ORGANIZAREA STRUCTURAL Dup studierea acestui capitol vei cunoate

ORGANIZAREA STRUCTURALĂ După studierea acestui capitol veţi cunoaşte următoarele: 1. Conceptul de "structură organizatorică“ 2. Care sunt elementele de bază ale structurii organizatorice 3. Ce este structura operaţională de producţie şi concepţie şi care sunt compartimentele sale 4. Tendinţele actuale de organizare structurală a întreprinderii

1. Definirea conceptului de "structură organizatorică" Structura organizatorică cuprinde totalitatea persoanelor, compartimentelor organizatorice şi a relaţiilor care se stabilesc intre ele, pentru realizarea obiectivelor de bază ale intreprinderii, în condiţii de eficienţă economică. STRUCTURA GENERALĂ A ÎINTREPRINDERII STRUCTURA ORGANIZATORICĂ STRUCTURA ORGANIZATORICA A CONDUCERII (MANAGERIAIĂ, FUNCŢIONALĂ) STRUCTURA OPERAŢIONALA ( DE PRODUCŢIE SECTORUL CULTURAL - SOCIAL ŞI CONCEPŢIE) Structura organizatorică se reprezintă grafic prin organigramă.

Biroul Plan Dezvoltare ADUNAREA GENERALA A ACTIONARILOR CONSILIUL DE ADMINISTRATIE Biroul Resurse umane COMITETUL DE DIRECTIE PRESEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE Biroul CTC laborator Atelier scularie Atelier prototipuri SECTIE TURNATORIE SECTIE PRELUCRARI MECANICE SECTIE MONTAJ Serviciul salarii Serviciul contabilitate DIRECTOR ECONOMIC Serviciul financiar Serviciul desfacere Serviciul aprovizionare Serviciul marketing DIRECTOR COMERCIAL Serviciul administrativ si secretariat Biroul mecano energetic Biroul proiectare produse noi Serviciul organizarea programarea si urmarirea productiei DIRECTOR TEHNIC ATELIER MECANO ENERGETIC

2. Elementele de bază ale structurii organizatorice Structura funcţională (de management) şi compartimentele sale: Definiţie: Structura funcţională (de management) constituie totalitatea personalului de conducere şi a compartimentelor funcţionale ( tehnice, economice şi administrative), modul de constituire şi grupare a lor, precum şi relaţiile care se stabilesc intre acestea, pentru realizarea obiectivelor intreprinderii. Componentele structurii funcţionale sunt: a) postul b) funcţia c) compartimentul de muncă

a) Postul de muncă: Definiţie: este subdiviziunea primară din punct de vedere organizatoric, definită prin ansamblul de sarcini, competenţe şi responsabilităţi, ce revin permanent şi organizat unei persoane angajate in intreprindere. Trăsături: - autoritatea formala - limita de acţiune a titularilor de posturi - competenţa profesională – pregătirea şi experienţa necesara - responsabilităţile - obligaţia titularului de a îndeplini sarcini şi atribuţii Fişa postului descrierea postului adică funcţia, serviciul, direcţia unde este încadrată persoana, relaţiile ierarhice şi funcţionale, responsabilităţile şi limitele de competenţă cerinţele postului adică, studii , specializare, vechime, calităţi personale, aptitudini).

b) Funcţia: Definiţie: cuprinde ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de îndeplinit ce i revin unui angajat al întreprinderii, precum şi responsabilităţile , competenţele şi relaţiile ce decurg din postura de salariat al întreprinderii. Denumirea ei exprimă competenţa, autoritatea şi responsabilitatea persoanei Tipuri de funcţii: 1. Funcţii de conducere (de management) cu sarcini şi atribuţii de coordonare, cu grad mare de responsabilitate şi autoritate, ele acţionând la următoarele nivluri: la nivel superior (managerul general şi cei executivi); la nivel mediu (şefii de comp. funcţionale şi de secţii de producţie); la nivel inferior (şefii de ateliere şi de formaţii de lucru). 2. Funcţii de execuţie în cadrul cărora se efectuează sarcini de execuţie operative fără luarea unor decizii privind munca altor titulari de posturi, nu coordonează, nu conduc. Funcţiile de execuţie pot fi cu caracter general sau de specialitate.

c) Compartimentul de muncă: Definiţie: reprezintă o grupare de persoane cu atribuţii şi sarcini relativ stabile, subordonate unei autorităţi unice. Tipuri de compartimente: a) după numărul persoanelor incluse, importanţa şi volum de muncă a 1) biroul min. 5 persoane – desfăşoară activităţi omogene; a 2) serviciul – min. 8 persoane organizat pentru activităţi omogene de volum mai mare, sau pentru activităţi complementare; la peste 10 persoane se poate organiza in birouri; a 3) direcţia formată din peste 10 persoane. b) dupa natura activităţii care loc: b 1)operaţionale contribuie direct la realizarea obiectului de activitate al firmei (secţii, ateliere, depozite, ); b 2) funcţionale – stau la baza punerii în practică a strategiilor şi politicii firmei (direcţiile, serviciile si birourile)

c) după natura activităţii exercitate prin delegare se disting: c 1) compartimente ierarhice (ale căror conducători dispun de o autoritate ierarhică, dau ordine şi dispoziţii şi sunt informaţi de realizare lor); c 2) compartimente funcţionale (conducătorii lor au autoritate func ţională, indrumă şi dau instrucţiuni in domeniul specializării lor); c 3) compartimente de stat major (prin care se acordă asistenţă de specialitate conducerii, ajutand la luarea deciziilor). ELEMENTELE CARACTERISTICE ALE COMPARTIMENTELOR DE MUNCA • nivelul ierarhic • relatiile organizatorice

1) Nivelul ierarhic (treapta): reprezintă distanţă faţă de conducerea unitatii. Fiecare nivel ierarhic are o anumită autoritate şi responsabilitate in scopul indeplinirii corespunzătoare a sarcinilor. MANAGER DIRECTOR COMERCIAL SEF SERVICIU functionar Piramida ierarhică: Noţiune: cuprinde totalitatea treptelor ierarhice şi a legăturilor structurale dintr compartimentele aflate pe diferite niveluri ierarhice; Elemente componente: . înălţimea piramidei (determinate de numărul de nivele ierarhice ale structurii organizatorice); . baza piramidei (determinată. de numărul formaţiilor de muncă); Forme piramidelor ierarhice: . înalte (pentru unităţi mari, care asigură o informare complexă deciziile fiind multilateral fundamentate, dar care prelungesc circuitele informaţionale, determinand un număr mai mare de personal şi cheltuieli salariale mai mari); . aplatizate (pentru unităţile mici şi mijlocii în care se asigură operativitate în luarea deciziilor şi cheltuieli reduse, dar o încărcare excesivă a personalului de conducere şi subiectivism în adoptarea functionar Piramida ierarhica inalta Piramida ierarhica aplatizata

Ponderea ierarhică (norma de conducere): constituie numărul de persoane sau compartimente, conduse nemijlocit de acelaşi cadru de conducere Marimea ponderii ierarhice depinde de următorii factori: natura activităţii colectivului subordonat; gradul de independenţă a sarcinilor ce revin subordonaţilor; nivelul de pregătire şi capacitate organizatorică a conducătorului şi subordonaţilor; dispersia teritorială a posturilor subordonate unui conducător; Manager Sefi servicii Sefi birouri functionari functionari

Relaţiile organizatorice: sunt raporturi între compartimentele organizatorice, pentru asigurarea unui schimb permanent de informaţii. CLASIFICAREA RELATIILOR ORGANIZATORICE a) din punct de vedere juridic legăturile dintre compartimente sunt: a 1) formale stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii; a 2) informale stabilite după criterii subiective , neprevăzute în regulamente sau alte acte normative. b) în functie de raporturile pe care le stabilesc între compartimentele organizatorice : b 1) relatii de autoritate stabilite între conducători şi subordonati, ele implicând legături ierarhice, functionale şi de stat major; - ierarhice între compartim. ierarhice şi subordonate, concretizate în: dispozitii, directive, decizii; - functionale între compartimente specializate in cadrul firmei; - de stat major apar între compartimentele de stat major şi celelalte categorii de compartimente, transmit informatii şi nu au caracter obligatoriu b 2) relatii de cooperare stabilite intre posturi şi compartimente de pe acelaşi nivel ierarhic, sau intre titularul unui post situat pe acelaşi nivel ierarhic cu titularul altui post, dar aparţinând unui compartiment diferit b 3) relatii de control stabilite între posturi şi compartimente specializate în demersul controlului şi celelalte posturi sau compartimente; b 4) relatii de reprezentare apărute între manageri şi reprezentantii diferitelor organi zatii profesionale sau sindicale din interiorul sau din afara întreprinderii.

Tipuri de structuri organizatorice ale conducerii : In functie de numărul compartimentelor functionale şi tipurile de legături structurale, structurile organizatorice ale conducerii pot fi: a) structuri ierarhice in care fiecare persoană este subordonată unui singur şef care dă dispozitii şi îi controlează activitatea: specifică întreprinderilor mici; conducătorii trebuie să posede cunoştinte din domenii diferite; b)structuri functionale caracterizate prin constituirea de compartimente functionale specializate conform functiunilor sau activitătilor din întreprindere; personalul este dublu subordonat, atât conducătorului ierarhic cât şi conducătorilor unor compartimente functionale; se întâlneşte rar, pentru că apar dereglări în activitatea de conducere. c)structuri ierarhic - funcţionale (mixte) care îmbină trăsăturile celor două tipuri: se constituie compartimente functionale, dar sefii acestora nu au autoritate ierarhică asupra personalului din alte compartimente; prin relaţiile de cooperare intercompartimente se asigură o bună informare există o unitate in conducere, fiecare persoană are un singur conducător.

Principiile care stau la baza elaborării structurii organizatorice a conducerii sunt: 1. Constituirea de compartimente specializate conform funcţiunilor intreprinderii; 2. Principiul economiei de personal şi de legături ierarhice; 3. Principiul flexibilităţii. I organizatorice. 4. Principiul apropierii conducerii de producţie. 4. 3. Structura operatională de productie şi conceptie şi compartimentele sale Definiţie: Reprezintă numărul şi componenta unitaţilor de productie, mărimea acestora, modul de constituire şi organizare interna precum şi releţiile ce se stabilesc intre acestea, în vederea realizării obiectului de activitate a l întreprinderii. Componentele Întreprindere structurii operaţionale Secţie de producţie S. de baza S. auxiliare S. de servire ateliere loc de munca 1. Secţiile 2. Atelierele 3. Laboratoare 4. Locurile de muncă.

-Sectia de producţie- este o unitate de prod. unde se execută un produs, o parte a acest. sau o parte a unui proc. tehnologic şi cuprinde mai multe ateliere sau formaţii de lucru. Sectia de bază secţii pregătitoare prelucrătoare, de probe, încercări, de montaj finisaj Secţia auxiliare execută procese de prod. care asigură condiţii pentru desfăşur. activităţii în secţiile de bază cum ar fi secţia mecano energetică; Secţia de servire desfăşoară proc. în care se execută lucrari, servicii sau activităţi necesare secţiilor de bază şi auxiliare: depozite, magazine, secţii de transport, de reparaţii; -Atelierul de producţie reuneşte mai multe locuri de muncă, care execută aceeaşi operaţie tehnologică sau un ciclude operatii tehnologice necesare obţinerii unei piese sau unui produs -Locul de muncă este veriga primară a structurii de producţie şi concepţie, si reprezintă o anumită suprafaţă de producţie înzestrată cu mijloace de muncă şi organizata pentru realizarea unei operaţii de către unul sau mai mulţi muncitori. Factori de influenţă în elaborarea unei structuri de producţie şi concepţie: 1. Volumul producţiei ce se va fabrica; 2. Formele şi nivelul specializării şi cooperării între subdiviziuni; 3. Specificul procesului tehnologic şi particularităţile produsului fabricat; 4. Zona de amplasare a intreprinderii

Tipuri de structuri operationale (de producţie şi concepţie) a) structuri de producţie şi concepţie de tip tehnologic întâlnite la intreprinderile cu producţiei individuală şi de serie mică, cu secţiile de organizate pe principiul omogenităţii procesului tehnologic; - avantaj producţia e f. flexibilă, se poate usor adapta la o tehnologie noua sau modernizata - dezavantaj din cauza diversitătii produselor fabricate organizarea e mai dificilă b) structură de producţie şi concepţie de tip pe obiect întâlnite la întreprinderi cu producţie de masă sau serie mare, secţiile de bază fiind organizate pe principiul omogenităţii obiectului de fabricatie; - avantaj –permite o organizare modernă, w si calitate maxime, CPminim si utilizarea forţei de munca specializate - dezavantaj – flexibilitate redusa din cauza specializarii locurilor de munca c) structura de producţie şi concepţie de tip mixt întâlnite la întreprinderi cu producţie de masă şi serie mare, secţiile de bază putând fi organizate unele pe principiul omogenităţii procesului tehnologic iar altele pe principiul omogenităţii obiectului de fabricaţie.

4. 4. Tendinţe actuale de organizare structurală a întreprinderii 1. Reducerea numărului de nivele ierarhice, a celor intermediare pentru obţinerea unor structuri organizatorice mai plate apropiind activitatea de conducere de cea de producţie. 2. Dezvoltarea organizatorică in "reţea" intre subdiviziuni stabilindu serelaţii sub forma de tranzacţii. 3. Crearea unor subdiviziuni cu dubla funcţionalitate cum ar fi cea de cercetare dezvoltare, determinând apariţia unor intreprinderi speciale. 4. Constituirea unor echipe intercompartimente care reunesc periodic persoane din compartimente diferite pentru rezolvarea unor probleme ale intreprinderii şi a formula soluţii. Cea mai cunoscută echipă intercompartimente este "cercul de calitate". 5. Crearea unor noi forme organizatorice prin alianţa strategică dintreprinderi concurente sau potenţial concurente pentru realizarea de proiecte comune conjugând. competenţe, mijloace, resurse. 6. Crearea unor forme de conducere participativă a intreprinderii pentru cunoaşterea mediului extern la cel mai inalt nivel, prin colectarea informaţilor externe şi difuzarea lor către compartimentele funcţionale şi de producţie. 7. Modificarea conţinutului postului prin reducerea sarcinilor de rutină, fizice şi orientarea titularului postului către sarcini care impun creativitate, supraveghere, control. 8. Crearea in intreprinderile mari a unor compartimente specializate pe anumite domenii sau activităţi cum sunt: marketing, informatică, cercetare dezvoltare, care introduc inovaţiile in intreprindere şi sunt subordonate directorului general. 9. Adaptarea unor structuri organizatorice care si integreze şi sa motiveze acţiunea factorului uman armonizând interesele personalului intreprinderii cu cele ale managerilor şi proprietarilor. 10. Crearea adhocraţiei prin creşterea relaţiilor informale, specializarea pe orizontală, prin realizarea de entităţi funcţionale mai mici.