UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IASI FACULTATEA PSIHOLOGIE

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IASI FACULTATEA: PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI CICLUL UNIVERSITAR: MASTER SPECIALIZAREA: DIAGNOZA SI INTERVENTIE LA PERSOANELE CU CES ANUL 1, SEMESTRUL II Seminar: ’’TULBURARI DE DEZVOLTARE ALE COPILULUI SI ADOLESCENTULUI ” Tema : ’’ TULBURARI DE CONVERSIE SI SOMATIZARE ” Echipa de prezentare: Lungu Aurelia (cas. Porumb) Maxineasa Cristina (cas. Lemni) Axinte Luminita (cas. Rilea) Popa Georgiana Domnita (cas. Grigoras)

Somatizările la copii si semnale de alarma Somatizările sunt reacţii ale corpului, manifestările lui, ca răspuns la neacceptarea, nerezolvarea problemelor reale de identitate, surmenaj, decompensarea sistemului nervos (al psihicului). Printre cele mai întâlnite psihosomatizări se numără: • astmul • cefaleea • enurezisul • ticurile • alergiile • gastrita • ulcerul • psoriazisul • dermatitele • lipotimiile • ameţelile • voma psihogenă • colonul iritabil • migrena • nevroza cardiacă • hipertensiunea • infecţia urinară.

Ceea ce medicina numeşte diagnostic nu este decât un semnal de alarmă al psihicului că undeva, ceva nu funcţionează! Bolile sunt primele mesaje că undeva, cedează presiunilor, neputinţelor, problemelor de orice fel: deces, divorţ, şomaj, separare de cuplu, abandon, lipsa înţelegerii şi a iubirii, teamă, supărare, vinovăţie, griji, dezamăgiri, neacceptarea propriilor defecte, subestimare, lipsa încrederii, lipsa respectului propriu sau a celor din jur, incapacitatea de a face faţă în cele mai multe situaţii, lipsa bucuriei, neapartenenţa la un grup social cu aceleaşi aspiraţii şi interese ca noi, nesiguranţa, incertitudinea, irosirea talentelor, lipsa perspectivei de mai bine şi a speranţei; incapacitatea de a mai continua sau sentimentul de singurătate acută. Somatizarea este un sindrom cronic cu simptome somatice multiple care nu au o explicaţie medicală şi care se asociază cu distres psihosocial şi căutarea de ajutor medical. Simptomele somatice nu sunt produse de boli medicale, medicaţie, droguri sau alcool. Somatizarea este mai frecventă la persoane de sex feminin decât la cele de sex masculin şi în relaţia inversă cu poziţia socială, incidenţa fiind mai mare la persoanele cu educaţie minimă, la păturile sociale defavorizate şi la cei cu statut ocupaţional scăzut. De obicei apare înaintea vârstei de 30 de ani, cel mai frecvent în adolescenţă, cu agregare familială.

Etiologia somatizării este necunoscută, agregarea familială sugerând existenţa unor factori genetici sau de mediu. Exemplul parental şi normele culturale şi etice îi pot învăţa pe copii să somatizeze. Mulţi pacienţi provin din familii instabile şi au fost abuzaţi fizic. Conform cu unele studii somatizarea ar avea o bază neurofiziologică. Pacienţii care somatizează se presupune că ar avea deficite atenţionale şi deficite cognitive care duc la o percepţie şi evaluare eronată a input-ului somatosenzorial: incapacitatea de a se adapta stimulilor repetaţi, gruparea constructelor cognitive pe baza impresiilor, distragere atenţională crescută şi asociaţii parţiale şi circumstanţiale. Pacienţii cu tulburare de somatizare au o multitudine de simptome somatice şi un istoric medical lung şi complicat. Cele mai frecvente simptome sunt: greţuri, vărsături, dificultăţi de înghiţire, dureri în braţe şi picioare, senzaţia de lipsă de aer, amnezie, convingerea că a fost bolnav toată viaţa. Cel mai adesea aceste simptome sunt însoţite de distres psihologic, probleme interpersonale, anxietate, depresie, tulburare de personalitate de tip antisocial.

Semnalele pe care copiii incearca sa ni le transmita Sunt situaţii în care specialiştii constată că analizele medicale copilului sunt bune, însă în continuare micuţul varsă sau avea frecvente dureri de burtică, fără să i se atribuie vreo cauză medicală. In primul rând, trebuie să înţelegem sursa acestor afecţiuni, să observăm comportamentul nonverbal al copilului mic, care nu poate să-şi exprime emoţiile, trăirile în timp ce corpul său reacţionează şi ne transmite mesaje pe care, de cele mai multe ori, noi adulţii, nu le înţelegem. Când copilul nu se poate exprima, fie că este prea mic pentru a putea vorbi, fie nu îi este clar ce se întâmplă de fapt cu el şi nu îşi poate pune in cuvinte emoţiile pentru a fi înţeles, fie părinţii nu-şi fac timp pentru a-l asculta, atunci apare o suferinţă fizică. Daca micuţul face otită în mod repetat, ar trebui să ne întrebăm care este înţelesul acestei afecţiuni şi să încercăm să înţelegem complexitatea manifestărilor comportamentale, fiziologice şi psihice ale copilului. De exemplu, când mama trebuie sa-si reia serviciul după o perioadă de stat acasă cu copilul iar în casă au loc discuţii despre momentul când cel mic ar trebui sa stea cu bona, bunica sau trebuie integrat în colectivitate (creşă sau grădiniţă), să nu ne surprindă dacă acesta începe sa facă otite repetate, roşu în gât şi chiar febră. Mesajul micuţului ar putea fi: “nu mă ascultă nimeni…. ” , “nici nu vreau să aud de plecarea mamei”, “mie nu-mi cere nimeni părerea”, “mă sperie schimbarea asta” etc.

Inca din copilarie am fost invatati ca boala este ceva rau, de care trebuie sa scapam cat mai repede. “Duca-se pe pustii!” spuneau bunicile noastre despre bolile copilariei. Majoritatea autorilor care au studiat medicina psihosomatica, reusesc sa ne convinga ca paharul este totusi pe jumatate plin, ca boala este in acelasi timp o sansa. Prin intermediul unui organ sau regiuni a corpului, psihicul incearca ne aduca in plan constient o durere, o tensiune, o lipsa, intr-un cuvant o problema nerezolvata. Daca stim sa descifram mesajul ascuns al bolii avem toate sansele sa ne eliberam de ea. Chiar daca pare ca pentru noi adultii lucrurile sunt mai simple cu privire la constientizarea simptomelor noastre, nu este la fel si pentru copii. Cei mici nu au insusita metoda de a-si comunica emotiile, nevoile, gandurile sau frustrarile in mod direct catre adulti, prin urmare, de cele mai multe ori acestea sunt exprimate prin somatizari.

Printre cele mai intalnite somatizari la copii se numara: Otita Poate insemna incercarea nereusita a copilului de a-si face cunoscute nevoile, dorintele, sentimentele, frustrarile, emotiile. Fie ca cel mic a incercat exprimarea lor intr-o maniera proprie si nu a fost inteles, fie ca nu i s-a acordat atentia de care avea nevoie si nu a fost auzit. O alta cauza a acestei boli poate fi comunicarea defectuasa a adultilor din preajma lui, comunicare pe care cel mic o poate percepe ca pe o agresiune, iar prin otita, el isi poate manifesta dorinta de a nu mai auzi certurile, discutiile si neintelegerile dintre ei.

Polipii, astmul, bronsita, afectiuni ale cailor respiratorii Pot insemna acumularea frustrarilor legate de propria pozitie in raport cu ceilalti, incapacitatea exprimarii lor, suprasolicitare, dar si teama unui posibil conflict. Incapacitatea de a respira duce la un limbaj nazalizat, realizat greoi de catre cei mici si astfel se poate ajunge chiar la un blocaj in comunicare, aceasta fiind mai dificila in conditiile unei afectiuni a cailor respiratorii. Parintii isi pot ghida si incuraja copiii care au astfel de somatizari sa invete sa-si exprime nevoile, emotiile, dorintele si frustrarile prin joc, desen, colaj, modelare pentru ca lectia de invatat prin intermediul somatizarilor de acest fel consta in a deveni constient de blocaje. Se stie ca polipii fac parte din sistemul limfatic de aparare. Ei pot fi desemnati si “amigdalele spatiului rinofaringian”. Daca copilul este implicat in lupte de aparare, care nu sunt constientizate psihic, organele limfatice intervin si vor lupta substitutiv in razboiul care mocneste. Daca acest conflict acut se transforma intr-un “arzator cu ardere continua”, inflamatia se va croniciza si va inghiti multa energie, ca orice compromis fals. In astfel de situatii putem observa ca micutii sunt blocati si lipsiti de vlaga. Chiar daca se ajunge la interventie chirurgicala pentru eliminarea polipilor, rezultatele sunt diferite de la copil. In timp ce unii copii reusesc sa aduca in plan constient, ca urmare a operatiei, confruntarea, mergandu-le vizibil mai bine, parintii explicand ca micutii au facut un salt in dezvoltare datorita interventiei, alti copii nu reusesc sa faca acest pas, lupta de aparare ramanand la nivel fizic.

Laringita si lipsa de congruenta intre voce si alura corpului Pot fi considerate somatizari care ne atrag atentia foarte devreme asupra starii copilului, cum ca ceva nu este in ordine. Vocea pitigaiata care se chinuie sa iasa dintr-un trup robust indica un copil care nu se incumeta sa faca fata posibilitatilor lui si sa faca uz de ele. Dispozitia interioara este, spre deosebire de cea exterioara, tematoare si fara incredere in sine. Vocea tremuranda indica un copil care face cu greu fata emotiilor pe care le resimte, poate reprezenta o gestionare deficitara a acestora. Vocea soptita poate apartine copiilor care se supun de fiecare data figurii de autoritate si care nu au reusit sa-si dezvolte propria forta pentru a-si crea o expresie mai puternica. Vocea ragusita indica o dispozitie iritata nemarturisita a copilului, care pare mereu pe punctul de a tipa, fara sa urle cu adevarat din adancul inimii. Putem spune ca acesti copii cu vocea ragusita nu sustin cu intreaga lor persoana lucrurile pe care le exprima. Copiii cu vocea stridenta au tendinta de a cere cu forta obtinerea atentiei si a consideratiei, care nu ar putea fi captate atat de usor de continuturile exprimate.

Enurezisul nocturn La copiii mari poate reprezenta nevoia nepermisa de a-si manifesta emotii precum tristetea, dezamagirea, teama, nevoia de a varsa lacrimi pentru o situatie pe care o traverseaza si la care nu gasesc momentan mecanisme de adaptare. Constipatia Poate sa apara ca un refuz al copilului de a renunta la ceva al lui, asta daca excludem cauzele unor obiceiuri alimentare nesanatoase care o pot intretine. Acest refuz poate aparea ca o reactie a copilului la refuzuri venite constant din partea adultului, refuzuri care nu sunt motivate pe intelesul celui mic. Tinand cont de faptul ca nici noua adultilor nu ne reuseste de fiecare data sa exprimam nevoile, dorintele si sentimentele pe care le avem, este important sa invatam sa citim semnalele pe care copiii nostri incearca sa ni le transmita prin somatizari si sa le oferim mai multa atentie prin a-i ghida si invata metode noi, functionale, benefice pentru ei de a se exprima, pentru a evita ca lupta de aparare pe care copilul nu o poate duce constient sa capete forma in corp.

Semnalarea unor dureri de cap sau de burta reprezinta un mijloc prin care cei mici comunica, de fapt, o depresie. Mai puteti observa ca obosesc usor sau chiar ca au scaune diareice. Nu le tratati superficial! Par banale, insa sunt semnale care impun ajutor specializat. Adolescentii si adultii pot sa exprime relativ usor starea depresiva: ''Nu mai functionez!''. Copiilor insa le este greu sa foloseasca un astfel de instrument al exprimarii. De aceea, manifestarile lor, la varsta mica, imbraca diverse forme.