Ce este romantismul Romantismul este un curent artistic

Ce este romantismul? Romantismul este un curent artistic al Europei Occidentale apărut în secolul al XVIII-lea în Marea Britanie şi în Germania, apoi în secolul al XIX-lea în Franţa , în Italia şi în Spania. Se dezvoltă în Franţa ca reacţie la regulile clasice considerate prea rigide şi împotriva raţionalismului filozofic al secolelor anterioare. Romantismul se caracterizează prin dorinţa de a explora toate posibilităţile artei cu scopul de a scoate în evidenţă toate experienţele personale.

Baudelaire defineşte astfel romantismul : “Cine spune romantism, spune artă modernă – adică intimitate, spiritualitate, culoare, aspiraţie spre infinit, exprimate prin toate mijloacele specifice artei. ” n “Pentru mine, romantismul este expresia cea mai recentă, cea mai actuală a frumosului. ” n “Romantismul se află în maniera de a simţi. ” n “Trebuie, deci, înainte de toate, să cunoaştem toate aspectele realităţii şi toate situaţiile în care se află omul, pe care artiştii trecutului le-au dispreţuit sau nu le-au cunoscut. ” n

În pictură Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelenţă. Tabloul său Libertatea conducând poporul reuneşte vigoarea şi idealul romantic într-o operă care este compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluţionarii din 1830 ghidaţi de spiritul Libertăţii (reprezentaţi aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un revoluţionar din vârtej, deşi vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influenţa burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.

Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică: Robert Schumann Johannes Brahms Frédéric Chopin Hector Berlioz Carl Maria von Weber Franz Liszt Richard Wagner

Manifestul literar al Romantismului este Prefaţa la drama « Cromwell » (1927) în care Victor Hugo proclamă libertatea de creaţie, adică dreptul fiecărui scriitor de a nu accepta alte reguli decât pe cele ale fanteziei sale. Victor Hugo afirmă : « Caracterul unei drame este realitatea. Realitatea rezultă din combinaţia naturală a sublimului şi a grotescului, care se întâlnesc în dramă aşa cum se întâlnesc în viaţă. Deoarece poezie adevărată, poezie completă este în armonia contrariilor. . . Tot ce e în natură este în artă. »

Mişcarea Sturm und Drang (literal, furtună şi imbold) este considerată a fi precursoarea Romantismului în Germania. Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos reprezentant al acesteia. Goethe publică Suferinţele tânărului Werther, operă de intensă subiectivitate datorită unei iubiri imposibile a protagonistului acesteia (Werther). Cartea a cauzat multă vâlvă în perioada sa, datorită faptului că un val de sinucideri a fost atribuit lecturii volumului. Goethe Doctorul Faust din drama lui Goethe

Romantismul în România În literatura română, romantismul se face simţit prin intermediul scriitorilor paşoptişti (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ş. a. ) şi persistă mult timp după declinul curentului în culturile vesteuropene, atingând punctul de vârf în opera lui Mihai Eminescu, care este considerat ultimul mare romantic european.

1. Cultul sentimentului şi al fanteziei creatoare Romanticii suprimă limitele şi legile experienţei concrete, oferă conştiinţei şi imagineţei un câmp nemărginit, acordând spiritului individual libertatea şi capacitatea unui loc neîngrădit. “Zugrăvind eul poetului, poezia va zugrăvi umanitatea întreagă. intr-adevăr, inima omului nu se schimbă, ea va rămâne totdeauna inima omului, temelia artei. Ecoul sonor al veacului său, poetul trebuie să fie călăuza acestuia spre ideal. ” (V. Hugo) Ingres, Le Songe d'Ossian, 181 18

2. Scriitorii romantici, nesatisfăcuţi de realitatea obiectivă, încearcă să o depăşească, să evadeze din ea In permanentă căutare a unui ideal scriitorul romantic evadează din prezent în trecut sau viitor, din spaţiul său cunoscut, spre un spaţiu fără contururi clare. Limitării clasice i se opune înclinaţia spre nelimitat, din convingerea că esenţa omului se împlineşte în nemărginire. Pentru scriitorul romantic adevărul nu se găseşte ca pentru clasici în avântul ideii, ci numai în imensitatea infinitului: “In noi, sau nicăieri, este eternitatea cu lumile ei, trecutul şi viitorul. ” (V.

3. Romantismul pătrunde mai adânc în tainele sufletului, exprimă sentimentele profunde ale scriitorului “Poetul răspunde de sufletul oamenilor. ” (Victor Hugo) “Poezia trebuie să ne arate mai puţin pe poet şi mai mult pe om însuşi. ” (Lamartine) Poezia trebuie “să scoată la lumină ceea ce i s-a revelat poetului” prin “privirile furişate în sanctuarul sufletului. ” “E nemaipomenit că tocmai înăuntrul tău trebuie să priveşti ce e afară. Profunda şi întunecata oglindă e în adâncul omului. Acolo e acel clarobscur înspăimântător. Ceea ce se oglindeşte în sufletul oamenilor e mai ameţitor decât în văzul direct [. . . ]. Aplecându-ne spiritul peste acel puţ, întrezărim aici, undeva în adânc, ca într-o prăpastie, într-un cerc îngust, întreaga imensitate a lumii” (V. Hugo) Interesul pentru straturile adânci ale vieţii sufleteşti aduce şi inclinaţia spre meditaţia filozofică, precum şi cultivarea visului.

4. Interesul pentru frumuseţea şi pitorescul naturii, pentru culoarea locală Romanticii consideră omul un microcosmos (univers mic), în care se oglindeşte şi se rezumă macrocosmosul (universul mare), într-o perfectă comuniune cu natura.

5. Lărgind cadrul de inspiraţie al artistului, romantismul scoate în evidenţă şi valoarea artistică a ceea ce nu este frumos Urâtul se prezintă şi el în numeroase forme şi “fidelitatea” faţă de natură impune surprinderea extremelor naturii: frumos-urât, ochiul romanticului fiind creat pentru a descoperi contrastele. Quasimodo-ilustratie de Alfred Barbou

6. Interesul pentru creaţia populară şi pentru tradiţiile naţionale Romantismului i se datorează redescoperirea bogăţiei fondului şi formei operelor folclorice. Tezeu si Minotaurul

7. Personajul romantic provine din toate mediile sociale, este un erou excepţional care acţionează în împrejurări excepţionale Autorul romantic realizează personaje din trăsături psihice antitetice, din alb şi negru, cu sentimente contrastante. “Ca şi ceilalţi oameni, personajele trebuie să fie complexe şi nuanţate, alcătuite, în adâncul lor din Delacroix : Dante si Virgiliu in Infern bine şi rău. ” (V. Hugo)

8. Arta romantică, în opoziţie cu arta clasică, preocupată de unitate, este caracterizată de amestecul genurilor, de renunţarea la regulile unităţilor de timp şi spaţiu în numele verosimilului şi al culorii locale. Tabloul amplu al vieţii necesită amestecul genurilor, căci adevărata poezie se află în armonia contrariilor. Ingres : Apoteoza lui Homer

9. Lărgirea vocabularului prin pătrunderea arhaismelor, regionalismelor şi a cuvintelor populare. Antiteza este prezentă în definirea unor situaţii, idei, atitudini, sau în caracterizarea personajelor. 10. Romanticii recurg la ironie pentru a spulbera iluziile, pt. a arăta inconsistenţa lor, căci, de îndată ce se izbesc de realitate , se destramă.