PROPEDEUTICA FARMACEUTIC NICULI MILEA NADA ANUL I E

PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ NICULI (MILEA) NADA ANUL I E

PERIOADA FILOZOFICA

Medicina si farmacia Greciei antice ocupă un loc însemnat în dezvoltarea generală a medicinei si farmaciei.

Medicina din Grecia antică a atins apogeul în timpul lui Hipocrate.

Operele lui Hipocrate si ale elevilor săi au fost adunate într-o colecţie cunoscută sub denumirea de Corpus hippocraticum

În concepţia hipocratică acelasi medicament poate să aibă efecte deosebite, de la caz.

Alegerea medicamentului trebuie făcută luându-se în considerare starea generală a bolnavului.

§ Medicii greci au avut la dispoziţie un număr impresionant de medicamente vegetale, animale si minerale. § În arta de preparare, vechii greci au respectat structura reţetei egiptene, compuse din substanţa activă, corectorul ajuvant si vehicul.

§ Pe lîngă medicii propriu-zisi, numiţi iatrosi, care-si preparau singuri remediile, la greci au existat si vindecători herboristi, numiţi „rhizotomos”. � § Cu prepararea si vânzarea medicamentelor se ocupau unii medici, dar mai ales profani, numiţi „phar-makopoles”, în timp ce aceia care comercializau mixturile au fost numiţi „migmatopoles”. § Acestia se ocupau si cu desfacerea cosmeticelor, otrăvurilor.

Un aspect deosebit de important al operei hipocratice îl Reprezintă Jurămîntul medicului”, care deţine o semnificaţie etică si din punct de vedere farmaco-istoric. §

Prin jurămîntul de consacrare profesională, medicul se obliga să respecte viaţa, să promoveze sănătatea si să nu producă răul bolnavilor, acest aspect referindu-se la ansamblul actului medical, cuprinzând si aspectul său farmaceutic (prepararea si administrarea medicamentului ). §

§ În Grecia antică, practica medicală si cea farmaceutică se desfăsurau la locuinţa medicului sau într-o încăpere aranjată corespunzător, numită iatreion (oficina medicală), unde-si avea stocul necesar de medicamente, păstrat într-un spaţiu numit apothiki (cămară, depozit). § În iatreion sau în laboratoare se găseau vase pentru păstrarea materiilor prime si produselor preparate, unelte pentru zdrobirea, măcinarea si manipularea substanţelor, vase pentru fierberea si amestecarea lor.

§ Tezaurul medicamentos al medicinei greceşti antice este cunoscut nu doar din descrierile hipocratice, ci şi din alte mărturii scrise, precum operele lui Diocle, Teofrast sau Dioscoride § Diocle a fost, conform spuselor lui Pliniu, cel mai mare medic după Hipocrate, acordând o mare atenţie remediilor vegetale şi oxicologiei. Operele sale, „Erboristică” şi „Despre medicamentele aducătoare de moarte – toxicologia”, conţin bogate informaţii de interes farmaceutic.

§ Aristotel, „părintele ştiinţelor naturii” şi mare gânditor al antichităţii, s-a ocupat de zoologie, făcând chiar disecţii pe animale, şi a avut, de asemenea, şi preocupări în domeniul chimiei. § A cunoscut distilaţia şi a constatat că vinul conţine un principiu inflamabil (alcoolul).

§ Teofrast, ”tatăl farmacologiei din antichitate” şi naturalist, a fost elev al marelui Aristotel, dedicându-se studierii botanicii şi, implicit, al plantelor de leac. § Lucrarea sa ”Historia plantarum” din 1483 tipărită la Treviso, conţine, pe lângă însemnate cunoştinţe de botanică, şi observaţiile originale autorilor.

Nicandru din Colofon, renumit farmacolog, a redactat, tot la cererea lui Attalus, două lucrări în versuri, adevărate poeme didactico-ştiinţifice: Theriaca şi Alexipharmaca (alexo - a se apăra, pharmakon medicament). § În prima operă se descriu şerpii şi insectele veninoase, precum şi remediile împotriva muşcăturilor acestora, iar în a doua lucrare sunt descrise antidoturile administrate per os (pe cale internă). §

§ Desi vechii greci aveau un sistem de greutăţi, frecvent se întâlnesc în farmaceutică si indicaţii empirice de cantitate (greutate) ca : „un pumn”, „ o priză” (cantitatea prinsă cu trei degete), precum si comparaţii cu mărimea diferitelor fructe si seminţe.

§ Redactarea primei lucrări farmaceutice a Greciei antice s-a realizat la scoala medicală din Alexandria de către Mantias Narthis „Asa foetida” , dedicată compoziţiei medicamentelor.

§ La fel ca în Egipt si China, si în Grecia prepararea medicamentelor pe baza cunostinţelor farmacologice a fost o atribuţie a medicului. § Diferenţierea totală intre cele două profesii va apărea doar târziu în feudalism, ca urmare a dezvoltării cunostinţelor farmaceutice.

FARMACIA îN ROMA ANTICĂ § Romanii s-au inspirat din medicina empirică a popoarelor vecine, mai ales din aceea a etruscilor, precum si a altor popoare cu care au venit in contact în urma cuceririlor militare.

§ Empiricii au abandonat studierea cauzelor bolii şi au pus terapia în centrul practicii medicale. Cei mai de seamă empirici au fost Serapion din Alexandria şi Glaukias din Tarent. Galen menţionează plasturele galben al lui Serapion pentru vindecarea rănilor, făcut din monoxid de plumb, ceară, Galbanum şi ulei. Celsus citează preparatul lui făcut din niter, sulf şi răşină. § Empiricii au făcut abstracţie de orice concepţie medicală cunoscută, iar în terapie se orientau empiric, valorificând totodată cunoştinţele populare. § De asemenea, un aspect remarcabil mai este şi faptul că medicii greci făceau experienţe farmacologice pe ei înşişi, baza conduitei terapeutice fiind o polifarmacie simptomatică.

§ Se redactează adevărate opere enciclopedice din domeniul farmacologiei, scrise chiar si de persoane ce nu aveau studii în domeniu (Celsus si Pliniu), care vor servi ca bază a medicinei si farmaciei medievale.

O lucrare importantă in istoria farmaciei din Roma antică este lucrarea lui Musa, intitulată De herba vettonica, dedicată virtuţilor tămăduitoare ale plantei Betonica Officinalis. Medicamentele preparate cu betonica sau bucurat de apreciere până în secolul al XIX-lea. §

În procedeele terapeutice ale lui Musa, o altă plantă deosebit de importantă este „Lactuca scariola”. § Se obisnuia consumarea ei fie înainte de masă ca eupeptic si aperitiv, fie seara, înainte de culcare, pentru efectul ei narcotic si tranchilizant. §

Din pleiada medicilor greci, la Roma se ridică figura lui Asclepiade care introduce noţiunile de status laxus (atonia, flascitatea organismului bolnav) si status strictus (tonusul mărit, starea spastică a organismului bolnav). §

§ În această perioadă, apare si lucrarea medicului roman Scribonius Largus, intitulată Compositiones medicamentorum. § Conţine 242 de remedii vegetale, 27 de origine animală si 36 medicamente minerale, cuprinse în 271 de reţete. .

§ Ultimul mare reprezentant al medicinei din antichitate, important si pentru trecutul farmaciei a fost Galen originar din Pergam, care s-a orientat in terapie după formula „contraria contrariis". § Opera sa farmacologică principală este „Despre medicamentele simple după temperamentul si efectul lor ” urmată de alte lucrări farmacologice: „ Despre compoziţia medicamentelor după gen” , „Despre compoziţia medicamentelor după loc”.

§ Remediile folosite de Galen, sunt majoritar de origine vegetală, fără să fi neglijat însă medicaţia cu substanţe minerale si chimice.

Tot Galen s-a preocupat si de problema înlocuirii unui ingredient cu altul (Quid pro quo). § În terminologia lui Galen medicamentul înlocuitor se umeste antiballomena. §

§ Galen a avut si temeinice cunostinţe de toxicologie, evidenţiind că alexipharmaka si alexiteria acţionează prin modificarea si eliminarea otrăvurilor. § El a utilizat formele medicamentoase cunoscute ca: pilulele, unguentele, pomezile, colirele, uleiurile, emplastrele, cataplasmele.

§ Farmacologia lui Galen reprezintă cel mai înalt nivel pe care l-a atins această disciplină în antichitate. § Numele lui Galen s-a păstrat pînă în zilele noastre în denumirea farmacologiei galenice.