NVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS CRISTOS Sursa Alfred Lpple

ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS CRISTOS Sursa: Alfred Læpple Le cœur de la foi, Editions Paulines, Québec, 1974

“Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim”.

Învierea Domnului (Anastasis tou Hristou, Ressurrectio Domini) reprezintă centrul de gravitaţie şi axa lumii. Ea este baza pe care se sprijină întregul edificiu al religiei creştine, fundamentul credinţei, al spiritualităţii noastre.

Cuvântul “Paşti”, “Pasca”, este de provenienţă ebraică, însemnând trecere. La Paşti, evreii îşi aminteau cu sărbătorire de trecerea prin Marea Roşie spre libertatea din pământul făgăduinţei (Canaan).

Noi creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc, prin Patimile, Moartea si Învierea lui Hristos, a Mielului nevinovat şi preacurat, Care a luat păcatele lumii, în amintirea mântuirii noastre din robia diavolului si a păcatului.

Paştile sunt cea mai veche sărbătoare creştină. Ele au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Apostoli, care au îndemnat pe credincioşi să le serbeze şi ei.

“Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni, 5, 8), spunea Sfântul Apostol Pavel, adresându-se creştinilor din Corint.

Praznicul Învierii întrece cu strălucirea solemnităţii serviciului său toate celelalte sărbători ale anului.

"A înviat cu adevãrat Domnul!" (Luca 24, 34)

În Noul Testament sunt denumiri diferite pentru evenimentul Paştilor (pe de-o parte, verbul "a trezi" la pasiv, care lasã sã se întrevadã un ecou al gândirii monoteiste iudaice, iar pe de altã parte, se gãseşte expresia "a învia", în care se reflectã puterea activã, dumnezeiascã a lui Iisus).

Totuşi se dezvãluie o concluzie clarã, de necontestat: învierea lui Iisus Hristos este primul dat si fundamentul radical al comunitãtii creştine - "Dacã Hristos n-a înviat, zadarnicã este credinţa voastrã" (I Corinteni 15, 17).

An de an, în ziua Învierii, ne vestim unii altora că Hristos, Cel ce a primit patimi şi moarte pentru noi, nu a fost ţinut de moarte, ci a înviat.

Iar această vestire este transmisă din generaţie în generaţie, de la Apostoli şi femeile mironosiţe, care s-au învrednicit să-L vadă pe Domnul Înviat, la noi cei care credem şi mărturisim această minune.

Învierea Domnului este momentul redeschiderii comuniunii omului cu Dumnezeu, este poarta către cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu, este şansa nemuririi noastre, a celor ce credem şi o mărturisim.

Fiecare praznic al Învierii ne face părtaşi acestor realităţi şi ne descoperă reflectarea lor în viaţa noastră.

Personal şi comunitar, perceperea acestor semnificaţii ne permite să rămânem în lumina şi bucuria Învierii. Invierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri Şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte Cu inima curată să te mărim.

Învierea Domnului pictură de Tiziano Vecello 1520 -1522

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE! Concepţie şi realizare, Doina Ciobanu