METODA DRUM SAU CALE DE URMAT N ACTIVITATEA

• METODA- DRUM SAU CALE DE URMAT ÎN ACTIVITATEA COMUNA A EDUCATORULUI ŞI EDUCAŢIILOR, PENTRU ÎNDEPLINIREA SCOPURILOR ÎNV ŢAM NTULUI, ADICĂ PENTRU INFORMAREA ŞI FORMAREA EDUCAŢIILOR. • METODA DE ÎNVĂŢĂM NT- REPREZINTĂ O ENTITATE MAI CUPRINZĂTOARE, ÎN TIMP CE PROCEDEUL ESTE FIE DOAR O PARTE ALCĂTUITOARE A METODEI, FIE UN ELEMENT DE SPRIJIN, FIE UN MODEL CONCRET DE VALORIFICARE A METODEI.

SISTEMUL METODELOR DE ÎNVĂŢĂM NT I. METODE DE PREDARE-ASIMILARE - tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, observaţia, lucrul cu manualul, exerciţiul. - de dată mai recentă: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată etc.

II. METODE DE EVALUARE - de verificare: - tradiţionale: verificare orală curentă, verificare scrisă curentă. - de dată mai recentă: verificare la şfârşit de capitol. - de apreciere: - apreciere verbală şi apreciere din notă.

EXPUNEREA DIDACTICĂ Metoda expunerii constă din prezentarea verbală monologată a unui volum de informaţie, de către educator către educaţi. În funcţie de vârsta elevilor şi de experienţa lor de viaţă, poate îmbrăca mai multe variante: povestirea, explicaţia, prelegerea şcolară.

– Constă din prezentarea informaţiei sub formă descriptivă sau narativă, respectând ordonarea în timp sau în spaţiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor. – explicaţiile ocupă un loc secundar în raport cu prezentarea faptelor.

– Este forma de expunere în care , , predomină argumentarea raţională”, făcându-şi loc deja problemele de lămurit, teoremele, regulile, legile ştiinţifice. – explicaţia are şi ea la bază anumite raţiuni: elevul a acumulat o experienţă faptică suficientă, simţind nevoia să-i fie lămurită în amănunt; tendinţa dominantă a vârstei începe să fie aceea de cunoaştere a tabloului cauzal dinamic al lumii.

– Reprezintă forma de expunere în cadrul căreia informaţia este prezentată ca o succesiune de idei, teorii, interpretări de fapte separate, în scopul unificării lor într-un tot. – Importanţa utilizării metodei expunerii în general reiese din faptul că, pe de o parte, scurtează timpul însuşirii de către elevi a culturii multimilenare a omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi mult mai dificil; pe de altă parte, ea constituie o ocazie permanentă pentru educatori de a oferi educatului un model de ordonare, închegare, argumentare, sistematizare a informaţiei di diverse domenii.

Conversaţia didactică • Este motoda de învăţământ constând din valorificarea didactică a întrebărilor şi răspunsurilor. • Este o metodă tot verbală, ca şi expunerea, dar mai activă decât aceasta.

Coversaţia euristică • Euristică este concepută pentru a conduce la , , descoperirea” a ceva nou pentru elev (gr. evriskein- a găsi, a descoperi). • Se mai poate numi şi conversaţie socratică. • Se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări şi răspunsuri la finle cărora să rezulte ca o concluzie adevăru sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învăţării. • Conversaţia euristică are şi o formulă specifică de desfăşurare. Întrebările şi răspunsurile se încheagă în serii compacte, fiecare nouă întrebare avându-şi punctul de plecare în răspunsul anterior.

Conversaţia examinatoare (catehetică) • Are ca funcţie principală constatarea nivelului la care se află cunoştinţele elevului la un moment dat. • Se deosebeşte de cea euristică, în sensul că nu mai este obligatorie constituirea în sisteme sau lanţuri sau serii ale întrebărilor şi răspunsurilor. • Rolul ei de bază este acela de examinare a elevului. • Condiţia necesară şi suficientă a conversaţiei didactice se concretizează în câteva cerinţe privind calităţile întrebărilor şi ale răspunsurilor.

Calităţi ale întrebărilor – Să fie formulate corect, atât sub aspect gramatical, cât şi logic; – Să fie precise; – Întrebarea să aibă concizie convenabilă şi să se refere la un conţinut limitat; – Întrebările să fie de o varietate suficientă; – Întrebarea să fie asociată cu timpul de gândire; – Pe timpul formulării răspunsului, se intervine în caz de greşeli mari ale elevului; – Mai întâi să se formuleze întrebarea şi să adreseze întregii clase; – Nu sunt indicate întrebările voit eronate.

Calităţile răspunsului – Să aibă întotdeauna corectitudinea gramaticală şi logică necesară; – Răspunsul să acopere sfera întrebării; – Să vizeze conţinutul esenţial al întrebării; – Să aibă concizia cea mai convenabilă; – Răspunsul să fie prezentat într-o propoziţie sau frază încheiată; – Să evite formulările fragmentare, sacadate.

Metoda demonstraţiei • Lat. , , demonstro-demonstrare”-> a arăta, a înfăţişa. • Este o metodă de predare-învăţare, în cadrul căreia mesajul de transmis către elev se cuprinde într-un obiect concret, o acţiune concretă sau substituitele lor. • S-ar putea delimita 5 forme de demonstraţie relativ distincte, în funcţie de mijlocul pe care se bazează fiecare: demonstraţia cu obiecte de stare naturală; demonstraţia cu acţiuni; demonstraţia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, acţiunilor; demonstraţia de tip combinat; demonstraţia cu mijloacele tehnice.

• Demonstraţia cu obiecte – Caracteristica ei este aceea că sursa principală a informaţiei elevului constă dintr-un obiect natural (roci, seminţe, plante, substanţe chimice). – Avantajul acestei forme de demonstraţie este că imprimă o notă deosebit de convingătoare, dată fiind evidenţa faptelor constatate de elevi în acest fel.

• Demonstraţia cu acţiuni – Când sursa cunoaşterii pentru elev este o acţiune pe care educatorul i-o arată, iar ţinta de realizat este transformarea acţiunii respective într-o deprindere, avem de a face cu demonstraţia cu acţiuni.

• Demonstraţia cu substitute – Substitutele sunt materialele confecţionate sau preparate, putând sta adesea mai uşor la îndemâna educatorului. – Substitutele se înfăţişează sub mai multe variante concrete: planşe, hărţi, fotografii, materiale tridimensionale: machete, corpuri geometrice.

• Demonstraţia combinată – Există anumite combinaţii demonstrative: » Demonstraţia prin experienţe -> reprezintă combinaţia dintre demonstraţia cu obiecte şi cea cu acţiuni; » Demonstraţia prin desen didactic -> se concretizează în efectuarea desenului de către educator în faţa elevilor, aceştia desenând în paralel cu el. Scopul: însuşirea informaţiei elevului, formarea deprinderii lui de a reda grafic.

• Demonstraţia cu mijloace tehnice – Există şi o formă aparte de demonstraţie, care îşi datorează separarea de toate celelalte sprijinirii ei pe mijloacele tehnice: mijloacele audio, video, audiovizuale;

Metoda observării • Constă în urmărirea sistematică de către elev a obiectelor şi fenomenelor ce constituie conţinutul învăţării, în scopul surprinderii însuşirilor semnificative ale acestora; • Observarea reprezintă una dintre metodele de învăţare prin cercetare şi descoperire.

Lucrul cu manualul • Metodă didactică în cadrul căreia învăţarea are ca sursă esenţială şi ca instrument de formare a elevului cartea şcolară sau alte surse similare. • Lectura este o materie instrument de care fiecare se serveşte o viaţă întreagă;

Metoda exerciţiului • Este executarea repetată şi conştientă a unei acţiuni în vederea însuşirii practice a unui model dat de acţiune sau îmbunătăţirii unei performanţe; • Exerciţiul nu se limitează doar la formarea deprinderilor, ci vizează în acelaşi timp consolidarea unor cunoştinţe.

• Exerciţiile pot fi grupate în funcţie de cel puţin două criterii: – După formă; – După scopul şi complexitatea lor.

• După formă: » Orale » Scrise » Practice • După complexitate şi scop: » Exerciţii de introducere într-un model dat sau exerciţii introductive; » Exerciţii de însuşire sau consolidare a modelului dat; » Exerciţii de legare a cunoştinţelor şi deprinderilor mai vechi cu cele noi; » Exerciţii de creaţie sau euristice.

Problematizarea • Este denumită şi predarea prin rezolvare de probleme/ predarea prin rezolvare productivă de probleme. • O metodă didactică ce constă din punerea în faţa elevului a unor dificultăţi create în mod deliberat, în depăşirea cărora, prin efortul propriu, elevul învaţă ceva nou.

• Aplicarea problematizării nu este posibilă însă în orice împrejurări. Iată câteva condiţii strict obligatorii: – – – Existenţa unui fond aperceptiv suficient al elevului; Dozarea dificultăţilor; Alegerea celui mai potrivit moment pentru problematizare; Existenţa interesului de a rezolva problema; Un efectiv nu prea mare în clasă; Evitarea supraîncărcării.