RESURS EDUCAIONAL DESCHIS Denumire COAL PENTRU TOI O

RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ Denumire: ŞCOALĂ PENTRU TOŢI - O ŞCOALĂ PENTRU DIVERSITATE Autor: LILIANA-DANIELA PÎRÎIANU Unitatea de învăţământ: CSEI Balș Domeniul: psihopedagogie specială Scopul materialului propus: de documentare pentru cadrele didactice

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ BALŞ, OLT ŞCOALA PENTRU TOŢI - O ŞCOALĂ PENTRU DIVERSITATE PROF. LILIANA-DANIELA PÎRÎIANU

CADRUL CONCEPTUAL PRELIMINAR: Educaţia cerinţelor (nevoilor) speciale – sintagmă introdusă recent de UNESCO pentru a înlocui sintagma , , educaţie specială” – în contextul Conferinţei de la Salamanca (1994). Educaţia incluzivă (UNESCO) - este un mod de educaţie adaptat şi individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul grupurilor şi claselor echivalente ca vârstă, în care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi nivele de competenţă foarte diferite. Educaţia integrată – este un proces de adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului şcolar şi de desfăşurare cu succes a prestaţiilor şcolare.

Modele de integrare a copiilor cu CES în experienţa mondială Modelul cooperării şcolii speciale cu şcoala obişnuită Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în cadrul şcolii generale Modelul bazat pe amenajarea în şcoala obişnuită a unei camere de instruire şi resurse pentru copiii deficienţi, integraţi individual în clase obişnuite din şcoala respectivă

INTEGRARE - INCLUZIUNE (adaptare Walker, 1995) INTEGRARE n. Modalitate de realizare / atingere a normalizării INCLUZIUNE n. Orientarea şi concentrarea acţiunilor şcolii ca instituţie deschisă pentru toţi; n Esenţa unui învăţământ comprehensiv real prin adaptarea şcolii la diversitatea copiilor dintr-o comunitate Presupune: n. Focalizare pe elev / tânăr n. Examinarea elevului de către specialişti n. Diagnosticul rezultatelor n. Programe pentru elevi n. Plasarea în programe adecvate Presupune: n. Focalizare pe clasă n Examinarea elevului de către factori implicaţi în desfăşurarea procesului instructiv educativ n. Crearea unui mediu adaptativ şi a condiţiilor de sprijinire a elevilor în clasă n. Strategii pentru profesori n. Colaborare în rezolvarea problemelor Pune accentul pe: n. Nevoile , , copiilor speciali” n. Recuperarea şi beneficiile subiecţilor cu cerinţe educative speciale n. Expertiză şi intervenţie specializate Pune accentul pe: n. Drepturile şi beneficiciile tuturor copiilor n. Predare – instruire pentru toţi n. Suport informal şi expertiza cadrelor didactice specializate

PRIORITĂŢI: Şcolile trebuie să includă în procesul de învăţământ toate categoriile de copii, inclusiv copii cu diferite tipuri de deficienţe, prin promovarea educaţiei incluzive; Intervenţia timpurie este o prioritate principală a educaţiei speciale; Eliminarea etichetărilor şi stigmatizărilor pentru diferite tipuri de deficienţe ca fiind „noneducabile”; Alocarea resurselor materiale necesare educaţiei copiilor cu CES, să se realizeze pe principiul resursa urmează copilul!

STRATEGIILE EDUCAŢIEI INCLUZIVE „strategii de micro-grup, activ-participative, cooperative, colaborative, parteneriale, implicante, organizative şi socializante” „aplicarea inspirată, originală, creativă, în orice caz, într-o nouă manieră, a unor metode şi mijloace vechi, preexistente, acceptându-se chiar modificarea acestora” (Ungureanu, Dorel, 2000)

ETAPE ÎN ABORDAREA STRATEGIILOR EDUCAŢIONALE INCLUZIVE 1. Cunoaşterea şi evidenţierea evoluţiei în procesul de învăţare pe baza unui sistem longitudinal de înregistrare a randamentului şcolar. 2. Identificarea elevilor ce întâmpină dificultăţi sau care nu reuşesc să facă faţă exigenţelor programului educativ. 3. Diagnosticarea elevilor cu dizabilităţi sau cu dificultăţi de învăţare – natura dificultăţilor, disciplinele unde se manifestă, lacune, nivel de interes. 4. Depistarea complexului cauzal care a determinat apariţia dificultăţilor de învăţare. 5. Proiectarea unui curriculum diferenţiat şi personalizat, în funcţie de situaţiile şi problemele identificate. 6. Desfăşurarea unui proces didactic activ, formativ, cu accent pe situaţiile motivaţionale favorabile învăţării şi evaluarea formativă. 7. Colaborarea cu specialiştii din cadrul serviciilor de sprijin, consiliere şcolară şi antrenarea familiei.

STRATEGII PENTRU PROIECTAREA UNUI CURRICULUM INCLUZIV– adaptare după Ainscow M. , (Special Needs in the Classroom, 1994) Selectarea unor conţinuturi din curriculum general adresat copiilor normali, care pot fi înţelese şi însuşite de către copiii cu C. E. S. şi renunţarea la cele cu un grad sporit de complexitate; Accesibilizarea întregului conţinut Diversificarea componentelor curriculumului general prin introducerea elevilor cu C. E. S. în activităţi compensatorii, recuperatorii concomitent cu participarea la activităţile desfăşurate în învăţământul obişnuit.

STRATEGII PENTRU PROIECTAREA UNUI CURRICULUM INCLUZIV– adaptare după Ainscow M. , (Special Needs in the Classroom, 1994) Extinderea perioadei de timp alocate procesului de învăţare. Valoarea creditului unei unităţi de competenţă nu se acordă în funcţie de timp. Tehnicile de predare utilizate trebuie să ia în considerare diferitele stiluri de învăţare şi să asigure posibilitatea aprofundării cunoştinţelor prin includerea diverselor strategii de învăţare activă centrată pe elev. Identificarea strategiilor de predare diferenţiată sau strategiile de predare care , , maximizează învăţarea la nivel individual”, cum ar fi învăţarea pentru dezvoltare personală, învăţarea între colegi, lucru în grup, echipe de învăţare etc. Proiectarea curriculumului, astfel încât acesta să planifice şi să evalueze succesul elevilor. Implicarea elevilor în stabilirea ţintelor individuale de învăţare şi monitorizarea progresului obţinut în procesul de atingere a ţintelor stabilite Elevii trebuie să-şi consolideze atât încrederea în sine cât şi competenţele.

STRATEGII PENTRU A OPTIMIZA PROCESUL DE ÎNVĂŢARE ŞI A-L FACE MAI AGREABIL 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Construirea lecţiilor noi pe baza cunoştinţelor anterioare ale elevilor. Folosirea experienţelor zilnice ale elevului. Acordarea de funcţionalitate învăţării. Trezirea interesului pentru conţinut prin folosirea povestirilor. Raportarea învăţării la alte materii. Folosirea călătoriilor şi excursiilor. Jocurile.

ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV Învăţarea centrată pe elev reprezintă o abordare care presupune un stil de învăţare activ şi integrarea programelor de învăţare în funcţie de de ritmul propriu de învăţare al elevului. Elevul trebuie să fie implicat şi responsabil pentru progresele pe care le face în ceea ce priveşte propria lui educaţie.

AVANTAJELE ÎNVĂŢĂRII CENTRATE PE ELEV ü Creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare; ü Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordari folosesc învăţarea activă; ü Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege; ü Posibilitate mai mare de includere - poate fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecarui elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.

ÎNVĂŢAREA ÎN GRUPURI MICI , ACTIVĂ ŞI COLABORATIVĂ ASIGURĂ (Latas, Parrilla, 1992 ) : o reală interacţiune şi intercomunicare; o redistribuire corectă de recompense sociale (apreciere, considerare, respect ); o restructurare firească a distribuirii autorităţii în grup; o distribuţie eficientă a sarcinilor de lucru; o împărtăşire, ca reciprocitate, cât şi ca ajutor asimetric acordat; un simţ al disponibilităţii şi al artei solicitării sau acordării ajutorului, mult sporite.

CERINŢE SPECIALE ÎN CLASĂ Temele adecvate şi gradual abordate. Acordarea timpului necesar studiului. Predarea directă. Proiectarea şi planificarea în avans a materiei. Predarea strategiilor de învăţare. Sprijinul pentru învăţare. Asigurarea învăţării temeinice. Învăţarea prin cooperare. Educaţia adaptată. Implicarea părinţilor. Academia internaţională de Educaţie (AIE) (Walberg si Paik, 1999)

STRATEGII COOPERATIVE (Latas, Parrilla A , 1992) împărţirea pe grupuri de lucru ( clasa este împărţită în grupuri de 4 -6 membri, dintre care unul cu nevoi speciale ; membrii au roluri specifice, pe care le rotesc ulterior; toate grupurile primesc aceeaşi sarcină, care este rezolvată prin contribuţia tuturor membrilor); învăţarea în grupuri cooperative (când sarcinile de învăţare per grup sunt elementele componente ale unei sarcini mari, complexe, la nivel de clasă, atunci învăţarea se realizează în grupuri cooperative); învăţarea în grupuri competitive (grupurile de lucru pot deveni la un moment dat competitive, pe o secvenţă dată);

STRATEGII COOPERATIVE (Latas, Parrilla A , 1992) învăţarea competitiv-aditivă tip PUZZLE (sarcinile de învăţare sunt divizate până la nivelul fiecărui membru component, pentru a se reîntregi ulterior din juxtapunerea atent-selectivă a contribuţiilor parţiale); învăţarea competitiv-aditivă tip JIGSAW (grupurile primesc aceeaşi sarcină , care se divizează membrilor ; „omologii de sarcină“din grupuri se întâlnesc, lucrează în comun pentru descoperirea soluţiilor, apoi se reîntorc în grup); împărţirea pe grupuri mici, investigative.

PREDAREA ÎN PARTENERIAT (TEACHER PARTNERSHIP / COTEACHING) Condiţii: să se realizeze după asistenţă reciprocă la ore; să fie riguros planificată anterior; profesorii să nu vorbească / să nu scrie simultan în clasă; să desfăşoare activităţi compatibile şi complementare; să prezinte o unitate în concepţiile prezentate, în modul de a acţiona, evitând controversele; să evalueze activitatea ulterior. (Lerner. , W. J. , 1997)

PREDAREA ÎN PARTENERIAT ( TEACHER PARTNERSHIP / COTEACHING) Scenarii: Un profesor predă, iar celalalt observă sau ajută Predare în paralel – acelaşi conţinut, la 2 grupe de elevi Predare alternativă – 2 grupe de elevi, eterogene, predare adecvată fiecărui nivel Predare în etape – distribuirea unor dimensiuni ale conţinutului lecţiei, a responsabilităţilor şi a elevilor. Predare în echipă – ambii predau şi asigură managementul clasei şi activităţii didactice.

CONCLUZII Un proces educaţional eficient este acela în urma căruia persoana cu nevoi speciale dobândeşte calităţi fizice şi psihice care-l fac apt pentru o viaţă integrată: − să ajungă la autonomie personală, în limitele determinate de gradul de handicap; − să exercite o ocupaţie, profesie care să-i permită un nivel de trai decent; − să-şi formeze comportamente adecvate situaţiilor sociale; − să obţină capacitatea de a comunica oral-scris; − să inţelegă şi să se facă înţeles în relaţiile cu ceilalţi şi cu mediul înconjurător; − să-şi formeze interese cât mai diverse; − să-şi formeze sentimente de responsabilitate personală şi de autoconducere; − să obţină capacitatea de a aprecia şi a prevede situaţii viitoare; − să-şi însuşească abilităţi locomotorii şi dexterităţi manuale.

BIBLIOGRAFIE A. Gherguţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată, Ed. Polirom, Iaşi, 2001. T. Vrăşmaş, Învăţământul integrat şi / sau incluziv pentru copiii cu cerinţe educative speciale, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001. T. Vrăşmaş, P. Daunt, I. Muşu, Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţe educative speciale, Reprezentanţa UNICEF în România, 1996. Verza E. - „Tratat De Logopedie – Volumul I”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Humanitas, 2003. Verza E. F. , - „Fundamentele Psihopedagogiei Speciale”, Bucureşti, Editura Ministerului Eeducatiei si Cercetarii, 2007.

Tehnoredactare: prof. Liliana-Daniela Pîrîianu