Instrumentele conceptuale Dreptului Curs 2 Orice sistem de

Instrumentele conceptuale Dreptului Curs #2

Orice sistem de drept, pentru a-şi îndeplini funcţia şi a-şi atinge scopul specific, foloseşte instrumente foarte diverse, a căror cunoaştere de către profesioniştii justiţiei constituie o condiţie indispensabilă a îndeplinirii menirii lor în societate. Aceste instrumente sunt de o complexitate derutantă pentru cei din afara domeniului. În acest curs, vom începe să studiem aceste instrumente ale Dreptului şi vom încerca să înţelegem care este rolul lor în planul constituirii, al elaborării (legiferării, sistematizării), al organizării şi al aplicării Dreptului.

Una din cele mai sistematice lucrări de metodologie juridică de care dispunem la ora actuală, semnată de Jean-Louis Bergel, prezintă următoarea sistematizare a instrumentelor dreptului: (1) „instrumentele conceptuale”, suportul raţional al realităţilor socioumane asupra cărora se apleacă juristul spre a-şi construi obiectul său de preocupări, „faptele juridice”, „situaţiile juridice” etc. ; (2) „instrumentele tehnice”, necesare operaţiilor de clasificare şi calificare juridică a faptelor, pentru punerea în operă a Dreptului; (3) „instrumentele operaţionale”, care sunt instrumente de interpretare. În acest curs, vom aborda instrumentele conceptuale sau utilajul conceptual al Dreptului.

Utilajul conceptual al juriştilor ___________ Cunoaşterea operează cu concepte şi forme categoriale specifice fiecărui domeniu ştiinţific. În ştiinţele socioumane, conceptele, noţiunile generale cu care se operează, pornesc de la vorbirea curentă.

Operaţiile logice prin care sunt elaborate conceptele sunt cele de conceptualizare şi idealizare. De aceea, prin cunoaştere, fie ea cotidiană, fie ştiinţifică, creăm o lume cu totul nouă, prin care dăm răspuns întrebărilor pe care le punem realităţii, întrebări pe care realitatea nu le conţine. Putem spune că un concept este un cuvânt bine definit. Conceptele sunt reprezentări abstracte ale obiectelor (obiectelor materiale şi obiectelor ideale) şi a ideilor.

Conceptualizarea şi idealizarea faptelor sunt şi pentru jurist mijloacele prin care faptele şi situaţiile sunt plasate sub imperiul Dreptului şi prin care li se desemnează locul pe care-l deţin în cadrul acestuia. Exemplu: conceptul de „apropriere” a unui bun poate desemna: • • Obţinerea legitimă a unui titlu (just-titlu): § Dobândirea dreptului de proprietate (care poate fi indiviză, devălmaşă, pe cote-părţi etc. ) § Dobândirea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate etc. ) § Simpla posesie § Constituirea unei societăţi civile / comerciale Obţinerea nelegitimă a bunului: § Furt, eventual furt calificat, tâlhărie etc. § Însuşirea bunului găsit § Gestiune frauduloasa § Abuz de încredere etc. Fiecare dintre termenii de mai sus corespunde unor concepte juridice distincte. proprietate individuală, (uz, abitaţie, uzufruct

Utilizarea conceptelor cere desemnarea lor prin denumiri particulare şi definirea lor prin mijloacele logice variate pe care le avem la dispoziţie şi care le precizează: • prin elementele care le compun (definire prin enumerare); • prin esenţa lor (definirea prin gen proxim şi diferenţe specifice); • prin geneză sau izvoare (definiţii genetice) etc. Construcţii ale spiritului, bazate pe operaţii de gândire şi evaluare, conceptele sunt realităţi abstracte ideale, şi nu traduceri exacte ale realităţii.

Conceptele ştiinţei şi conceptele filosofiei ___________________________ Conceptele şi propoziţiile ştiinţei pot dobândi o exprimare matematică şi logică şi se pretează la calcul. Aplicarea limbajelor proprii acestor discipline şi a regulilor de deducţie conferă ştiinţelor exactitate, precizie, şi permit aplicarea şi verificarea rezultatelor. Ştiinţa este doar una din căile prin care omul ajunge la adevăr, dar – fiind una din cele mai eficiente şi fertile căi – se comportă uneori ca şi când ar fi singura cale.

Pe de altă parte, cum spunea epistemologul Willar van Orman Quine, „ştiinţa este privită astăzi asemenea unui câmp de forţe ale cărui condiţii limită o constituie experienţa. Un conflict cu experienţa la periferie ocazionează reajustări în interiorul câmpului”. Ea este mai curând o proiecţie a spiritului uman asupra realului, decât ca o reflectare a acestuia. Ceea ce sesizăm din lume nu sunt fapte fără noi, ci obiecte văzute, observate şi co-produse de noi în interacţiune cu ele. Viziunea noastră despre lume face parte din lume. În aceste condiţii, este firească renunţarea la înţelegerea cunoaşterii ştiinţifice ca una absolută.

Distincţia dintre conceptele ştiinţei şi cele ale filosofiei este importantă pentru a evita consecinţele neglijării ei. Ambele tipuri de concepte se constituie în baza aceloraşi operaţii logice ale gândirii, dar diferă prin ceea ce transmit: • conceptele ştiinţelor exacte fac abstracţie de conţinutul concret al fenomenelor, limitându-se la reţinerea raporturilor logice între termeni. • conceptele ştiinţelor socioumane, legate de mentalităţi, credinţe, concepţii despre lume, se referă la conţinuturi, la semnificaţii.

Adversar al raţionalismului rigid în drept, Chaïm Perelman face o distincţie netă între noţiunile ştiinţei şi filosofiei. • Disciplinele filosofice se disting de cele ştiinţifice prin coloratura emotivă ataşată noţiunilor fundamentale. • Ştiinţele utilizează metode precise, experimentale sau analitice, punând accent pe obţinerea acordului spiritelor, fără înclinaţie spre sensul emotiv al cuvintelor. Ceea ce le defineşte este sensul lor conceptual, lăsând în plan secund sensul emotiv. • În schimb, conceptele ştiinţelor socioumane, ştiinţe numite, în limbaj germanic, „ale spiritului”, sunt definite prin încărcătura lor emotivă, astfel încât acordul asupra sensului lor conceptual de bază este slab. De aceea, o analiză logică a lor, spre exemplu, a însăşi ideii de justiţie, constituie „un adevărat pariu”. Între toate noţiunile prestigioase, scrise cu majuscule, cele ale justiţiei sunt cele mai confuze, scrie Chaïm Perelman în lucrarea Ethique et droit

• Cercetările efectuate de Perelman, de o impresionantă amploare, rigoare şi accesibilitate, precum şi cele ale Centrului de logică din Bruxelles, de sub coordonarea sa, asupra legilor, interpretării, lacunelor şi antinomiilor în drept, susţin concluzia că normele nu sunt propoziţii adevărate sau false, nu se impun asemenea unei axiome matematice, ci sunt mai curând directive. • Faptele, legile şi conceptele în drept sunt mai curând flexibile, având un conţinut variabil. Ele se pliază argumentării şi nu explicaţiei, deducţiei.

Perelman abandonează total ambiţia pozitivistă, evitând precizarea unui sens sigur al unui concept juridic, fie acela însuşi conceptul de justiţie. În baza analizei celor şase sensuri uzuale „justiţiei”, Perelman reţine trei elemente comune conceptului de justiţie: (1) valoarea care o fondează; (2) regula care o enunţă; (3) actul care-o realizează.

Ultimele două componente, deşi mai puţin importante, sunt singurele care pot fi supuse exigenţelor raţionale, deci sunt formalizabile. • Se poate cere actului, fie şi singular, să fie tratat în acelaşi mod cu fiinţele ce fac parte din aceeaşi categorie. • Se poate cere ca regula de drept să fie justificată ca decurgând dintr-un sistem normativ adoptat. • Valoarea care fondează sistemul juridic nu poate fi însă supusă nici unui criteriu raţional; este perfect arbitrară şi logic indeterminată. Ceea ce poate fi calificat ca just sunt regulile şi actele conforme lor. Justiţia, considerată dintotdeauna „ca manifestare a raţiunii în acţiune, ” trebuie să se mulţumească cu o dezvoltare formal corectă a uneia sau a mai multor valori, care nu sunt determinate nici de raţiune, nici de sentimentul de justiţie, trebuie să se mulţumească cu eliminarea arbitrarului din reguli.

Câteva concluzii ___________ • Conceptele juridice elaborate în sistemul ştiinţelor juridice, cu care operează acestea, sprijină conceperea şi interpretarea normelor de drept, în acelaşi timp în care definiţia lor trebuie să ţină cont de categoriile normative ale dreptului în funcţie. • Fără concepte juridice nu putem înţelege normele menite să reglementeze în mod imperativ interacţiunile juridice. • Noţiunile banale din limbajul cotidian sau cele preluate din alte discipline ştiinţifice devin propriu-zis juridice în virtutea efectului specific pe care Dreptul în funcţie li-l ataşează. • Conceptele califică faptele pornind de la norma juridică şi ipoteza avansată de jurist cu privire la faptul sau situaţia cercetată.

Teme de studiu individual ___________ 1. Norma – concept fundamental al ştiinţelor juridice 2. Adevăr – adevăr juridic 3. Raţionamentul juridic şi specificul său

Mulţumesc pentru atenţie! © Brindusa Gorea, Ph. D. (2011)