ADMINISTRAIA SOCIAL COMUNITAR ORADEA RAPORT DE ACTIVITATE 2014

  • Slides: 28
Download presentation
ADMINISTRAŢIA SOCIALĂ COMUNITARĂ ORADEA RAPORT DE ACTIVITATE - 2014 -

ADMINISTRAŢIA SOCIALĂ COMUNITARĂ ORADEA RAPORT DE ACTIVITATE - 2014 -

CINE SUNTEM? Administraţia Socială Comunitară Oradea este serviciul public de asistenţă socială aflat în

CINE SUNTEM? Administraţia Socială Comunitară Oradea este serviciul public de asistenţă socială aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Oradea şi are ca obiect de activitate realizarea ansamblului de măsuri, programe, activităţi profesionale, servicii specializate de protejare a persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor aflate în dificultate. CE FACEM? Obiectivul general al ASCO este cunoaşterea şi evaluarea situaţiei sociale a comunităţii locale, dezvoltarea şi îmbunătăţirea reţelei de servicii sociale existente în funcţie de caracteristicile sociale locale, în vederea identificării măsurilor şi acţiunilor necesare pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în scopul prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale şi creşterea calităţii vieţii.

SURSA DE FINANŢARE Servicii de recuperare pt. copii cu dizabilităţi din mun. Oradea CIET

SURSA DE FINANŢARE Servicii de recuperare pt. copii cu dizabilităţi din mun. Oradea CIET – creşe (parţial) Cantina de ajutor social şi acţiunea Prânzul pe roţi pt. oamenii străzii Ajutor de urgenţă Cabinete medicale şcolare (o parte din cheltuielile cu bunuri şi servicii) BUGETUL LOCAL ASCO Cheltuieli cu bunuri şi servicii, de personal şi de capital Subvenţii Legea nr. 34/1998 – asociaţii şi fundaţii Transport Asistenţi personali şi îndemnizaţii pers. cu dizabilităţi

SURSA DE FINANŢARE Ajutor pentru încălzire (cu lemne şi în sist. centralizat) Asistenţi personali

SURSA DE FINANŢARE Ajutor pentru încălzire (cu lemne şi în sist. centralizat) Asistenţi personali şi îndemnizaţii pers. cu dizabilităţi (parţial) BUGETUL DE STAT Cabinete medicale şcolare (cheltuieli de personal, medicamente şi materiale sanitare) CIET – creşe (parţial)

CHELTUIELI - SITUAŢIE COMPARATIVĂ

CHELTUIELI - SITUAŢIE COMPARATIVĂ

Situaţia comparativă a cheltuielilor pe programe sociale Programe 2013 2014 prevederi(lei) execuţie(lei) subventii L

Situaţia comparativă a cheltuielilor pe programe sociale Programe 2013 2014 prevederi(lei) execuţie(lei) subventii L 34/1998 – asociaţii şi fundaţii 190. 000 188. 436 208. 000 147. 337 aj. încălzire L 416 70. 000 58. 928 70. 000 60. 378 aj. încălzire lemne 288. 000 153. 340 150. 000 54. 753 aj. de urgenţă 95. 000 71. 235 100. 000 80. 250 3. 179. 000 3. 163. 107 3. 250. 000 3. 213. 091 indemn. dizabilităţi 9. 016. 000 8. 934. 545 9. 671. 000 9. 659. 218 serv. de recuperare pt. copii cu dizabilităţi 80. 000 78. 660 102. 000 92. 854 transport 3. 100. 000 2. 967. 734 3. 500. 000 3. 412. 770 cantina socială 528. 000 522. 521 520. 000 486. 988 Prânzul pe roţi pt. oamenii străzii 10. 000 1. 800 10. 000 8. 850 creşa 3. 325. 000 3. 178. 871 3. 006. 000 2. 761. 966 cabinete şcolare 2. 663. 000 2. 604. 776 2. 531. 000 2. 453. 589 ASCO 2. 935. 200 2. 811. 329 2. 612. 000 2. 502. 340 sal. asist. personal

ASCO câştigătoarea premiului “Instituţia Anului 2013” din România în asistenţă socială Administrația Socială Comunitară

ASCO câştigătoarea premiului “Instituţia Anului 2013” din România în asistenţă socială Administrația Socială Comunitară Oradea se mândrește cu titlul ”Instituția anului 2013” din România în asistență socială, premiu câștigat in cadrul festivității de decernare a premiilor pentru performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale în România. Evenimentul organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, ”Gala națională a excelenței în asistență socială” a avut loc în 18 martie 2014, la Teatrul Nottara din București. Din cele 25 de instituții publice și private din țară, participante la Secțiunea ”Instituția anului 2013”, au fost nominalizate 3, Administrația Socială Comunitară Oradea luând premiul pentru această secțiune.

Centrul de Reintegrare Socială str. Vămii nr. 34/A În iunie 2014 a fost finalizat

Centrul de Reintegrare Socială str. Vămii nr. 34/A În iunie 2014 a fost finalizat proiectul "Reabilitare, modernizare şi extindere clădire în vederea amenajării unui Centru de Reintegrare Socială" proiect prin care a fost reabilitată clădirea existentă în Oradea str. Vămii nr. 34/a, în vederea oferirii de servicii sociale destinate persoanelor aflate în dificultate din municipiul Oradea. Proiectul a fost implementat de Municipiul Oradea în parteneriat cu Administraţia Socială Comunitară Oradea, cu fonduri ale Programului Operaţional Regional 2007 -2013 - Axa prioritară 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3. 2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale. Valoarea totală a proiectului este de 3. 644. 418, 44 RON, contribuţia Primăriei Oradea fiind de 220. 930, 07 RON.

Centrul de Reintegrare Socială str. Vămii nr. 34/A - cu o capacitate de 48

Centrul de Reintegrare Socială str. Vămii nr. 34/A - cu o capacitate de 48 de locuri- Prin HCL nr. 625 din 30 iulie 2014 a fost aprobat acordul de colaborare încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Municipiul Oradea şi Asociaţia Smiles, având ca obiect reintegrarea socială a persoanelor aflate în dificultate, prin acordarea de servicii sociale integrate, în Centrul de Reintegrare Socială situat în Oradea, strada Vămii nr. 34/A. Astfel, centrul este administrat în totalitate de către Asociația Smiles, care asigura următoarele servicii : • servicii de asistenţă socială, • servicii de cazare, alimentaţie adecvată, • servicii de îngrijire personală, • consiliere psihologică şi juridică, • servicii de recuperare/dezvoltare, • asistenţă medicală, • activităţi de socializare etc.

Centrul de cazare temporară nr. 1 str. Octavian Goga nr. 4 - servicii de

Centrul de cazare temporară nr. 1 str. Octavian Goga nr. 4 - servicii de informare şi consiliere - Serviciile sociale acordate beneficiarilor centrului de către asistentul social al ASCO, constau in : • Evaluarea situaţiei sociale a persoanelor si familiilor beneficiare şi identificarea situaţiilor de risc prin anchetă socială; • Stabilirea si derularea intervenţiilor necesare pentru eliminarea situaţiilor de risc social (asistarea in gasirea unui loc de munca, prevenirea abandonului scolar); • Activităţi de consiliere socială; • Activităţi de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă; • Monitorizare cazurilor cu risc şi evaluarea rezultatelor obţinute în urma intervenţiilor realizate. În anul 2014 au fost asistate 98 de persoane, din care 33 de femei, 27 de bărbaţi şi 38 de copii.

Centrul de Informare pentru Cetăţeni Realizarea noului centru de relații cu publicul s-a născut

Centrul de Informare pentru Cetăţeni Realizarea noului centru de relații cu publicul s-a născut din dorința creșterii serviciilor față de cetățeni, dorinței de a-i respecta pe cei care beneficiază de serviciile oferite de ASCO, persoane care au nevoie de o atenție deosebită din partea autorităților locale. Ø Totodată, a fost perfecționat și personalul care va deservi cetățenii în centrul cu relații cu publicul, Ø În urma înfiinţării Centrului de Informare pentru astfel încât să creştem calitatea şi Cetăţeni, persoana care solicită sprijinul ASCO, nu mai este accesibilitatea serviciilor acordate. nevoită să apeleze la diferite servicii din cadrul instituţiei, este suficient sa se adreseze personalului din cadrul centrului. Ø Totodată, s-a redus timpul de prelucrare a solicitărilor cetăţenilor, astfel încât în prezent ancheta socială se efectuează în maxim 10 zile, iar adeverinţele se eliberează pe loc sau în cel mult o zi. Ø În anul 2014, s-au înregistrat 45. 634 de documente prin care s-au solicitat /acordat diferite servicii si beneficii cetăţenilor din municipiul Oradea Ø

. AJUTOARE DE ÎNCĂLZIRE Sezonul rece 2013 – 2014 (perioada ianuarie - martie 2014)

. AJUTOARE DE ÎNCĂLZIRE Sezonul rece 2013 – 2014 (perioada ianuarie - martie 2014) Luna / tip ajutor Ianuarie Februarie Martie Energie termică/ Nr. beneficiari Gaze naturale/ Nr. beneficiari 6093 6057 5983 60 61 61 Combustibili solizi sau petrolieri / Nr. beneficiari 465 467 471 Energie electrică 16 16 15 Sezonul rece 2014 - 2015 (perioada noiembrie – decembrie 2014) Luna / tip ajutor Noiembrie Decembrie Energie termică Gaze naturale 3599 3987 26 30 Verificări beneficiari ajutor de încălzire: • Ianuarie - iunie 2014 – 200 de verificări • Noiembrie – decembrie 2014 – 49 de verificări Total verificări efectuate - 249 Combustibili solizi sau petrolieri 274 39 Energie electrică 11 11

Distribuirea de ajutoare alimentare provenite din stocurile de intervenţie comunitare POAD -2014 • în

Distribuirea de ajutoare alimentare provenite din stocurile de intervenţie comunitare POAD -2014 • în perioada 22. 12. 2014 – 30. 12. 2014 s-au distribuit alimente prin programul POAD 2014 pentru 2. 508 beneficiari din totalul de 11. 482.

Acţiunea “Prânzul pe roţi pentru oamenii străzii” • • • În perioada decembrie 2013

Acţiunea “Prânzul pe roţi pentru oamenii străzii” • • • În perioada decembrie 2013 martie 2014 au fost împărţite 1800 de porţii de hrană caldă şi ceai pentru persoanele fără adăpost de pe raza municipiului Oradea În cadrul acestei acţiuni, ASCO în parteneriat cu Colegiul Tehnic Transilvania, acordă zilnic de luni până vineri, 30 de porţii de mâncare constând în felul I şi II pentru oamenii străzii Acţiunea se desfăşoară în perioada sezonului rece decembrie – martie , cu ajutorul unei echipe mobile din cadrul ASCO, care se deplasează în locurile din municipiul Oradea unde sunt identificate persoane fără adăpost

Centrul Social de Urgenţă şi Adăpost de Noapte Str. Guttenberg • are o capacitate

Centrul Social de Urgenţă şi Adăpost de Noapte Str. Guttenberg • are o capacitate maximă de 34 de locuri în corpul de clădire principal, • în anul 2014 au fost cazate un număr de 184 persoane • s-au obţinut acte de identitate pentru 36 de persoane, • au fost incadrate in munca 12 persoane, din care 7 persoane au fost reintegrate social si s-au mutat în chirie, • au fost sprijinite în vederea întocmirii dosarului de ajutor social 10 persoane, • au fost sprijinite în vederea întocmirii dosarului de încadrare în grad de handicap 14 persoane, • 17 beneficiari au fost internaţi in cămine pentru persoane vârstnice , • 25 de persoane au fost sprijinite în vederea unui consult medical şi obţinerea medicaţiei, • s-au impartit paturi, imbracaminte si incaltaminte provenite din donatii atat pentru asistatii centrului cat si pentru persoanele fara adapost din Oradea, • în cursul lunii noiembrie asistaţii din centru au participat la amenajarea unei încăperi în vederea măririi spaţiului de cazare a adăpostului • zilnic asistaţii asigură igienizarea străzii şi a staţiei de autobuz din apropiere.

Centrul de Îngrijire şi Educaţie Timpurie – Creşe (CIET) - 486 locuri la sfârşitul

Centrul de Îngrijire şi Educaţie Timpurie – Creşe (CIET) - 486 locuri la sfârşitul anului 2014 – - pentru creşterea siguranţei copiilor care frecventează serviciile de creşă, în anul 2014 toate creşele au fost dotate cu sisteme de supraveghere video conectate la sistemul de supraveghere video al unităților de învățământ din municipiul Oradea , parte a serviciului de monitorizare , intervenție rapidă a sistemelor de antiefracție și securitate al Administrației Imobiliare Oradea. - în luna iunie - 2014, s-a organizat sesiunea de înscriere a copiilor la creşă pentru anul şcolar 2014 -2015. Toţi cei 369 de copii înscrişi în luna iunie au fost admişi să frecventeze creşele din municipiul Oradea. - în anul şcolar 2014 -2015 activitatea Creşei nr. 2 Picioruşe Vesele a fost suspendată , spaţiul în care funcţiona această creşă fiind în reabilitare în această perioadă. - începând cu luna ianuarie 2014 Creşa nr. 1 Dumbrava Minunată şi-a reluat activitatea în noul spaţiu situat în P-ţa 1 Decembrie nr. 9, reabilitat şi extins în urma proiectului contractat şi finanţat prin Programului Operaţional Regional 2007 -2013. Astfel, copiii care frecventează Creşa nr. 1 Dumbrava Minunată beneficiază de serviciile de creşă într-un spaţiu modern, dotat şi echipat la standarde europene.

Creşa nr. 1 Dumbrava Minunată – P-ţa 1 Decembrie

Creşa nr. 1 Dumbrava Minunată – P-ţa 1 Decembrie

CREŞA/NR. /DENUMIRE Nr. locuri autorizate Nr. de grupe Nr. copii înscrişi 31. 12. 2014

CREŞA/NR. /DENUMIRE Nr. locuri autorizate Nr. de grupe Nr. copii înscrişi 31. 12. 2014 CRESA 1 “Dumbrava Minunată” P-ţa 1 Decembrie 40 2 50 CREŞA 2 “Picioruşe vesele” Str. Grădinarilor nr. 8 - reabilitare - CREŞA 3 “Tărâmul Fermecat” Str. Călugăreni nr. 8/A 40 2 51 CREŞA 4 “Scufiţa Roşie” Str. Onisifor Ghibu nr. 16 35 2 50 CREŞA 5 “Voinicel” Str. Haţegului nr. 32 40 2 48 CREŞA 6 “Căsuţa veseliei” Str. Aluminei nr. 100 20 1 28 40 2 50 46 2 50 42 2 51 CREŞA 10 “Rază de Soare” Str. C-tin Brâncuşi, nr. 12 30 2 40 CREŞA 11 ”Sfantul Iosif” Str. Traian Lalescu nr. 39 40 2 52 60 3 69 CREŞA 7 “Albă ca Zăpada” Str. Călugăreni nr. 4/A CREŞA 8 “ Căsuţa Piticilor” Str. Mihai Viteazul nr. 6 CREŞA 9 “Căsuţa din Poieniţă” Str. Poieniţei nr. 2/A(parter) CREŞA 12 “ Micul Fluturaş” Str. Poieniţei nr. 2/A (etaj) CREŞA 13 “Lizuca şi Patrocle” Str. Bumbacului bl. AN 28 -30

CABINETELE MEDICALE ŞCOLARE 16 medici şcolari 5 medici stomatologi 68 de cadre medicale 46

CABINETELE MEDICALE ŞCOLARE 16 medici şcolari 5 medici stomatologi 68 de cadre medicale 46 asistenţi medicali un mediator sanitar Compartimentul Cabinete Medicale Şcolare din cadrul Serviciului Programe a asigurat în anul 2014 asistenţa medicală pentru 6. 214 de preşcolari, 28. 986 de elevi şi 13. 959 de studenţi care frecventează cele 44 de grădiniţe, cele 37 de şcoli şi licee publice din municipiul Oradea şi facultăţile din cadrul Universităţii Oradea.

Asistenta medicala stomatologică gratuita pentru copiii care frecventeaza unitatile de invatamant din municipiul Oradea

Asistenta medicala stomatologică gratuita pentru copiii care frecventeaza unitatile de invatamant din municipiul Oradea • Cabinet stomatologic şcolar - Colegiul Naţional Mihai Eminescu - tel: 0771052508 • Cabinet stomatologic şcolar - Liceul Teoretic Aurel Lazăr – tel: 0771052399 Prin cele 2 cabinete medicale stomatologice şcolare în anul 2014 s-au realizat aproximativ 15. 000 de proceduri medicale curative şi 1330 de activităţi profilactice • asistenţa medicală stomatologică curativă este asigurată GRATUIT de către medicii stomatologi angajaţi ASCO, în 2 ture/zi • toţi copiii care frecventează unităţile de învăţământ din municipiul Oradea pot beneficia de serviciile medicale stomatologice acordate în cele două cabinete medicale, în mod gratuit, pe bază de programare • activităţile de prevenţie stomatologică, educaţie medicală şi de igienă dentară se organizează şi desfăşoară astfel încât să beneficieze de acestea, toţi elevii din unităţile de învăţământ din municipiul Oradea, cel puţin o dată într-un an şcolar.

ACORDAREA DE SUBVENŢII ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998, ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR ROM NE CU

ACORDAREA DE SUBVENŢII ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998, ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR ROM NE CU PERSONALITATE JURIDICĂ, CARE ÎNFIINŢEAZĂ ŞI ADMINISTREAZĂ UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ PE RAZA MUNICIPIULUI ORADEA Nr. crt. Denumirea asociaţiei/fundaţiei Cuantumul subvenţiei aprobate 18. 000 lei 1 Asociaţia Caritas Catolica 2 Fundaţia Hospice Emanuel 15. 000 lei 3 Asociaţia Caritas Eparhial 5. 000 lei 4 Societatea de Binefacere “Don Orione” 5. 000 lei 5 Asociaţia Down 6 Asociaţia Ramiluck 2. 000 lei 7 Fundaţia People to People 5. 500 lei 8 Fundaţia Copiii Făgăduinţei 5. 000 lei 9 Fundaţia Casa Minunată 5. 000 lei 10 Fundaţia Consistoria Efrem Beniamin 5. 000 lei 11 Fundaţia Csillagvaros 2. 500 lei 10. 000 lei

PARTENERIATE ÎN DESFĂŞURARE ÎN ANUL 2014 Ø Acord de colaborare încheiat între Administraţia Socială

PARTENERIATE ÎN DESFĂŞURARE ÎN ANUL 2014 Ø Acord de colaborare încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Municipiul Oradea prin Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională şi Asociaţia Smiles, având ca obiect reintegrarea socială a persoanelor aflate în dificultate, prin acordarea de servicii sociale integrate, în Centrul de Reintegrare Socială situat în Oradea str. Vămii nr. 34/a, cu o capacitate de 48 de locuri. ØAcord de parteneriat încheiat între Universitatea din Oradea şi Administraţia Socială Comunitară Oradea în vederea asigurării asistenţei medicale preventive şi curative a studenţilor din cadrul Universităţii din Oradea. ØAcord de parteneriat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Fundaţia Evanghelică Alsterdorf şi Asociaţia Handicapaţilor Psihic Bihor, pentru promovarea integrării şi participării persoanelor cu dizabilităţi de învăţare şi boli psihice din Oradea; Ø Acord de parteneriat între Administrația Socială Comunitară Oradea și Colegiul Tehnic Transilvania - Oradea privind acordarea serviciilor de asigurare a hranei persoanelor aflate în situații economico-sociale sau medicale deosebite din municipiul Oradea;

PARTENERIATE ÎN DESFĂŞURARE ÎN ANUL 2014 Ø Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială

PARTENERIATE ÎN DESFĂŞURARE ÎN ANUL 2014 Ø Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor în vederea furnizării de servicii de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, din familiile din Oradea, în vederea prevenirii unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excludere socială Ø Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Asociaţia româno-germana Alsterdorf, în vederea înfiinţării Centrului de asistenţă sociopedagogică ambulatorie pentru persoanele cu dizabilităţi, în imobilul situat în Oradea, Calea M-şal Averescu nr. 7. Ø Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Parohia Romano - Catolică Sf. Iosif, care ne pune la dispoziţie în folosinţă gratuită spaţiul situat la mansarda imobilului situat în Oradea, str. Traian Lalescu nr. 39 şi Administraţia Imobiliară Oradea, în vederea înfiinţării Creşei nr. 11 cu o capacitate de aproximativ 30 de locuri. ØAcord de parteneriat între Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Colegiul Tehnic Transilvania, în vederea organizării acţiunii “Prânzul pe roţi pentru oamenii străzii”.

Centrele sociale cu destinaţie multifuncţională pentru tineri aflaţi în situaţii de risc Dignitas şi

Centrele sociale cu destinaţie multifuncţională pentru tineri aflaţi în situaţii de risc Dignitas şi Candeo - proiecte finanţate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale și Municipiul Oradea prin Administrația Socială Comunitară Oradea - Centrul Candeo (str. Iuliu Maniu nr. 20) • capacitate : 40 de locuri • beneficiază în prezent de serviciile oferite în cadrul centrului 9 familii cu 12 copii şi 16 fete • din cei 32 de beneficiari adulţi, 25 au fost reintegraţi pe piaţa muncii, iar 3 mame au copii cu vârsta sub 2 ani. • serviciile sociale de integrare/reintegrare socială sunt acordate de către ASCO printr-un asistent social şi un psiholog Centrul Dignitas (str. Eftimie Murgu nr. 9) • capacitate: 32 de locuri • din cei 24 de băieţi beneficiarii ai serviciilor centrului, 21 dintre ei au fost reintegraţi pe piaţa muncii, în prezent având un venit stabil • serviciile sociale de integrare/reintegrare socială sunt acordate de către ASCO printr -un asistent social şi un psiholog

PROGRAM „ACCES-OR” Serviciul de transport accesibilizat pentru persoane cu dizabilităţi • 1180 de curse

PROGRAM „ACCES-OR” Serviciul de transport accesibilizat pentru persoane cu dizabilităţi • 1180 de curse pentru persoane cu dizabilităţi • 2 curse dus - intors la Pădurea Neagra şi o cursa in comuna Batăr

1 OCTOMBRIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR V RSTNICE În data de 1 octombrie

1 OCTOMBRIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR V RSTNICE În data de 1 octombrie 2014, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, ASCO a organizat o masă festivă pentru 100 de persoane vârstnice, la Cantina Colegiului Tehnic “Transilvania”.

OBIECTIVE 2015 1. Reducerea timpului de prelucrare a solicitărilor cetăţenilor, astfel încât acordarea serviciilor

OBIECTIVE 2015 1. Reducerea timpului de prelucrare a solicitărilor cetăţenilor, astfel încât acordarea serviciilor şi beneficiilor sociale să se realizeze eficient 2. Creşterea calităţii serviciilor sociale care să determine creşterea gradului de independenţă a beneficiarilor 3. Revitalizarea Centrului Unic de Voluntariat pentru: ü Promovarea voluntariatului în domeniul social ü Promovarea responsabilităţii sociale corporatiste 4. Creşterea calităţii serviciilor sociale acordate persoanelor fără adăpost cazate în Azilul de Noapte – str. Gutenberg nr. 8 5. Dezvoltarea dialogului cu sectorul ONG care activează in plan social şi dezvoltarea parteneriatelor in funcţie de nevoile sociale existente.

Vă mulţumim pentru atenţie!

Vă mulţumim pentru atenţie!