Raionarea i luarea de decizii Curs 8 Ce

Raţionarea şi luarea de decizii Curs 8

Ce sunt raţionarea şi luarea de decizii? (Judgment vs. Decision making) �Luarea de decizii face referință la întregul proces de alegere a unei direcții de acțiune. Raționarea se raportează la elementele procesului mai amplu de luare de decizii care presupun evaluarea, estimarea și deducerea evenimentelor care au șanse mari să se producă și care vor fi reacțiile evaluative ale persoanei care ia deciziile referitor la aceste evenimente. (Hastie 2001, pg 657).

�Când procesul de raționare este supus analizei, concentrarea atenției se face asupra modului în care oamenii ajung la anumite concluzii sau deducții în legătură cu situații abstracte sau evenimente din mediul lor înconjurător. �Procesul de luare de decizii presupune existența câtorva alternative dintre care subiectul trebuie să desemneze una. �Așadar, în cazul luării de decizii, lista cu opțiuni există deja, comparativ cu raționarea, proces în cadrul căruia opțiunile sunt generate de către subiectul care raționează.

Teorema reverendului Thomas Bayes �Teorema lui Bayes are următoarea formulă: �probabilitatea inițială (probabilitatea relativă a celor două ipoteze înainte calculării datelor) �procentul predicției (probabilitatea relativa a obținerii datelor observate în cazul fiecărei ipoteze).

Problema taxiurilor � Un taxi a fost implicat într-un accident într-o noapte și șoferul a fugit de la locul faptei. Două companii de taximetre, una care avea taxiuri verzi și una cu taxiuri albastre funcționau în oraș. Aveți următoarele informații: (a) 85% din taxiurile din oraș sunt verzi și 15% albastre și (b) în sala de judecată un martor a identificat taxiul care a fugit de la locul accidentului ca fiind albastru. Însă judecătorul a verificat capacitatea martorului de a identifica taxiuri în condiții normale de vizibilitate. Astfel când i s-au prezentat o serie de taxiuri, dintre care jumătate albastre și cealaltă jumătate verzi, martorul a identificat corect taxiul în 80% din cazuri și a gresit în 20% din cazuri. Care este probabilitatea ca taxiul implicat in accident să fie albastru mai degrabă decât verde? (Tversky, A. , &

�pornim de la ipoteza că taxiul albastru este HA și cel verde HB, probabilitatea inițială este de 0, 15 pentru HA și de 0, 85 pentru HB. �Probabilitatea ca martorul să fi recunoscut taxiul albastru în mod corect este p(D/HA), 0, 80 și probabilitatea să fi confundat taxiul albastru cu cel verde este p(D/HB), 0, 20. Deci, avem următoarea formulă:

�Probabilitatea inițială este de 12: 17 și probabilitatea în procente este de 41% ca taxiul să fi fost albastru, rămânând așadar o probabilitate de 59% să fi fost verde.

�În ciuda acestor rezultate care au presupus aplicarea teoremei, adică noțiuni de bază legate de probabilități, participanții la experiment au luat decizia în virtutea mărturiei martorului. Au evaluat probabilitatea ca fiind de 80% că taxiul să fi fost albastru. �Rezultatele acestui studiu a arătat că, adesea, indivizii nu iau în calcul informațiile ce reprezintă frecvența de bază (adică frecvența relativă a unui eveniment în cadrul unui populații).

Euristicile � Euristicile sunt niște reguli intuitive ce ne sunt aliate atunci când vorbim despre un model de raționare și luare de decizii care nu este solicitant din punct de vedere cognitiv și care presupune examinarea a puține date sau indicii și sunt folosite în mod rapid, ajutându-ne să economisim timp și efort. �Suntem predispuși la a face greșeli atunci când folosim aceste scurtături mentale deși transformă sarcină cognitivă a luării de decizii într-una mult mai ușoară pentru noi.

Kahneman & Tversky. Raţionarea limitată �Ei au prezentat așa numitul model general de trei euristici: �a disponibilității, �a reprezentativității �a ancorei și ajustării. �ele formează fundamentul multor raționamente intuitive făcute în condiții de incertitudine.

Cele două familii de operaţii cognitive �Intuiţia şi raţiunea �Stanovich și West (Stanovich K. E. and West R. F. , 2000, p 645– 65) propun Sitemul 1 şi Sitemul 2. �Pornind de la această supoziție, Sistemul 1 este mai primitiv decât Sistemul 2, automat și cu reacție imediată, presupunând mai puțin efort. Funcția sa principală este producerea de răspunsuri intuitive, menite să conserve și să actualizeze permanent universul nostru mental, garantându-i simțul normalității.

�Sistemul 2 este mai analitic, guvernat de reguli și controlat. Kahneman a afirmat că „operațiile Sistemului 2 sunt mai lente, seriale [au loc pe rând] și presupun mult mai mult efort. ” (Kahneman D. , 2002, Kindle Locations 100 -103). Sistemul 2 are capacitatea de a monitoriza și corecta răspunsurile intuitive și poate într-o oarecare măsură să controleza amintirile actualizate în memoria de lucru.

�Evans a introdus conceptul de procesare paralelă duală cu ambele sisteme funcționând simultan (Evans B. T. , 2008, p 255– 278). Până acum nici unul dintre modele nu a fost dovedit că fiind superior.

Euristicile. Satisficenţa �Satisficiență - cuvânt format în urma combinării termenilor satisfăcator și suficient (termenul engl. „satisficing”) (Simon H, 1992, p 150– 161) și a servit pentru a descrie noțiunea de raționalitate limitată. �Când folosim euristica satisficientei, luăm în considerare opțiunile pe rând și o alegem pe cea care întrunește cel mai mult criteriile noastre minime de selecție.

�Această euristică este convenabilă atunci când nu există mai multe opțiuni disponibile în același moment. De exemplu, atunci când alegem cu cine să ne căsătorim, putem folosi satisficiența prin stabilirea unui nivel minim acceptabil de satisfacție și alegând prima persoană care atinge acel nivel.

Eliminarea pe rând a aspectelor �Tversky a promovat teoria luării de decizii complexe, susținând că uneori indivizii folosesc o strategie diferită când trebuie să ia în considerare un număr mult mai mare de alternative decât se credea inițial că se pot analiza în mod rezonabil în timpul disponibil de care dispun.

�De exemplu, atunci când încercăm să hotărâm ce mașină să cumpărăm, procesul eliminării pe rând a aspectelor ar putea presupune următorii pași: �Ca prim criteriu atenția poate fi concentrată asupra prețului total al mașinii. Putem alege să trecem cu vederea alți factori precum costurile de întreținere, de asigurare ale mașinii și alte aspecte care ar putea reprezenta cheltuieli suplimentare ce s-ar adăuga la prețul de vânzare. �Concentrarea pe un alt aspect și urmând același raționament și în cazul unui al treilea aspect până când mai rămâne o singură

Euristica reprezentativităţii �Cercetările moderne despre clasificarea obiectelor și situațiilor (Mervis & Rosch, 1981) au arătat că informația este în general stocată și procesată în legătură cu modele mentale cum ar fi prototipurile sau schemele cognitive. �Reprezentativitatea este evaluarea gradului de analogie dintre o mostră și populația din care face parte, dintre un caz și o categorie, dintre o interpretare și un actor și, la nivel mai general, dintre un rezultat și un model. Prototipul poate fi o persoană, un obiect din mediul înconjurător sau din economia lumii și rezultatul poate fi statutul marital, setul de caracteristici sau prețul actual al gramului de aur.

� Când aceeași termeni sunt folosiți pentru a descrie modelul și rezultatele, reprezentativitatea este redusă la similaritate. Cu alte cuvinte, o mostră și o populație pot fi descriși în termenii acelorași caracteristici.

�De exemplu, dintr-un total de 105 studenți la Universitatea Stanford, 68% dintre subiecți au pretins că studenta reprezentativă a Universității lor cântărește între 124 și 125 de livre (56 și 57 de kilograme) mai curând decât să aibă mai mult de 135 de livre (61 de kilograme). Totuși, când un grup diferit de 102 subiecți a fost intervievat, 78% dintre studenți au afirmat că numărul studentelor care cântăresc mai mult de 135 de livre (61 de kilograme) este mai mare decât al celor care cântăresc între 124 și 125 de livre (56 și 57 de kilograme). Deci, în acest caz, intervalul îngust modal (124 -125 de livre) a fost considerat ca fiind mai reprezentativ dar mai puțin frecvent decât intervalul mai mare din capăt (peste 135 de livre).

� �Folosirea euristicii reprezentativității se datorează în esență slabei noastre înțelegeri ale conceptului frecvenței de bază și tendinței de a exagera coerența a ceea ce percepem. Manifestăm tendința de a subestima probabilitatea corectă ca o anumită situație să aibă loc și pentru a remedia această trăsătură, care este esențială pentru producerea de raționamente eficiente și pentru luarea de decizii optime, ar trebui să învățam cum să aplicăm frecvențele de bază.

Euristica disponibilităţii �Tversky și Kahneman au definit euristica disponibilității ca fiind frecvența estimată a unui eveniment sau probabilitatea ca el să se producă „cu ușurința cu care exemplele sau asociațiile sunt actualizate în memorie”.

�Gabrielcik and Fazio (1984, p 85– 89) au testat efectul factorului de priming �expunerea participanților la cuvinte care conțin litera „r” prezentate în mod subliminal. Această a dus la creșterea frecvenței de evaluare a cuvintelor începând cu această literă. �Aceste rezultate pot genera două concluzii distincte: fie efectul de priming a condus la producerea mai multor cuvinte, fie participanții s-au bazat pe lejeritatea cu care și-au putut reaminti cuvinte unice relevante.

�Tversky și Kahneman (1973, Experimentul 8), participanților le-au fost citite două liste de nume, una prezentând 19 bărbați faimoși și 20 de femei mai puțin celebre și a doua cu 19 femei cunoscute și 20 de bărbați mai puțin faimoși. Când au fost întrebați, participanții au răspuns că au fost mai mulți bărbați decât femei în prima listă, dar mai multe femei decât bărbați în cea de-a doua listă, chiar dacă varianta corectă era cea opusă estimărilor (diferența fiind de un nume). �Numele care nu erau celebre au fost mai greu de actualizat decât cele faimoase, rezultând o supraestimare.

�Oppenheimer (2004) a făcut un experiment prezentând subiecților americani perechi de nume, una celebră (de ex. Bush/Clinton) și una comună (de ex. Stevenson/Woodall) și solicitându-le să o aleagă pe cea mai des întâlnită în SUA. Rezultatele acestui experiment au arătat că participanții nu au folosit euristica disponibilității, doar 12% dintre subiecți indicându-l pe Bush și 30% pe Clinton, așadar evaluând în mod corect frecvența numelor faimoase versus comune. Astfel, a fost dedusă concluzia că participanții au folosit funcția de reglare, corectând informația primită după ce în prealabil recunoscuseră că originea familiarității stimulilor nu provenea doar dintr-o singură sursă și anume din frecvența lor (Eysenck).

Euristica ancorării şi ajustării �Tversky și Kahneman (1974, p. 1128) au definit ancorarea ca fiind procesul în care „indivizii fac estimări pornind de la o valoare inițială care este ajustată înainte de a da un răspuns final [și] ajustările sunt de obicei insuficiente”. Această euristică este înrudită cu cea a disponibilității, indivizii stabilindu-și estimările prin luarea în calcul a unor indicii numite „ancore finale”.

�De exemplu, subiecții sunt rugați să indice dacă procentajul țărilor africane ale Națiunilor Unite este mai mare sau mai mică de 10%. Apoi, subiecților li se cere să ofere un estimat numeric- de ex. să precizeze procentajul țărilor africane ale Națiunilor Unite. �Toate procedurile implică specifiarea inițial a unei ancore. Atenția se pune asupra ancorelor numerice care nu le oferă indicii subiecților care iau o decizie dar care ies în evidență. Așadar, o cifră poate fi percepută ca ancoră înainte de a descoperi dacă aceasta influențează procesul de raționare.

Efectul de fraiming �Presupune că modul în care opțiunile sunt prezentate și importanța acordată aspectelor insignifiante ale unei situații influențează alegerea respectivei opțiuni. �De exemplu, există tendința generală de selectare a opțiunilor care demonstrează aversiune față de riscuri în situația alegerii unei variante care implică câștiguri potențiale. Cu alte cuvinte, indivizii preferă mai curând opțiunile care reprezintă un câștig mic dar sigur decât cele care indică un câștig mai mare dar incert, cu excepția cazurilor în care câștigul nesigur este fie cu mult mai mare fie aproape sigur.

�Unor subiecți li s-a comunicat că există un potențial pericol de izbucnire a unei epidemii venite din Asia care, cel mai probabil, ar ucide 600 de oameni. Două soluții principale au fost propuse: una ar salva 200 de oameni în timp ce a doua ar avea o șansă de 33% să salveze 600 de oameni și una de 66% să nu supraviețuiască nici unul. 72% dintre respondenți au ales prima opțiune deși ambele variante ar reprezenta salvarea în medie a 200 de vieți. (Tversky şi Kahneman)

�Într-un experiment ce descria o chestiune de viață și de moarte: 6 miliarde de vieți omenești sau 6 miliarde de vieți extraterestre au demonstrat că efectele de framing au apărut doar atunci când viețile omenești erau vizate.

Euristica afectului �Noțiunea de euristică a afectului a fost studiată de către Paul Slovic. Conform acesteia, raționamentele sunt dominate de concluzii atunci când emoțiile sunt implicate. �Preferințele personale sunt lăsate să dicteze convingerile proprii. Totuși, aceste concluzii trase și reacția afectivă se poate modifica într-o anumită măsură dacă sunt oferite mai multe informații care susțin puncte de vedere alternative.

Euristicile rapide şi frugale � O abordare alternativă a euristicilor a fost propusă de Gerd Gigerenzer, Peter M. Todd, și de către Organizația de Cercetare ABC, în cadrul lucrării „Simple Heuristics That Make Us Smart” (New York: Oxford University Press, 1999). � Fiecare dispune de o „cutie de scule” adaptative înnăscute care conține euristica recunoașterii (din engl. „recognition heuristic”), euristicile de tipul un-motiv-bun (din engl. „ one good reason”, cum ar fi euristica alegerii primei variante rezonabile, termenul englezesc fiind „take-the-best heuristic”) sau euristicile înțelepciunii celorlalți (din engl. „wisdom of others”, cum ar fi euristica imitării majorității din englezescul „imitate-the-majority heuristic”) (Sternberg, 2012, p 501).

�Una dintre cele mai importante strategii din categoria euristicilor rapide și frugale este cea a alegerii primei variante rezonabile care conține următoarele elemente: regula căutării (căutarea de indicii cum ar fi recunoașterea numelor de orașe), regula opririi (încetarea cautatarii după găsirea unui indiciu inechitabil) și regula deciziei (alegerea răspunsului final). �Cu alte cuvinte, în procesul luării unei decizii, se alege doar criteriul cel mai important pentru fiecare.

�Aceste euristici au avantajul de a fi destul de eficiente în ciuda lipsei lor de complexitate și pot contribui la luarea unor decizii satisfăcătoare îndeosebi în condițiile unor restricții de timp.

Biasurile �Biasurile cognitive sunt modele de raționamente eronate care au fost corelate cu euristicile și pentru care au servit drept semne specifice. Unele biasuri au fost caracterizate că fiind adaptative, pentru că în unele situații aplicarea lor a generat acțiuni eficiente sau au condus la luarea unor decizii rapide atunci când această cerință era crucială. �Biasurile cognitive pot produce raționamente înșelătoare, distorsiuni perceptuale sau interpretări iraționale.

�Principalele discipline care investighează biasurile cognitive sunt știința cognitivă și psihologia socială. Lista biasurilor cognitive este în continuă creștere, numărând în prezent peste 300, importante pentru multe domenii de activitate, variind de la biasuri la nivel individual la biasuri specifice grupurilor.

Corelația Iluzorie �Indivizii au tendința de a considera că anumite situații sau trăsături sau categorii se întâmplă concomitent chiar și atunci când nu este cazul. Cel mai probabil din cauza euristicii reprezentativității, indivizii fac corelații și chiar legături cauză-efect între ideile lor preconcepute.

Încrederea excesivă în propriile credințe �Evaluarea evidențelor și estimarea gradului de încredere a fiecăruia a reprezentat obiectul dezbaterii pentru filozofi, statisticieni și de asemenea pentru experimente realizate de psihologi și cercetători în domeniul luării de decizii. Cel mai important rezultat al acestor cercetări a fost faptul că indivizii demonstrează mai multă încredere în evaluările lor decât ar trebui luând în calcul în mod obiectiv faptele.

�“Căsătoria este o relaţie între două persoane în care una are întotdeauna dreptate şi cealaltă este soţul”.

�Experimentele au arătat că indivizii nu iau în considerare nici puterea și nici greutatea dovezilor respectând în același timp regulile probabilității și pe cele ale statisticii. Dimpotrivă, „raționamentele intuitive sunt influențate excesiv de gradul în care dovada disponibilă este reprezentativă pentru ipoteza în cauză”. (Griffin, D. , & Tversky, A. , 1992, p 411– 435) �De asemenea, experimentele au arătat că producerea de ancore (ipoteze, argumente pro-contra) scad influenţa acestui bias.

Biasul retrospectiv �Mintea umană este limitată în ceea ce privește reconstruirea unor opinii sau informații trecute care au fost modificate între timp. Atunci când o nouă perspectivă referitoare la un anumit eveniment, situație este adoptată, nu ne mai putem reaminti perspectiva inițială. �Baruch Fischhoff a fost primul psiholog care a studiat efectele acestui bias universal „am știut de la bun inceput”.

�Cea mai afectată categorie este aceea în serviciul celorlalți (medici, politicieni, lideri, asistenți sociali, judecători, economiști) din cauza tendinței generale de a-i incrimina pe cei care iau de decizii dacă o decizie rațională nu are un rezultat favorabil și lipsă de apreciere a unei decizii bune până când această se dovedește a fi de succes. �Biasul retrospectiv variază invers proporțional cu consecințele unei situații: cu cât un rezultat este mai slab, cu atât biasul retrospectiv este mai mare.

Raţionamente înşelătoare. Eroarea jucatorului și iluzia norocului �Eroarea jucatorului (din engl „gambler’s fallacy”) teoretizată de Gilovich reprezintă o credință eronată conform căreia probabilitatea unui eveniment aleator (de exemplu, câștigarea sau pierderea unui joc de noroc sau o partidă dintr-un anumit sport) este generată de un eveniment sau situație anterioare neprevăzute.

�Eroarea jucătorului sau iluzia norocului (din engl. „ hot hand fallacy”) are un efect opus: conduce la credința că un eveniment norocos ințial nu poate genera decât alte evenimente de succes.

Eroarea investiţiilor nejustificate �Această eroare (din engl. sunk-cost fallacy) reprezintă „o mai mare tendință de a persista într-o acțiune odată ce au fost investiți bani, efort sau timp”. (Arkes&Ayton, 1999).