Lui Eminescu OCHI Ochii lui Eminescu vedeau multe

Lui Eminescu…

-OCHI -Ochii lui Eminescu vedeau multe lucruri imaginare, dar care în mintea lui pǎreau a fi realitate. Cu ochii lui vedea cel mai mult natura. El iubea natura, dar din toate cele ale naturii iubea cel mai mult pǎdurea. Eminescu vedea pǎdurea ca fiind cel mai bun prieten al lui, el vorbea cu pǎdure şi cele mai multe poezi ale lui sunt despre pǎdure.

Acest lucru ni-l dovedeşte poezia “Fiind bǎiet pǎdurile cutreieram”. În acestǎ poezie poetul descrie unele fapte pe care lea fǎcut în copilǎie, cum se culca lângǎ izvor şi cum îşi punea braţul sub cap ca sǎ audǎ cum apa sunǎ-ncetişor şi cum freamǎtul lin trcea din ram în ram.

Legǎtura stânsǎ între poet şi pǎdure ne-o mai aratǎ şi poezia “O rǎmâi”. În aceastǎ poezie, pǎdurea parcǎ îl cheamǎ pe Eminescu înapoi la ea. Ea îi spune cǎ îl iubeşte foarte mult şi parcǎ îl vede în al umbrei întunric, cǎ îl aseanǎnǎ cu un prinţ care se uitǎ adânc în apǎ cu ochi nergri şi cuminţi.

Ochii lui Eminescu îi arǎtau lui o cale minunatǎ cǎtre poezie şi parcǎ ei vedeau deja poezia şi el trebuia doar sǎ o punǎ pe hǎrtie.

-NOR Imaginaţiea lui Eminescu plutea tot timpul pe un nor, iar norul acela îl ducea pe el la creaţia divinǎ. în aşa fel, Eminescu ne-a dǎruit nenumǎrate poezii. Cândindune cǎ el a studiat filoso fia la Viena şi Berlin, el era un om înţlept. Nu ori cine de pe vremea aceea nu-şi permitea sǎ facultatea într-o altǎ ţarǎ.

Deşi el a trǎit o viaţǎ foarte scurtǎ de 39 ani, norul acela l-a purtat pe Eminescu foarte mult în poezie. În ultimele clipe de viaţǎ, norul lui Eminescu nu l-a mai purtat aşa de mult.

Eminescu este înmormântat la Bucureşti unde a plecat cu el în mormânt şi norul lui.

El şi-a daruit sufletul pentru poporul său. Deci, sǎ-i dǎruim lui Eminescu cât se poate mai mult din inimile noastre, pentru cǎ dacǎ Eminescu nu ar fi exista nu aveam multe de la el.

Rǎsǎritul îi aducea lui Eminescu o noǎ zi de poezie şi veselie. Spunând cǎ noa zi îi aducea lui Eminescu veselie, mǎ refer la faptul cǎ Eminescu când scria se şi bucura în acelaşi timp de poezia lui.

Câte odatǎ Eminescu îşi petrecea rǎsǎritul lângǎ un lac dinrt-o poeniţǎ soarelui. Acolo lui Eminescu multe poezii şi-au fǎcut apariţia în mintea lui.

Ce bine ar fi dacǎ însuşi Mihai Eminescu ar mai putea rǎsǎri încǎ o datǎ. Toatǎ lumea s-ar bcura de rǎsǎritul lui Eminescu. Şi luna şi stelele ar tresǎri de bucurie.

Eminescu murmurând încet spre noi, ne spunea prin poezia lui ce este în inima lui. Prin acest fapt noi am reuşit sǎ aflǎm forte multe lucruiri despre Eminescu.

El nu ne exprima nouǎ prin murmurul lui dezaprobǎri, ci numai adevǎruri ce se înâmplau atunci.

Deci am falat cǎ prin murmurul lui Eminescu o şcoalǎ a vieţii n-I s-a deschis în faţǎ. Dacǎ unor oameni nu le va plǎcea ne Eminescu, Atunci sǎ asculte cu luare-aminte la murmurul lui încet, ce spune. Ştim cu toţii de proverbul românesc ce spune cǎ “Cine are carte, are parte“, adicǎ cine citeste din poeziile lui Eminescu şi ia învǎţǎturi bune dine ele, va putea sǎ îl înţeleqagǎ cu adevǎrat pe Eminescu.

Noi toţi din ziua de astǎzi trebuie sǎ-i aducem lui Eminescu daruri, adicǎbucurândune de poezia scrisǎ de mâna lui.

Autori: 1. Baciu Alexandru 2. Sâmbotelecan Mihai Vasile C oord prof onati de eso ara IUL IA P dr. : OP ges a im o w fie: a r g o e t Si . g ww . ro/ e l og