Protecia individual n organizarea i desfurarea activitii sportive

Protecţia individuală În organizarea și desfășurarea activității sportive (antrenamente și competiții), o atenție deosebită se va acorda prevenirii accidentelor. Acest lucru se poate realiza ușor, dacă se respectă următoarele reguli: • antrenamentul se va desfășura sistematic; • activitatea se va organiza în cele mai mici amănunte (în funcție de condiţiile meteo, încălzirea corespunzatoare, asigurarea refacerii după efort etc. ); • baza materială va răspunde tuturor normelor de calitate (pista lipsită de denivelări, pârtii fără porțiuni înghețate sau pline de pietre, porți fără plase etc. ); • echipamentul sportivilor va fi adecvat tipului de activitate; • sportivii vor acționa în limita regulamentului și a indicațiilor date de către antrenor/instructorul sportiv, ceea ce impune instaurarea unui climat de disciplină, colaborare și responsabilizare a sportivilor;

• asigurarea asistenței medicale, respectiv o bună colaborare între antrenor-medic-psiholog. În condițiile în care nu se vor respecta regulile expuse mai sus, ne putem confrunta cu diferite traumatisme: contuzii, plăgi, entorse, luxații, fracturi, întinderi și rupturi musculare, leziuni ale organelor interne. Contuziile sunt traumatisme produse de forțe mecanice externe, care determină leziuni și tulburări funcționale, dar care nu întrerup continuitatea tegumentară la locul de acțiune. Ele se disting prin: • durere (cu intensitate mai mare la nivelul articulațiilor faciale și ale degetelor); • excoriații - leziuni superficiale stratului cornos al pielii (cu păstrarea continuităţii tegumentare), care pot constitui porți de intrare pentru germeni (julituri); • colorarea tegumentului prin vasodilatație locală (înroșire); • flictene - vezicule pline cu lichid seros sau sanguinolent (bășici); • echimoze - se datorează ruperii capilarelor, cu acumulare subcutanată (vânătăi); • tumefiere - modificare de formă și volum a zonei afectate (umflătură).

Plăgile sunt traumatisme acute sângerânde, în care leziunile și tulburările locale sau generale sunt însoţite de întreruperea continuității tegumentare sau mucoase. Principalele semne clinice sunt: • durerea, care depinde de regiunea în care se situeaza plaga; • întreruperea continuității tegumentare; • tumefacția regională, cu inflamare și colecții sanguinolente; • impotența funcțională, care poate fi parțială sau totală, în funcție de mușchii, tendoanele, articulațiile sau nervii afectați. Hemoragiile vizează ieșirea sângelui dintr-un vas sanguin, lezat parțial sau total. Hemoragia arterială se recunoaște după: • culoarea sângelui (roșu-aprins); • jetul intermitent; • hemoragie abundentă. Hemoragia venoasă se caracterizează prin: • culoarea sângelui (roșu-închis); • jetul continuu. Hemoragia capilară are ca particularităţi: • culoarea sângelui (roșu-închis); • sângerarea difuză pe suprafața afectată.

Principalele semne ale unei hemoragii sunt: paloarea tegumentară, cauzată de vasoconstricție; • senzația de sete; • amețeli, agitație; • tahicardia, pulsul accelerat, de amplitudine mică; • scăderea tensiunii arteriale; • respirația accelerată; • transpirații reci; • greață, vărsături. Traumatismele la nivelul capului sunt evidențiate prin: • echimoză sau hematom pe scalp; • sângerare din ureche, nas sau gură, care nu se datorează unui traumatism în aceste zone; • scurgere de lichid din ureche sau din nas; vânătăi orbitare; • echimoze în spatele urechii; • cefalee, grețuri sau vărsături, stare mentală modificată; • tulburări vizuale; • vorbire (exprimare) deficitară; • puls neregulat; • pierderea cunoștintei. Aceste traumatisme sunt mai frecvente în sporturi ca: box, rugby, schi alpin etc

Traumatismele la nivelul coloanei vertebrale -tasarea discurilor intervertebrale; - deficiențe de postură (cifoză, lordoză, scolioză). Traumatismele gâtului sau coloanei vertebrale presupun : • dureri de spate sau de ceafă; • senzație de furnicături în brațe sau picioare; • pierderi parțiale a mobilității membrelor superioare sau inferioare; • poziții deviate ale capului, gâtului sau coloanei vertebrale; • pierderi ale controlului asupra micțiunii sau defecației; • pierderii cunoștinței. Aceste traumatisme au incidență crescută în ramuri sportive ca: gimnastica, alpinism, automobilism, înot, parașutism etc. Echipament de protecție

Entorsele sunt leziuni traumatice care se produc sub acțiunea unor forțe divergente, fără a modifica raportul anatomic normal dintre suprafețele osoase articulare. În funcție de gravitatea afecțiunii, ele pot fi: - entorse de gradul I - intinderea ligamentelor; - entorse de gradul II - cu ruperea parțială a ligamentelor și diminuarea stabilității articulare; - entorse de gradul III - cu ruperea completă a ligamentelor și/sau smulgerea inserției osoase a ligamentelor și compromiterea stabilității articulare. Simptome: - durere intensă la locul traumatismului; - rigiditate, durere la palpare și, în unele cazuri, edem; - tumefiere articulară; - echimoze, care pot apărea în cazul entorselor de Echipament de protectie gradul II sau III. specific

Luxaţiile sunt leziuni traumatice produse sub acțiunea unor forțe care determină dislocarea capetelor osoase articulare (cu pierderea raporturilor normale dintre suprafețele articulare). Echipament de protectie: căşti şi ochelari Simptome: • durerea în articulația afectată; • mărirea rapidă în volum a articulației, deseori însoțită de tumefierea acesteia; • rigiditate și dificultate în a mișca articulația. Echipament de protectie: cască, mănuşi, proteză dentară

Fracturile sunt leziuni osoase traumatice, caracterizate prin întreruperea continuității țesutului osos, sub acțiunea directă sau la distanță a unui agent vulnerant. Simptome: • durerea deosebit de intensă; • impotență funcțională, parțială sau totală; • tumefierea regională, cauzată de edem; • echimoză; • deformare regională, mobilitate anormală; • crepitații osoase - zgomote caracteristice, datorate frecării capetelor oaselor rupte; • lipsa transmisibilității mișcării; • lipsa continuității osoase; • scurtare regională.

Înecul se produce prin pătrunderea de lichid în căile aeriene inferioare, determinând asfixia. Înecul este determinat de: • imersie - scufundarea individului în apă (acoperirea parțială cu apă); • submersie - acoperirea totală a individului cu apă; • hidrocuție - oprirea bătăilor inimii, determinată de diferența de temperatură dintre corpul individului și apa rece; • traumatisme ce au loc sub sau la nivelul apei, produse, de regulă, la plonjatul în apă. Înecul poate fi: • primar, caracterizat prin epuizare, panica; • secundar, caracterizat prin hidrocutie, traumatism cu pierderea cunostinţei, epilepsie etc. Principalele semne clinice sunt: • colorația albastră-violacee a mucoaselor și tegumentelor (în special la buze, unghii, lobul urechii); • oprirea sau nu a respirației; • oprirea sau nu a bătăilor inimii.

Insolația și supraîncălzirea sunt cauzate de expunerea timp îndelungat la soare sau de desfășurarea unui efort intens la temperaturi ridicate (căldură excesivă). În cazul insolaţiei: • temperatura corpului depăşeste 38, 8°C; • pielea devine roșie, fierbinte şi uscată; • se produce constricţia pupilară; • pulsul devine rapid; • apar convulsiile; • pierderea cunoștinței. În cazul supraîncălzirii: • pielea este rece, lipicioasă; • transpirația este excesivă; • pupilele sunt dilatate; • pulsul este rapid; • apar cefaleea, grețurile sau vărsăturile; • apar crampele abdominale sau în membre; • apare ameţeala şi chiar pierderea cunoștinţei.

Degerăturile reprezintă totalitatea modificărilor funcționale şi lezionale, localizate la nivelul țesuturilor, cauzate de frig, care reduce temperatura la nivelul pielii la -1, -2°C. În functie de gravitatea leziunilor, degerăturile se clasifică în: - degerături de gradul I, (leziunile sunt reversibile): - tegumente umflate, de culoare roşie-violacee; - senzaţie de amorţeală; - dureri; - usturimi; - degerături de gradul II (leziuni reversibile): apar flictenele şi edemul; - degerături de gradul III: apar necrozele (aspect de placard negru, uscat); - degerături de gradul IV: elementul caracteristic este cangrena umedă, mai rar cea uscată; regiunile cele mai afectate sunt extremităţile: degetele, nasul, bărbia, urechile, picioarele.