STRATEGII I STILURI DIMENSIUNI ALE PROCESULUI NVRII Perju

STRATEGII ȘI STILURI. DIMENSIUNI ALE PROCESULUI ÎNVĂȚĂRII Perju Mihaela-Loredana Bacău, 2018

CUVINTE CHEIE STRATEGIE DE ÎNVĂȚARE Eficiență în învățare cognitive metacognitive STILUL DE ÎNVĂȚARE Motivaționaleși afective De adaptare De studiu Stabilitatea funcționării personalității Evoluția conceptului

AUTOREGLAREA ÎNVĂȚĂRII l l Autoreglarea reprezintă acele răspunsuri naturale, adesea automatizate, ale individului, care au ca scop reducerea disparităţilor existente între expectanţele individului şi realitatea percepută. Autoreglarea implică procese cognitive şi/sau comportamentale, şi este aproape întotdeauna acompaniată de control emoţional. O autoreglare eficientă în care se realizează controlul gândurilor, sentimentelor şi comportamentului constituie fundaţia unei funcţionări psihice sănătoase. În mod sintetic, în accepţiunea lui Zimmerman, autoreglarea face referire la „gândurile, emoţiile şi acţiunile care sunt planificate şi adaptate atingerii unor scopuri personale” (Zimmerman, 2000). învăţarea autoreglată poate fi privită atât ca proces individual cât şi ca proces social; ca proces derulat în trepte sau etape (Butler & Winne, 1995; Carver & Scheier, 1990; Pintrich, 2000; Zimmerman & Schunk, 1989), dar şi ca serie de atribute individuale care includ cunoştinţe şi strategii metacognitive, structuri afective, şi factori intenţionali sau voliţionali (Boekaerts & Corno, 2005).

Strategia de învățare- A fost promovat în psihologia americană ca reacție la behavorism (1950); ”activități prin care subiectul își alege, își organizează și administrează acțiunile în vederea îndeploinirii unei sarcinisau atingerii unui scop” (J. -J. Ducret în Doron, Parot, 1999, p. 749) Strategii de învățare Cognitive (receptare, conceptualizare, rezolvare de probleme, înțelegere, decizionale, memorare-stocarereactualizare) Metacognitive reflectarea, observarea si monitorizarea operatiilor mentale, întelegerea propriilor activitati de studiu, monitorizarea progresului , schimbarea strategiilor, ignorarea informatiilor nerelevante, evaluarea rezultatelor în functie de obiectivele stabilite. (V. Negovan- Autonomia în învatarea academica) Motivaționale și afective implicarea celui care învață în fixarea scopurilor învățării, strategii de construire a unor expectații pozitive si implicit a încrederii în forțele proprii, conștientizarea valorii sarcinii, finalizarea scopurilor, autovalorizarea, dezvoltarea sentimentului autoeficacității. De adaptare De studiu

Strategii de învățare sau strategii de adaptare? l Strategiile de învățare și strategiile de adaptare(coping) presupun priceperi de automanagement și autoreglare a proceselor cognitive. l Lazarus și Follkman(1984) disting două tipuri de coping ׃ Copingul centrat pe problemă (strategia cognitivă de recunoaștere a propriilor dificultăți și de încercare de rezolvare a lor); Copingul centrat pe emoție ( modalitatea de a răspunde emoțional la stres, utilizarea mecanismelor defensive). Billings și Moose (1981) disting trei categorii de coping ׃ Strategii activ-cognitive( individul raționează logic, analizează, e pregătit pentru orice situație); Strategii activ-comportamentale(individul caută ajutor , consiliere, informații); Strategii de evitare (îndepărtarea problemei, evitarea discuțiilor despre situația stresantă, reducerea tensiunii prin băutură, fumat, medicamente tranchilizante). 1) 2) • 1) 2) 3)

Tehnici ale strategiilor de coping și factori de influență Strategiile de coping conțin următoarele tehnici ׃ 1. 2. 3. 4. 5. Autoconversația despre problemă sau despre planul de rezolvare ( autoconvorbirea pozitivă); Dezvoltarea unei perspective de viitor optimiste ( evitarea autocompătimirii, depășirea pesimismului); Stoparea gândurilor ( înlocuirea gândurilor negative cu cele pozitive); Căutarea suportului social (sprijin material, informații, suport emoțional); Dezinhibarea și angajarea în alte activități mai plăcute. Strategiile de adaptare ale elevilor sunt influețate de o serie de practici sociale ׃ § § Aprecierile profesorilor; Aprecierile adulților semnificativi; Secvențele instrucționale; Tipul de recompensă sau sancțiune.

Strategii de învățare sau strategii de studiu? Deprinderile (abilitățile de studiu) sunt frecvent descrise în termeni de strategii de învățare și studiu. După Glenn-Cowan (1995), acestea conțin ׃ 1. Strategii de concentrare a atenției asupra studiului (depistarea și înlăturarea factorilor de distragere a atenției, relaxare, autosugestie pozitivă); 2. Strategii de management al timpului alocat studiului (planificarea pașilor de studiu, secvențierea sarcinilor, respectarea termenilor propuși); 3. Strategii de stabilire a priorităților de studiu (aranjarea sarcinilor de studiu în funcție de priorități, alocarea timpului în raport cu dificultatea sarcinii, respectarea planificării); 4. Strategii de ascultare activă (centrarea pe mesaj, atitudine pozitivă, identificarea structurii discursului și a informațiilor deja cunoscute, formularea de întrebări, feed-back); 5. Strategii de lectură (reflexia asupra forței descriptive a cuvintelor) l

Strategiile învățării- taxonomii sintetice Dansereau (1985) distinge două clase de strategii ale învățării ׃ Strategii primare(prin care se operează direct asupra materialului) Strategii ale învățării Strategii suport(prin care se operează asupra propriei interiorități, a climatului psihologic- concentrare, stabilirea atitudinii propice învățării ) Strategii de înțelegere și reținere(formare de imagini mentale și transpunerea textului în cuvinte proprii) Strategia identificării (descoperirea a ceea ce este important, dificil, nefamiliar )

Strategiile învățării- taxonomii sintetice Cercetătorii germani Mandel și Friedrich(1992) prezintă taxonomia strategiilor de învățare și gândire operațională, după următoarele criterii ׃ 1. Modul de implicare ׃ -strategii primare - strategii suport 2. Sfera de influență asupra învățării și gândirii ׃ -strategii generale -strategii specifice Funcțiile strategiilor în procesul de prelucrare a informației ׃ -strategia repetiției -strategia elaborării -strategia organizării -strategiile de control 4. Nivelul procesării informației ׃ - microstrategiile -macrostrategiile 3.

Structura strategiilor de învățare Tactici( tehnici) specifice - Derry(1996) Tactici pentru învățarea declarativă(verbală) -tactica focalizării atenției -tactica construirii unor scheme Tactici (tehnici) ale strategiilor de învățare Tactici pentru învățarea procedurală -identificarea unor rațiuni pentru acțiune, construirea de ipoteze -autoinstruirea( raportarea la un model)

Stilul de învățare– expresia eficienței în învățare l Stilul de învățare este rezultatul maximei eficiențe în utilizarea strategiilor de învățare și expresie a maturității depline a funcționării psihice și presupune: cum este abordată sarcina de învățare și strategiile folosite, ce este stabil în abordare și ce este caracteristic individului care invață. PSIHOLOGIE COGNITIE ACTIVITATE PERSONALITATE

Stilul cognitiv l l Termenul de stil cognitiv a fost definit ca o dimensiune cuprinzatoare a individului si se refera la modul in care oamenii percep, proceseaza si organizeaza informatiile din jurul lor. Stilul cognitiv este definit prin aspecte duale ca: 1. Dependenta/independenta de campul perceptiv: 1. Stilul dependent de campul perceptiv 2. Stilul independent de campul perceptiv 2. Un alt aspect al stilului cognitiv este impulsivitatea versus reflexivitate dupa care s-au identificat: 1. stilul impulsiv 2. stilul reflexiv 3. La nivel conceptual sunt diferentiate trei niveluri conceptuale: 1. Nivel conceptual jos 2. Nivel conceptual mediu 3. Niel conceptual inalt 4. Abordare holista/serialista unde intampinam doua stiluti: 1. Stil cognitiv holistic 2. Stil cognitiv serialist

Stilurile perceptiv si de gandire A. Stilul perceptiv l. La nivelul receptiei si procesarii primare a informatiilor se descriu 3 orientari: - Stilul perceptiv analitic – presupune o centrare pe detaliile campului perceptiv - Stilul perceptiv sintetic – presupune centrarea pe scructura si organizarea campului perceptiv - Stilul perceptiv sincretic – este de regula o perceptie spontana. B. Stilul de gandire l. La nivelul procesarii profunde, cu transformarea informatiilor receptate, au fost identificate cele mai multe “stiluri”. l. Unul dintre cele mai interesante tipologii este cea realizata de Steinberg (1999) avand la baza teoria autoguvernarii mentale.

Stil motivational, afectiv si de comunicare l l l In functie de paternurile motivationale care sustin comportamentul, literatura de specialitate mentioneaza doua stiluri: l Motivational functional; l Motivațional disfuncțional. În funcție de modul în care individul își gestionează resursele personale, există: l Stil motivațional adaptiv; l Stil motivațional maladaptiv. Referitor la controlul activitatii s-au identificat doua orientari: l Stil orientat spre actiune; l Stil orientat spre stare. Un alt stil intalnit frecvent este stilul de comunicare al individului care poate fi: l Stilul pasiv; l Stilul asertiv. Pe baza implicarii afective si a nivelului identificarii cu celalat, ale individului, se diferentiaza patru stiluri apreciative: l Apreciativ empatic l Apreciativ analogic l Apreciativ reflexiv l Apreciati detasat

Stilul de invatare – evolutia unui concept controversat l l l Stilul de invatare se refera la organizarea si controlul strategiilor de invatare si achizitie de cunostinte si este configurat de particularitatile cognitive, afective si de personalitate ale celui care invata. Istoria abordarii stilului de invatare arata ca notiunea s-a dezvoltat in trei domenii distincte: l Teoretic; l Pedagogic; l Comercial. La ora actuala, literatura de specialitate a identificat mai multe modalitati de abordare a stilului de invatare si astfel se mentioneaza abordarea in termeni de: l Preferinte pentru invatare; l Stil de procesare a informatiei; l Stil cognitiv.

Stilul de invatare In continuumul dezvoltarii stilurilor de invatare autorii identifica cinci grupuri de modele teoretice ale stilului de invatare: l 1. Grupul teoriilor care abordeaza stilurile de invatare in termeni de preferinte conditionate biologic-contextual. Conform modelului elaborat de Dunn si Dunn (1992) in care stilul de invatare se defineste ca modalitate relativ stabila a individului de a se focaliza, procesa, internaliza si retine noile informatii, stilul de invatare este influentat de cinci factori: a) Mediu b) Emotionali c) Fizici d) Sociali e) Psihologici l 2. Grupul teoriilor care abordeaza stilurile de invatare in legatura cu structurile cognitive. Cel mai influent model este cel propus de Witkin (1962). l 3. Grupul teoriilor care trateaza stilurile de invatare ca tipuri stabile de personalitate. Unul dintre cele mai reprezentative modele este cel propus de Jackson (2002) si autorul descrie patru stiluri: a) Initiatorul b) Logicianul c) Analistul d) Implementatorul

Stilul de invatare 4. Grupul teoriilor care definesc stilurile de invatare in termeni de preferinte de invatare relativ stabile. Este cel mai bine reprezentat de modelul lui David Kolb (1999) care luand in considerare cele doua dimensiuni ale procesului de invatare perceperea si procesarea informatiei, inventariaza patru stiluri de invatare: a) Divergent b) Convergent c) Asimilator d) Acomodator l 5. Grupul teoriilor care definesc stilurile de invatare ca “abordari ale invatarii”. Este reprezentat de modele precum cele propuse de a) Entwistle (1998) care diferentiaza trei stiluri ale invatarii: - stil centrat pe semnificatie - stil centrat pe reproducere - stil centrat pe realizare b) Biggs (1993) identifica stilurile caraterizate prin: - orientare instrumentala sau pragmatica - abordare profunda a sarcinii - orientare spre realizare c) Vermunt (1996) diferentiaza patru stiluri de invatare: - pe semnificatie - pe aplicatie - pe reproducere - nefocalizat l

Bibliografie l l l l Dumitriu, GH. (1998), ”Comunicare și învățare”, București: E. D. P. ; Golu, M. (2004), ”Fundamentele psihologiei”, Editura Universitară, București; Neacșu I. , (1999), ”Instruire și învățare. Teorii, modele, strategii”, București: E. D. P. ; Negovan, V. (2013), ”Psihologia învățării. Forme, strategii și stil”, București, Editura Universitară; Nicola, I. (1996), ”Tratat de pedagogie școlară”, București: E. D. P. ; Zlate, M. (2000), ”Introducere în psihologie”, Iași, Polirom; Zlate, M. (2001), ”Psihologia la răspântia mileniilor”, Iași, Polirom.