifice (cazare, alimentaţie etc. ) sunt necesare investiţii şi în infrastructura generală. Totodată între cele două categorii există o interdependenţă directă, ele neputând fi realizate unele separat de celelalte. Din aceste considerente, apar anumite particularităţi ale investiţiilor turistice: 1. Una dintre cele mai importante constă în faptul că mijloacele fixe în care se concretizează obiectivele de cazare, de alimentaţie ş. a. m. d. sunt supuse într-o măsură mai mică uzurii morale decât mijloacele fixe din alte ramuri ale economiei naţionale. Din această cauză, perioada luată în calcul la evaluarea randamentului economic al investiţiilor şi chiar amortizării va trebui să se extindă pe un număr mai mare de ani; 2. Finanţarea investiţiilor turistice angajează capitalul pe termen lung; în consecinţă, amortizarea mijloacelor fixe se face foarte lent; 3. Având în vedere cele două caracteristici menţionate mai sus, studiile privind rentabilitatea şi oportunitatea finanţării investiţiilor trebuie făcute cu toată rigurozitatea, ţinând seama şi de amploarea capitalului investit, precum şi de durata imobilizării sale; 4. Lansarea unor obiective de bază precum cele din domeniul cazării, alimentaţiei şi agrementului necesită, în majoritatea cazurilor, o perioadă determinată de timp (uneori 1 -2 ani) până se asigură o cerere constantă la nivelul gradului mediu de ocupare, posibil de realizat; 5. Datorită acestui fapt, calculele privind riscul economic trebuie să beneficieze de o fundamentare foarte temeinică; domeniul care ridică cele mai mari probleme privind finanţarea, în care riscurile unei decizii eronate sunt cele mai mari, este hotelăria; aici se înregistrează uneori o rotaţie lentă a capitalului, o anumită rigiditate în exploatare şi o rentabilitate relativ redusă.

Competitivitatea în industria turismului Ø „capacitatea unei destinații de a-și optimiza gradul de atractivitate atât pentru rezidenți, cât și pentru non-rezidenți, de a furniza calitate și servicii turistice inovative și atractive și, implicit, un raport calitate/preț optim consumatorilor și de a obține segmente semnificative din piața internă și globală, concomitent cu asigurarea utilizării eficiente și durabile a resurselor disponibile ce susțin activitatea turistică“ (OECD) Complexitatea și dinamismul industriei turismului Provocări în ceea ce privește comensurarea competitivității Indicatori de comensurare a performanței și impactului activității turistice Indicatori de monitorizare a capacității destinației de a furniza calitate și servicii turistice competitive Indicatori de monitorizare a atractivității destinației turistice Indicatori descriptivi cu privire la reacțiile mediului politic și la oportunitățile economice existente

Eficiența sistemului de indicatori de comensurare a competitivității - cerințeØ să ofere autorităților competente o viziune globală asupra provocărilor generate de competitivitate Ø să ofere guvernelor și factorilor de decizie politică o imagine de ansamblu asupra performanțelor industriei turismului și, prin urmare, să poată constitui baza elaborării unor politici și programe mai bune și a eficientizării cheltuielilor publice Ø să permită monitorizarea permanentă a evoluției industriei turismului, în raport cu obiectivele strategice pe termen lung și identificarea timpurie a eventualelor riscuri Ø să furnizeze informații cu privire la randamentul investițiilor în turism și la eficiența costurilor, din perspectiva unui portofoliu de politici și programe Ø să permită urmărirea performanței relative în raport cu principalii competitori

Membrii OECD – necesar de informații: Ø Metodologie – metode clare de măsurare a competitivității în turism și de utilizare a indicilor de ponderare Ø Indicatori de referință – posibilitatea de a realiza comparații cu principalii competitori și de a monitoriza tendințele, inițiativele și strategiile acestora, la nivel regional sau global Ø Informații referitoare la piață – notorietatea în rândul consumatorilor; brand; tendințe în ceea ce privește comportamentul de consum și cheltuielile efectuate, preferințele și motivațiile turiștilor, satisfacția acestora Ø Performanța la nivel de industrie – indicatorii de natură economică (ex. : contribuția turismului la PIB) Ø Competitivitatea tarifelor Ø Accesibilitatea destinației Ø Investiții în turism Ø Resurse naturale și culturale Ø Forța de muncă și nivelul de calificare Ø Inovații – accent pe tehnologia informației și comunicațiilor Ø Dezvoltare durabilă – indicatori de mediu și sociali, buget alocat programelor de dezvoltare durabilă Ø Condiții-cadru – eficiența politicilor existente și a cheltuielilor bugetare efectuate pentru turism; reglementări legislative

Indicatorii OECD de măsurare a competitivității în turism Ø Indicatori de bază Contribuția directă a turismului la PIB Performanțe Veniturile din turismul intern, pe vizitator, în funcție de țara de actuale industriei origine turismului Numărul de înnoptări la nivelul tuturor structurilor de cazare Exportul de servicii turistice Productivitatea muncii la nivelul serviciilor turistice Determinarea Paritatea puterii de cumpărare (PPP) și nivelul tarifelor din turism potențialului de Regimul vizelor creștere a competitivității Resursele naturale și biodiversitatea în turism Resursele culturale și creative Satisfacția vizitatorilor Planul Național de Acțiune pentru Turism Ø Indicatori auxiliari Ø Indicatori cu privire la dezvoltarea viitoare

Surse de obținere a informațiilor Contribuția directă a turismului la PIB • OECD, OMT • Eurostat • Institutul Național de Statistică Veniturile din turismul intern, pe vizitator, în funcție de țara de origine • OMT, FMI, OECD • Eurostat • Institutul Național de Statistică, Banca Centrală, Autoritatea Națională pentru Turism Numărul de înnoptări la nivelul tuturor structurilor de cazare • OMT, OECD • Institutul Național de Statistică, Autoritatea Națională pentru Turism Exportul de servicii turistice Productivitatea muncii la nivelul serviciilor turistice Paritatea puterii de cumpărare (PPP) și nivelul tarifelor din turism Regimul vizelor Resursele naturale și biodiversitatea • FMI, OECD • OECD, ILO, Eurostat • Institutul Național de Statistică • OECD, Eurostat, Banca Mondială • Institutul Național de Statistică • OMT, OECD; Autoritatea Națională pentru Turism • UNESCO Resursele culturale și creative • UNESCO, OECD • Agenții și organizații guvernamentale Satisfacția vizitatorilor • Autoritatea Națională pentru Turism Planul Național de Acțiune pentru Turism • Autoritatea Națională pentru Turism • OECD

Indicatorii auxiliari Nivelul angajărilor în funcție de grupa de vârstă, nivelul de educație și tipul contractului de muncă • grupe de vârstă: 15 -24, 25 -54, 55 -64 • niveluri de educație: nivel scăzut, mediu și înalt de calificare • tipuri de contracte de muncă: permanent, temporar/sezonier Surse de obținere a informațiilor • OECD, OMT, ILO, Eurostat • Institutul Național de Statistică, Autoritatea Națională pentru Turism Indicele prețurilor pentru industria turismului • media ponderată a prețurilor pentru un „coș“ de bunuri și • OECD servicii, într-o anumită țară, pe o • Institutul Național de Statistică perioadă determinată Conectivitate aeriană • diferiți indicatori cu privire la • IATA transportul aerian (ex. : existența • Institutul Național de Statistică legăturilor de tip hub) Indicele OECD – „Better Life“ • compararea vieții la nivelul a 34 de state, pe baza a 11 dimensiuni adaptate turismului(locuințe, venituri, locuri de muncă, • OECD comunitate, educație, mediu, • ONU guvernare, sănătate, satisfacție cu privire la nivelul de trai, siguranță, echilibrul muncă-timp liber)

Indicatorii cu privire la dezvoltarea viitoare Surse de obținere a informațiilor Credite bugetare pentru turism • OECD, OMT • Autoritatea Națională pentru Turism • bugetele anuale Rata de faliment a companiilor • baze de date cu privire la cazurile de insolvență sau faliment • registre naționale și internaționale privind mediul de afaceri • OECD Utilizarea e-turismului și a altor servicii inovative • Institutul Național de Statistică • sondaje realizate în mediul privat Structura lanțurilor de aprovizionare din industria turismului • agenții guvernamentale • organisme reprezentative din sectorul turismului • sondaje realizate în companii

Aspecte legate de definirea indicatorilor de comensurare a competitivității ce vor fi luate în considerare de către OECD pe viitor Ø Branding-ul diferențiere competitivitate la nivel global Ø Ponderarea și modalitățile de utilizare a indicilor Ø Calitatea standarde Ø Investițiile Ø Forța de muncă – abilități Ø Competențele digitale

Competitivitatea destinației turistice Ø capacitatea unei destinații de a furniza produse și servicii turistice superioare celor din alte destinații, din prisma aspectelor importante pentru turiști, cu privire la experiența turistică Ø diferențe de preț, fluctuații ale cursului de schimb valutar, niveluri de productivitate ale diferitelor componente ale industriei turismului și factori calitativi cu impact asupra atractivității destinației Ø competitivitate performanță la nivel global

Ø competitivitatea destinației turistice → cooperare între mediul public și mediul privat: • identificarea punctelor forte și a punctelor slabe ale destinației, din perspectiva turiștilor • evidențierea oportunităților în ceea ce privește dezvoltarea turismului + elaborare de strategii pentru valorificarea acestora • contracararea eventualelor amenințări

Factorii determinanți ai competitivității unei destinații turistice Sursa: Larry Dwyer – „Destination Competitiveness: an overview of some issues“

Resurse Ø Înzestrare • resurse naturale • resurse culturale Ø Resurse create • infrastructura pentru turism • activități • evenimente • divertisment • shopping Ø Resurse sau factori-suport • infrastructura generală • calitatea serviciilor • accesibilitate • ospitalitate atractivitate competitivitate

Condiții favorizante Ø Factori: • economici • sociali • demografici • tehnologici • de mediu • politici Mediul de operare (intern) Mediul extern

Managementul destinației Ø valorificarea resurselor existente Ø creșterea calității și eficacității resurselor sau a factorilor -suport Ø adaptare la condițiile favorizante Ø parteneriat public-privat Produse și servicii turistice adaptate cererii existente pe piață Cererea • preferințele turiștilor • notorietatea destinației turistice • imaginea destinației

Indicatori privind competitivitatea destinației Ø de natură cantitativă • numărul de sosiri ale turiștilor • cheltuieli ale turiștilor • contribuția economică a turismului • randamentul vizitatorilor în funcție de piața de origine • investiții în turism • cheltuieli guvernamentale pentru turism • indici privind competitivitatea prețurilor Ø de natură calitativă • amabilitatea gazdelor • calitatea serviciilor • cadrul natural • percepția turiștilor cu privire la siguranță

Implicații sociale asupra turismului Ø venituri mari ale turiștilor, dar timp liber mai puțin Ø individualism Ø turiști în permanentă căutare de experiențe noi, autentice Ø raport beneficii/costuri (calitate/preț) cât mai mare Ø servicii de calitate superioară Ø turiști dornici să experimenteze Ø importanță tot mai mare acordată siguranței Ø preocupare pentru mediu și societate

Influența mega-tendințelor în turism Sursa: Larry Dwyer – „Destination Competitiveness: an overview of some issues“

Competitivitatea industriei turismului Ø potrivit raportului World Economic Forum pe 2013, primele 5 locuri în topul competitivității turismului sunt adjudecate de state din Europa Ø competitivitate inovație performanță Ø competitivitate calitate diferențiere experiențe Ø competitivitate capacitatea industriei turismului de a răspunde cerințelor pieței Ø competitivitate exigențe mai mari din partea consumatorilor nivel de calificare înalt al anagjaților din turism ca cerință fundamentală