Se spune c ochii sunt fereastra sufletului Ochiul

Se spune că ochii sunt fereastra sufletului

Ochiul • Poate ţi s−a întâmplat să fii nevoit să urci sau să cobori scările unui bloc, pe întuneric. Fiecare pas este o aventură! Fără să−ţi poţi folosi ochii, eşti aproape neajutorat. De îndată ce reapare lumina, te mişti cu dezinvoltură. • Prin ce miracol îţi oferă ochii atâta siguranţă?

• Alcătuirea ochiului • Ochiul uman este un receptor de lumină complex, de formă aproximativ sferică, având diametrul aproximativ 2, 3 cm (figura 1). Fig. 1. Secţiune în plan orizontal a ochiului drept.

• Suprafeţele curbe ale corneei şi cristalinului, precum şi indicii de refracţie ai materialelor care constituie componentele ochiului, atestă faptul că acesta este un sistem optic convergent, capabil să formeze imagini reale pe retină. • Irisul limiteaza cantitatea de lumină care pătrunde în ochi prin pupilă. • La iluminare normala, diametrul pupilei este aproximativ 4 mm. Acest diametru se dubleaza la întuneric şi se înjumătăţeşte în lumină intensă.

Activitatea experimentală 1 Observă modificarea diametrului pupilei la modificarea iluminării. Lucrează împreună cu altcineva. Pasul 1. Reduceţi cât mai mult lumina din încăpere. Îndreaptă fasciculul de lumină al unei lanterne către unul dintre ochii celuilalt (celeilalte). Observă ce se întâmplă cu pupilele acestuia (acesteia). Pasul 2. Inversaţi rolurile. • Surprinzător, chiar dacă iluminezi puternic doar unul dintre ochii celuilalt (celeilalte), pupilele ambilor ochi se micşorează! • Sub acţiunea muşchilor ciliari, curbura cristalinului se poate modifica, permiţând astfel ochiului să se acomodeze pentru obiecte aflate la distanţe foarte diferite.

Activitatea experimentală 2 Observă capacitatea ochiului de a se acomoda pentru obiecte aflate la distanţe foarte diferite. Pasul 1. Închide un ochi şi ţine un deget în faţa ochiului deschis, la câteva zeci de centimetri. Concentrează−ţi privirea asupra degetului. Când vezi degetul clar, mai vezi clar obiectele aflate în fundal, la mai mulţi metri distanţă? Pasul 2. Concentrează−ţi acum privirea asupra unui obiect aflat la mai mulţi metri distanţă, în dreptul detetului. • Când vezi clar acest obiect, mai poţi vedea clar degetul?

• Retina este "căptuşită" cu sute de milioane de celule sensibile la lumină (figura 2). Fig. 2. Retina.

• "Petele" mai întunecate, numite conuri (figura 3 a), sunt încadrate strâns de bastonaşe (figura 3 b). • Diametrul fiecărei celule este de aproximativ 4, 5 µm. • Conurile sunt sensibile la culoarea luminii, dar au nevoie de lumină de intensitatea celei din timpul zilei. Bastonaşele nu sunt sensibile la culoarea luminii, dar reacţionează şi la nivele reduse de iluminare. • Conurile sunt mai dese într−o zonă cu diametrul aproximativ 2 mm, numită pata galbenă. În centul acestei zone, acolo unde axa vizuală intersectează retina, pe o zonă de aproximativ 0, 3 mm, există doar conuri. Această zonă minusculă, numită foveea centralis, oferă cele mai detaliate imagini. • Când citeşti o carte, privind−o de la 25 cm, doar imaginea unei singure litere (de mărimă normală) se formează în foveea centralis! Fig. 3. Con (a) şi bastonaş (b).

Sub acţiunea luminii, conurile şi bastonaşele transmit impulsuri electrice către alte celule, cu care sunt interconetate într−o reţea de o complexitate uluitoare • Fig. 4. Reţeaua de conectare a conurilor şi bastonaşelor: a) reprezentare reală; b) reprezentare schematică. • Lumina pătrunde de deasupra! Mănunchiul terminaţiilor nervoase ale acetei reţele "străpunge" globul ocular într−o zonă numită "pata oarbă". Această zonă ese lipsită de celule sensibile la lumină!

• Activitatea experimentală 3 Convinge−te de existenţa petei oarbe! • Pasul 1. Citeşte instrucţiunile acestei activităţi experimentale, apoi fă click-stânga pe desenul din figura 5. Vei afişa astfel desenul într−o fereastră distinctă. • Pasul 2. Închide ochiul stâng şi priveşte desenul, astfel ca pata pătrată să fie în dreptul ochiului tău drept. • Pasul 3. Apropie−te lent de ecran, PRIVIND MEREU PATA PĂTRATĂ. • Observă dispariţia subită a petei circulare, într−o anumită poziţie a ta faţă de desen! Surprinzător, când imaginea petei circulare se formează pe pata oarbă a ochiului tău drept, deşi acolo nu există celule sensibile la lumină, creierul tău "completează" cu "ceva" zona corespunzătoare petei oarbe. Astfel, nu vezi vreo "gaură neagră" în câmpul vizual al unui ochi!

Formarea imaginilor în ochi • Ochiul este un sistem optic convergent, având convergenţa variabilă. • Când este relaxat, convergenţa totală a ochiului normal este 59 dioptrii. Aceasta este convergenţa minimă a ochiului normal. • Provocarea 1 Cât este distanţa focală a unei lentile care convergenţa minimă a ochiului normal? • Pentru obiecte situate la mai mult de 15 m, nu este necesar nici un efort de acomodare. Iată de ce îţi poţi "odihni" ochii privind din când în când pe fereastră, la obiecte îndepărtate! • Prin acţiunea muşchilor ciliari, curbura cristalinului se poate accentua, mărind astfel convergenţa ochiului. Convergenţa maximă a ochiului depinde esenţial de flexibilitatea cristalinului. • La 15 ani, convergenţa maximă a ochiului normal este 71, 5 dioptrii.

• Provocarea 2 Cât este distanţa minimă de vedere clară pentru un ochi având convergenţa maximă 71, 5 dioptrii? • Odată cu înaintarea în vârstă, cristalinul devine din ce în ce mai puţin flexibil. Convergenţa maximă scade cu aproximativ 0, 25 dioptrii pe an, până la vârsta de 40 de ani. După 40 de ani, scăderea anuală este, în medie, de 0, 5 dioptrii, iar după vârsta de 70 de ani, cristalinul devine şi mai rigid, acomodarea fiind tot mai dificilă.

Activitatea experimentală 2 Verifică faptul că imaginile formate pe retina ta sunt răsturnate! Pasul 1. Găureşte, cu vârful unui ac, o foaie de hârtie. Pasul 2. Priveşte, de aproape, gămălia unui ac, în lumina care trece prin orificiul din foaie şi care soseşte de la o sursă îndepărtată de lumină. Pe retină se formează umbra gămăliei acului. Descrie umbra pe care o vezi. Umbrele sunt drepte. Dacă gămălia şi corpul acului sunt asemenea literei T, umbra este şi ea asemenea literei T (nu este răsturnată). Cu toate acestea, tu vezi umbra răsturnată (figura 1)! Fig. 1. Umbra pe care o vezi în "cercul de lumină".

• Imaginile formate pe retină sunt reale, micşorate şi. . . răsturnate! • Interpretarea imaginilor formate pe retină are loc în creier. Acesta este "responsabil" de răsturnarea lor, încă o dată! • Din primele zile după naştere, creierul tău a început să coreleze informaţiile primite de la ochi cu mişcările de apucare ale obiectelor. Chiar dacă ochii formează imagini răsturnate ale obiectelor, creierul învaţă să răstoarne încă o dată aceste imagini, pentru a le pune de acord cu realitatea. • În activitatea experimentală 2 ai "surprins" creierul răsturnând umbra gămăliei acului. Această umbră nu era imaginea unui obiect real, ci doar o "pata de întuneric" pe retină. Creierul însă a "răsturnat" informaţia primită de la ochi, aşa cum o face întotdeauna!

Ochelarii • Oricât ar fi de minunaţi, ochii noştri au uneori nevoie de ajutor! • Hipermetropia este deficienţa ochiului în care imaginea unui obiect îndepărtat se formează în spatele retinei, atunci când ochiul este relaxat. • Imaginea de pe retina unui obiect hipermetrop este difuză − imaginea clară s−ar forma în spatele retinei. Ochiul nu este capabil să devieze suficient de mult un fascicul paralel de lumină. Ochiul hipermetrop este prea puţin convergent! Provocarea 1 Cum poate fi oare ajutat un ochi hipermetrop să formeze imagini clare pe retină?

• Fiind prea puţin convergent, ochiul hipermetrop poate fi ajutat plasând în faţa sa o lentilă convergentă, care să compenseze deficitul de convergenţă al ochiului hipermetrop. • Lentilele ochelarilor care corectează hipermetropia au convergenţă pozitivă (figura 1).

• Miopia este deficienţa ochiului în care imaginea unui obiect îndepărtat se formează în faţa retinei, atunci când ochiul este relaxat. • Imaginea de pe retina unui ochi miop este difuză − imaginea clară s−ar forma în faţa retinei. Ochiul deviază prea mult un fascicul paralel de lumină − ochiul miop este prea convergent! • Provocarea 2 Cum poate fi oare ajutat un ochi miop să formeze imagini clare pe retină?

• Fiind prea convergent, ochiul miop poate fi ajutat plasând în faţa sa o lentilă divergentă, care să compenseze excesul de convergenţă al ochiului miop. • Lentilele ochelarilor care corectează miopia au convergenţa negativă (figura 2).

• Astigmatismul • O cornee normala este rotunda si neteda ca o minge de fotbal. Afectata de astigmatism, corneea se alungeste sever devenind ca o minge de rugby. Astigmatismul se mosteneste si poate aparea in combinatie cu miopia sau hipermetropia. • Pentru persoanele care sufera de astigmatism, toate obiectele - apropiate sau indepartate - apar distorsionate. Imaginile sunt neclare pentru ca unele din fasciculele luminoase sunt focalizate iar altele nu. Acest fenomen este similar cu distorsionarea produsa de un panou de sticla ondulat. • Astigmatismul se corecteaza cu lentile cilindrice sau torice

• Prezbitismul Presbitismul este fenomenul de diminuare a puterii de acomodare a ochiului datorat îmbătrânirii. Una din explicaţiile cele mai frecvent oferite se referă la pierderea progresivă a elasticităţii cristalinului odată cu înaintarea în vârstă la care se adaugă, ca factor agravant, pierderii puterii de contractare şi relaxare a muşchilor ciliari (muşchi ce controlează bombarea cristalinului). Prezbitismul nu este o boală ci o condiţie care se întâmplă mai devreme sau mai tărziu cu oricine. Simptomele apar între 40 şi 50 de ani. Pentru cei care văd bine la distanţă, primele semne constau în dificultatea citirii literelor mărunte, în special când lumina este de slabă intensitate sau se manifestă prin fenomenul de obosire al ochilor după perioade de citit îndelungate. Prezbitismul se manifestă prin pierderea calităţii vederii în două cazuri distincte: la distanţă (miopia) şi/sau la apropiere (hipermetropia).

• Presbitismul nu poate fi tratat, dar pierderea abilităţii de focalizare a ochilor poate fi corectată prin folosirea de lentile de corecţie, fie sub forma ochelarilor ori a lentilelor de contact. Dacă persoana în cauză suferă şi de deficienţe de refracţie, atunci corecţia se poate face folosind fie lentile bi- sau trifocale, fie lentile progresive. Uneori doar adăugarea unor lentile bifocale poate rezolva problema. Pe măsura înaintării în vârstă, odată ce fenomenul prezbitismului se amplifică, corecţia vederii constă în ajustarea continuă a lentilelor la noua situaţie. • Unele persoane, care suferă de ambele condiţii ale prezbitismului, preferă lentile de contact care corectează miopia pentru un ochi şi hipermetropia pentru celălalt. Această metodă se numeşte "monoviziune. " Principalul său impediment este diminuarea sensibilă, până la anulare, a senzaţiei de spaţialitate a vederii binoculare normale. • Există astăzi o întreagă gamă de microintervenţii chirurgicale pe ochi care pot reda vederea normală, pentru cei care nu vor să folosească ochelari sau lentile de contact.

• Există numeroase alte deficienţe şi combinaţii de deficienţe ale ochiului. Medicul oftalmolog este cel care identifică aceste deficienţe şi recomandă opticianului tehnician modalitatea de corectare. Opticianul tehnician finisează şi montează lentilele ochelarilor care au fost prescrise. • Astfel este redată claritatea vederii pentru cei care au atâta nevoie!