CURSUL II PROTECIA MUNCII N TEHNICA DENTAR Protecia

CURSUL II PROTECŢIA MUNCII ÎN TEHNICA DENTARĂ

Protecţia muncii constituie un ansamblu de măsuri instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă (Legea nr. 90/1996).

Activitatea tehnicianului dentar face apel la serviciile unui număr mare de aparate şi utilaje. Prin specificul funcţionării lor, acestea reprezintă pericole potenţiale pentru sănătatea celor care le manipulează. Pentru minimalizarea acestor riscuri, tehnicienii dentari trebuie să cunoască şi să respecte normele de protecţia muncii în acest domeniu.

Amplasarea, exploatarea şi întreţinerea utilajelor, instalaţiilor, aparatelor şi instrumentarului din unităţile stomatologice (cabinete şi laboratoare de tehnică dentară) se vor face conform prevederilor, normelor, standardelor, instrucţiunilor referitoare la acestea.

Personalul medical, mediu sanitar şi de îngrijire, inclusiv medicii, tehnicienii dentari, studenţii în practică, vor fi instruiţi să poarte întregul echipament de protecţie sanitară prevăzut în Normele Ministerului Sănătăţii Publice: halate, bonete, mănuşi, mască, ochelari de protecţie. Acest echipament ar trebui în colectivităţi să fie de unică folosinţă.

CRITERII DE PROIECTARE ŞI AMPLASARE � Este de preferat ca laboratoarele dentare să fie amplasate în poziţii retrase faţă de arterele de mare circulaţie sau de alte surse de zgomot, pentru a nu depăşi nivelul maxim admis de zgomot de 50 – 70 db;

� Amplasarea şi orientarea clădirilor faţă de punctele cardinale şi direcţia vânturilor dominante trebuie să asigure condiţii cât mai favorabile pentru iluminarea şi ventilarea naturală a acestora. Pentru încăperile amplasate în subsoluri, vor fi prevăzute sisteme de ventilaţie şi iluminare adecvate;

� � � Încărcarea planşeelor nu va depăşi sarcina maximă sau eforturile dinamice şi vibraţiile pentru care au fost calculate; Uşile vor fi vizibile, se vor deschide în sensul de evacuare şi vor fi menţinute permanent neblocate; Se asigură grupuri sanitare pentru personal;

� � Amplasarea utilajelor, aparatelor şi instalaţiilor se va face astfel încât să se evite executarea de mişcări inutile şi obositoare din partea persoanelor care le manipulează, asigurând în acelaşi timp libertatea lor de mişcare la locul de muncă; Se vor asigura condiţii de muncă în poziţii corecte şi neobositoare pentru personal.

Ø Ø Pardoseala trebuie să satisfacă anumite condiţii: Să aibă o suprafaţă plană şi netedă pentru a nu îngreuia circulaţia, dar suficient de rugoasă şi antiderapantă pentru a nu permite alunecarea; Să nu se deformeze sub acţiunea greutăţilor depozitate sau a obiectelor grele căzute în mod obişnuit;

Ø Ø Prin uzură normală să nu ducă la producerea de praf; Să fie hidrofugă; Să aibă un coeficient de conductibilitate termică foarte redus; Să aibă o pantă de scurgere de minimum 2%.

Protecţia faţă de instalaţiile electrice: � � � Acestea trebuie astfel concepute şi construite încât să nu prezinte riscul de incendii sau electrocutare. Toate echipamentele şi aparatele electrice utilizate în instalaţiile electrice trebuie să fie omologate. Instalaţiile electrice şi dispozitivele de protecţie trebuie să fie adecvate tensiunii.

� � Intervenţiile le instalaţiile electrice se fac numai de persoane autorizate. Toate intervenţiile la instalaţiile electrice trebuie să fie făcute numai după scoaterea de sub tensiune a acestora. Instalaţiile electrice (prize şi continuităţi) vor fi verificate la 6 luni de personalul specializat.

� � � Toate aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de siguranţă, supraveghere, semnalizare şi control. Elementele conducătoare de electricitate vor fi legate la pământ. Aparatele de mare putere trebuie să aibă întrerupătoare de urgenţă care să le deconecteze de la reţea în caz de necesitate.

� � Se contraindică improvizaţiile de orice fel la instalaţiile electrice. Instalaţiile electrice, de apă şi gaz trebuie izolate corespunzător şi orice derivaţie de la traseul principal necesită robinet separat.

Protecţia faţă de instalaţiile de gaze naturale: � � � Acestea trebuie astfel concepute şi construite încât să nu prezinte riscul de incendii sau explozie. Instalaţiile care utilizează gazele naturale vor fi verificate la 6 luni de personalul specializat. În încăperile în care se utilizează gaze naturale se vor monta senzori de gaz pentru a detecta scăpările.

Protecţia antimicrobiană şi antivirală: � � Studiile efectuate au demonstrat prezenţa infecţiei încrucişate între cabinet, laborator şi pacient în proporţie de 67%. Micro-organismele, virusurile şi levurile (ciupercile) pot fi transmise prin intermediul amprentelor (cu hidrocoloizi ireversibili sau siliconi), probelor intermediare de ceară, protezelor de reparat, etc.

� � � � La nivelul cavităţii orale cei mai frecvenţi germeni întâlniţi sunt: streptococii; stafilococii (alb şi auriu); escherichia; lactobacilii; fusobacteriile; anaerobii spiralaţi; levuri numeroase.

Agenţii infecţioşi sunt entităţi vii, acelulare (virusurile), celulare de tip procariot (bacteriile), celulare de tip eucariot (fungii, protozoarele) şi multicelulare (helminţii) capabile să producă infecţii prin pătrunderea, dezvoltarea şi multiplicarea într-un organism – gazdă susceptibil.

� � � În prezent există şase mari grupe de dezinfectanţi recunoscuţi de A. D. A. (American Dental Asociation): Hipocloritul de sodiu în diverse soluţii; Iodoforii; Spray-urile cu fenoli - alcooli; Compuşii sintetici pe bază de fenoli; Spray-urile apoase fenolate; Glutaraldehida.

Dispozitivele medicale care prin modul de proiectare sau prin natura materialului din care sunt construite nu suportă nici un tip de sterilizare, trebuie să fie supuse unei dezinfecţii adecvate, al cărui efect să fie bactericid, fungicid, virulicid şi sporicid.

Decontaminarea protezelor, a amprentelor şi modelelor trebuie efectuate de către asistenta medicală, sub îndrumarea medicului, deci în cabinet. Se realizează spălarea cu apă călduţă a urmelor de sînge şi salivă şi apoi dezinfectarea acestora.

Recipientul pentru transport va fi şi el dezinfectat. Urmează o a doua etapă de dezinfecţie în laborator. Tehnicianul dentar va purta mănuşi până la realizarea dezinfecţiei complete. Se va amenaja un colţ special pentru stocarea şi dezinfecţia amprentelor.

� � � Protezele dentare vor fi în mod obligatoriu dezinfectate prin imersia într-o soluţie de: Iodofori sau hipoclorit de sodiu pentru protezele mobile totale; Iodofori şi hipoclorit pentru protezele parţiale (acrilice sau metalice); Iodofori sau glutaraldehidă pentru protezele fixe.

Măsurile de protecţie individuală, - halat, bonetă, mască, ochelari, - sunt obligatorii. Sistemul de aspiraţie de la masa de lucru reduce încărcarea microbiană a aerului din laborator, la care se adaugă instalaţia centrală şi lămpile cu ultraviolete.

Igienizarea incintei unui laborator de tehnică dentară se va face folosind doar aspiratoarele de praf (nu măturile). Pentru pulberile, aşchiile rezultate din prelucrarea aliajelor sau a răşinilor trebuie să existe sisteme de aspiraţie de tipul exhautoarelor. Pavimentele se vor şterge cu pufuri înmuiate în diverse soluţii dezinfectante.

La spălarea suprafeţelor apa va fi schimbată la fiecare încăpere, iar în cazul încăperilor mai mari aceasta se va schimba de două sau mai multe ori. Principiul celor “două găleţi”este bine de urmat. Acesta constă în spălarea consecutivă de două ori a pavimentului, bineînţeles schimbând apa cu soluţia decontaminantă.

Pereţii protejaţi cu vopsele de ulei sau cu faianţă cât şi mobilierul din fiecare încăpere se va şterge cel puţin săptămânal cu o soluţie dezinfectantă. Dezinfecţia suprafeţelor se realizează cu soluţii specifice oferite de diverse firme comerciale sau cel mai simplu cu hipoclorit de sodiu.

Protecţia analizatorului vizual: Protejarea ochiului urmăreşte evitarea contactului direct cu diverse particule sau substanţe şi cu sursele luminoase exagerate sau prost amplasate. Împiedicarea efectelor nocive asupra analizatorului vizual reduc oboseala vizuală. Organizarea locului de muncă se va face în aşa fel încât să se evite acomodările prea frecvente ale analizatorului vizual, urmărindu-se:

� � � Plasarea instrumentarului în câmpul vizual, adică într-un unghi de 40 – 45 grade în jurul practicianului; Înălţimea planului de lucru la 20 – 40 cm distanţă şi într-un unghi de 30 – 60 grade în raport cu planul simetric al tehnicianului; Lampa individuală de la nivelul mesei va fi astfel amplasată încât să nu fie percepută în mod direct;

� � � Lampa să emită un fascicul paralel cu direcţia privirii tehnicianului dentar; Vor fi evitate instrumentele strălucitoare cât şi umbrele în câmpul vizual; Purtarea obligatorie a ochelarilor de protecţie mai ales la prelucrarea prin aşchiere efectuată atât la protezele fixe cât şi la cele mobile sau mobilizabile;

� � Utilizarea prelungită a lupei nu este indicată pentru că oboseşte analizatorul vizual; Apelarea la coduri de culori de intensitate mare şi sisteme specifice asigură şi o diferenţiere mai facilă;

� � Lumina rece, emisă de instrumente cu fibră optică (lămpi şi cuptoare de fotopolimerizare) nu trebuie să ajungă niciodată în contact direct cu ochiul, existând riscul distrugerii definitive a conurilor vizuale sensibile la lumina emisă; Utilizarea ecranelor de protecţie când se lucrează cu diferite aparate – sablator, soclator, motorul cu ax orizontal, etc.

Protecţia analizatorului auditiv: Analizatorul auditiv asigură integrarea fiinţei umane în mediul bio-psiho-social. Dacă expunerea personală zilnică depăşeşte 85 db, purtarea echipamentului de protecţie devine obligatorie. Protecţia se poate realiza cu:

� � Căşti speciale antizgomot (antifoane externe) care diminuează cu 25 db sunetele de înaltă frecvenţă, cele de joasă frecvenţă rămânând perceptibile; Antifoane interne – sunt tampoane, dopuri din materiale spumoase sau flexibile care se introduc şi se mulează în conductul auditiv extern şi reduc nivelul de zgomot cu cel puţin 20%.

Acestea prezintă dezavantajul că sunt greu de tolerat vreme îndelungată şi pot da iritaţii locale. Se recomandă ca mesele, sertarele, rafturile pe care se aşează instrumente de laborator, să prezinte folii de cauciuc care absorb zgomotul produs de repunerea acestor instrumente.

Credem că cel mai plăcut este să se pună un fond muzical adecvat, o muzică armonioasă, plăcută, va spori puterea de concentrare a tehnicianului dentar.

� � v v Sunetul este reprezentat de oscilaţia mecanică periodică a aerului. Zgomotul este definit ca întreaga senzaţie auditivă dezagreabilă sau jenantă. Parametrii zgomotului sunt: Frecvenţa măsurată în Hz - peste 1000 devine nocivă; Intensitatea măsurată în db – peste 50 devine periculoasă.

Ø Ø Ø Ø Zgomotul poate influenţa sănătatea prin: Instalarea oboselii; Creşterea presiunii sistolice şi diastolice; Creşterea riscului de hipertensiune arterială; Creşterea colesterolemiei şi glicemiei; Accelerează respiraţia; Scade tonusul muscular; Încetineşte peristaltismul tubului digestiv.

Ø Ø Ø Din punct de vedere psihic duce la: Diminuarea atenţiei; Iritabilitate; Astenie; Cefalee; Nevroze.

Protecţia împotriva vibraţiilor: În laboratorul de tehnică dentară vibraţiile produse de piesele de mână au fost reduse semnificativ prin înlocuirea lor cu micromotoare. Vibraţia mecanică generează riscuri pentru sănătatea şi securitatea tehnicianului dentar. Valoarea limită de expunere zilnică pe o perioadă de referinţă de opt ore trebuie să fie de 2, 5 m/s 2.

Automatizarea etapelor tehnologice, sub forma diverselor aparate electronice sau controlate de computer, a redus mult intervenţia omului.

Pentru compresoare se recomandă plasarea de amortizoare sub aparate, la nivelul zonelor de fixare sau manipulare pentru reducerea vibraţiilor. La alte dispozitive se pot utiliza vibro-izolatori, care reprezintă elemente elastice a căror deformare face posibilă mişcarea vibratorie, respectiv izolarea antivibratorie.

Protecţia împotriva pulberilor, gazelor şi acizilor: � � Masa de lucru a tehnicianului dentar trebuie să prezinte un sistem individual de aspiraţie a pulberilor sau aşchiilor rezultate prin diferite prelucrări. Aparatele care elimină noxe vor fi însoţite de hote absorbante dacă nu sunt prevăzute cu sisteme de aspiraţie sau filtre din construcţie.

� � Pentru spaţiile în care au loc procese tehnologice ce degajă căldură, umiditate, pulberi, gaze, vapori toxici, etc. , înălţimea şi volumul încăperilor se stabilesc prin calcul ţinându-se seama de asigurarea schimburilor de aer şi de mijloacele de combatere a noxelor. Sistemele generale de ventilare a aerului vor fi (în general) naturale şi mecanice, circulaţia aerului realizându-se în tot spaţiul zonei de lucru.

Circularea aerului se poate realiza într-un singur sens (sistem deschis, fără recirculare), sau cu recirculare (implică prezenţa unor elemente de tratare a aerului: filtre, aeroterme, separator de noxe, baterii de încălzire sau răcire).

� Mijloacele individuale de protecţie reprezentate de mască şi ochelari sunt obligatorii. Esenţial este ca masca să acopere orificiul bucal şi orificiile nazale, să se adapteze intim pe reliefurile feţei şi să fie perfect etanşă.

PROTECŢIA CONTRA TRAUMATISMELOR: Orice leziune trebuie imediat tratată: curăţire, dezinfecţie, pansare.

Protecţia împotriva sedentarismului: � � Alternarea poziţiei de lucru şezândă cu cea ortostatică; Practicarea unui repaus activ – exerciţii fizice specifice grupurilor musculare mai puţin solicitate, tehnici de relaxare adecvate, odihnă pentru oboseala musculară, - pe parcursul unei zile de lucru.

EFECTELE SEDENTARISMULUI

SEDENTARISMUL POATE PROVOCA LEZIUNI ALE URMĂTOARELOR ORGANE: � Boli de inimă: atunci când stăm jos pentru mult timp, muşchii ard mai puţine calorii, iar sângele curge mai lent, permiţându-le acizilor graşi să blocheze mai uşor inima. Şederea prelungită a fost asociată de mult timp cu niveluri crescute ale presiunii arteriale şi ale colesterolului. De asemenea, oamenii care sunt extrem de sedentari au de două ori mai multe şanse de a suferi de o boală de inimă, comparativ cu cei care au o viaţă activă.

� Pancreas hiperproductiv: pancreasul produce insulină, un hormon care transportă glucoza la celule pentru a asigura necesarul de energie. Însă, celulele din muşchii inactivi nu răspund la fel de uşor la insulină, iar pancreasul produce din ce în ce mai multă. Acest proces poate duce la diabet sau alte boli. Un studiu realizat în anul 2011 a indicat că răspunsul la insulină începe să decline chiar şi după o singură zi de stat mult pe scaun.

� Cancer de colon: studiile au asociat statul mult pe scaun cu un risc mai mare de cancer de colon. Motivul pentru care statul pe scaun favorizează apariţia aceste boli este neclar încă. Însă, oamenii de ştiinţă au formulat o teorie care spune că producerea în exces a insulinei încurajează creşterea în exces a celulelor. O altă teorie spune că mişcarea creşte nivelul de antioxidanţi naturali care distrug celulele dăunătoare şi pe cele care cauzează cancerul, cunoscute sub numele de radicali liberi.

DEGENERAREA MUSCULARĂ � Abdomen moale: când stăm în picioare sau când ne mişcăm, muşchii abdominali ne ajută să stăm în poziţie verticală. Însă, atunci când stăm pe scaun ei nu mai sunt folosiţi. Muşchii tensionaţi ai spatelui şi cu cei abdominali slabi formează o alianţă care poate forţa arcul natural al coloanei vertebrale ducând la hiperlordoză şi lordoză.

� Contracţia şoldurilor: încheieturile flexibile ale şoldurilor ne ajută să ne menţinem echilibrul, însă oamenii care stau mult timp pe scaun îşi extind rare ori muşchii flexori în faţă, motive pentru care aceştia se scurtează şi devin mai rigizi. Acest fenomen limitează o gamă de mişcări şi lungimea pasului. Studiile au indicat că mobilitatea redusă a şoldurilor este unul dintre motivele principale pentru care cad persoanele în vârstă.

� Gluteus maximus moale (muşchiul fesierul mare): când stăm jos, gluteusul nu este solicitat. Pentru că stăm mult timp pe scaun, el se obişnuieşte cu acest sedentarism şi devine moale. Este un lucru deja dovedit că un gluteus moale afectează stabilitatea şi capacitatea de a face paşi mari.

PROBLEME LA NIVELUL PICIOARELOR � Circulaţie proastă: statul pe scaun pentru perioade lungi de timp încetineşte circulaţia sângelui, lucru care face ca fluidele să se acumuleze la nivelul picioarelor. Problemele cauzate de acest fenomen variază de la glezne umflate şi varice la formarea cheagurilor de sânge, adică la tromboză venoasă profundă.

� Oase moi: activităţile precum mersul pe jos sau alergatul stimulează şoldurile şi oasele din partea inferioară a corpului, cu scopul de a le determina pe acestea să devină mai groase, mai dense şi mai puternice. În prezent, medicii spun că actuala creştere a cazurilor de osteoporoză este cauzată de lipsa de activitate.

PROBLEME ÎN PARTEA SUPERIOARĂ A CORPULUI � Creier înceţoşat: când ne punem muşchii la treabă pompăm oxigen şi sânge în creier şi declanşăm eliberarea de tot felul de substanţe chimice care îmbunătăţesc starea creierului şi starea noastră de spirit. Când suntem sedentari pentru mult timp, totul se încetineşte, chiar şi funcţiile cerebrale.

� Gât încordat: dacă, în majoritatea timpului stăm la masa de lucru, ne putem afecta vertebrele cervicale prin înclinarea capului în faţă, spre lucrare sau înclinarea lui în lateral, pentru a ţine un telefon mobil cu umărul. Acest obicei poate duce la dezechilibre permanente.

� Spate şi umeri inflamaţi: gâtul nu este singurul care de suferit din cauza poziţiei nefireşti pe care o adoptăm noi. Atunci când stăm aplecaţi spre masa de lucru, umerii şi muşchii spatelui fac o extensie exagerată.

PROBLEME DE SPATE � Coloana inflexibilă: dacă nu mişcăm coloana vertebrală, ea devină inflexibilă şi uşor de vătămat în activităţi banale. Atunci când ne deplasăm, discurile moi dintre vertebre se extind şi se contractă ca nişte bureţi care absorb sânge şi substanţe nutritive proaspete. Când stăm jos mult timp, discurile sunt strivite inegal şi îşi pierd din spongiozitate.

� Probleme ale discurilor intervertebrale: oamenii care stau mai mult timp jos au mai multe şanse de a suferi de hernie de disc lombară.

ALTE NORME PENTRU LABORATOARELE DE TEHNICĂ DENTARĂ � � Organele externe în mişcare (curele, roţi dinţate, arbori, cuplaje, etc. ) vor fi prevăzute cu apărători complete; Motoarele cu ax orizontal vor fi racordate la sisteme de ventilare prin aspiraţie şi vor fi prevăzute cu apărători şi ecrane de protecţie;

� � � Aparatele de centrifugare de tip “rotax” necesită paravane de protecţie cu o înălţime de circa 1, 7 m măsurată de la pardosea; Compartimentul de topire-turnare trebuie prevăzut cu un covor de cauciuc gros de un centimetru; Tuburile de oxigen şi acetilenă vor fi plasate în spaţii zidite în afara laboratoarelor.

ŢINUTA TEHNICIANULUI DENTAR

În concordanţă cu această ţinută psihosocială, tehnicianul dentar se caracterizează printr-o ţinută vestimentară profesională specifică, la care face apel în momentul în care pătrunde în laborator. Aceasta trebuie să înlocuiască complet ţinuta de stradă, pentru ca hainele să fie protejate de pulberile şi de noxele din laborator.

Date statistice: � � După 5 ani de activitate, 15% din medicii stomatologi se infectează cu hepatita B; După 25 de ani de activitate procentajul ajunge la 55%.

Posibilitatea transmiterii agenţilor patogeni prin amprente de alginat a fost clar dovedită. Germenii nu sunt înlăturaţi prin spălarea amprentelor cu apă, ei rămânând activi mult timp chiar şi după aceea.

� � Cele mai expuse zone ale laboratorului de tehnică dentară sunt: Masa pentru gips; Masa de lucru a tehnicianului; Locul de prelucrare; Telefonul.

Mijloacele de protecţie: � Halatele: sunt folosite diverse tipuri: � lungi; � scurte; � cu mâneci lungi; � cu mâneci scurte (sunt cele recomandate pentru medicina dentară); � încheiate în faţă; � încheiate la spate.

� � De asemenea, pot fi utilizate şi costume formate din bluzon plus pantalon (sau fustă). Halatele pot fi confecţionate din pânză, rezistente la spălări şi sterilizări, sau din fibre celulozice neţesute pentru unică utilizare, presterilizate şi livrate în ambalaj etanş (pentru cabinetul de medicină dentară). Ele trebuie confecţionate într-o linie modernă, lejeră, pentru a permite efectuarea cu uşurinţă a mişcărilor. Culoarea lor poate varia, de la alb până la culori pastelate, în armonie cu cromatica întregului laborator.

Masca: Pot fi utilizate: măşti de tifon din patru straturi cu patru şnururi, care acoperă numai nasul şi treimea inferioară a feţei; � măşti dreptunghiulare din tifon de 50/30 mm cu fantă pentru ochi şi două şnururi de fixare, care acoperă faţa şi părul; � măşti prefabricate din textile neţesute (dreptunghiulare sau convexe anatoforme), mulate pe etajul inferior şi mijlociu al feţei, cu şnururi elastice de fixare. �

TIPURI DE MĂŞTI

TIPURI DE MĂŞTI

Pentru a fi eficientă masca trebuie să aibă trei straturi, să nu fie din bumbac (care reprezintă un mediu prielnic pentru dezvoltarea germenilor), să acopere gura şi nasul cât mai mult şi să coboare până sub menton, să se aplice intim pe faţă şi să prezinte o etanşeitate marginală maximă.

Mănuşile: au rolul de a proteja mâinile şi de a împiedica infecţiile încrucişate. Ele reprezintă o barieră fizică împotriva transferului micro-organismelor.

Sunt confecţionate din: � latex (cauciuc natural); � nitril (cauciuc sintetic); � materiale plastice (polietilenă, polivinil, policlorură de vinil). Acestea sunt foarte fine şi fragile, dar confortabile.

Pentru a-şi îndeplini rolul, ele trebuie să � � � prezinte o serie de caracteristici: să fie testate de fabricant pentru a fi impermeabile; să menţină sensibilitatea tactilă; suprafaţa lor să fie uşor aderentă (nu lucioasă) pentru a împiedica alunecarea obiectelor;

� să se potrivească perfect. În acest scop s -au realizat mănuşi pentru ambele mâini, - dreapta şi stânga, - pe mărimi diferite care sunt notate cu cifre, sau numai pe trei mărimi: lungi (L), medii (M), şi scurte (S). Există şi mănuşi nepereche.

Mănuşile pot să fie sau nu sterile, lucru indicat de fabricant. Pentru examinare sau manopere nechirurgicale nu sunt necesare mănuşi sterile. După aplicare pe mâini ele se spală cu apă şi săpun sau amestec de detergent şi antiseptic. În acest caz se folosesc mănuşi de cauciuc sau polietilenă.

ALERGIE LA LATEX

În tehnica dentară mănuşile sunt rezervate situaţiilor în care sunt trataţi pacienţi cu risc (HIV, hepatită, TBC) şi oricând se manipulează piese protetice sosite din cabinet.

Bonetele:

Ochelarii de protecţie:

Pentru protecţia vizuală, când utilizăm lumina de la lampa de fotopolimerizare, cuptorul de fotopolimerizare sau un aparat cu laser, ei trebuie să blocheze lungimea de undă a radiaţiei emise.

O ţinută vestimentară corectă, curată, îngrijită, impune şi reflectă întrucâtva poziţia profesională şi modul de organizare interioară a laboratorului. Respectarea în permanenţă a unei ordini perfecte, a unei dispuneri sistematice şi logice a instrumentarului, indică şi o gândire logică, organizată, sistematizată, seriozitate în muncă.

ECHIPAMENT DE PROTECŢIE LA TOPIREA-TURNAREA ALIAJELOR/METALELOR � � � Ochelarii de protecţie – au lentile colorate şi o bandă de cauciuc elastic cu care se fixează pe cap; Mânuşi de piele – confecţionate pe diverse mărimi; Şorţul de piele – are o lungime mare şi protejează de scântei şi metal topit.

SOLICITĂRILE LA CARE ESTE SUPUS TEHNICIANUL DENTAR

Solicitările la care este supus tehnicianul Ø Ø dentar în procesul muncii rezultă din profilul şi caracteristicile profesiunii: preponderent sedentară (peste 3/4 din timpul afectat se desfăşoară în poziţie aşezat); realizată printr-o sumă de mişcări fine, complexe, precise, repetitive, generatoare de monotonie;

Ø Ø sub acţiunea unor factori ambientali (zgomot, vibraţii, iluminare, pulberi, gaze, acizi); cu o concentrare intelectuală semnificativă şi o responsabilitate privind corectitudinea execuţiei piesei protetice.

1. Solicitarea fizică Este localizată la grupele musculare cel mai frecvent implicate în procesul muncii (muşchii degetelor, mâinii, antebraţului). Menţinerea poziţiei de postură aşezat implică o contracţie permanentă a grupelor musculare antagoniste, în vederea asigurării unei poziţii fiziologice a coloanei vertebrale. Alte grupe musculare implicate sunt cele care menţin postura extremităţii cefalice, muşchii globilor oculari.

2. Solicitarea neuro-psihică Este importantă, pentru că se lucrează pe un câmp redus ca dimensiuni (dintele), unde trebuie redate multe detalii cu un instrumentar complex, de foarte înaltă precizie.

Paleta tehnicilor de lucru este variată, impune folosirea mai multor aparate şi, în acelaşi timp, cunoştinţe teoretice multiple. Pe lângă aspectele tehnologice complicate, tehnicianul dentar face apel la un vast bagaj de cunoştinţe: anatomia şi fiziologia sistemului stomatognat, gnatologie, biomateriale, biomecanică, etc.

Însuşirea unei noi tehnici de lucru impune efectuarea de exerciţii cu mâinile (eventual piciorul care acţionează pedala). La început, mişcarea nu este precisă, dar prin repetarea gestului se face educarea, antrenarea sa, sub controlul cerebral. Este implicat analizatorul vizual, care face posibil controlul corectitudinii mişcării prin reacţia de feed-back.

Relaţia profesională care se stabileşte între medic şi tehnicianul dentar nu va solicita psihicul atunci când sunt înţelese şi respectate principiile colaborării: consideraţia, respectul reciproc, încrederea celor doi parteneri. Psiho-ergonomia subliniază că aceste calităţi sunt indispensabil legate de o pregătire profesională temeinică de ambele părţi. Numai atunci se instalează echilibrul.

3. Solicitarea auditivă

Nivelul sonor al laboratoarelor de tehnică dentară este ridicat şi expunerea prelungită la zgomot determină pe parcursul vieţii profesionale afectarea analizatorului auditiv.

Ø Ø Ø La scăderea acuităţii auditive participă, în mod variat, diverşi factori de risc: nivelul intensităţii zgomotului (peste 90 d. B); durata expunerii (peste 5 - 10 ani); vârsta (peste 40 de ani); sexul (sensibilitate la frecvenţe înalte mai ales la bărbaţi); factori de mediu, mai ales trepidaţiile.

4. Solicitarea vizuală Este intensă, pentru că se lucrează pe un câmp de dimensiuni reduse, tehnicianul fiind obligat să redea cu exactitate cele mai fine detalii ale dinţilor, să realizeze sau să manipuleze şi să monteze sisteme complicate, de fineţe, cu rol în menţinerea şi stabilizarea protezelor scheletate, etc. Acestea impun adesea folosirea unei lupe pentru a mări detaliile.

Variaţiile acuităţii vizuale, ale tonusului muşchilor ciliari, cu scopul de a focaliza imaginea pe retină, reprezintă surse de disconfort vizual după o perioadă de lucru continuă şi îndelungată.

5. Solicitările iritative