Latinitate i dacism Studiu de caz realizat de

Latinitate şi dacism Studiu de caz realizat de : Balint Adrian Gulerez Mădălina Mihăeş Cristina Ştefan Irina Voicu Aniela Prof. Coordonator: Stoica Mihaela

Cuprins v v v v v Cuvânt înainte Delimitări conceptuale Context istoric Formarea limbii române Substrat vs. adstrat Reflectarea în literatură Reflectarea în cinematografie Reflectarea în alte domenii Concluzii Bibliografie

Cuvinte cheie • • • Latinitate Dacism Etnogeneză Limba română Limba protoromâna comună Dialectul nord dunărean Dialectele sud dunărene Influenţa slavă Teoria nord dunăreană Teoria imigraţionistă Teoria nord şi sud dunăreană • • • • Substrat daco-mezic Adstrat slav Şcoala Ardeleană Grigore Ureche Miron Costin Ion Neculce Dimitrie Cantemir Lucian Blaga B. P Haşdeu Vasile Pârvan Mihai Eminescu Filme, ”Dacii”, ”Burebista”, ”Columna Portul dac Imbracamintea romanilor Columna lui Traian Arcul lui Constantin

Cuvânt înainte “Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii. ” Nicolae Iorga A ţi cunoaşte rădăcinile reprezintă, aşa cum bine sublinia colosalul istoric Nicolae Iorga, un gest nu doar de patriotism (după părerea noastră, putând fi considerat cea mai emoţionantă dovadă de iubire faţă de ţara ta), ci şi o certitudine a propriei identităţi. Pentru a confrunta viitorul cu fruntea sus, pentru a ne păzi de îndoctrinări şi false dileme, e necesară o cunoaştere temeinică a originilor noastre atât ca etnos, cât şi ca limbă. Aşadar, prin prezentul studiu de caz, ne propunem să prezentăm informaţii succinte despre reala origine a poporului şi limbii române, ferindu ne de sursele false, provenite din secolul al XIX lea, care, pentru a construi o imagine măgulitoare acestui popor, au susţinut că românii ar fi urmaşii exclusivi ai romanilor. De asemenea, nici nu ne încăpăţânăm să susţinem că ţara noastră ar trebui să se cheme Dacia, într atât de covârşitor e elementul dac. Nici una dintre aceste poziţii nu reflectă opinia noastră: credem că etnogeneza românească s-a desfăşurat într-o lungă perioadă de timp, la nord şi sud de Dunăre, având drept evenimente-majore sinteza şi simbioza daco-romană, alături de asimilarea slavă. Născută odată cu poporul care o vorbeşte, limba română este fundamental romanică, dar păstrează elemente dacice şi influenţe slave.

Delimitări conceptuale Latinitatea și dacismul sunt concepte care desemnează două curente de idei ce străbat cultura și literatura română. • Latinitatea Latinitate este un termen care denumește acțiunea de impunere a limbii latine și a civilizației latine în urma cuceririi Daciei de către romani.

Dacismul este un curent în istoriografie, afirmat la jumătatea secolului al XIX lea, prin absolutizarea (mitizarea) contribuţiei dacilor la formarea poporului român.

Context istoric Dacismul îsi face simţită prezenţa odată cu interesul romanticilor pentru etnogeneza şi pentru mitologia din spaţiul traco dac. Se conturează ca un curent de idei, mai mult sau mai puţin unitar, mai ales în perioada interbelică, de multe ori fiind asimilat cu orientarea tradiţionalistă. Ideea de latinitate începe să fie afirmată la noi de generaţia cronicarilor – secolele XVI – XVIII (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce) , apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino şi de Dimitrie Cantemir. Atinge apogeul prin reprezentanţii “Şcolii Ardelene” (Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior).

Formarea limbii române a avut aceleaşi etape ca şi formarea poporului român. • O primă etapă a formării limbii române o constituie procesul de romanizare a geto-dacilor. Ca urmare, aceştia au preluat treptat limba latină vorbită (sau vulgară). Astfel, până în secolul al Vl lea se formează protoromână comună. Din limba geto dacilor după diferite opinii s au păstrat în cea română 170 180 de cuvinte.

• Sub impactul migraţiei slavilor, romanitatea nord şi sud dunăreană este divizată, iar din limba protoromână comună, care avea un caracter în linii generale de o limbă închegată, se formează dialectul daco-român (nord-dunărean) şi dialectele sud-dunărene (aromân sau macedo-român, meglenoromân şi istro-român). Acest proces, care se desfăşoară în secolele VII IX, a cunoscut influenţa limbii slave.

Românii de la bun început s-au numit romani, denumire care a evoluat în rumâni, apoi români. Ei şi -au păstrat permanent conştiinţa originii lor romane. Recunoaşterea de către popoarele vecine a unei comunităţi etnice româneşti în spaţiul Carpato Danubian mărturiseşte că în această perioadă poporul român era deja constituit. În concluzie, cele mai răspândite teorii asupra formării poporului român şi a limbii române sunt trei la număr:

1. Teoria nord-dunăreană (care plasează teritoriul din stânga Dunării ca spaţiu de constituire etnică a românilor) este susţinută de D. Cantemir, P. Maior şi B. P. Haşdeu. Dialectele sud dunărene: aromân, megleno-român şi istroromân nu şi găsesc însă o explicaţie ştiinţifică în argumentele acestei teorii, dovedindu şi astfel lacunele. 2. Teoria imigraţionistă , prin care se susţine că formarea poporului român la sud de Dunăre, pe un teritoriu aflat undeva, între bulgari şi albanezi (de aici, şi influenţe lingvistice), a avut la baza imigrarea acestor doua popoare , către jumătatea secolului al XIII lea (alţii evocă veacurile al XII lea şi al XIII lea), în Ţara Românească, Moldova şi Ardeal.

3. Teoria nord şi sud dunăreană este cea mai rezonabilă teorie, se bucură de o vechime considerabilă şi de partizani cu renume precum Xenopol, Iorga, , A. Rosetti. Succint, ea evidenţiază că spaţiul etnogenezei românilor este unul destul de extins, la nord şi sud de Dunăre. Acest spaţiu cuprinde: Dacia, Dobrogea, Dardania, Panonia de sud, Moesia superioară şi inferioară, regiuni în care s au descoperit dovezi arheologice ce atestă unitatea şi continuitatea acestui popor. Continuitatea elementului latin în Dacia este singura explicaţie ştiinţifică a prezenţei românilor la nord de Dunăre, iar elementul daco-roman de la nord de fluviu a fost de fapt nucleul formării limbii şi poporului român.

Substrat vs. adstrat In Dacia şi Moesia, latina este limba oficială până la începutul secolului al VII lea. Se tinde apoi la o limbă romanică unitară şi completă, răspândită la nord şi la sud de Dunăre, datorită civilizaţiei predominant agrare şi pastorale a creştinilor (din sec. IV), ortodocşilor (din sec. VI) caracterizată prin colonizare rurală şi prin habitat pendulant, condiţii istorice şi demografice posterioare anilor 602 610 determină diversificarea sistemului lingvistic al romanităţii orientale. Apar o seamă de isoglose (linii care marchează, pe o hartă lingvistică – răspândirea unui fenomen fonetic, lexical sau morfologic) , conturându se arii dialectice. Rotacismul – transformarea lui n intervocalic în r, specifică dialectului nord-dunărean (daco- român) Palatizarea (muierea) labialelor (sunete la a căror articulaţie participă buzele) se întâlnesc în dialectul macedo-român (aromân), în cel meglenoromân (meglenit), cât şi în dialectul istroromân, dar, în grade diferite de evoluţie şi răspândire. Aromâna – păstrează acuzativul direcţiei din vechea latină (mi duc Bitule, ai s'niarzim Ticolu) Dacoromâna – reproduce construcţia latină inovată cu prepoziţii (mă duc la Târgovişte) Existenţa celor patru dialecte nu afectează unitatea limbii române. Individualitatea limbii române constă în arhaismul stratului (fondului) latin, substratul daco-moesic (daco-mezic)şi adstratul slav).

Substratul daco-moesic (daco-mezic) Cuprinde cuvintele prelatine (160 170, cu 1400 derivate, majoritatea în dialectul nord dunărean, ce dau un caracter individual pronunţat limbii române; Este oronim (Carpaţii) şi hidronim (Dunărea). În acest substrat găsim cuvinte care se referă la om şi relaţiile sale: (prunc, copil, băiat, miere, moş), îmbrăcăminte (brâu, căciulă), unelte, arme (ghioagă, grapă, undrea), la habitate (bordeiu, cătun, ţărână, vatră), horă (brad. mazăre, strugure), adjective (aprig, mare, tare), adverbe (gata, niţel, pururea), verbe (a anina, a bucura, a cruţa, a dezmierda, a înţărca, a necheza, a scurma, a viscoli).

Adstratul slav Slavii învaţă limba daco romanilor, căreia îi transmit mai multe caracteristici timp de mai multe secole. Astfel , cele 1. 470 de elemente slave vechi (sec. VII XII) şi derivatele lor reprezintă 20% din vocabularul limbii române; Rotacismul este anterior influenţelor slave , unii slavii traducând denumirea locală în corespondentul din limba lor (Bistriţa – râul repede sau localitatea Repedea) sau traducând pe cea a autohtonilor Piatra – Kamena (v. sl. Kamenu). Alteori terminologia slavă constată realităţi geografice şi demografice: Vlaşca – (ţara vlahilor, a românilor deci), Vlăsia – (Codrul românilor) drenat de Dâmboviţa – (râul stejarilor), iar alţi termeni slavi suplinesc lipsa corespondenţelor de substrat sau strat (bivol, cocoş, gâscă, ovăz). Pe plan social, alături de jude (din lat. judex), se statorniceşte termenul de cneaz (v. sl. kenez = principe). De asemenea , termeni slavi se regăsesc şi în domeniul religiei: a blagoslovi, maslu, stareţ, utrenie, vecernie (majoritatea termenilor provin din limba latină).

Reflectarea în literatură Din scrierile, operele ce aduc în prim plan cele două concepte, latinitatea și dacismul, putem stabili perspectiva din care autorii au analizat aceste curente de idei, respectiv, cine au fost susținătorii latinității și cine au fost susținătorii dacismului.

Susținătorii latinității Alături de Şcoala Ardeleană , care nega originea dacă a românilor, s au aflat Dimitrie Cantemir(„Hronicul vechimii a romano moldo vlahilor”)si Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, cu Letopiseţele lor. Un alt sustinator al latinitatii este si Vasile Alecsandri, prin “Cantecul gintei latine”(“Latina gintă e regină/ Între-ale lumii ginte mari; /Ea poartă-n frunte-o stea divină/Lucind prin timpii seculari. /Menirea ei tot înainte/Măreț îndreaptă pașii săi. /Ea merge-n capul altor ginte/Vărsând lumină-n urma ei. ” )

v Etnogeneza româna a fost una dintre preocuparile majore ale primilor noştri cronicari, Grigore Ureche notând în Letopisetul Tarii Moldovei: » Rumanii, câti sa afla locuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramorosu, de la un loc sântu cu moldovenii şi toti de la Râm se trag » . v Această glorificare a latinităţii noastre a devenit, după Grigore Ureche, un adevărat laitmotiv în cultura româna, fiind întâlnit la Miron Costin, la stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, la Gheorghe Şincai şi la alţii.

• Miron Costin prezintă câteva obiceiuri romane, păstrate şi astăzi, cum ar fi toastul la petreceri şi aniversări, precum şi ritualul îngropării mortului. • „Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo – omul; frons – frunte; angelus – indzierul. Unele cuvinte au rămas chiar întregi : barba – barba, aşa şi luna, iar altele foarte mici deosebiri. În plus s au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându se cele sfinte de la sârbi, s au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti. ” Miron Costin („ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”)

Susținători ai dacismului Lucian Blaga, prin articolul „Revolta fondului nostru nelatin”din revista”Zamolxe”. ”Avem însă şi un bogat fond slavo trac, exuberant şi vital, care, oricât ne am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului răsărind puternic în conştiinţe. ” B. P. Hasdeu, prin lucrarea „Perit-au dacii? ” din 1860, în care punea la îndoială latinismul românilor şi linia trasată de Şcoala Ardeleană, câtre o direcţie cu totul nouă: originea geto dacă a poporului român.

Istoricul Vasile Pârvan prin opera „Getica” – realizată pe baza studiilor şi descoperirilor arheologice din acea vreme. Mihai Eminescu în poezia „Memento mori”( „Nu uita că vei muri”) “Stau tăcuţi ostaşii Romei, ridicând fruntea lor lată, Strălucitele lor coifuri, la stâncimea detunată, […] Dintre stânce arcuite în gigantice portale Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit”

Reflectarea temei in cinematografie • De-a lungul timpului , existând dorintă permanenţa de a ne şti originile, marii regizori cum ar fi : Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan sau Gheorghe Vitanidis au fost inspiraţi de conceptele de latinitate şi dacism , dând naştere unor filme precum : “DACII” – 1967 regizor : Sergiu Nicolaescu

“COLUMNA” – 1968 regizor : Mircea Drăgan

“Burebista” (1980) regizor : Gheorghe Vitanidis

Reflectarea temei in arta

Vestimentatie Înfăţişarea caracteristică dacilor Imbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a ţăranilor români din zilele noastre. Romanii, veniti in Dacia au adoptat portul dac, astfel cum ne informeaza D. Protase. Până în prezent nu s-a gasit nici un monument în care să fie reprezentat un dac in togă romană. De fapt, coloniştii erau nevoiţi să adopte portul dac pentru a nu îngheţa iarna de frig, aşa cum ne demonstrează monumentul sculptural de la Casei (Jud. Cluj, Rominia) al lui Iulius Crescens îmbrăcat într-un cojoc mitos, ca şi cel de la Apulon. Îmbrăcămintea ca şi înfăţişarea, era aceeaşi la marea majoritate a populaţiei, indiferent de clasa socială sau regiunea teritorială. Bărbaţii aveau cămasa până la genunchi şi itari , iar femeile , purtau o camaşa incretită la gât, cu mâneci scurte, şi o fusta, uneori o catrinţă. Unele femei purtau şi basma.

Înfăţişarea caracteristică romanilor Îmbrăcămintea romanilor s a deosebit foarte puţin, înca din timpuri străvechi, de portul altor popoare contemporane lor. Ea se confecţiona din pielea şi blana animalelor, iar mai tarziu din in şi din fibre de cânepă. Toga, care era aceeasi atat la bărbaţi, cât şi la femei, când era îmbrăcată, se lega în talie, lăsând partea din faţa mai lungă decât cea din spate, care trebuia sa ajunga pana în dreptul genunchilor. Vechii romani purtau încălţăminte de două feluri: sandale prinse de picior prin curele şi ghete cu toc scurt fixate de picior prin acelaşi procedeu.

Sculptura COLUMNA LUI TRAIAN, este un izvor istoric, constituind principalul "document" al evenimentelor de excepţie care au consfinţit schimbarea radicală a istoriei DACIEI.

• • ARCUL LUI CONSTANTIN a fost construit pentru a comemora victoria împăratului împotrivalului sau Maxentius în bătălia de la Ponte Milvio. Există mai multe explicaţii pentru prezenta dacilor pe Arcul lui Constantin: 8 statui cu daci neînlanţuiţi. Se consideră că statuile au fost luate din Forul lui Traian. Unii istorici spun ca Împăratul dorea să fie “trecut” alături de Traian sau Marc Aurelian, aducători de glorie şi pace Imperiului.

Concluzii • Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto romană. • Este general acceptată ideea că limba română s a format atât la nord cât și la sud de cursul inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă. • Atunci când vine vorba de stabilirea ştiinţifică a originilor noastre, ne tragem din daci şi romani, fără latinitate exclusivă, fără preamărirea elementului dac. • Astfel , sinteza, bilingvismul, aculturaţia şi influenţa slavă sunt elemente cheie ale etnogenezei româneşti.

Bibliografie ION COTEANU, Originile limbii române, Editura Ştiiţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 M. MACREA, De la Burebista la Dacia postromană. C. C. GIURESCU, DINU C. GIURESCU, Istoria românilor Rolurile din echipă Documentaristul : toţi !! Informaticianul : Adrian Banint Coordonatorul : Mădălina Gulerez AL. NICULESCU, Individualitatea limbii române, Bucureşti, volumul I, 1965; volumul II, 1978 Prezentatori : Irina Ştefan Mădălina Gulerez Cristina Mihăeş şi Aniela Voicu Lucian Blaga Revolta fondului nostru nelatin Designeri : Cristina Mihăeş şi Aniela Voicu Mihai Eminescu Momento mori A. D. XENOPOL, “Istoria românilor” (volumul I) Vasile Alecsandri Cantecul gintei latine Eseistul : ttoooţţţţi !!

Mulţumim !!!