Ce este Dreptul Curs 1 Aadar ce este

Ce este Dreptul? Curs #1

Aşadar, ce este „dreptul”? ___________ De ce o asemenea întrebare? Răspunsul l-am primit deja în anul I de facultate! Vom încerca în acest curs: • să re-evaluăm • să aprofundăm • să nuanţăm concepţia noastră asupra Dreptului

India, Islamul, spre exemplu, au plasat dreptul în umbra metafizicii sau a credinţei religioase. Altele au preferat în locul guvernării oamenilor prin legi, o guvernare prin rituri. Ideea europeană e diferită. Ea se bazează pe prestigiul dreptului, care - şi în condiţii istorice ale unor acţiuni contrare - a continuat să fie garantul coexistenţei libertăţilor. François Terré, Dreptul, în vol. Spiritul Europei, vol. II, Bucureşti, 2003

Dar ce sunt libertăţile sau ce este libertatea? Vorbim de: • „libertăţi fundamentale”, • „libertăţi ale omului”, • „libertăţi ale individului”, • „libertăţi constituţionale”, • „libertăţi publice” etc. Avem criterii clare care să le distingă? Cum putem distinge un gen de libertate de altul?

În cercetările juridice, vom găsi concepte nemijlocit determinate de filosofie, religie, psihologie, sociologie şi / sau ştiinţă: principiu, subiect, sistem, structură, acţiune, normă, răspundere, responsabilitate, pedeapsă, libertate, egalitate, demnitate, adevăr etc. Utilizarea lor ambiguă, obscură, afectează întregul demers, fie el teoretic, fie practic. Utilizarea tehnică a noţiunilor în domeniul juridicului, cu pretenţie de exactitate, în detrimentul rigorii logice şi argumentative, nu face decât să creeze confuzii.

Ipoteze de lucru ___________ Să încercăm să definim următorii termeni: ADEVĂR VALOARE PRACTICĂ TEORIE Aceste cuvinte comprimă în ele cultură şi viaţă, o întreagă istorie de înţelesuri în raport cu care s-au structurat atitudini şi creaţii umane.

• Chiar dacă restrângem aria semnificaţiilor şi raporturile dintre ele la sfera Dreptului, lucrurile nu se simplifică, întrucât sensul şi sfera de aplicabilitate a ceea ce este Dreptul nu sunt mai puţin mobile. • În diversitatea înţelesurilor, istorice şi actuale, date Dreptului, este un consens cu privire la modul său de a exista şi ţinta sa fundamentală: de a stăvili răul din lume, de a păzi ordinea relativă într-o societate dată: Dreptul e „gardianul” convieţuirii.

Dreptul apără ordinea socială, convieţuirea, dar nu oricum, în mod arbitrar, contradictoriu şi nesigur. Philippe Jestaz găseşte următoarele elemente indispensabile pentru a existenţa, constituirea şi aplicabilitatea Dreptului: (1) Să existe o formă de putere socială; (2) Să existe o formă a puterii fondată pe un acord de nerecurgere la forţă; instituirea Dreptului înseamnă renunţarea la violenţă în stingerea conflictelor; (3) Erijarea regulilor acordului într-un sistem.

Necesitatea prezenţei acestor elemente pentru ca Dreptul să existe este argumentată printr-un procedeu logic larg utilizat în drept: invocarea contrariului său (raţionamentul per a contrario). Robinson nu are nevoie de Drept în insula lui. Dacă ar avea nevoie de unul şi ar dori să-l fondeze, nu ar ajunge la nici unul.

Pentru om, luat în singurătatea lui, izolat, absolut autonom, fără legături şi dependenţe, aşa cum ne place să-l gândim, Dreptul nu are nici un sens. E nevoie de prezenţa a mai mulţi, de „noi”, de o „scenă”, de un sistem de reguli şi de un al Treilea care să garanteze realizarea ideii de Justiţie, în cazul singular judecat.

Alţi autori consideră că sunt necesare alte elemente pentru ca să putem vorbi de Drept. Singura noastră certitudine este că, după milenii de căutare a dreptului, încă nu avem certitudini cu privire la natura, semnificaţia şi funcţionarea Dreptului. Avem, în schimb, o mulţime de întrebări: • Care din elementele constitutive ale Dreptului îl exprimă mai bine? • Poate toate luate laolaltă în interacţiunea lor? • Este Dreptul universal-uman sau îl putem înţelege doar contextual?

Unii autori atrag atenţia asupra consecinţelor pe care le antrenează faptul că în limbile vorbite de o jumătate din populaţia globului nu există un cuvânt care să corespundă exact semnificaţiei europene a cuvântului „drept” (droit, recht, diritto). • Au „adevărul” şi „valoarea” un conţinut şi un sens specific în Drept? • Care este locul şi ponderea lor în structurarea Dreptului? • De ce plasăm analiza lor în contextul „teoriei” şi acela al „practicii” Dreptului? • Este validă problema pe care ne-o punem sau este o pseudoproblemă? • În fond, de ce ne ocupăm de ea?

Blaise Pascal (1623 -1662) ne avertiza că Justiţia şi adevărul sunt două culmi atât de înalte că mijloacele de care dispu-nem sunt prea slabe ca să ajungem la ele. Este această idee valabilă doar pentru vremurile lui Blaise Pascal sau şi-a păstrat valabilitatea şi în zilele noastre?

Astăzi, John Rawls, a cărui teorie despre Justiţie, preocupată să elaboreze o teorie unică şi universală a justiţiei, este una dintre cele mai cunoscute, spune că: Justiţia este prima virtute a instituţiilor sociale, tot aşa cum adevărul este aceea a sistemelor de gândire. Justiţia nu este o valoare între altele, ci valoarea primordială a structurii de bază a societăţii. Pentru Rawls, obiectul prim al justiţiei este maniera în care instituţiile sociale cele mai importante repartizează drepturile şi îndatoririle fundamentale şi determină repartiţia avantajelor rezultate din cooperarea socială.

Pentru alţi gânditori, cei ce merg pe tradiţia kantiană, Dreptul se aplică relaţiilor dintre persoane şi nu „instituţiilor celor mai importante”, prin care Rawls înţelege: • • • constituţia politică şi principalele structuri socio-economice, proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, existenţa pieţei concurenţiale, familia monogamă, protecţia legală a libertăţii de gândire şi de conştiinţă.

Justiţia, concepută ca ideal de Dreptate al unui spaţiu şi timp istoric dat, este, indubitabil, valoarea supremă, care constituie nucleul oricărui sistem de Drept, indiferent de înţelesul care-i este atribuit: cel de egalitate, de echitate sau de libertate. Analiza unei valori sau a unui sistem de valori ne plasează în spaţiul axiologiei. Ca valoare supremă a vieţii sociale, a coexistenţei, justiţia defineşte un absolut, un ideal de convieţuire, un orizont spre care tindem – fie o formă de guvernământ, fie cel mai bun regim posibil – dar, care nu poate fi atins niciodată ca atare. Acest ideal, la fel ca oricare alt ideal, poate fi activ, într-o formă sau alta, latent sau inactiv. Justiţia este o valoare supremă a vieţii practice. Un acord asupra a ceea ce este acceptat ca drept sau nedrept într-o societate dată este o condiţie a unei vieţi normale.

Adevărul este şi el o valoare supremă, ideală, a unui alt spaţiu al atitudinilor specific umane, cel al cunoaşterii sau al sistemelor de gândire. Adevărul are în vedere conţinuturile cunoştinţelor umane, căile de dobândire, mecanismele şi mijloacele de validare. Analiza adevărului ne plasează în spaţiul gnoseologiei sau epistemologiei. Adevărul se înscrie între valorile fără de care nu poate fi concepută viaţa unei comunităţi. • Este posibilă viaţa clădită pe minciună sau pe necunoaştere? • Este ştiinţa, cunoaşterea, o cale pentru a limita sau eradica răul din lume? La începuturile modernităţii, Francis Bacon (1561 -1626) definea ştiinţa ca putere. Ideea este reluată de Michel Foucault, care însă analizează această problemă dintr-o altă perspectivă, aceea a puterii care generează şi promovează ştiinţa.

Dreptul, al treilea parametru al analizei, cel ce-şi revendică un adevăr şi o valoare specifică, îl vom considera obiect al sistemului ştiinţelor juridice. Dreptul ar acoperi „ceea ce este spus” – scris sau vorbit – prin ansamblul normelor în funcţie. Cu alte cuvinte, el este sistemul de coduri care stabileşte cadrul relaţiilor juridice dintre oameni, dintre grupuri sau/şi instituţii. Trebuie imediat adăugat că atât sistemul de coduri, cât şi relaţiile pe care le reglementează, le impune şi le sancţionează, sunt expresia unei puteri organizate existente.

Alte definiţii consideră Dreptul o instituţie fundamentală ce asigură controlul normativ al comportamentelor prin impunerea unui sistem de drepturi şi obligaţii permanente; constrângerile sunt instituţionalizate iar sancţiunile au un caracter organizat. O asemenea definiţie ia în considerare nu forma dreptului, nici relaţiile sociale, nici finalitatea sa de “gardian” al vieţii publice, ci instrumentele pe care le utilizează pentru obţinerea unor rezultate.

Câteva concluzii ___________ Dreptul poate fi definit în moduri foarte diferite: (a) prin trăsăturile sale formale – ansamblul normelor existente; (b) prin faptele sociale pe care le explică – relaţiile juridice; (c) prin finalitatea sa – realizarea idealului de justiţie acceptat de comunitatea dată; (d) prin mijloacele pe care le utilizează pentru atingerea rezultatelor vizate etc.

Ne rămâne atunci să ne întrebăm: Din perspectiva cărei discipline din sistemul complex al celor juridice pot fi tratate mai adecvat şi pot primi un răspuns sustenabil problemele adevărului şi al valorilor în Drept? În răspunsul posibil trebuie să fim conştienţi de faptul că, atunci când vorbim de adevăr şi valoare în Drept, trebuie să distingem mai multe planuri, diferite între ele, care nu se află în relaţie de disjuncţie sau de evoluţie independentă, ci de conectivitate, de susţinere. Un plan ar fi cel al cercetării dreptului, altul ar fi acela al legiferării lui şi, în sfârşit, acela al aplicării.

Temă de reflecţie ___________ Alegeţi o temă specifică Dreptului, care să ilustreze problema adevărului şi a valorilor, din punctul de vedere al teoriei şi / sau practicii juridice. Câteva sugestii: • Eroarea judiciară • Pedeapsa capitală • Eutanasia • Prezumţia de nevinovăţie • „Reeducarea” infractorilor prin încarcerare • Deontologia avocatului • Bioetica

Temă de reflecţie ___________ Redactaţi un eseu pe marginea temei alese, perspectivă multidisciplinară: • • • juridică filosofică religioasă sociologică psihologică ştiinţifică etc. încercând o

Mulţumesc pentru atenţie! © Brindusa Gorea, Ph. D. (2011)