RESURS EDUCAIONAL DESCHIS Denumire ARTA GETODAC Autor ADAM

RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ Denumire: ARTA GETO-DACĂ Autor: ADAM ADRIAN Unitatea de învăţământ: Liceul Teoretic „PETRE PANDREA” Balș - Olt Disciplina: ISTORIE Clasa: XI-a Scopul materialului propus : DIDACTIC

ARTA GETO-DACĂ Prof. ADRIAN ADAM Liceul Teoretic „PETRE PANDREA” Balș-Olt

• Poporul geto-dac ocupa teritoriul cuprins intre Tisa(V), Nistru(E), Marea Neagră(E), Dunare (S) și Carpatii Paduroși(N). Regatul dacic a ajuns la cea mai mare intindere în timpul regelui Burebista (88 -44 i. Hr. ), capitala fiind, probabil, orașul Argedava. Dupa moartea lui Burebista, regatul care fusese dezbinat a fost reunificat de către Decebal, fiul lui Scorilo. Acesta a purtat două războaie (101 -102, 105 -106) cu romanii conduși de împaratul Traian. Dacii au fost invinși de acestia și pentru a nu suporta umilința capitulării, Decebal s-a sinucis. După 106 d. Hr. Dacia a devenit provincie romană pana la retragerea aureliană din 270 -275 d. Hr. Războiul daco-roman a fost imortalizat pe Columna lui Traian. .

BUREBISTA(82 -44 i. e. n)

Locuitorii Daciei erau oameni voinici, purtau părul retezat pe frunte și lăsat în plete pe umeri. Se imbrăcau cu cămăsi din pânza lungi până la genunchi și ițari strânși pe picior. Iarna se îmbrăcau cu cojoace sau sumane cu glugă și purtau opinci din piele de animale. Cei bogați își acopereau capul cu căciuli rotunde, iar ceilalți umblau mai mult cu capul descoperit. Femeile își strângeau părul într-un coc la spate. Se îmbrobodeau adesea cu marame, își împodobeau cămășile cu cusături florale, iar fustele erau lungi și largi. Chiar și în ziua de astazi întâlnim acest timp de vestimentație la țăranii din zona de munte.

Geto-dacii erau mari producatori de cereale: orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Baza economiei o formau Agricultura și creșterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier pentru munca la câmp. Alte unelte folosite de geto-daci erau: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, săpăligi, securi, greble cu șase colti, cosoare pentru tăiatul viței de vie, târnacoape etc. Geto-dacii cultivau intensiv vița de vie ; practicau intens pescuitul și albinăritul. Creșteau vite mari și mici, iar rasa de cai Iuți ai geților era foarte renumită. Dacia era foarte vestită nu numai prin bogațiile solului, ci și prin lemnul pădurilor transilvane, foarte căutat de greci care îl foloseau la confecționarea corăbiilor.

Pământul Daciei era foarte bogat în minereuri. Meșterii getodaci lucrau fierul, arama, argintul și aurul. Exploatau aurul nu numai din aflorismente, ci și din nisipul aurifier al râurilor de munte. Metalurgia fierului a început prin anul 800 î. Hr; se pare că în timpul lui Decebal la Sarmizegetusa și în împrejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din Europa, rămase în afara Imperiului Roman. Meșterii argintari practicau și tehnica suflării cu aur, deoarece numai regele avea dreptul să posede obiecte din aur. Dacii se ocupau și cu prelucrarea ceramicii atât cu mâna cât și cu roata olarului. Olarii geto-daci au preluat diverse ornamente, imitând cupele grecești de tipul celor din Delos Ceramica fină (cerută de bogați) era pictată cu elemente vegetale sau animale. Când repertoriul de forme era sărac, au apărut cele două forme caracteristice ceramicii geto-dace: ceașca cu toartă și farfuria cu picior înalt (fructiera). Culorile folosite în ceramică erau roșul și brunul, mai puțin negrul și galbenul.

Despre sculptura geto-dacă, putem spune că dacii au excelat în acest domeniu. Deși din sculptura din piatră nu au dezvoltat o artă de tip monumental, aceasta având mai mult un rol decorativ, există surse care atestă faptul că aceștia au dezvoltat o adevarată artă din lemn. Sculptura în lemn avea o tradiție veche transmisă până în timpurile noastre pe întreg teritoriul țării. Cele mai vechi opere de artă datează din epipaleolitic (8000 -7000 î. Hr); din eneolitic (3000 i. Hr) ne-au rămas opere ca “Gânditorul” și “soția” sa, descoperite la Cernavodă. Frumusețea sculpturilor de atunci nu avea comparație decât cu cea a produselor din bazinul Mării Egee. Așa apare “zeița fertilității” de la Cucuteni, altarul din teracotă de la Trușesti-Botoșani, modelele de teracotă ale celor patru sanctuare de la Căscioarele – Ilfov (3600 – 3400 î. Hr. ) care reprezintă un rafinament arhitectonic , pe care templele elene îl vor atinge după 2200 de ani. Femeia care duce un vas pe cap de la Oltenița și minuscula vulpe, de la Pietrele fac de asemenea parte din operele pline de rafinament.

Despre arhitectura geto-dacilor, putem spune că cele mai grandioase dintre construcțiile acestora au fost fortificațiile, unitare doar în concepția de amplasare pe teren, nu și în privința caracterului și a elementelor constructive. Din acest punct de vedere s-au preferat înălțimile cu pante repezi, legate de celelalte forme prin șei înguste Celelalte fortificații erau de tip circular. Elemente de fortificare ale cetăților erau atât din cele tradiționale (ex. valurile, zidurile de pământ și lemn sau de piatră și lemn) cât și din cele nou apărute, din lumea greco-romană (zidul din piatră fasonată). Acest sistem de construcție elenistic a fost adaptat la posibilitățile locale, prin utilizarea lui ”murus Dacicus” (ex. Luncani-Piatra Roșie, Sarmizegetusa). Construcția fortificațiilor din piatră presupunea un efort atât în transportarea blocurilor, cât și în ridicarea zidurilor. Dintre construcțiile cu caracter religios amintim sanctuarele – adevărate temple antichității geto-dacice.

În legătură cu arhitectura locuințelor, putem spune că tipul casei getodacice a variat în funcție de relief. Așezările din câmpie, locuite de o populație care se ocupa cu agricultura, situate în calea migratorilor, erau puțin elevate, pentru a nu fi ușor observate de năvălitori și în același timp să reziste vânturilor aspre. Aici predominau casele îngropate, constituite dintr-un schelet de pari înfipți de jur împrejurul gropii, pe care se așeza direct acoperișul. în cazul locuințelor semiadâncite , se împleteau pereții de nuiele începând de la sol , în continuarea gropii, până la acoperiș. Pereții se acopereau cu pământ. în regiunile colinare și de munte, pădurile existente înlesneau folosirea bârnelor în construcție. Locuințele erau construite pe temelie de piatră cu perețiidin cununi de bârne așezate orizontal și prinse în cepuri și cuie de lemn, cu păstrarea aparenta a lemnului. Casele se încălzeau prin vetre deschise amplasate în mijlocul camerei, unde se prepara și hrana. Materialul din care au fost construite nu a permis ca locuintele să reziste mai mult de 200 -300 de ani, în ele putand locui doar 2 -3 generații.

Religia dacilor era o religie politeistă. Dacii credeau într-o răsplată pe lumea cealaltă, unde ajung la Zalmoxe (Zamolxis), zeul suprem. După Herodot și Strabon , această credință în viața cealaltă le-o predicase însuși Zalmoxe. Dacii ridicau sanctuare pe vârfuri de munți, pe terasele special amenajate. Din sanctuarele rotunde le putem aminti pe cele din Gradiștea Muncelului. Sanctuare patrulatere se găsesc la Costești, Bildaru și Piatra Roșie. Incita sacră din centrul puterii geto-dace își trage originea dintr-un loc de inchinare mai vechi, tribal.

Herodot despre traci : „ Înainte de-a ajunge la Istru, birui mai intâi pe geți , care se cred nemuritori. Căci tracii, locuitorii din Salmydessos și cei care ocupă ținutul așezat mai sus de orașele Apolonia si Mesembria – pe nume scirmiazi si nipseeni – s-au predat lui Darius fără luptă. Geții, însă, fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost indată înrobiți, măcar că ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci. ” Herodot rezolvă astfel trei probleme referitoare la geți: teritoriul ocupat (la nord de Dunăre), religia (se cred nemuritori) și apartenența etnică la neamul tracilor. Tot Herodot ne spune că numele apelor din Câmpia Munteană, ca Naparis, Argesis, Buzaeus și Seretus sunt tracice, iar între Carpați și Dunăre nu e loc pentru alți traci decât pentru geți, care locuiau pe malul drept până la vărsarea în mare și care locuiau sub numele de carpi în Moldova de miazăzi.

BIBLIOGRAFIE - www. wikipedia. ro - Dictionar Enciclopedic Britannica - www. historia. ro - Preda, C. , Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994.